Știți ce ne lipsește nouă, în acest moment, într-o piață de plăți relativ dezvoltată?
O aplicație care să funcționeze precum cardurile revolut, dezvoltată de un procesator de plăți românesc, cu acces la băncile românești, aplicație care să fie mercantizată puternic în comunitățile tinere, centre universitare, corporații, cu oameni activi și care nu au timp de tot felul de comicării bancare.

Adică o aplicație simplă care să poată trimite instant bani către un user sau număr de telefon, fără stress, fuss și care să nu te lege exclusiv de o bancă, gen Descarcă George, că George face asta (nu știu dacă o face, am zis primul nume la întâmplare)

În state există Venmo, susținut de Paypal, care este extrem, extrem de răspândit printre tineri, iar plățile între oameni sunt rapide, instant și fără niciun fel de stres.

Mă gândeam la asta atunci când am scos Patreon de pe site, pentru că e greoi, cere cont, bancă, ia comisioane mari, intenționând să pun în loc Revolut. Doar că Revolut nu are un sistem chiar util pentru online sau încă nu am găsit eu cu Vali o metodă de a-l implementa și să meargă simplu și repede.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    In Olanda exista asta www.tikkie.me/.
    Nu avem un ITist sa faca o copie?

  2. #2

    In state mai au CashUp, in Italia au Circle si Bill.
    Am folosit Circle in Franța si a fost fff rapid.
    Chiar misto aplicația, bagi nr de tel si contul bancar si trimiți ca un sms către ce număr de telefon (care e in aplicație) vrei, cu suma dorita.

  3. #3

    Eu folosesc BT Pay care îți permite să trimiți bani instant, foarte ușor, inclusiv doar alegând un contract din agenda ta, după numărul de telefon. Dar e adevărat, te condiționează să aveți amândoi instalat BT Pay. Și, e drept, nu am încercat intre conturi de la bănci diferite, chiar dacă aplicația îți permite să adaugi carduri de la bănci diferite.

    • #4

      Si tot cu 5lei de la tine si 5lei de la celalalt comision, daca aveti Transilvania?
      La ing trimit din aplicatie direct unui contact din agenda, daca are ing si cum ne intra minim 700lei/luna, costurile sunt 0.

  4. Vali? Revolut? A venit sfârșitul lumii.

  5. #6

    A incercat Vodafone ceva cu M-pesa dar a murit in fasa.

    • #7

      M-pesa era dovada de cati bani da vdf pe romania. Gen au lansat mpesa in ro si prin cateva tari africane (ca aia nu au decat telefoane pt sms).

  6. #8

    Interesant e ca George va face ceva de genul in viitorul apropiat.

    • Sper sa introduca si functia Extras de cont din aplicatia mobila George, ca momentan trebuie sa te loghezi pe site ca sa poti beneficia de aceasta facilitate.

    • #10

      ING are deja.
      Ai ratat partea in care se cere ca aplicatia sa nu te lege de o banca.

    • #11

      BCR te pune să plătești dacă vrei extras de cont mai vechi de un an, și asta online, nu de la bancă. Voi realizați ce mizerie? Și vă așteptați de la ei să facă tehnologii noi…

    • #12

      @Ion: tu ai idee cate miliarde de tranzactii se fac intr-un an la BCR (si alte banci mari)? Acum imagineaza-ti cum se rupe baza aia de date cautand tranzactiile tale de acum 2 ani. Care baza nu e legata online ca sunt riscuri prea mari. Si tu vrei informatia la un simplu click, imediat si gratuit!

    • #13

      Danyzus, banuiesc ca ING si Raiffeisen au altfel bazle de date si clienti mai putini, ca la ei se poate.

    • #14

      @Danyzus vezi că nu toți își fac site-ul cu studenții din cămine pe 5 pachete de țigări. Duc ei stai liniștit, nu aia e problema

  7. #15

    Ceva de genul “wechat”

  8. #16

    In Romania e un fel de intelegere intre jucatori ( a se intelege banci) pe piata. Da – complet ilegala – dar eu cred ca exista.
    Implementarea Serviciilor de plati/schimb valutar etc identice cu ce are Revolut le-au fost propuse inca de acum 7-8 ani si bine inteles ca au refuzat in corpore ( cum plm – nici macar 1 banca nu a fost interesata? ).
    Poate acum cand alde REVOLUT iau amploare ( cu toate probleme pe care le au) sa se gandeasca si ei ca oricum vor pierde din comisioanele cat casa pe care le au si poate ar fi cazul sa se adapteze la realitatile pietei…

  9. #17

    BT-u parca se lauda ca Neo va intregi mai multe banci si va permite chestii de genu, parca tin minte ca am vazut aste pe undeva?
    LE: cred ca am inteles gresit. poti adauga conturile si de la alte banci dar tranzactiile tot atat dureaza si trebuie neaprat sa fi client BT

  10. #18

    Eu folosesc Orange Money.

    • #19

      Yup. Si eu folosesc Orange Money si sunt foarte multumit. Am “migrat” de pe Revolut.

  11. suedia are Swish. Bank agnostic, transfer imediat, 0 comisioane pentru platile intre persoane fizice.

  12. #22

    Eu folosesc BT Pay. Transfer instant si comision zero catre alti clienti BT. Se pot face transferri si spre alte banci, dar acolo nu stiu care e costul.

  13. #23

    orange money?

  14. #26

    Problema este in principal ca bancile din RO nu au inca un API deschis prin care un 3rd party sa poata interoga sold-ului unui cont, face tranzactii etc.

    Este directiva europeana prin care se forteaza acest lucru si stiu ca in bancile din RO se lucreaza deja la asta.

  15. #27

    Salut,

    TLDR : nu prea curand 🙁

    Varianta lunga :
    Pentru cei ce au cont la aceeasi banca am inteles ca sunt deja optiuni (la BT, ING de ex)

    Problema pentru Romania apare in momentul in care vrei sa faci transfer interbancar.

    Pentru a trimite bani intre 2 banci din aplicatie ai nevoie in primul rand de o baza de date cu informatii de corespondenta email\nume\nr telefon catre cont IBAN si apoi de un sistem de a face acel transfer intre contul tau si al destinatarului

    Exista 2 variante de sisteme de transfer : – sub 50.000 si peste 50.000 de lei. Marea majoritate a oamenilor probabil ca ar trimite sub 50.000 de lei deci ne axam pe aceasta varianta.

    Transferurile interbancare sub 50 000 lei sunt operate prin SENT (al carui operator tehnic este Transfond) de 2-3 ori pe zi in sedinte de compensare. La SENT participa toate bancile din Romania. Transfond e societate pe actiuni detinuta de toate bancile din Romania.

    De vreun an si jumatate, Transfond a lansat un sistem de plati instant IPS (20 de secunde pt un transfer intre banci) la care s-au legat pana acum si opereaza doar BT, CEC, Libra si BCR. Cica ar mai testa ING si Raiffeisen. Asa ca momentan doar intre cele 4 de mai sus se pot face transferuri instant. (atentie: transfer instant catre un cont IBAN, deci trebuie sa stii contul IBAN al destinatarului pentru a putea trimite)

    De ce nu se leaga toate bancile ? Buna intrebare, probabil clientii lor ar trebui sa le-o trimita.

    Pentru prima problema : o baza de date mare cu corespondenta nume/telefon/email catre IBAN ar trebui ca bancile sa fie de acord sa puna acele date la comun. Tot TRANSFOND a lansat un produs AliasPay parca, anul asta, care permite bancilor sa stocheze acele date si sa le interogheze intr-o baza de date localizata la Transfond. Din cate stiu doar BT a implementat acel produs.

    Practic ca o banca/companie sa aiba aceasta facilitate de transfer gen Revolut ar trebui sa aiba o aplicatie care fie conectata la IPS si AliasPay(sau alta baza de date cu acea corespondenta). Tu il alegi pe Gigel din telefon, il cauta in baza de date, primeste IBAN-ul si ii transfera banii instantaneu.

    Asa ca daca mai multe banci se vor lega cel putin la IPS, vom vedea o crestere a numarului de plati instant. Ca plata sa mearga gen revolut, ar trebui sa se lege si la AliasPay si sa scoata o aplicatie a bancii care sa faca lucrul respectiv. Nu cred ca prea curand pentru celelalte banci, oricum BT fiind legata la ambele e in poll position pentru acest lucru.

    Pentru transferurile peste 50 000 de lei sau urgente, transferurile se fac prin REGIS, operat de BNR si acolo e cu totul alta mancare de peste.

    NOTA: (SENT, IPS, AliasPay sunt produse destinate operatorilor de plati, nu publicului larg).

    • #28

      Daca vrei o aplicatie “precum revolut”, unu la mana – ai deja revolut si doi la mana decat sa stai dupa psd2 si aliasPay mai bine tokenizezi cardul utilizatorului la inceput si faci auth + topUp la orice transfer.

      Vezi de exemplu cum face emagul ” refund” instant de vreo un an de zile.

      Tehnic e simplu (prin alte parti sunt banci care iti pun la dispozitie api direct de transfer de pe un card pe altul intr-o singura tranzactie). Din pct de vedere compliance probabil ca o sa ai niste piedici de la incompetentii de la visa si mastercard romania, si eventual de la banci.

      De ce nu se face asta, pai din ce sa iasa bani? Toate operatiunile au un cost si cand te bati cu revolut care acopera cu ruble de la el din buzunar totul, n-ai de ce sa iti bati capul.

  16. #29

    Iti face aproape orice student de la UPB copia.
    In 2 saptamani e gata versiunea beta.
    Dupa 4 luni ai ceva ce poate fi pus pe piata cu relativa incredere.
    Mai greu cu transferurile, comisioanele. Acolo iti trebuie relatii pe care putini IT-isti le au.