Citind articolul lui Brylu, mi-am adus aminte de o chestie de aseară.
Mă duc în Auchan să îmi iau scaun de birou. Normal, nu era nici dracu prin zonă. Stau, dau jos scaune de pe acolo, le probez, mă uit, normal tot timpul singur.

Mă hotărăsc la un scaun şi aştept, poate vine cineva. Mumu, desigur, nu venea nimeni. Mă aşez pe un scaun şi încep să mă dau de-a dura prin magazin. Brusc apare un tip repede. Până să zică el ceva, îl întreb eu dacă e de pe raion. Răspunsul?
– Nu.

Şi pleacă aşa cum a venit. Am luat-o după el cătinel, cu scaunul sub cur, de râdea lumea în magazin ca la circ.
– Auziţi, dar nu puteţi să chemaţi pe nimeni?

Nu a zis nimic, dar după câteva minute, apare un ţapardel, cu rahatul ăla de aparat de scanat agăţat şmechereşte pe antebraţ.

Se uită la mine şi zice:

– Hî?

Am bănuit că mă întreabă ce vreau, aşa că i-am arătat scaunul, întrebându-l de preţ.
Se uită, se caţără pe-acolo, după care zice.

– 230 de lei.

ŞI PLEACĂ!
Eu după el.

– Păi îl vreau.
– Momentan nu îl avem.

Şi pleacă iar. Nu Poate vreţi altul, Hai să vă ajut să vă decideţi. Nu băi. La revedere, el era ocupat.
Ne-a dat până la urmă un scaun, care desigur nu avea cod EAN, aşa că a trebuit să îl cheme, TOT PE EL, la casă.
– Cum să nu aibă cod??

A luat cutia aia, a răsucit-o pe toate direcţiile, s-a uitat unde era ruptă puţi aşa, cu un aer mustrător, de genul Ai rupt codul ca să mă pui pe mine pe drumuri degeaba.

Oare aştept degeaba momentul când toţi retarzii ăştia care se numesc vânzători o să fie daţi afară şi o să moară delicat de foame?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.