Adica a declaratiilor de drept de autor.

Nicaieri in lumea asta nu se depun 3 declaratii separate, IN FIECARE LUNA. Nicaieri. Se atinge limita ridicolului si a bătăii de joc, limita aceea unde în faţa imaginilor cu oameni FRAIERI care se calcă în picioare să depună aceste mizerii, premierul Boc declară senin că astea sunt supoziţii, el are nevoie de o analiză a situaţiei ca să decidă dacă e coadă sau nu. Şi dacă eşti eliberat condiţionat din pârnaie nu te duci de 3 ori pe lună la poliţie

Aş fi de acord să plătesc asigurări de sănătate. Pentru că de ele am nevoie. Dar eu sunt plătit sezonier. O lună pot să iau bani, o lună sau două, nu. Dacă în luna în care nu iau bani mă îmbolnăvesc, nu am asigurare. Aşa e sistemul.

Pentru ce plătesc eu, eu chiar fiind creator, şomaj? Voi intra vreodată în şomaj? Voi cotiza eu vreodată 12 luni consecutive, ca să am drept de şomaj? Să intru în şomaj din ce? Eşti şomer dacă te dă cineva afară de la locul de muncă. Cu adeverinţa aia te duci la şomaj şi eşti şomer. Eu cu care adeverinţă mă duc la şomaj?

Cu impăozitul pe care deja il platesc, ala de 16%, ce se intampla? Inspre ce e dirijat? Doar asa, ca exemplu.

Dar hai să nu luăm exemplul meu. SĂ LUĂM EXEMPLUL UNUI CREATOR RECUNOSCUT. Un pictor. Un actor. Sabin Bălaşa ar trebui să îşi plătească contribuţia LA PENSIE? Sau la şomaj? Eşti pensionar, dar mai plăteşti o dată pensie? Cum, de ce, unde? Care e logica? Dar ăla care e PFA…cui să plătească şomaj? Lui personal? Plus că ăla deja plăteşte odată contribuţiile astea. E o mlaştină în care abia pot să îmi formulez întrebările.

Să mă duc să stau la coadă lunar, la 3 chestii diferite? LUNAR??
Domnule Boc, să se ducă mă-ta. Vorba celor de la Caţavencu, cine îi dă bani lui Boc, mă-sa-i curvă. Eu personal, domnule Boc, aştept toamna, când vei fi dat jos. Şi poate atunci vei învăţa să ai o brumă de respect faţă de cei ce te-au votat, nu să îi pui să se îmbulzească ca animalele, în timp ce tu aştepţi analize.

Între timp, te asigur că nu o să îţi dau nici un ban. Şi nu o să ai ce să îmi faci.

PS: Mai ţineţi minte că am zis că renunţ la tagurile rromânia şi mizerii? M-am răzgândit.
PS2: Ăla care vine cu argumente de-alea că oricine venea la fel se întâmpla sau că furaţi şi meritaţi şi alte mizerii, mă-sa-i curvă. Am zis. De dinainte, ca să nu se mire.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

57 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eu ce dracu sa mai zic… am si pfa sunt si salariat cu contract de munca, acte in regula. Platesc CASUL ca angajat dar trebuie sa platesc si pe pfa si cand ma duc la spital doctorul ma intreaba : veniti in calitate de angajat al firmei x sau ca administrator al pfa y ? Cred ca daca zic administrator ma baga intr-un salon singur si cheama pe una cu o frunza ( si topless) sa imi faca aer . PULA MEA ! o idiotenie mai mare nu am intalnit si deja in septembrie o inchid si plec din tara. pana aici .

  2. #3

    De situatia asta ce zici?
    PFa (taxi) cu rata pentru masina.Merge la banca sa plateasca, plateste la BANCA, si banii sunt luati de fisc fara sa fie anuntata PFa pentru ca nu a platit impozitul forfetar.

  3. Sabin Balasa a murit in 2008.
    E intradevar o mare bataie de joc. Nu pot sa nu ma amuz insa ca o gramada de ultrasi basisti au ajuns acum sa injure sistemul si sa se indigneze. Pentru toti basistii carora le-a fost frica de venirea comunistilor…iata ca nu mai avem mult. “Folclor” de la Luna Amara ar trebui sa fie pe toate posturile “Ce-ai votat? Ce-ai votat? Cum se face c-ai uitat(…)”

  4. io’ is’ putin bulversat … chestia asta nu e de azi de ieri … ii de cand lumea, taxe peste taxe, ordonante date cu aplicabilitate de ieri, norme de aplicare care se bat cap’n cap … de ce numa’ amu’ v-ati trezit? … oare din cauza ca pana acum nu a fost atins bugetu’? … serios…
    Nu, ca nu sunt de acord ca e o IDIOTIENIE cat se poate de mare, ca e, si sustin greva fiscala (cu toate riscurile implicate), doar ca mi se pare de porc sa te revolti doar cand te atinge pe tine, avand invedere ca societatea e ca un lac, daca arunci o piatra, tot lacul va resimtii unda … si in cazul nostru, unda e una de’am pulea

  5. #7

    @maniak: cred că prima întrebare ar trebui să fie unde ai mai întâlnit tu asemenea artificii fiscale în care ești și angajat și în calitate de PFA ai și contract cu angajatorul.

  6. #8

    Ultra basistii, si-au luat banii in campanie, acum se considera neprihaniti, si nedreptatiti cand ii umileste Boc.
    Oricum cred ca la alegerile viitoare tot PDL-ul o sa iasa, stie Basescu sa ii vrajeasca pe prosti ca altii au fost de vina ca am trait prost, nu el (asta e “darul” lui Basescu, intotdeauna paseaza responsabilitatea la cei care i-au fost odata apropiati, asa ca oamenii o sa gandeasca ca Basescu a vrut si a dres, si a facut, si a incercat, dar Boc a fost rau si n-a vrut sa il lase :).
    In legatura cu drepturile de autor, daca primiti vreo amenda eu zic sa dati statul in judecata, ca nu s-au creeat conditiile de aplicare a legii. Oricum procesul cred ca ar costa mai putin decat amenda de care spun ei (50 de milioane).

  7. Eu zic că ar trebui să se facă și niște corturi în fața sediilor instituțiilor de stat, nu de alta, dar poate îi prinde noaptea pe români la coadă și nu au unde să doarmă, și nici rândul la coadă nu vor să și-l piardă.

  8. vorba ceea: curvărie în primărie! tot aceiaşi, numai că în guvern.

  9. Vezi ca pagina de la postul asta nu se incarca corect pe IE8. Doar la postul asta e problema.

  10. @cristian. Nu ma pricep la chestii de genul, dar chiar daca ar avea el vreo invarteala, care ar fi problema? Merita sa dai vreun leu statului roman? Ce-ti ofera in schimb ? Ce primesti TU sau EU ca si cetateni? Recunosc in gura mare ca sunt nationalist, ca iubesc Romania ca tara, dar asta nu inseamna ca sunt obligat sa slujesc niste scursuri de la conducere….imi pare rau, dar nu sunt sclav pe plantatie (hai, doar pe una, dar macar de acolo IAU bani NU dau).

  11. @cristian Poate angajatorii sunt diferiti. De exemplu, eu sunt angajat cu carte munca la un angajator si cu DDA la alti doi.
    P.S. Nu, n-am platit 😀

  12. Din cate-mi aduc eu aminte Acadamia Catavencu il pupa pe Base in fund grupa mare in timpul alegerilor. Nu ? 🙂

  13. Imi plac tag-urile articolului… 🙂

  14. Lasa ca au zis ca fac si sistem de plata online a darilor astea. Dar tot trebuie stat la coada pentru “inregistrarea” in sistemul asta. Nu mai stiu ce cacaturi sa mai inventeze ca sa isi umple ei buzunarele…

  15. Bre, Sabin Bălaşa chiar e iertat de impozite. Acu’ să nu exagerăm. Încă n-a cerut Boc ca birurile să fie plătite prin spiritism.

  16. #18

    Poate sa imi puna si impozit pe basini, sunt fericit ca au inceput sa dea amenzi la popi care nu dau chitanta.

  17. #19

    @Cristina

    Daca nu se fac artificii fiscale, ajungi sa iti imparti salariul jumi-juma cu statul. Sunt mult prea multe taxe, iar statul isi ia bani DEGEABA, mai au si sistemul de cacat si degeaba platesti toate impozitele si taxele ca ajungi lunar pe la administratie oricum, sa te rogi de alea sa distribuie ce ai platit. Nu ai cum sa o dai, sunt o multime de firme cu conturile blocate din acest motiv, desi nu au nici o intarziere.

  18. #20

    @Mordechai : Inca.Ai putintica rabdare, ca vine si cu idei de astea
    Se pare ca acuma e concurs de idei idioate la guvern.Cea mai idioata e scoasa pe piata.Ba 3 declaratii pt care cica iei amenda, dar de fapt nu iei ca a zis ministrul ca nu se dau amenzi. Ba legi de filtrare a internetului….Is curios ce mai urmeaza .

  19. #21

    ce ai domnule cu guvernul boc sau cu basescu? Vroiai sa vina miorn cozma si ion iliescu la conducerea tarii? Noroc cu cele 5 milioane de dobitoci sinistrii, pardon de cetateni care si-au dat seama ce pericol ne pandea.

  20. @potinteu catalin: banca are prioritate in fata oricarei popriri. adica daca eu am conturile blocate de stat si rate la banca. banca isi ia din banii aia rata si restul da la stat. deci banca ta e o muista, ca toate bancile. le iese mai mult din penalizari, de aia.

    socrul si cumnatul meu sunt pfa (geodezi de aia cu masuratorile). socu’ e la pensie. pentru asta nu mai plateste contributiile la somaj si pensie, scrie in lege, dar trebuie sa ai o armata de juristi sa o desluseasca.
    oricum legea e un cacat. nu de ajuns ca isi bat joc de srl-uri. acuma si de pfa-uri care fac cacatul asta de tara, imputit si borhotit, sa mearga.
    eu mi-am depus deja cv-ul pentru plecare. decat un patron batjocorit aici mai bine un sclav bine platit pe plantatia altuia.

  21. Ba, mie ce-mi place cel mai mult in tot cacatul asta e statul la coada. Socializare pura. Twitterul e zero pe linga interactiunea fizica cu ceilalti “drepturi de autor” la inghesuiala de la ghiseu. E si un izvor nesecat de idei de articole: “ba, Badea era cu 3 persoane in urma mea la coada, a vrut sa se fofileze in fata, da’ asa un cot in gura i-am dat!”, “Pirca a stat o juma’ de zi pina a ajuns la ghiseu, si acolo a constatat ca si-a uitat banii acasa”, “cosmaru a scos pistolu’ cu dop, a pus toti oamenii pe burta, s-a dus la casa a luat sacii cu bani si-a disparut in parcu’ lu’ Cristescu” etc.
    Va mai dezmortiti si voi un pic, ca prea mult stati la compiutar…
    Si da, e bataie de joc. In locul lui Boc, omeneste vorbind, si io as ride in barba acum: voi ma futeti de doi ani, acum va fut si eu, chiar daca peste doua saptamini ma da Base afara.

  22. Buna dimineata! Firmele depun aceste raportari stupide si multe altele de 20 de ani. Pana acum nu a sarit presa (sau bloggeri) de cur in sus fiindca nu-i afecta direct. Acum s-au trezit toti ca avem un sistem tembel. Pana acum nu v-ati prins?

  23. @BladHaund: ai dreptate.

  24. #26

    Marinar ai votat, legi a la Popeye Marinaru ai, haha ce ma bucur pentru voi ce imi place. Acu sa nu zici ca Başescu nu e vinovat ca doar el la pus pentra a 4 oara premier pe Boc si si-a dat si el acordul pentru lege, a semnat-o. HAHA. Rusine Dinu Patrici, comunistii, moguli astia nu te lasa sa traiesti. Hai succes la cada sau la amenda de 5000 de lei. “Sa traiti bine fraierilor! Iuda,ne ameninti?” (Parazitii – Noi vrem respect)

    • #27

      ai fost curios sa dai cautare dupa basescu pe blog, inainte de a te face de ras?

  25. #28

    Nu-mi e mila, dimpotriva, asa va trebuie. Va mai amintiti cum jubilati si va frecati mainile cand i-au ars pe bugetari? V-a venit si voua randul, luati-o pe-asta. Va mai amintiti cum sustineati masurile guvernului, cum explicati voi ca asa le trebuie profesorilor si altor categorii profesionale angajate la stat? Acum cand sunteti voi victimele, parca nu mai sunt corecte masurile guvernului, nu-i asa?

  26. #29

    Ne meritam soarta! Au fost alesi de catre poporul roman. Ironia e ca o sa mai fie alesi. Asa ca nu trebuie sa ne mai vaicarim. Stiam de ce sunt in stare.
    PS eu nu am votat si sincer regret ca astfel sunt in aceeasi oala cu cei care i-au votat.

  27. @subversive, esti un dobitoc(-oaca). Bugetarii sunt platiti din banii mei (putini si aprog jefuiti de stat), iar aceste raportari imbecile si inutile sunt pentru mine tot un cost, iar singurul scop pentru care se depun este acela ca statul sa stie cat de mult poate sa ma jupoaie.

    Deci in ambele cazuri e aceeasi situatie, e vorba de banii mei si modul cum sunt batjocoriti, fie ca se duc pe salariile rudelor de gradul al paispelea angajate pe pile la stat, fie ca se duc pe raportari, impozite si stat la coada aiurea.

    Asa ca, hai mars!

  28. #31

    Nu inteleg despre ce-i vorba. Adica inainte de boc cei platiti pt DDAsau ca PFA nu plateau deloc taxele astea sau cum? Sau le plateau o data pe an? Ce anume s-a schimbat?

  29. Salutare marete! 🙂

    Am si eu o intrebare (ca mi-a fost pusa si mie de un prieten, chiar azi dimineata): Eu daca scriu pe blog, pe domeniul meu .ro, si am si reclame de la adsense, dar bani n-am luat niciodata de la ei (am strans vreo 9 dolari de vreo 2 ani de cand am blogul 😀 ), se pune ca am venituri? Sau sa astept sa strang cei 100 de dolari pe care sa mi-i trimita astia de la google si apoi sa-mi fac griji?
    E doar o intrebare ipotetica, adica nu ma dau cu capul de pereti si nici nu m-a apucat paranoia…

  30. Sa se duca nu doar ma-sa (lui BOC), ci toti sa se cam mai duca, tot rostogolindu-se.
    Solutie?
    Uitati:
    5 noi Taxe si Impozite – By Bendeac
    Propune un nou set de taxe si impozite inspirate din evenimentele ultimelor zile.
    Printre propuneri sunt: Taxa de nastere, Taxa pe relatii sexuale, etc ….
    Acum propunerile transpuse intr-un clip haios

  31. #34

    @bladhaund
    Raspuns tipic marlanesc. Multi bani mai dai tu la stat de sustii tot sistemul bugetar. Ghici ce? Si bugetarii platesc impozite, si bugetarii muncesc, exista si bugetari competenti, dar asa sunteti voi, unii, manca-v-ar mama de competenti de la privat, credeti ca numai voi munciti, desi sunt vanzatori in magazine de articole sportive PRIVATE care n-au habar cum arata incaltamintea pt jogging, angajate in farmacii private care habar n-au ce-s parabenii, angajati ai unor firme private care folosesc in timpul serviciului masina firmei pt a rezolva afaceri personale, folosesc computerul si imprimanta firmei unde lucreaza ca tehnoredactori pt a redacta in timpul serviciului lucrari pt care baga ei toti banii in buzunar, si as putea da nenumarate exemple de genul asta. Asa ca hai, sictir. Stai linistit, problema ta cu bugetarii se va rezolva cand sistemul sanitar si cel de invatamant vor deveni preponderent private. Sa vezi atunci cat vei plati.

  32. @subversive, dovedesti din nou cat de dobitoc(-oaca) esti, prin afirmatia “si bugetarii platesc impozite”. Si brutul din care platesc impozitele, de unde vine, mai istetila? Din impozitele platite de mine. Ma doare in cur ca statul imi ia mie 2 lei si ti-i da tie si apoi iti ia tie 0,5 lei drept impozit. Efectul net e ca eu am platit 2 lei si tu ai primit 1,5.

    Cat despre ce fac privatii cu patrimoniul lor, nu inteleg ce te fute pe tine grija. Sunt masinile lor, calculatoarele lor si salariatii lor. Ce te bagi tu? Platesti tu vreun ban ca sa sustii acele firme private de ai pretentia sa iti dai cu presupusul despre ce fac ei? E invers, aceia platesc impozite ca sa ai si tu o paine.

    O sa ma bucur nespus cand toate serviciile vor fi private, caci voi plati mai putin decat imi ia acum statul impozite. Basca ca o sa primesc ceva in schimbul banilor, nu sictir, mizerii, cereri de spaga si atitudine dispretuitoare.

  33. da, mai Arhinel, aici revin la motto-ul blogului si te intreb: pana la urma, domnu’ (mi-atarna mucii si lacrimile cand zic asta), pana la urma..hm, hm, mh, mh, chiar nu vine? Nici dac-o rugam? De Apocalipsca zic.

  34. @subversive Asta cu “exista si bugetari competenti” e un mare adevar. Hai sa-i dam pe restul afara!!! Cat de repede cu putinta.
    Nu ai dreptate cu plata impozitelor, e doar teorie pura cu plata impozitelor de catre bugetari, de fapt banii n-au parasit niciodata buzunarul statului.
    Ai dreptate ca sunt gramezi de nesimtiti care fura si de la privat, dar asta n-ar trebui sa te preocupe pe tine decat daca lucrezi la politie si cineva a depus o plangere in acest sens.
    N-ar fi un capat de tara ca sistemele de invatamant si sanatate sa fie private, decat nesiguranta spagilor, prefer siguranta unei asigurari clare platita lunar. Iar scolile au scos o gramada de incompetenti care s-au angajat la stat si care ne-au tras in jos ca natie.
    @BladHaund Nu toti bugetarii sunt de vina pentru ceea ce se intampla acum ci numai capetele luminate care ii conduc si care n-au stiut sa creeze un sistem care sa ofere servicii corecte si decente celor care platesc impozite, ci au stiut numai sa risipeasca banii in folosul lor. Trepadusii au mancat si ei resturile, dar acum s-a strans cureaua si nu mai au ce sa ciuguleasca, deci mai mult fortat trebuie sa zboare. Problema e ca numarul de rubedenii e mare asa ca mai bine mai jumulesc cate ceva de la ceilalti poate reusesc sa mentina cumva sistemul in viata. Dar asa cum au fost incompetenti pana acum asa sunt si cu masurile astea, in loc sa creasca incasarile, le vor scade in veselie. In cateva luni sacul va ajunge la fundul fundului….

  35. #38

    Deja se cauta exceptii care sa arata subrezenia legii (ordonantei). Regula e ca o persoana lucra la o firma (media) si era platita pentru acea activitate pe doua contracte: CM si DDA. Ei, problema e ca trebuie platite darile catre somaj, pensie s.a.m.d. pe toata suma, nu doar pentru cea primita pe CM.
    Problema apare la cei care nu au CM pentru ca, desi OU ii obliga sa plateasca, ei nu pot beneficia de respectivele servicii (somaj, asigurare medicala). Argumentul, stupid pentru mine, e legat de solidaritatea sociala.
    Si, da! Pensionarii pot cotiza la … pensie. Tatal meu e pensionat de 10 ani si a lucrat in fiecare an cate 2-3 luni (CM pe perioada determinata). Dupa incheierea contractului a cerut, de fiecare data, recalcularea pensiei.
    Legat de bulibaseala de la ghisee, nu e nimic nou. Ea exista dar nu a fost vazuta pana acum de maretii formatori de opinie.

  36. #39

    tu si cretinul ala de negoita, care facea spume ca el are totul pe pfa :)) v-ati trezit acuma cand va arde la buzunar, ceea ce trebuia sa va faca de mult

  37. #40

    dada, citeste ultima propozitie

  38. #41

    @BladHaund: pai asa-s rromanii-fiecare pt el!

  39. #42

    @Andrei Lefter : cred ca de la nume ti se trage 🙂
    @eu : inainte plateam doar impozit pe venit , adica eu incasam 100 milioane si plateam 16 % din ei la stat taxa de smecher. Mi s-ar parea normal sa-ti platesti casul si pensia daca nu esti angajat, adica si tu trebuie sa cotizezi la sanatate si punct de pensie, intr-un stat democratic e cam obligatoriu 🙂 Dar din moment ce eu cotizez deja la toate fondurile posibile si imposibile de la stat NU E NORMAL sa mai cotizez inca o data. Cea mai tare faza este ca toate taxele astea pe care astia ( basistii 🙂 ) se inghesuie sa le plateasca nu vor constitui vechime sub nici o forma, daca in fondul de pensii sumele se vor dubla/tripla punctul de pensie tot nu va creste iar tu nu vei fi inregistrat ca si cotizant decat daca ai contract de munca in alta parte, doar pe acele venituri . Sunt niste taxe care nu se vor folosi in scopul adevarat , sunt doar bani pentru Euroconstruct , Titan SA, s.a.m.d.

  40. #43

    Ce-mi place mie ca odata la cateva zile cand e cate o baseala d-asta toti emigreaza, au actele depuse, bagajele in usa, va pup, tocmai ma suiam in avion da’ m-am oprit putin sa mai scriu un post de adio, sunt prea frumos si destept, tara nu ma merita si basinile-mi miros a flori de tei, mergem in uzbechistan sa facem succes, habar n-avem defapt cum e p’acolo dar sigur ne va fi de 1000+ ori mai bine… mi-a spus mie varul unui prieten care stie. De cand tot plecati si nu va mai terminati.

  41. #44

    Aaaaa. si faptul ca am si contract si PFA provine tot de la stat care impoziteaza cam 66 % pentru un salariat. Normal ca toate firmele au trecut pe contracte minime pe economie chiar si de 4 ore si au ales sa dea banii la negru sau brutul pe PFA castigul fiind de ambele parti iar motivatia destul de simpla : Platesc lunar la stat doar pentru salarii cateva sute de milioane ( o firma cu medie de 15 angajati ) , ce primesc inapoi ? la spital ma duc tot la privat, pensie – n-am nici o baza in ei, pentru ce? ce primesc inapoi ? Asa ca mai toti s-au trezit peste noapte cu anexe la contract si replica : astea sunt conditiile, semnezi sau …
    Firma unde sunt acum are aprox. 80 de angajati … daca ar da la toti tot salariul pe contract ar sari de 500 mil lejer , nu mai zic de restul cheltuielilor. Nu mai bine ii imparti cu angajatul ?

  42. #45

    oricine venea la fel se întâmpla

  43. Cica din 25 septembrie o sa putem plati pe marele site national, eRomania:))) Eu personal cred ca se scoate tampenia asta. Imi aduc aminte ca atunci cand s-a introdus treaba asta cu drepturile, acum vreo 10 ani, nu stiu exact, au fost romani care au platit ca apucatii zeci de milioane. Dupa, nu a mai fost cazul. Deci, mai trage statul un bum si se calmeaza! Oricum nu e constitutionala treaba!

  44. #47

    mai dati-va in cacat de evazionisti..

  45. Nu stiu ce ar fi facut ceilalti (probabil ca si ei ar fi furat), da’ intr-adevar UG asta sUGe. Ii multumesc Prea-Sfantului ca acum cateva luni mi s-a oferit posibilitatea de a-mi face PFA (nu cu cine stie ce imbunatatiri a situatiei mele financiare) si am zis ca mai astept. Bulan…

  46. #49

    Da, Emile, ai dreptate! Hă hă hă.

  47. #50

    Io nu inteleg: ai o firma cu un angajat, faci sapte feluri de declaratii, le depui in sapte locuri diferite. acum cetatenii care sunt pfa au descoperit ca e ca si cum ar avea firma. e o nebunie, corect – dar revin, daca ai o firma cu un angajat, e exact la fel. aceleasi sapte feluri de declaratii de dus in sapte locuri diferite o data pe luna. mama mea, medic la tara, in contract cu casa de sanatate, a facut asta ani de zile si nimeni nu i-a plans de mila. acu a iesit la pensie, ca nu mai avea nervi ca o data pe luna sa se duc sa stea la trei cozi diferite in cel mai apropiat oras. sau de trei ori pe luna, ca se termina programul de lucru la institutia x pana depunea ea chestii la institutia y. deci, what is the point? ca unul e artist si altul pantofar sau medic? statul face asta de ani de zile pentru mii de cetateni si nimeni nu-si bate capul. asta e problema, de fapt.

  48. #51

    ana, pe langa restul chestiilor, cum ar fi ca eu nu am cum sa ies vreodata somer eetc, mama ta ca patron se presupune ca angajeaza un contabil care se ocupa de asta, sau se duce singura. eu daca sunt angajat ce fac, ma invoiesc 3 zile lucratoare?

  49. Un prieten:
    – are PFA, nu a realizat niciun venit
    – e angajat si plateste asigurare medicala

    A fost operat. Casa de Asigurari nu-i recunoaste asigurarea pentru ca nu si-a completat nu stiu ce declaratie pe PFA.
    Adica nu ajunge sa ai carte de munca cu toate darile la zi, daca ai si-un PFA amarat neinchis si n-ai platit contributiile, n-ai asigurare.

    Deci platesti de doua ori, fraiere!

    Se poate mai rau in tara asta?!

  50. #53

    Sabin Balasa e mort de ceva vreme… Stiu ca probabil alta a fost ideea, ca nu asta consideri relevant din postul tau insa… totusi!

  51. Asta cu “ma-sa-i curva” a functionat intotdeauna. Cel putin din cate stiu eu. Propun asa: “Cine mai voteaza cu comunisti d-astia ma-sa-i curva!”

  52. #56

    Totusi e “neprofesionist” sa exemplifici ceva facand o referinta care nu e valabila.

  53. PS: Mai ţineţi minte că am zis că renunţ la tagurile rromânia şi mizerii? M-am răzgândit.
    lol. chiar ma intrebam cat o sa te tina