Nu obișnuiesc să notez trecerea în neființă a vedetelor, moartea e ceva natural, e o tragedie de termen scurt doar pentru apropiații celui mort. Notez, rar, când e vorba de oamenii de care mi-a păsat.

Toto Schilacci nu a fost vreun fotbalist imens, nici eu vreun microbist fanatic. Dar atunci, la campionatul mondial din Italia, a fost unul din cei ce mi-a făcut acea lună o sărbătoare și unul din cei care, iată, mi-au produs astfel de sentimente încât, după cât, 34 de ani, încă am sentimente de nostalgie. Italia 90 a fost cel mai reușit CM din istoria pe care o rețin eu. Până și când eram adult și mai jucam fotbal prin baloane, mai urla câte unul că e TOTO SCHILLACI LA BALON! Pe lângă Makanaki, desigur, iar eu eram Duckadam.

La revedere, domnule Schillaci.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur