Unul din avantajele faptului de a avea copii și de 12 ani, și de 1 an și 11 luni, este că ești un tati pregătit. Ai văzut tot, ai făcut tot, ai simțit tot (nu ai mai fi vrut să simți vreodată alergatul cu copilul în brațe la spital, dar asta e, vine cu job descriptionul) și, ce e cel mai important, știi cel mai bine ce jucării/jucarii copii se cer și la ce vârstă.

Desigur, asta mă ajută foarte mult la impresionat soția, căreia nu îi vine să creadă ce succes au la Adia jucăriile pe care i le cumpăr eu, care, la început, nu transmit mare lucru. Doar ca daddy knows, iar niște animăluțe de pus pe vîrfurile degețelelor sau o minge de fitness pot face minuni în fața celui mai scump ursuleț vorbitor în 12 limbi. (oare v-am povestit cum i-am auzit pe niște români în Grecia cum nu i-au luat copilului nuș ce jucărie, pentru că jucăria vorbea în greacă și e inutilă?)

Dar cel mai mult îmi bucură sufletul când văd că ghindocul meu, care acum nici doi ani era un boț de carne care dansa în burtă la mami, se joacă și folosește prostioarele pe care i le iau eu și se bucură de ele la maxim.

Ca sfat, copiii au capacitatea de a se juca ore întregi cu un capac de sticlă, în timp ce, lângă ei, plânge trist și nebăgat în seamă cel mai mare pluș posibil. Observați cu atenție preferințele lor. Eu am văzut asta prima oară când primii doi copii se certau ca chiorii pe niște discuri mici de la croasante, la modul că adormeau cu ele în mână, ca nu cumva să i le fure celălalt, în timp ce camera lor gemea, la propriu, de jucării.

Bine, chestiile astea sunt valabile dacă sunteți un tată implicat și vă pasă. Dacă nu, asta e, se ocupă mămicile, stați liniștiți.