Lăsați copiii să aibă experiențe de viață

“grăsunele acelea otova, tip ardeal, cu burdihan și șolduri imense, de la consumul în exces de slănină, gulaș și alcool”. Se zice palinca, faina descrierea. Grasune tip muntenia sunt ? :)))

Fix despre asta discutam azi dimineata cu sotia in masina. Cum atat eu, cat si ea am crescut in cartiere in plina dezovoltare in anii ’80, cu gropi imense pline de apa in care prindeam mormoloci, cu fundatii de bloc pline de fiare si sarme, cu santuri neastupate, etc, si pe langa care ne jucam cu (mai mult sau mai putin) stirea parintilor. Pus si simplu stiam ca e destul de periculos in unele locuri, pentru ca ni se spusese de 1-2-3 ori, si ne pazeam singuri. Nu aveam pe nimeni care sa ne sufle in ceafa si sa stea pe noi, big brother style. Sigur, au mai fost cazuri cand a mai cazut cate unul in cate o groapa cu apa si l-au scos tovarasii de joaca, piciul respectiv alegandu-se doar ci ceva sperietura, cel mai probabil o cafteala de la parinti, dar si cu o patanie de povestit mai departe celor interesati.
Ne-am cocotat in ciresi, corcodusi, visini, meri, pruni si pe scarile podurilor fara sa ne zica nimeni la fiecare 10 secunde “nu urca”, “nu fa”, “ai grija” si altele similare. Sincer, ma surprind uneori facand asta cu fiica-mea de 2 ani, dar incerc sa-mi impun sa o las sa aiba experiente cat mai diverse, sa invete din greseli. Daca se impiedica si cade nu ma reped sa o ridic, nu reactionez sub nicio forma cu “vai de mine, aoleu, drama de pe lume, ai cazut”, ci o incurajez sa se ridice singura, adoptand un ton calm, din care sa inteleaga ca nu e o tragedie, ca sunt acolo, langa ea, si ca totul e in regula. Nu suntem, sub nicio forma, adeptii principiului drobului de sare. In principiu, incercam sa ne conducem dupa principiul ala din Finding Nemo, “you can’t never let anything happen to him, then nothing would ever happen to him”.
Copiii trebuie lasati sa experimenteze, sa alerge, sa cada, sa invete din greseli. Asta nu inseamna ca trebuie lasati sa-si bage degetele in priza (bine, nici nu vad cum le-ar intra degetele in gaurile alea, dar o andrea, un cui ar fi o unealta potrivita 🙂 ) sau sa vada pe pielea lor cat de ascutit e cutitul de bucatarie. Astea-s cazuri speciale, cand chiar trebuie supravegheati si impiedicati sa-si faca rau singuri din curiozitate si nestiinta. Dar la chestiunile – sa le zicem – banale, get topait, alergat, urcat, gustat, etc, noi credem ca e bine sa permitem copilului sa invete singur, neingradit, necocolosit. Pana la urma, e vorba de experiente care il modeleaza si il obisnuiesc cu ceea ce e in jurul lui. Putina libertate nu strica, plus ca e si obositor si stresant pentru tine, ca parinte, sa tot stai cu gura pe el. Relaxarea lui e si relaxarea ta, si viceversa.

Dar de ce te șifonezi matale de imbecilitatea în a-și crește plozii a altora.
Lasă-i să-și rateze progeniturile fericiți.
Din partea mea să fie niște așchilopați toți.

Mie imi e din ce in ce mai teama de ideea de a face copil. Peste tot in jurul meu vad doar parinti super panicati, parinci care controleaza tot ce inseamna viata copilului, ii super protejeaza si alinta de ajungi sa nu te intelegi cu puradelul daca nu e ca el.
Inclusiv sor-mea face asa 🙁 si inainte de a avea copil era ferm convinsa ca o sa faca altfel lucrurile.
Eu as vrea sa ii car pe ai mei cu mine pe coclauri si imi imaginez ca o sa fiu super relaxata. Bine ca nu am planuri de reproducere prea curand.
Ah si inca o treaba, planeta oricum e supra populata, nu toti trebuie sa ne reproducem in mod obligatoriu :).