Contul meu
Fiind introvert de la natură, am o problemă cu exprimarea emoțiilor. Nu știu să mă bucur și mi-e jenă să îmi exprim tristețea vizibil, în public. Și dacă mi-a murit cineva, mă duc și plâng acasă, nu o fac la grămadă, cu toți ceilalți.
Zilele trecute am avut un motiv de foarte mare fericire și toți cei din jurul meu erau like Dar tu nu te bucuri, nu ești fericit? Ba da, sunt fericit, dar eu sunt fericit pe interiori, nu știu ce aș putea face ca să îmi manifest fericirea la suprafață, în afară de a zâmbi tâmp și a privi în gol. Din cauza asta, toți cei din jur, care nu sunt neapărat familie apropiată, au impresia că sunt un tip rece și ironic.
Și mă întrebam, voi, când aveți vreo veste de asta super fericită, cum faceți, cum vă bucurați, pe ideea că nu sunteți introvertiți? Cum vă manifestați? Întreb foarte serios, poate o să încerc să simulez…
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Ce ganduri ai de dimineata…
“Cum sa ma manifest la cele mai importante evenimente din viata mea astfel incat sa fiu acceptat de societate? Cum se manifesta majoritatea? Cred ca o sa ma apuc sa simulez”
Te manifesti exact cum iti vine!
NOU
Cam asa:
www.youtube.com/watch?v=3AA7Ub1c2cI
NOU
I feel you…
Sa vezi cum se sperie prietenii cand primesc vreun cadou de la ei… Le-am zis intotdeauna ca nu prea ma exteriorizez dar uita intotdeauna.
NOU
sa trec de la lucruri triste la cele fericite: cand a murit bunica-mea nici n-a mers la inmormintare. am stat acasa singur si am plins acolo.
cand s-a nascut copilul ma vedea lumea comportandu-ma normal. nici un zambet, nimic. cand mergeam cu masina (umblaturile obisnuite prilejuite de copil: certificat, acte etc.) chiuiam singur prin masina cu muzica la maxim. toti imi spun: ba tu nu te bucuri de nimic.
NOU
Am un amic introvert si el, cand suntem singuri in masina fara prietene, bagam muzica la blana, radem ca prostii de alti prosti din trafic, chestii de genul.
NOU
Există un emoticon care descrie perfect fața mea când sunt bucuros: 😐
NOU
Frate da cati suntem!
Sunt la electric castle. Ma intreaba jumatatea: “ba da tu nu te simti bine? Nu iti place muzica?
Ba da. Doar ca nu simt nevoia sa ma agit
Dubiosule!”
Clasic!
NOU
Cand fangirlesc, sar in sus si urlu. La orice alt eveniment si eu tot ca tine. Nu vad cu ce i-ar ajuta pe ceilalti vreun afisaj exterior al trairilor mele, deja ma simt bine, nu-mi trebuie sa obtin si altceva de la “public”.* Cu foarte rare exceptii in care vreun apropiat-doi se bucura la fel de mult ca mine, in momentele alea vorbim tare toti.
PS: ba chiar ar putea fi obositor, se vor gasi mai mereu unii care te vor intreba care e cauza si 1. poate nu e treaba lor, 2. li se va parea ca bucuria sau necazul nu sunt suficient de mari incat sa-ti justifice starea.
NOU
Ai vrut să scrii când fingăruiești?
dacă nu, îmi cer scuze, îmi e mai cunoscut termenul meu decât cel folosit de tine!:))))))))))
NOU
I can totally relate 🙂
La mine nu e doar cu exprimarea fericirii/tristeții. Am observat că simt o oarecare reținere și când e vorba de a primi un compliment sau să râd la o glumă facută de mine la fel ca ceilalți.
Până la urmă mi-am dat seama că e din copilărie. Trăind într-o familie în care exprimarea emoțiilor n-a fost încurajată(furia fiind pedepsită chiar) cred că în timp pur și simplu m-am deconectat de la acele emoții. Nu de tot, dar suficient să nu o fac la fel ca alții. Lucru care a dus la ce spui tu să mă creadă lumea mai rece/ironic.
Nu pot spune că mi-am rezolvat problemele, dar dacă sunt unii care au aceleași probleme, le recomand două cărți care m-au ajutat:
I Don’t Want to Talk About It: Overcoming the Secret Legacy of Male Depression, Terrence Real
Homecoming: Reclaiming and Healing Your Inner Child, John Bradshaw
NOU
Nu este de datoria ta sa ii satisfaci emotional pe toti ceilalti. Daca ai motiv de bucurie si modul tau de a te bucura este sa zambesti scurt, dar in interior radiezi peste un curcubeu calare pe un diapazon, calare pe un unicorn, este treaba ta. Nu trebuie sa te justifici in fata nimanui. Ar fi bine sa le explici celor mai apropiati ca asta e felul tau de a fi, sa le comunici prin cuvinte faptul ca esti bucuros/foarte bucuros/extrem de bucuror/etc. si sa ii rogi sa te inteleaga si sa tina minte si pe viitor. Restu? Sa fie sanatosi, sa isi ia validarea de pe facebuc.
Suntem bombardati din toate directiile cu tipare nesanatoase si imagini false despre cum trebuie sa fim, sa ne simtim, ce trebuie sa ne faca fericiti sau ce trebuie sa ne dorim. Dar e ok sa nu vrem o masina scumpa, sa nu ne facem 103 selfiuri, sa nu cumparam ultimul model de telefon doar ptr ca e cool. E ok sa fi ciudat, sa nu iti placa Inna, sa nu sti ce e SUPREME (nici eu nu stiu si mi-e frica sa intreb), sa nu vrei sa iti faci vacantele in cea mai populara statiune sau alte idei impinse mai ales pe social media. Pana acum ceva vreme era Hollywood-ul care ne inocula cu asta, acum este mult mai invaziv.
Asa ca eu zic ca e foarte bine ca nu dai muzica la maxim si urlii pe scara cand ai motiv de bucurie, ca nu te arunci peste cosciug la inmormantari sau iti pastrezi telefonul/masina/hainele “vechi” ptr ca inca iti plac/nu ai motive sa le inlocuiesti/inca sunt bune. FUCK THE NORM! BE WEIRD!
Suna a rant de adolescent teribilist, dar nu este. Desi, retrospectiv, nu se inselau.
(Nota: nu sunt pisiholog/pisihiatru/pisiterepaut sau alte pisi.)
NOU
Resist the usual!
NOU
Depinde de situație. Ideea e ca ma doare în **** de ce cred cei din jur.
NOU
Fiind asa de la mama natura consider ca am face ceva impotriva firii noastre daca am incerca sa mimăm fericirea pe care altii asteapta sa o vada la noi.
Mai este si chestia ca nu te duci sa te distrezi si sa te simti bine cu niste straini. Asta o faci doar cu prietenii si asta inseamna ca ei trebuie sa te cunoasca, sa stie ca asa esti tu in mod normal si n-ar trebui sa se streseze sau sa se simta ciudat doar pt ca tu nu te manifesti la fel ca ei.
Cel putin eu asa consider ca este normal si asta este totodata si practica mea. Doar suntem diferiti.
NOU
Și eu sunt extrem de introvertit, nu îmi devoalez trăirile, suferințele, iubirile (bună, Dani!).
Că veni vorba de pădure (copaci-lemn-foc), am găsit ceva pompieristic și mișto pentru Cetin.
www.nytimes.com/interactive/2019/07/16/world/europe/notre-dame.html?smid=nytcore-ios-share
NOU
Nu ti s-a intamplat si partea ”frumoasa”, cand toti se agita din cine stie ce motiv, urgenta, alerta, inebunim, sa facem sa dregem, iar tu esti singurul calm(desi in cap e uragan) si primesti injuraturi ”ba, noi nu mai putem de grija si pe tine te doare-n cur” ?
NOU
o ba da
NOU
Brusc, toata lumea si-a dat seama ca e introvertita :)))
NOU
Pentru un introvertit, e mai usor sa si exprimele trairile intr un comentariu aici.
NOU
si eu care credeam ca bagi KFC cu untura pe paine cand esti fericit 😀
revenind
recent mi-am schimbat job’ul, pe unul mult mai ok din toate punctele de vedere
nu pot sa spun ca nu ma bucur, dar cred ca m-am dezumanizat suficient cat sa nu mai stiu cum sa fac treaba asta
NOU
Poker face! Derutează și confuzează. :))
NOU
I can relate to that…
…dar la mine stiu clar ca e urmare a celo “7 ani de acasa”. in familia mea extinsa nu era cu d’astea gen “bravo, te iubeste mama” sau “hai sa vorbim, ai o problema?” ci foarte formal, aproape corporate. maica’mea nu a fost niciodata buna la asta, probabil si la ea transmisa pe linie parentala, bunica nefiind nici ea foarte exuberanta, mai degraba pragmatica si organizata caci asa erau vremurile, trebuia sa te lupti pentru casa, copii, etc.
drept urmare cand primesc un compliment mai repede spun: nu-i adevarat, tu esti asa decat “multumesc”, nu sunt cu “te iubesc-uri”, prefer sa nu-mi exprim tristetea in public, am o sociofobie destul de accentuata.
aia e, mergem mai departe, in padure, la cort….natura e singura care ne intelege.
NOU
Dacă nu ai beci 🙂
NOU
Traiesc fiecare moment de fericire sau nefericire cu intensitate. Pe dinafara sunt o idee retinuta, rezervata, pe interior, sunt vulcan, ard, clocotesc, dau pe dinafara. Obisnuiesc sa ma manifest asa si la exterior, totusi. Nu mereu dar destul de des. Nu vreau sa pierd niciodata asta, sa rad, sa plang, m-as simti mai putin om si femeie. Sunt atenta sa si sa fiu alaturi de oameni si la fericire si la tristete. In astfel de momente, oamenii au nevoie sa nu fie singuri.
Noi, oamenii, nu suntem insule, totusi. Trebuie sa ne gandim la altii pentru ca avem nevoie ca si altii sa se gandeasca si sa fie alaturi de noi. Fara acest schimb de emotii si sentimente nu putem functiona impreuna. Ar fi ca si cand am plange si rade la ziduri.
NOU
Eu am obiceiul prost să zâmbesc fară sa-mi dau seama cand se intampla vreo tragedie, era sa mi-o iau.
NOU
Noroc! Ca să îți răspund la întrebarea adresată este că atunci când primesc o veste sau realizez ce îmi propun sau câștig, încordez brațul drept, de cele mai multe ori, îl ridic în poziția de “ținut de bară de sus în troleu” și zic un “Come ooon!” nu tare, dar nici încet!
Câteodată fac asta înainte de ceva important, ca să vizualizez scopul gata îndeplinit.
Dar și faptul că îți poți ascunde sentimentele e un plus.
NOU
Offtopic: www.digi24.ro/stiri/actualitate/cine-este-mircea-geoana-noul-secretar-general-adjunct-al-nato-1161143
A murit Iliescu? 🙂
NOU
Daca vedeam “Scris de Nea’ Ilie de la Scularie” lesinam de ras langa birou
NOU
Și eu sunt la fel, introvertită, figură neutră, chiar dacă mor sau jubilez pe interior. Mă exteriorizez când sunt singură sau în preajma a maxim 2 persoane. Nu mă deranjează asta la mine, ba chiar prefer oameni asemenea mie, extrovertiții mă obosesc extrem de tare.
NOU
Și eu mă bucur singur, pe interior. Ba chiar mă sim bine să știu că iau eu toată bucuria și n-o consum pe alții. Cu supărarea e mai greu, dar na…
Aș vrea să întreb ce-i ăla introvert, da’ mi-e frică că sare lumea pe mine. E un fel de introvertit? 😉
NOU
Cetin subscriu.peste vreo 10 ani o să pățești ca mine.
La evenimente pozitive o să lăcrimezi iar la cele negative ești indiferent “îl doare în c..” vor zice alții.