Şefa Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reţinută în urma unui flagrant organizat de poliţişti şi procurori, pentru luare de mită. Ea a primit în mod repetat de la pacienţii blonavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar şi diverse produse alimentare, între care miere, caşcaval şi brânză, afirmă procurorii.

Le-am mărit salariile medicilor, nu? Ne-am gândit că oamenii care ne salvează viața nu trebuie să se gândească, cu bisturiul în mână, dacă au ce să le dea de mâncare copiilor, nu?

Doamna Ababneh, conform declarației de avere, pe lângă bunurile deținute, a câștigat astfel:

– 210.336 lei de la spitalul Suceava
– 84.504 lei din activități independente
Adică 59 900 euro. Aproximativ 5000 de euro lunar doar ea, nu îl mai amestecăm și pe domnul Rami Ababneh, soțul, care e și el în declarația de avere, amândoi prestând și la clinici private. Dar dacă îl amestecăm, ajungem la aproape 100 000 de euro din venituri medicale pentru familia Ababneh. Și aici nu includem stimulentele și stipendiile pharma, plecările la varii conferințe, vacanțe și excursii oferite de companiile medicale. Bani. Majoritatea provenind de la stat.

Spuneți-mi și mie, poate nu înțeleg eu. Cât de mult trebuie să creștem salariile medicilor din sistemul medical de stat, ca să nu mai ceară bani, miere, cașcaval sau brânză?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

62 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ca ai primit un borcan de miere “din aia buna”, poate, poate mai inteleg, cu toate ca si in acest caz ar fi trebuit sa o plateasca.
    Dar cum sa iei 50 de lei??

    4
    • #2

      erau 50 de lei “d-aia buni”

      3
    • La banii ei, 50 de lei nici nu-i apar pe radar, posibil sa nu fi stiut ce reprezinta plasticul ala lasat pe masa de pacient.

      1
    • #4

      Astea alimentare ti le lasa pacientul pe birou si pleaca. Poti cel mult sa-l arunci la gunoi dupa, dar e pacat de el.

      1
    • #5

      Ban cu ban se face milionul :)))

      1
    • #6

      Intrebarea e nu doar cum sa iei 50 de lei, ci ce fel de om sa fii sa iei 50 de lei de la unul bolnav de cancer…

  2. #7

    12 mii a dat afara si Google acu o ora.

    2
  3. #11

    Cățaua asta ar trebui arsă pe rug.

    2
  4. #12

    Nu iti inteleg surprinderea, cred ca nu intelegi amploarea fenomenului: este un obicei de zeci de ani de a cere/da atentii/bani, asa cum ai vrea tu sa schimbi acest obicei? Pacientii sunt indobitociti si alearga cu bani dupa doctori (daca ii refuza, sigur sunt pe moarte), iar doctorii nu concep sa nu le fie rasplatita aroganta, sictirul si fugitul de la spitalul de stat la clinica privata si discutia de 1 minut cu pacientul cu o spaga, indiferent cat de mica este ea.
    Eu nu inteleg de ce directorii de spitale, cand sunt selectati pentru posturi de conduere, nu sunt intrebati si pusi sa prezinte un plan de combatere a acestor practici (afisaj in tot spitalul, eventual un cont pentru mici atentii pentru fundatia spitalului), introducerea in contractele de munca ale doctorilor obligativitatea de a refuza si denunta aceste comportamente, training-uri…..raspunsul este ca majoritatea sunt multumiti cu acest sistem.
    Legat de doamna doctor, cred ca era oarecum nesimtita, a vorbit urat sau a suparat pe cineva, ca altfel nu se trezea cu dosar penal pentru sumele acelea ridicole; legat de veniturile celor doi, nu mi se pare atat de fabulos 10.000 euro pe luna, daca ai vila, ceva masini rasarite, faci vacante scumpe….

    Overall, niste handicapati, care castigau in Romania foarte bine, aveau certitudinea unei vieti indestulate si confortabile…..dar astia nu se schimba niciodata.

    Relatez o conversatie de acum 15 ani, intre o doamna intre doua varste si un prim-procuror dintr-un oras mare: (respectivul statea intr-un apartament si conducea o masina comuna); doamna, cunoscatoare a categoriilor socio-profesionale, era intrigata cum de nu are casa, si maca un audi, daca nu mercedes, ca majoritatea sunt oameni aranjati, la casele lor…

    1
    • #13

      PEDEPSE. Numai cu bîta revenim la normal, nu cu afișe lipite pe holuri și cu duhul blîndeții. Făcut flagrante și ridicat licența de medic (și la alte meserii, nu doar lor) cînd l-ai prins cu cioara vopsită.
      Dar cînd tocmai șeful șefilor poliției e hoț dovedit, la ce bun să ne așteptăm?

      2
    • #14

      La aia cu directorii e simplu: sunt numiți politic acolo. Din cauză că atunci când se alocă fondurile de la CAS și alte entități, acestea trebuie să ajungă și să se împartă acolo unde trebuie.

  5. #15

    Io zic să nu dăm cu paru și să așteptăm ancheta și decizia lu Colegiu Medicilor pentru că 50 lei sau brânză este jignitor pentru un medic.

    2
    • #16

      Nu si daca ai shoricul gros…

      1
    • #17

      Sor-mea a fost operată de 2 ori de cancer la Constanța. La fiecare operație (înainte) a trebuit să dea darul că o tot amîna, măcelărită cu stomă. Dozele de radioterapie i le-au greșit, atît ca doză cît și ca poziție, fiind ”arsă” unde nu trebuie. Normal, recidivă, cu răspuns nonșaland de ”nu avem ce să mai facem”, plus uitat ațe prin ea de se mira de ce tot face infecții.
      Mers la București, operat, făcut alte doze de radioterapie (de alt tip). După 6 luni ieșită negativ la analize. Deci se poate.
      Eu cred că mai trebuie împușcați cîte unii măcelari din cînd în cînd, din cei care iau licența pe brînză, pentru responsabilitate…

      2
  6. #18

    Imi provoaca scarba subiectul asta, mai ales ca vorbim de pacienti de oncologie. Oameni care se agata de viata cu ultima suflare, oameni chinuiti, familii distruse si suferinde si doamna spaga. Nu stiu ce fel de animal trebuie sa fi ca sa accepti sau mai rau, sa ceri spaga de la muribunzi. Este umilitor. Lacomia nu are limite, inteleg asta, dar femeia asta nu are suflet.

    5
    • #19

      Asta ma scarbeste si pe mine cel mai mult, ca e pe oncologie. Lucrezi cu cosmarurile oamenilor, si tu le cuantifici in branza. You won your place in hell.

    • #20

      O ruda apropiata bolnava de cancer a primit cadou un troller foarte drăguț (luat de afară) de la sora ei.

      Ajunsă cu trollerul la spital pentru internare, doctorita: auzi da’ nu îmi dai mie trollerul tău? Desigur că i l-a dat.

      Spitalul Fundeni, București.

      1
    • #21

      Nu stiu ce fel de animal trebuie sa fi ca sa accepti sau mai rau, sa ceri spaga de la muribunzi.

      Țara asta nu și-a omorât securiștii & nomenclatura comunistă.

      Este umilitor. Lacomia nu are limite, inteleg asta, dar femeia asta nu are suflet.

      Soțul arab, ea mai mult ca probabil convertită, religia păcii e singura din trifectă care permite sabotarea/jecmănirea/omorârea necredincioșilor în mod proactiv (mai e o chestie numită taqiyya, da’ nu sunteți voi pregătiți de așa ceva). Ea oricum e liniștită, dpdv al ei & soțului, nu au făcut nimic rău, ba din contră…

    • #22

      Sper ca glumesti @Phaff…99,8% din medicii spagari criminal din Romania sunt pravoslavnici ortodocsi.

    • Phaff: Mulțumesc, am mai învățat ceva.
      en.wikipedia.org/wiki/Taqiya

    • Era sefa, primea probabil mii de euro anual, vreo 5000, pentru cursuri, congrese, de la pfizer. Ca mai toti oncologii sefi pupa de la firma care da si medicamente. Candva trebuie interzise sponsorizarile medicilor de catre mafia pharma si intratul celor care au facut umf degeaba cu plasele, ca reprezentanti medicali, printre bolnavi Acolo e tot mita si o vad bolnavii. Rar sta reprezentantul dupa pacient, mafia pharma nu are timp de asteptat.

  7. #25

    Ca prim răspuns este că a intrat în obicei – și 10 lei, e primit. Și oricât ar avea, tot ar mai primi. Dar lucrând cu cancerul și să te pretezi la așa ceva…nu știu doamna cum poate trăi cu sine…

    1
  8. #26

    oncologii oricum sunt o specie aparte, complet dezumanizata si principial spagari.

    www.romaniacurata.ro/dna-prezinta-mafia-care-traieste-pe-spatele-bolnavilor-de-cancer-cum-se-praduieste-bugetul-de-asigurari-si-de-ce-pacientii-trebuie-sa-primeasca-doar-anumite-tratamente/

    nu e nici prima nici ultima data.

    cel mai frumos in partea cu salariile medicilor e faptul ca indiferent cat muncesc sau mai ales nu muncesc salariul la stat fix la fel intra. Este un medic pe facebook care se plange incontinuu de salariile medicilor ca sunt prea mici ca sunt la jumate fata de germania sau franta.

    Dar sa stii ca sunt specialitati care in general nu mai cer/iau spaga cum e ati-ul. In general si-au facut ong-uri si daca vrei sa dai bani ii dai la ong si de acolo platesc congrese, cursuri, ma rog… ce vor ei. (evident ca exista si uscaturi dar la modul general cam peste tot pe ATI s-a cam oprit treaba cu spaga).

    In schimb harta asta facuta de nedea cu harta binelui alexnedea.ro/harta-binelui-din-spitale/
    ma pis pe mine de ras cand ii cunosc perosnal pe unii de acolo si stiu ca sunt spagari mari.
    Insa altii pe drept sunt mentionati, sunt oameni care nu ar cere/lua nimic de la nimeni si daca vine cineva cu o cutie de ciocolata ramane pe masa si o impart cu tot personalul…. si nu de acum de cand salariile mari.

    2
  9. #27

    La ce nume de demon sumerian are, sa ziceti mersi ca nu cerea sacrificii umane

    1
  10. #33

    Cred ca pur si simplu se obisnuiesc cu traiul bun, care trebuie intretinut, si nu se mai pot opri. Aici vorbesc despre toti cei care pot lua mita, nu doar medici.

  11. #34

    Ieri am primit 30 de lei și o ciocolată (Poiana, liniștiți-vă). Alaltăieri mi-a trântit domnul Hasan (stă la două case mai încolo) două lipii fierbinți pe birou, avea de făcut niște acte urgent, s-a rezolvat. Tot ieri s-au înfoiat două românce la mine, le-am lăsat să aștepte o oră jumate. În toamnă am avut de făcut niște drumuri pe la Obregia, cu 10 lei sub buletin am trecut de portăreasă, o țărancă proastă. Răsalaltăieri am prestat la o secție de poliție centrală, polițistul de caz era super drăguț și mi-a dat și o cafea și am și fumat (înăuntru!), am renunțat la onorariul modic, mi-a mulțumit și procuroarea, toată lumea a fost mulțumită. Ubi bene, ibi patria :)))

    Maithun, regina resentimentară a economiei de subzistență

    • #35

      Asha, fatăh!

      1
    • #36

      Nu te-am mai văzut așa excitat de la meciul cu Scoția..was ist passiert?

    • #37

      “Tot ieri s-au înfoiat două românce la mine, le-am lăsat să aștepte o oră jumate.”
      Le-ai lasat c-asa ai vrut sau pentru ca ai fost nevoit? (ca sa inteleg daca a fost karma sau sa empatizez cu tine pentru riscurile meseriei )

    • #38

      @Stefa: Eu, normal, sunt liber profesionist & drama queen :)))

  12. #39

    Intr-o comuna de lingă Suceava o d-na doctor i-a spus unei paciente ca mașina ei nu merge cu brânză.

  13. #40

    Daca faci un calcul simplu, la 50 de lei / pacient, daca ai o zi proasta si ai “doar” 10 din astia pe zi, inseamna 100 euro/zi (tax free) – daca zici x 22 zile lucratoare ies vre-o 2000 si ceva de euro pe luna … din “nimicuri”

  14. #42

    Medicii ăștia mai mari, așa, mai predau în timpul liber și-n institutele medicale?
    Oare și acolo primesc șpăgi de la studenți în sesiune?
    Hm, nu cred.

    1
  15. #44

    La oncologie cum se procedeaza ?
    Vin oamenii cu banii, sau ma rog, produsele alea alimentare (miere, caşcaval, brânză) in fund ?? Asa se face “tranzactia” ? Intreb sa stiu pe viitor la ce sa ma astept.

    • #45

      nu stiu, bro. la sor-mea, cand am fost la filantropia, nu am dat un leu. nimeni nu a cerut, cand s-a oferit ea sa dea, a fost refuzata. absolut tot tratamentul cu zero lei, cap coada. cred ca tine mult si de medicul care conduce echipa.

  16. #46

    Ba, va zic eu una si mai tare de va sta mintea in loc. Unchi’miu e medic primar la un spital din nordul Moldovei, pe o specialitate, sa zicem dermato. Bunica-mea a avut nevoie acum doi ani de o operatie banala pe gastro, iar chirurgul care a operat-o l-a incasat pe unchi-miu, adica medicul coleg de spital pentru operatia respectiva ca sa fie bine si lui, si la anestezist, asistenta, la toata lumea. 350 de euro. deci cam asta este nivelul la care ne aflam. Ar fi o circumstanta atenuanta faptul ca cei doi medici care s-au spaguit intre ei, lucreaza in corpuri diferite al spitalului si posibil sa nu fi stiut pana la momentul operatiei bunicamii, unul de existenta celuilalt :))
    ca fapt divers, a fost o discutie despre asta in familie, dar nu a fost tratata ca ceva iesit din comun. eu unul am ramas paf.

  17. #47

    Cu cât câștigă mai mult cu atât li se par mai nesemnificative sumele primite și într-un mod foarte cinic această “tradiție” devine, din perspectiva lor, din ce în ce mai normală.

  18. #48

    Păi zic să fiți multumiți ca nu pleacă in străinătate. 210’ pe an la spital este mai puțin decât primește un Dr ieșit de la facultate. Ca doctor primar la un spital de stat, oncologie….hmmm 250-300k euro pe an. Dacă s-ar duce in provincie sau la un spital mai mare, poate privat ar ajunge si la 350-400’.

    La spitalul unde am lucrat eu șeful urologiei câștiga 250’ pe an pe 13 ore pe săptămână, 700’ dacă ar fi lucrat in regim normal. Avea si cabinet privat de unde-si trimitea pacienți la spital.

    Bine, din cauza lui mi-am pierdut jobul. Administratorul si tot managementul a fost înlocuit din motive politice. Ziarele au scris despre asta sau trezit politicienii comuniști (ăia cu egalitatea si meme-URI comuniste…eh le știți de “dincolo” :)) că administratorul unui spital de stat a oferit prea mulți bani (bine toți știau dinainte de ofertă, primarul (șeful consiliului de administrație) știa si el, însă toți doreau sa dea o lovitura de gratie spitalului privat de la care vena el doctor. Vinovat a ieșit tot managementul ca un doctor care aducea spitalului in mod direct 3 mil pe an a câștigat 250 pe 13 ore pe săptămâna….&9

    1
    • #49

      In ce tara?

    • #50

      Cariera ei e moarta, atat pot zice.
      Indiferent ca i s-a dat sau ca a cerut, nu e normal asa ceva.
      Sotia e medic si nu concepe sa primeasca nici un buchet de ghiocei, in schimb, in randul fostilor colegi de liceu ( 50% sunt medici), au aparut multe” mobile si imobile” inexplicabile financiar… trist sa vezi cum la 35 de ani preiau obiceiuri ce ar fi trebuit sa moara odata cu marirea salariilor… Imi e din ce in ce mai greu sa conving sotia ca avem ce cauta in Ro 🙂
      Un pahar de vin in cinstea celor cu cinste si seara linistita!

    • #51

      Germania, 2010, provincie unde trebuie sa plătești in plus ptr daune psihologice ca sa găsești personal, spital mare, 16 departamente (atunci două fără DRG-psihiatrie si psihologie) in jur de 680 de paturi.

    • Daca pleaca toti doctorii spagari, promitem ca ne lasam de fumat, baut si alte lucruri care provoaca cancer si alte boli. Numai ca sa nu avem nevoie de ei.
      De fapt asta trebuie sa faceti toti, sa fiti cat mai sanatosi posibil, ca sa moara de saracie toti spagarii :))

  19. #53

    Nu ajunge 10000 euro/luna, va explica Ciocanul. Rami e probabil arab. Astia de obicei sunt curvari cu acte in regula deci aia inseamna cotizat la amanta, sper sa fie doar una(taie vreo 1000-2000 de euro pe restaurante, cadouri, etc). Nevasta o fi trista din cauza amantei, mai sparge si aia 1000-2000 de euro/luna pe cumparaturi de tot felul sau vacante la Paris. Apoi daca iti iei masina de 50000-60000 de euro ca orice doctor ce se respecta mai sari de 1000-2000 de euro/luna rata. Copilul are la randul lui masina. Vila din porumb ca le pute la bloc a insemnat si aia probabil alta 1000 de euro/luna rata. Un copil la o scoala in strainatate mai inseamna 2000-3000 de euro pe luna lejer. Incepi sa pui cap la cap si iti dai seama ca 10000 de euro pe luna nu ajung la niste doctori stresati. Asa ca bagati la halat plicul ca sa fie bine sa nu fie rau. Doctorii se pregatesc de conflict sindical ca nu li s-au indexat salariile.

  20. #54

    Nu sunt nici primul nici ultimul care a trecut prin ce o sa scriu ca am trecut eu dar datoria mea de cetatean cu mentalitate de oaie imi cere sa expun problema din nou. La ultima mea internare in spital de cand ne-a bagat in salon si pana “am dat”, altceva nu am discutat intre noi, cocotati pe paturi fiind. “Cat dam?” “Cat se da?” si ce era mai important, “CAND dam, inainte sau dupa?”. Ei, dupa ce am lamurit cat si cand a inceputu paradoxul. Era treaba lamurita ca medicul “ia” dupa operatie, niciodata inainte. Dar toti, absolut toti ne-am dus inainte sa dam, cu toate ca stiam ca nu ia inainte. Dar daca s-au dus atatia inainte si le-a spus ca sa vina dupa, cum era sa merg eu direct dupa? Ma gandeam si ne gandeam: trebuie sa fac pe prostul sa merg si inainte cu toate ca stiam ca trebuie sa ma prezint dupa , sa ma refuze, dar pe undeva sa stie ca sunt pregatit, sa nu cumva sa creada ca daca nu incerc acum nu incerc pentru ca nu vreau sa dau dupa. Sa stie ca o sa vin dupa, negresit. Ca poate nu ma face, sau cine stie, sta omul cu grija ca poate il sar. Ziceti si voi, asta nu e mentalitate de oaie?

    • #55

      cand am atras atentia la mentalitatea reala a romanului, m-am umplut de minusuri de la zmeii de pe net!
      era la un articol cu o asistenta dintr-un spital de provincie care fusese data afara pentru ca incalcase omerta spitaliceasca. nu ma asteptam la atat de multi care ar fi fost zmei ai deontologiei daca erau in locul ei, in timp ce observ mereu opusul in viata reala.

      1
  21. #56

    Capitalistă înnăscută, ea și cu arabul.

    Sunteți voi invidioși că nu v-a dus capul să vă faceți măce- pardon, medici. /s

  22. #57

    Cu restul, ce facem?

  23. eu cred ca am trecut de faza cu cu morcovu, e timpul sa aratam si batul. puscarie 2-3 ani si retrase toate atestarile de medic. sa se duca sa lucreze unde o vrea ea. plus (stiu ca nu e constitutional cat timp sunt fosilele alea de la curte) pentru fapte de coruptie statul ar trebuii sa nu te mai angajeze niciodata, nici la maturat strada.

    • #59

      Sfătuiesc medicii români să plece în Franța, vor fi repartizați prin satele izolate unde nu vrea niciun medic francez să lucreze. Ca bani vor câștiga cu 50% mai mult decât în România dar cheltuielile vor fi cu 100% mai mari.
      Și-așa în România ei nu produc nimic… Doar consumă.
      Dacă ai probleme grave de sănătate mergi în Turcia ori la Viena.

  24. #60

    O mica observatie: marirea salariilor medicilor se datoreaza paradoxal tot medicilor, si anume celor care au plecat din tara. Daca nu plecau ei nu se marea niciun salariu.
    Si inca una: se poata face salariul medicilor si de 10.000 euro pe luna, spaga tot se va lua. Nu e vorba de valoarea salariului – trebuie gasite alte metode de combatere. Asa e omul, disperat sa aiba mai mult decat cel de langa el, sa para mai fericit, mai avut, mai instarit, mai altfel, mereu cu ceva in plus (substitut pentru scop in viata). Ala cu 6 case credeti ca nu mai vrea, ca ii ajunge? Da’ lui Tiriac ii ajunge? Da’ lui Elon Musk ii ajunge?

  25. #61

    Si nu va faceti griji: nu se va lua nicio masura eficienta cu adevarat pentru combaterea spagii in domeniul medical. De ce? Pentru ca s-ar crea un precedent periculos. Ar insemna ca se poate face ceva si cu politistii care traiesc din spaga, si cu politicienii care traiesc din spaga, si noi ca politicieni nu ne dorim asta nu?? Apoi cu ce ii mai avem la mana pe toti? Se darama tot esafodajul “statului de drept”. Nu se poate atenta la “stalpii societatii”. E ca intr-o piesa de teatru: “stalpii societatii” sunt de fapt “drojdia societatii”. Voi/noi ca oameni obisnuiti ne punem problema ca nu e normal, moral ca un medic care castiga atat sa nu ia spaga. Ei ca “stalpii ai societatii” nu vad/nu inteleg/nu ii intereseaza. Totusi Karma le rezolva pe toate si livreaza tuturor, intocmai si la timp, dupa sufletul fiecaruia.

  26. #62

    Dacă statul ar dori eliminarea şpăgii, ar disparea rapid problemele astea. Bine ca lucrez intr o tara in care nu e de conceput asa ceva. Câștig și mai mult decât doamna cu 40 de ore pe săptămână.