Găsisem linkul ăsta acum 2 zile. Șeful sindicatului polițiștilor îl exonerează pe fostul ministu Chițoiu, din condei.

Cercetarea la faţa locului s-a terminat încă de ieri şi s-a stabilit cu certitudine că maşina condusă de ministru a părăsit sensul de mers şi a intrat în maşina care circula regulamentar, iar din păcate conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacţie sau poate nu a avut nici unde să tragă dreapta pentru a evita coliziunea

Primul pas spre a spune că Chițiu a vrut să ocolească o familie de veverițe care își făcuseră cuib pe șosea, iar criminalul mort din cealaltă mașină nu a înțeles gestul plin de demnitate al lui Chițoiu.

O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal

La absolut fiecare accident, comunicatul poliției este de tipul Vinovat este coducătorul auto care ablablabla. Când e vorba de un fost ministru, e necesară parcurgerea etapelor procesului penal, da?

După care am găsit filmarea aceasta pe Reddit. Da, poliția chiar voia să îl scoată basma curată pe Chițoiu. Pentru că așa e în românia și poliția, ca și justiția, merită respect și alea alea, nu sunt niște gunoaie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.