Mai ţine minte cineva de leatul meu, cam câte cornete cu ace şi-au scos din fund? Dar indizoace de metal din carnea picioarelor? Rupeam crengi de alun, că erau rezistente, puneam pe ele capace de muştar şi ne luptam în spade. Aveam la vânătăi şi lovituri…
Umpleam doze de tractor cu fosfor, după care le percutam cu un cui legat cu un zgârci de cauciuc. Amestecam miniu de plumb cu pietricele, în punguţe mici şi le explodam dându-le de pământ. Fugeam de la ore şi ne căţăram în castanii din curtea şcolii, trecând din copac în copac, în speranţa că ocolim toată şcoala aşa.

Citeam articolul ăsta şi realizam că am ajuns într-o lume în care UE, autorităţile, lumea de pe stradă, wikileaks şi Julian Assange, toţi te împing să îţi creşti copilul într-o bulă de sticlă, vai, nu, că sticla se poate sparge, într-o bulă de plastic, rezistentă la gloanţe. În nici un caz nu se mai pune problema ca al tău copil să poată cădea de la 3-4 metri dintr-un castan bătrân, direct pe burtă. Ai putea fi arestat.

Vânzătorii nu mai au dreptul să vândă jucării decât dacă sunt conforme cu stasurile UE. Dacă cumva vând, iau amennzi. Întrebarea mea, de părinte este Unde mai e libera mea alegere? De când un ţărănete cu cuşmă de vizon decide cu ce au voie să se joace şi cu ce nu au voie să se joace copiii unui întreg oraş?

Mă uitam cu atenţie la film, jucării cu bile înaăuntru, zornăitoare, care e clar că sunt făcute pentru copii mici de câteva luni, 1 an, erau sparte şi puse pe tejghele, ca să vadă poporul infamele bile, cu care copiii lor s-ar fi sufocat. Desigur, dacă ar fi avut forţa un viezure bătrân, controlor de OPC, ca să poată să îl spargă, după care să îl înghită.

Jucăriile astea au şi ele un sens şi o vârstă la care copiii se joacă cu ele. Nu poţi să pui pe o nenorocită de zornăitoare că este numai pentru copiii de peste 3 ani. La 3 ani, Cleopatra Stratan cânta la Sala Palatului, nu ţinea o zdrăngănitoare în mână, întrebându-şi mama Auzi, eu cât mai zdrăngăn asta, că aş vrea să cânt puţin la pian.

Înţeleg perfect nevoia de atenţie permanentă, pentru e fi evitate întâmplări de genul acesta. Dar de la aşa ceva până presupunerea că un copil de câteva luni va sparge bucăţi o jucărie, după care se va apuca tacticos să înghită câte un pumn din ele, în speranţa că îşi va înfunda faringele, e cale lungă, de nici Ion Creangă nu a străbătut-o.

Şi totuşi noi am crescut bine mersi, nu mi-am rupt în viaţa mea un os, nu am avut decât o singură rană mai dură, când alergam la fotbal şi am alunecat în mocirlă, de mi-a intrat fundul spart unui borcan în buca dreaptă. Şi acum am cicatricea aia drăguţă :mrgreen:

Preferăm să îi cumpărăm copilului un Pokemon, că e în trend, decât să îi luăm un zmeu şi să îl învăţăm să îl ridice la 30 de metri în aer. Le luăm elicoptere teleghidate, dar nu îi învăţăm cum se face un avion din şipculiţe de lemn.
Pirogravură? Ce e aia? Un stil de muzică?

Nu, nu îmi spuneţi că nu mai e ca pe vremea noastră.
Doar noi suntem de vină. Ne-am tâmpit, ne-au tâmpit emisiunile panicarde de la TV, vedem în jurul nostru numai duşmani şi droburi de sare.
Şi nu cred că ne mai deşteaptă nici dracu`.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.