De ce am publicat știrea despre acest festival de muzică? Pentru că TREBUIE să facem ceva împotriva șușanelelor plătite din bani publici. Vreți să nu mai existe așa ceva? Mergeți la festivalurile reale, acolo unde artiștii vin iar organizatorii taie bilete. Doar așa vom avea o piață sănătoasă de concerte, iar artiștii vor veni și la noi.

Liam Gallagher (UK), Disclosure DJ set (UK), Kaiser Chiefs (UK), Kovacs (NL) sunt primii artiști internaționali confirmați la prima ediție a Fall in Love Festival, ce va avea loc între 31 august – 1 septembrie 2019, la Palatul Mogoșoia. Lor li se adaugă și primul val de artiști români: Șuie Paparude, The Mono Jacks, Jurjak și Firma.

FALL IN LOVE FESTIVAL își va deschide porțile în perioada 31 august – 1 septembrie 2019, la Palatul Mogoșoia, pentru a sărbători trecerea de la ultima zi de vară la prima zi de toamnă, într-un decor de poveste, alături de unii dintre cei mai iubiți muzicieni ai momentului.

Cei îndrăgostiți de muzică și de vibe-urile pline de energie ale verii, pot marca încheierea sezonului prin participarea la cel dintâi festival al toamnei: Fall in Love, locul în care se pot îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români, de natura în care vor dansa pe ritmurile unora dintre cele mai cunoscute hit-uri, de peisajul plin de poveste al domeniului uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România – Palatul Mogoșoaia.

Cei îndrăgostiți de romantismul și de bogăția culorilor toamnei, se vor putea bucura de splendoarea ei la Fall in Love Festival, locul în care vor răsuna primele melodii ale acestui anotimp, în care se vor putea delecta cu concerte, evenimente alternative, specialități culinare, experiențe amuzante și cu plimbări în parcul secular al domeniului Mogoșoaia.

La Fall in Love, festivalierii se vor putea îndrăgosti de arhitectură, de cultură, de natură, de prieteni, de străini, de viață și de muzica plină de energie.

Pe durata celor două zile ale evenimentului petrecute la minunatul domeniu Mogoșoaia, participanții se vor bucura de artiști și Dj-i care vor urca pe scenele festivalului, dar și de o serie de activități alternative, precum: instalații de artă și multimedia, jocuri, photo cornere inedite, spații de relaxare în natură, plimbări pe marginea lacului, picnic pe pajiștile domeniului, plimbări și sesiuni de dans, toate asezonate din plin cu delicii vizuale și culinare.

 

Abonamentele, acces general, pentru Fall in Love Festival 2019 s-au pus în vânzare la prețul de 129 lei + taxe/ buc. pe www.bilete.ro și în rețeaua națională Bilete.ro:

  • Plasează o comandă pe Bilete.ro prin e-ticket (print at home): plătește cu cardul, fără taxă de curierat. Pentru fiecare bilet achiziționat utilizatorul va primi pe e-mail un link unic. Tot ce trebuie să facă este să-și printeze biletul acasă și să vină cu el la eveniment. 
  • Prin comandă: la www.bilete.ro ( livrare la domiciliu prin curierat ).
  • Direct: biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în magazinele Inmedio și Relay semnalizate „Bilete.ro”, în magazinele Germanos/Telekom , în oficiile Poștei Române și în casieriile Bilete.ro din București incinta Hotel Ibis, Calea Griviței nr. 143, parter și din Cluj la casieria BT Arena (Sala Polivalentă). 
  • Lista completă a celor peste 1.500 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: h.

 

INFO BILETE: +40.21.311.93.23 si/sau office@bilete.ro

Facebook page: www.facebook.com/fallinlove.ro/

Instagram: www.instagram.com/fallinlovero/

Twitter: twitter.com/FallInLoveFest1

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.