Absolut toţi copiii din rromânia vor să se facă doctor, avocat sau cântăreţ. Sau cântăreaţă. Să fie chiar de neînţeles de ce?
Nu e deloc de neînţeles. Sunt cele mai bănoase meserii. Părinţii ştiu că aşa se face banu uşor şi rapid, medic sau avocat.

Desigur, merge şi cântăreaţa. Lasă, ca a mea nu o să fie curvă, am eu grijă.
Şi aşa avem copii care eşuează în facultăţi particulare cu specializări asemănătoare cu cele dorite de părinţi. Pentru că examenul şi viaţa la medicină nu sunt chiar floare la ureche. La drept se toceşte până îţi cad dinţii de la scorbut. Iar cântăreaţă…avem multe amatoare, care încălzesc zilnic paturile producătorilor şi le povestesc părinţilor cum au fost la audiţii.

Asta se întâmplă pentru că nu avem consiliere profesională în şcoli. La noi liceele au din start un profil, real sau uman, iar odată ce ai intrat, dumnezeu cu mila. Nimeni nu îţi face teste de aptitudini, nimeni nu te întreabă băi copile, ţie ce ţi-ar place săa faci în viaţă, hai spune, că mama nu este aici.

Astfel, avem avocaţi care ar trebui să fie sculeri matriţeri şi medici care ar trebui să fie vânzători la Zara.
Nu, cântăreţele stau bine unde stau, tot paraşute ar fi fost, chiar şi în altă locaţie.

Articol scris la prima oră a dimineţii, pentru că am primit invitaţia de a merge la concertul unei artiste care nu a cântat niciodată live, fără voce, fără prezenţă scenică, dar cu capacitatea de a se dezbrăca oriunde.
Mulţumesc, NU!