Cum stăteam eu de dimineață la Petromul de pe Plevnei, unde e motorina mai ieftină, am auzit o discuție între doi domni serioși, pe la vreo 40 de ani, care stăteau și ei la coadă, la combustiil ieftin. Citiseră nush ce articol, pe undeva, despre cum că ar fi normal ca stațiile de încărcare, pentru mașini electrice, să nu mai fie gratuite, ci să fie pe bani.

– Domle, dar nu e normal, eu când mi-am luat Tesla, mi-am făcut o planificare, un buget, știam că o las după masa în parcare la Kaufland (posibil Lidl, nu țin minte exact), o încarc, dimineața am mașina gata, ies în trafic, nu poluez, ajut oamenii să fie mai bine, mai sănătoși, cum, acum gata, schimbăm regulile în timpul jocului?
– Aveți dreptate, și mie mi se pare incredibil, eu am vila lângă un Lidl, o puneam acolo frumos la încărcat, nu mă costa nimic, dar trebuie să țineți cont cât am investit în mașina asta, doar ca să pot salva planeta și să îmi fac datoria de cetățean.

Nu am mai auzit ce au zis, pentru că au terminat de pus motorină în fordurile Galaxy cu care erau și au plecat. Sau e posibil să nu fi auzit din cauză că asemenea convorbire nu a avut loc, ci doar fac eu mișto de cocleții care s-au gândit că e normal să nu plăteși încărcarea mașinilor electrice, gen hai să luăm și noi două, că nu ne costă nimic, avem și subvenția de la stat, succes.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.