Nu știu dacă ați văzut știrea, în weekend, cum că în Rotterdam se va demonta nuștiuce pod istoric ca să treacă iahtul de 450 de milioane de euro construit pentru Jeff Bezos. Și era așa, o forfotă și o revoltă, dar vai, cum de permit autoritățile să demonteze acest pod, mai ales că au promis că nu va fi demontat niciodată (între timp, autoritățile au mai promis o dată, gata, asta e ultima oară. Zici că sunt un cuplu în care el promite, de fiecare dată, că e ultima oară când vrea sex anal.)

Faza e ashea.
Un yaht de ăsta se construiește în câțiva ani. Proiectarea sa durează câțiva ani. Proiectarea se face în funcție de capacitățile șantierului ales pentru construcție, că nu construiești bărcuțe gonflabile.

Iar înainte de asta se discută cu autoritățile din orașele port, unde se poate construi acel yaht, pentru ajutoarele de stat care se oferă când e vorba de asemenea investiții. Pentru că acestea se oferă în orice țară, când e vorba de cineva care îți aduce un business de jumătate de miliard de euro, plus businessurile și veniturile adiacente și taxele și impozitele aferente lor.

Prin urmare, toți jurnaliștii care s-au ofuscat cu atâta dramatism ar fi trebuit să se întrebe De ce, de fapt, autoritățile din Rotterdam au ținut secretă înțelegerea făcută cu Jeff Bezos, ACUM CÂȚIVA ANI, de a demonta podul, de ce populația orașului nu a fost întrebată dacă acceptă asta, cine a luat șpaga aferentă acestei decizii, chestii de astea.

Doar că nu, oamenii sunt ocupați cu ce au în fața ochilor și nimic altceva. Naivi și pradă ușoară pentru cei din jur.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

51 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Frumos in Olanda, criminalitate zero, corupție zero, după cum s-a bătut în piept o fostă compatrioată emigrată recent cu surle și trâmbițe.

    • #2

      Doamna cu blog cald si idei la fel de calde.

    • #3

      O fi vreun roman ala de a luat spaga, ca altfel nu-mi explic…

    • Cea mai buna prietena a mea e plecata în Olanda din 2018. Nu regreta dar nici nu pasc unicornii pe canale pe acolo. Blogul prințesei urbane eu îl citeam de mult, de pe vremea când își organiza cele 2 nunti. Nu pot zice ca scrie rău sau ca nu mi-a fost benefic blogul ei în materie de părintele, dar nu rezonez cu multe idei de acolo. Idee e ca eu nu pricep de ce e asa drama națională ca a plecat. Sa pleci sau sa ramai mi se pare tot aia, tot la fel de greu e. Și eu am fost plecata 4 ani și sa nu aveți impresia ca pe alte meleaguri îți așterne cineva covorul rosu sau ca totul e perfect și nu exista sictirit și incompetenți. Atât ca acolo se fac treburile acestea mai cu perdea, mai bine mascate. Se alege cineva cu un contract bun, dar se și asigura ceva pt prostime dacă nu cât sa ii ții mulțumiți măcar cât sa le închizi gura.
      Sper sa ii fie bine acolo doamnei și familiei ei, ca dacă nu sa vezi ce valuri va face când anunță următorul pit stop sau (doamne apară și fereste) reîntoarcerea.

    • #5

      Olanda e paradis fiscal pentru toate offshoreruile care se vor mai spalate, despre ce vorbim. Daca e vreun motiv pentru care olanda nu ne vrea in schengen nu e balaria aia cu constanta, e ca ii facem de ras la cat de nedezovoltata este coruptia la noi fata de ei.

    • #6

      bai menutz, tu cred ca nu stii exact ce e aia paradis fiscal. cauta putin cotele de impozitare a companiilor olanda vs romania, poate tr lamuresti putin. faza e ca atunci cand esti angajat de-o viata si habar nu ai ce s alea, e usor sa crezi info de la a3

    • #7

      Arhi, romania are taxe mici la pfa, imm-uri si alte asemenea si oricum paradis fiscal inseamna mai mult decat atat, inclusiv stabilitate a cadrului legislativ intinsa pe zeci de ani. Oricum nu prea inteleg ca ai vrea sa observ daca compar romania si olanda la taxe.

      In rest, despre cat de paradis fiscal e olanda poti sa lecturezi incepand de aici: en.wikipedia.org/wiki/Corporate_tax_in_the_Netherlands#Tax_haven (inclusiv conflictele cu UE). Da, m-ai nimerit, ultima oara cand am fost angajat (acum vreo 6 ani), am lucrat pentru o mareata corporatie de jde’ mii de miloane, care desi isi desfasura absolut tot businessul prin tari de mana a -3-a (a se citi emergente), avea un HQ la un “aproape PO box” in AMS.

    • #8

      as vrea sa observi ca romania are taxe mai mici decat olanda.

      inclusiv stabilitate a cadrului legislativ intinsa pe zeci de ani.

      fix asta ziceai tu, ce stabilitate are olanda pe legislatie

    • #9

      Dar nici nu am zis ca romania are taxe mai mari sau mai mici. Olanda e recunoscuta ca paradis fisical inca din anii ’60-’70, romania…e romania, orice, dar nu paradis fiscal.
      Faptul ca olanda e paradis fiscal de atata amar de vreme a dus mai departe si la un nivel de coruptie (d’aia rafinata, nu a la decebal traian remes) cizelat in zeci de ani. Pentru ca toata crema lumii se strange acolo sa isi spele banii. Si in general cine fura azi un ou (o optimizare fiscala mica) maine va fura un bou (orice din olanda)
      Asta ziceam eu in primul comentariu.

    • #10

      Boris, tu nu ai proprietatea termenilor. Spălare de bani nu înseamnă *neaparat* paradis fiscal. Uite, Londra de ex este recunoscuta la nivel mondial ca fiind capitala de money laundering pt Rusia și China, asta însă nu înseamnă ca Anglia e paradis fiscal.

    • #11

      Kahlua, deci pentru astia ca tine erau exercitiile alea cu toti cainii sunt animale, dar nu toate animalele sunt caini.

    • #12

      Pai fix ce zic și eu. Toate paradisurile fiscale au si spălare de bani, dar nu toate locurile unde se spală bani sunt si paradisuri fiscale.

      Greu cu logica asta

  2. #13

    Sincer acum, ce mare scofala?
    S-a construit, s-a platit, podul se va pune inapoi.

    • #14

      Si eu sunt curios de ce spuneti ca e coruptie in cazul asta. Sunt unii suparati, ceea ce e altceva, de faptul ca un miliardar si-a permis sa negocieze cu primaria ceea ce un sarac nu si-ar permite niciodata.

      Daca sunteti cuminti va dau si link in engleza

    • #15

      “S-a construit, s-a platit, podul se va pune inapoi.”

      Ca-n bancul ala in care ii mergea vulpea la arici s-o coasa la loc dupa fiecare partener.

  3. #16

    hahahahahahaha… olandezii e si ei oameni, sa mananca si gura lor o pane! Sotul lucreaza la o companie olandeza in domeniu. A crede ca in Olanda coruptia e zero e egal cu a crede ca aia sunt extraterestri. Sunt mercantili maxim, numa’ ca le place linistea si curatenia stradala, lucru pe care il respect, impreuna cu felul direct, nesimtit de a vorbi cu tine.

    • #17

      Shhh… să nu se spargă bula prințesei… Nu auzi că e criminalitate zero, păsărelele ciripesc duios și iarba-i mult mai verde acolo? Și să nu uităm de sistemul educațional, cel mai bun sistem intergalactic! România e câh și pute, noroc că cineva trebuie să-i cumpere cărțile.

    • #18

      Hai sa fim serioase si sa recunoastem ca Olanda e la ani lumina distanta de romania.

    • O mani-pedi costa in Amsterdam minim 26+26 EURO. Dar poa’ sa ajunga si la 60-70.
      La Afi e mai ieftin.
      Nu e cu iarba verde si pasarele, dar tot pentru printese e. Eu zic ca e 1-1 scorul.

    • #20

      Culmea, iarba chiar e mai verde acolo, pentru ca plouă foarte mult.

      Bine, o și îngrijesc și nu fac atâta mizerie ca noi.

  4. #21

    Mergea un selfie cu barca aia…

  5. #22

    adevarul e ca iarba e mai verde acolo, la propriu! Eu am vorbit cu multi olandezi care se plang de sistemul lor educational, de la directori la ingineri, de parca ar veni apocalipsa in 50 de ani. Sotului meu i-a fost furata bicicleta electrica si regula de baza in cazul asta e ca nu depui plangere ca incurci programu zilnic al organului legii. Da’ cascavalul ala cu trufe e bun.

    • #23

      stai ce?

    • #24
    • #25

      eu mi-am pierdut portofelul pe o strada să zicem suburbană, circulată nici tare nici putin (e lânga albert heijnul cartierului)

      am fost la poliție, l-am declarat furat, a treia zi era la lost&found cu absolut toate în el

    • #26

      “Het aantal gestolen fietsen ligt tussen de 468.000 en 772.000 jaar. Lang niet iedereen doet aangifte bij de politie.”

      Primele 2 bicle furate le-am raportat spre amuzamentul vecinilor si iritarea politistilor . M-am invatat si nu mai cumpar noi .
      Sa crezi ca merita sa faci plangere si sa te superi cand ti se fura bicla sunt doar semne ale neintegrarii sociale.
      Ma scuzats ma duc sa racai talpa pantofilor de cacat de caine pentru a doua oara azi, de cand a devenit criminalitatea zero aici e rahat de caine peste tot.

    • #27

      pe bune, nu ai voie sa raportezi furturi?

    • #28

      Ba da,procedeul este eficientizat,totul online ( pe baza unui identificator) ,upload poze/scan /descriere,primesti un mail si aia e. Reprezentantii apar o data la 6 luni la tv si spun ca prioritizeaza cazurile si aia e. Ce e adevarat- reactioneaza foarte rapid la crime si orice implica violenta , in rest ..fiecare scapa cum poate ,zambet cretin pe fata non stop ,lipsa de reactie no matter what , alles goed ,nieks gebeurd, mooi,leuk .
      Apar situatii ridicole ,imi spunea un coleg ca de cand si-a lasat barba ii zimbesc femeile pe strada si il saluta . ( traduc : preventiv!!!! stiu ca e greu de inteles ,daca nu as fi aici nici eu nu as intelege ) .
      Dincolo de cele auzite ( cosmar) redau 2 vazute de mine:
      – au spart ” unii “2 masini pe strada ,ne-am strans vecinii ,eu mai nou inrteb daca au facut plangere deja ; raspuns : hahahahaha jonguh , wat ben je lief ! ( un fel de ce copil prostut,las ca cresti tu )
      – 2 minori drogati de pe o alta strada s-au dus la un al treilea si au plecat cu cheile masinii,au urcat in masina au plecat in tromba,mi-au lovit aripa stanga ,mai rau alte 2 dupa ce au luat curba si s-au oprit in pom ; vecinii ne-au zis , unul din cei cu masina lovita mai rau ne-a luat datele sa le puna la plangere ( ca politistiiu nu vroiau bataie de cap ) ,asigurarea nu a platit nimic ( au spus sa nu cerem dovada ( nici nu au inteles bine la ce ma refer) ca oricum tot aia e) ,am primit un plic de la ministerul justitiei peste vreo 8 luni in care ne spunea ca le-a dat ceva amenda la aia si ca procesul se muta in alta parte si nu vom mai fi tinuti la curent .
      Mi-am adus aminte ,am luat o teapa de 240 euro pe un site local ,am facut la fel plangere ,am primit mail dupa cateva luni ca nu este urmarit cazul ( nume prenume cont de banca tranzactie etc) .
      Link-ul este la fel de dedicat si de “util” ca cel pentru biciclete , il las si eu ca proba ca criminalitatea este zero
      www.politie.nl/informatie/slachtoffer-van-internetoplichting-doe-aangifte.html

    • #29

      Motivul pt cate nu insista e ca sunt cam toti asigurati. Daca ti se fura bicicleta primesti banii de la asigurator. Nimeni nu pierde nimic. Am vazit masini lasate deschise, geamuri deschise permanent, no stres. Gradul de asigurare a riscurilor e pe la 120% asta inseamna ca au asigurari peste asigurari si cate 2 pentru acelasi risc. Pur si simplu nu isi bat capul. Olandezii platesc cam 9.2% GDP pe asigurari.

    • #30

      @alexnicolae , nu

      Asigurarea la bicla este optionala , pana si la cele luate prin firma este optionala ( eu o am pentru bicla copilului pentru ca sunt membru anwb, nimeni de la copil din clasa sau de pe strada mea nu e asigurat ,de exemplu ) batranii cu biciclete scumpe si majoritatea e-bike urilor se asigura dar estimez la botul calului ca 70% nu sunt asigurate ; chestia asta mi-a amintit de cineva de pe htnws care spunea ceva de genul ” evident ca olandezii nu reclama furtul bicicletelor ca sunt civilizati ,numai noi ne plangem ,n-avem valoare europene astia suntem cu asta defilam “

  6. #31

    off topic dar trebuie sa ma descarc oricum: imi vine factura la gaze cu 100mc peste ce am trimis eu indexul, ii contactez si imi zic ca nu pot reface factura: sa le platesc 80% din factura doar!?
    Ceea ce e oricum mai mult decat diferenta de 100mc
    Urmeaza reclamatie Anre si Anpc si astept
    Am toate dovezile poze, screens etc
    E normal sa se intample asa mai ales in perioada asta?

    • #32

      sunt hoti, e normal. nu le plati nimic, nu au voie sa te deconecteze

    • #33

      Nu stiu cat de normal e, dar e ceva ce se face de muult timp, cel putin la furnizorul meu.
      Si eu trimit indexul intre 20-22 ale lunii. Pe factura imi apare perioada de pe 22 luna anterioara pana pe 21 luna in care citesc consumul real, apoi pana la sfarsitul lunii “ESTIMEAZA” cica un consum pentru 7-8 zile de reprezinta peste o treime a ceea ce am consumat in 30 zile.
      Dar la urmatoarea factura imi baga pe minus acel estimat, dupa care, bineinteles, trece alt estimat.
      Ca un exemplu:
      Factura primita in decembrie:
      Estimat 23.10 – 30.10 : -85
      Autocitit 23.10 – 22.11: 231
      Estimat 23.11 – 30.11: 71

      Factura primita in ianuarie:
      Estimat 23.11-30.11: -71 (estimatul din luna anterioara)
      Autocitit: 23.11 – 22.12: 225
      Estimat: 22.12 – 31.12: 92 (care va fi, cel mai probabil, pe minus la urmatoarea factura)

      Am patit odata sa nu citesc index-ul si mi-a venit factura dubla. Am platit-o, dar aproape doua luni cu index citit, am mers pe minus.

      Off-offtopic: am uitat sa ma loghez si acu stau in moderare :))

  7. Văicăreala asta a olandezilor seamănă cu ipocrizia locuitorilor din Veneția, care au ajuns să se plângă că viața e grea din cauza turiștilor. Că orășelul LOR este aglomerat și scump din cauza hoardelor de turiști. Exercițiu de imaginație: Ce ar fi Veneția fără turiști. O cloacă urât mirositoare, cu igrasie și șomaj.

    Cam așa și cu olandezii ăștia. Da, mă, ca să trăiască industria care le dă de mâncare unora dintre ei, uneori mai trebuie demontat și pus la loc un pod, pe cheltuiala clientului. Ce așa mare scofală?! Nu se poate și cu ea în cur și cu sufletul în rai. Mă rog, așa umblă vorba… 😀

    Dacă unii dintre reprezentanții autorităților au fost ipocriți populiști și i-au luat gura pe dinainte promițând conservatorilor că orașul va rămâne înțepenit în secolul IXX, atunci ouăle alea pregătite pentru yahtul lui Bezos li se cuvin lor.

  8. #38

    Mai nimic nu s-a inventat in Romania, deci nici coruptia. Dar nici spaga nu s-a dat, nu cum se da in Romania, cash la punga, vile sau masini. Coruptia e mai civilizata in tarile civilizate. Se da influenta, se dau sponsorizari, chestii care aduc voturi. Nu superi un santier naval care aduce taxe si locuri de munca pentru un pod pe care il pui la loc si nu o sa poata nimeni sa zica ca a fost ceva facut acolo.
    In democratia reprezentativa populatia orasului nu trebuie intrebata de fiecare data cand se face ceva.

  9. #39

    de aia nu ne vor aia in senghen, sa nu-si faca bezos barca la braila sau la galati, unde nu era nici deranj cu podul.

  10. #41

    Sunt curios a cata oara e demontat acel pod (sau altele) pentru astfel de situatii in Olanda.

  11. “vai vai,podu istoric, vai vai”. Bine, refacut in 1940. Mai conteaza ca acum il si repara?

    Deci, ala vine aduce juma de miliard in economia locala, dar marea problema e ca un pod o sa fie indisponibil cateva zile.

    White ppl problems.

    Problema era in Roamnia. Ca il daramau azi si il reparau cand era gata autostrada pitesti sibiu

  12. #43

    asta e iahtu ‘casino’ a lu bezos unde vrea sa spele banii miliardarilor si sa plateasca 0 taxe? 🙂

  13. Daca facea un submarin, trecea mai usor pe sub podul ala.

    • Evident că șantierul avea o înțelegere cu autoritățile pt demontarea podului. Chiar daca e nesuferit bezos nu înțeleg de ce e adus numele lui în discuție. Ăla și a comandat un iaht ce treabă are el cu podurile sau cum ii predau aia iahtul.

  14. #47

    Daca nu era a lu Bezos ci al altuia mai obscur/anonim, mai exista “stirea” asta ?

  15. #48

    Off-topic, am vrut sa ma uit si eu la ceva aspiratoare ce apar in top, spune la baietii de la Xiaomag ca nu le merge scroll-ul nici in versiunea desktop, nici mobile 🙁

  16. #49

    Spirit civic foarte dezvoltat la oladejii astia.
    Tara dezvoltata, standard de viata ridicat, printre cei mai.. etc
    App de ce nu ai postat si despre protestele civice ale olandejilor fata de conditiile sumeriene si egiptene din fermele unde lucreaza rasa inferioara-est europenii romani bulgari polonezi ucrainieni ?
    De ce ? Stii de unde vin legumele si fructele din caserolele influensarilor de fitnes pe instagram?

  17. #50

    Mai bine construiau yachtul in santierul din Galati si demontau Braila.