Ce face un puţan de 16 ani când il părăseşte gagica? Păi, o pune pe mami, care e directoarea liceului, să o facă să regrete că îl face să sufere pe odor. Asta după ce anterior mami se ocupase să ştie tot liceul că fata e sub protecţia ei. Aparent, se întâmplă la Galaţi:

Incep.
Sunt cu o fata de 1 an si ceva. Inainte de vacanta de iarna i-a nazarit ei ca trebuie sa ne despartim din cauza unor probleme ce pareau vesnice in relatia noastra – posesivitatea mea, ceea ce ducea la sufocarea ei. Eu a trebuit sa plec pe toata perioada vacantei in alt oras. Dupa niste discutii am ajuns la intelgerea ca daca ma schimb pe durata vacantei, o sa fim din nou un cuplu atunci cand voi reveni. Cat timp am fost la distanta nu prea vorbeam, doar un mesaj de la mine si un raspuns rece de la ea. Inainte cu o saptamana de a ma intoarce din acel oras, acasa, m-a anuntat ca si-a dat seama de unele lucruri, ca nu ne potrivim si ca nu imi mai acorda nicio sansa.
Va dati seama, eu, care toata vacanta m-am concentrat in a ma schimba pentru ea, pentru noi, am ramas perplex cand am auzit asta. De atunci pana in prezent am tot insistat si insistat si insistat sa ne impac. am luat-o cu indiferenta, cu reporsuri, cu amenintari, cu tot! Am incercat tot ce se putea inceracat, crezand ca o sa imi mai dea o sansa. Pana acum cateva zile, ea inca mai avea poze cu noi doi pe Facebook. Le-a sters, iar aseara avea pe profil ca este in relatie cu un baiat, din liceu de la noi.
Baiatul asta este un fustangiu, adica nu stie sa iubeasca, ieri la pranz avea mesaje de la fosta lui ca se iubesc ca nu stiu ce, iar seara are ca este in relatie cu fosta mea. El inca mai are poze pe facebook-ul lui cu scene intime luate de pe net (actori) dar tagg-ate cu fosta lui si totusi , chipurile este impreuna cu fosta mea.
Aseara am vorbit cu omul asta : mi-a spus ca daca eu si cu fosta o sa ne impacam din nou, el nu o sa faca niciun pas. Dupa ce i-am etalat relatia mea cu ea, mi-a spus ca azi o sa incerce sa vorbeasca si el cu ea sa imi mai dea o a doua sansa. Raspunsul a fost din nou NU din partea ei.
Acum vad ca isi lasa pupici pe la fotografii, dar nimic mai mult.
Eu consider ca ea l-a rugat pe el sa fie puna pe Facebook ca este in relatie cu el, doar ca sa ma faca pe mine gelos, or smth like that. Habar nu am ce este in capul ei. De fiecare data cand incercam sa o impac imi zicea : nu te mai vreau, nu te mai iubesc, lasa-ma in pace, nu o sa mai fim niciodata impreuna etc.

Vreau o singura sansa sa ii demonstrez ca m-am schimbat, iar dupa 2 saptamani sa decida ea daca ramanem sau nu impreuna. I-am spus ca daca face asta si daca la final decide sa ne despartim, nu o sa o mai caut niciodata. Am nevoie de acesta sansa ca sa realizez si eu ca nu ne potrivim, sau sa realizeze ea ca totusi ne potrivim.

Mama mea este directoare la liceul la care invatam ( singurul din oras). Ea avea multe beneficii pentru ca era impreuna cu mine. Intra la ea in birou sa isi scoata la imprimanta toate cacaturile, note umflate la greu, nimeni nu se luea de ea, s.a.m.d.

Am rugat-o pe mama ca luni sa aibe o discutie cu ea sa vada ce este in capul ei ( este profa de pshio si le are cu asta ), sa-si dea seama daca se joaca cu mine sau daca e pe bune si chiar vrea sa ne despartim. Am hotarat cu mama, ca daca ea ii spune ca intr-adevar nu ma mai vrea, sa ne “jucam” cu ea si sa o fac sa regrete si sa isi dea seama ca tot langa mien era mai bine. Cum o sa fac asta ? Deja am vorbit cu o prietena, tot din liceu, cu care fosta m-a gelozit acum ceva timp, sa ne dam drept iubiti prin liceu, pe facebook, peste tot.

Am nevoie de sfaturi de la voi, sa imi dati o solutie, sa stiu ce trebuie sa fac pe viitor.

Şi screenshot, în caz că dispare

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.