Întotdeauna vei avea nevoie de o canapea extensibilă

Când eram mic, mic de tot, în casa din Vitan, copiii dormeau în dormitor (dormitor care era cam cât e baia mea de acum) iar părinții dormeau în sufragerie, pe o canapea extensibilă recamier. Nu știu câți dintre voi mai țineți minte canapelele alea, cu margini de lemn tare, cred că și acum are frate-miu o urmă pe cap, de când a căzut pe un colț de ăla. Mi se păreau atât de inconfortabile și mi-am propus ca niciodată, eu, canapea extensibilă, never ever.

Ani mai târziu, ieșit dintr-o relație cu scântei și năbădăi, îmi închiriam primul apartament unde stăteam singur. Apartament cu 2 camere, nu garsoniere, ca până atunci. Cât am stat în casa aia, am dormit doar în living, pe canapeaua extensibilă, nu puteam dormi în dormitor, pe pat normal, aveam prea multe amintiri în minte ca să pot adormi.

Alți ani mai târziu, cu copii după mine, oriunde mă mutam, alegeam case nemobilate, ca să pot să mă duc să îmi cumpăr canapeaua mea extensibilă favorită, din magazinul favorit, plus patul de dormit din fier forjat, cu catapeteasmă din bare de metal, ca să ai unde să agăți diverse obiecte, cum ar fi cătușele.

Acum, deja trecut de prima tinerețe, poate și de a doua sau a treia, stau la mine în casă și petrec majoritatea timpului de casă pe canapeaua din living. Nu mai e recamier și nici ieftinăciunea pe care o cumpăram în tinerețuri, prin toate locațiile pe unde mă plimbam. Aduce mai mult a insulă, are 3 metri pe 3 metri, se întinde și se strânge în toate direcțiile, cu zeci de perne mari și pernuțe mai mici.

Dar. Câteodată tânjesc după recamierul ăla vechi și inconfortabil, cu arcuri de metal a căror legătură se mai rupea și ți se înfigeau în coaste, cu tăblii de lemn la cap și la picioare, unde îmi puteam propti picioarele de marginea de lemn și să mă simt ferit de temeri și de baubaul care abia aștepta să îmi scot piciorul de sub plapumă.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur

De ce merită ăia tot ce li se întâmplă

Şi totuşi, a fost Mihai trădător?