După cum v-am povestit în celelalte întâmplări, întâmplări pe care mi-e lene să le caut şi să vă dau link, primele 4 luni din viaţa mea de militar au fost fantastic de naşpa. Pentru că, în primul rând, eu venisem cu preconcepţia că ce e mai nasol în armată, sunt veteranii.

Complet greşit. Cel mai nasol lucru în a face armata, este însăşi armata, instrucţia militară. De exemplu, pompierii erau, nu mai ştiu dacă mai sunt, asimilaţi cu infanteria. Adică, în caz de război, în primii 5 ani de la terminarea armatei, erai încorporat la pompieri. După 5 ani, erai încorporat iepuraş de câmp, pifan infanterist.

De aceea, soldatul pompier rromân nu făcea numai instrucţie cu arma sa de bază, adică focul. Nu, acea instrucţie se realiza la faţa locului, adică la incendiu. Dacă păţeai ceva, aia era, patria profund recunoscătoare.
În restul timpului, pompierul făcea instrucţie cu arma din dotare, trageri, alergări cu arma deasupra capului etc. Dar deviez.

Ziceam că inamicul cel mai mare este instrucţia.
Da, pentru că având regulamentul militar în mână, un gradat te poate termina, perfect legal. De exemplu, ştiaţi că, în mod legal, un soldat rromân trebuie să alerge cu 180 de paşi pe minut? Exact, 3 pasi pe secunda. Iar asta trebuie sa se intample imbracat in ţinută completă, cu arma în spate, raniţă, eventual şi vreo 15 kile de nisip în ea.

Cum poţi fi torturat?
Simplu. Trebuie să respecţi regulamentul. Dacă nu poţi să alergi cu 180 de paşi pe minut, înseamnă că dezonorezi arma şi eşti un infractor nenorocit. Drept urmare, dacă nu ştii cum, te învăţăm, dacă nu poţi, te ajutăm, dacă nu vrei, te obligăm. Aşa că, un gradat va sta cu tine în mod special, cu un cronometru în mână şi te va cronometra, numărându-şi paşii, timp de 1 minut. Nu reuşeşti? O iei de la capăt. Şi tot aşa. Non stop. Pentru că, tot regulamentar, timpul obligatoriu de somn al soldatului este între 22 – 22.30 şi 5.30 – 6. În rest, este program la latitudinea comandantului. Adică poţi face instrucţie lejer, zi şi noapte, până leşini.

Şi nu, nu ai cum să te pui în fund şi să zici că nu mai poţi. Pentru că asta se numeşte neexecutarea ordinului şi se sancţionează cu batalionul disciplinar. Adică pârnaia militarilor.

Soluţia este internarea în spital, dar despre asta o să scriu într-un episod următor, pentru că eu acum voiam să vă scriu despre ce a păţit caporalul Tesloveanu şi cum a ajuns el să experimenteze sexul oral prin batistă, dar m-am întins cu regulamentele, fără să vreau. Aşa că, data viitoare, o să discutăm despre hepatita în armată şi cum se ia ea. Sau cum nu se ia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

83 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu am prins armata pentru ca eram la facultate. Daca ajungeam in armata cred ca si ramaneam. Am vrut sa fac liceul militar si nu m-au acceptat pentru ca sunt purtator de ochelari. Sh… Nu am mai auzit melodia asta de multi ani. Am avut prieteni care au fost in ar,ata. cica tanchistii au avut cea mai rea viata iar cei de la aviatie o duceau cel mai bine.

    • #2

      Cred ca nu stii despre ce e vorba. Deci chestia aia cu ofiter, onoare, noblete, lider pentru subalterni, spirit de sacrificiu…wake up, breeee! This is Romaniaaaa! (not Sparta). O fi fost pe timpul romanilor. So: actually pupicurim sefii (ca-sajungem niste sefi mai mici, vorba Parazitilor), cand e vorba de raspundere, gasim noi un fraier, ii futem drastic pe-aia mai mici ca noi in grad (noroc ca acum nu prea mai mere si daca faci pe smecheru` risti sa dai de un dihor batran care chiar daca e mai mic in grad ca tine, te preamuieste de nu te vezi), turnam cat cuprinde la al mai mare (pana ajungem la specializarea de Borsec, sifonul fiind evident ceva neindestulator) si ne minunam cum ne prostim din ce in ce mai mult, zi dupa zi. A! uitasem: si suntem idolii femeilor, fara nici un fel de discutie! (daca am fi un pic mai atenti, am observa ca ne fut altii drastic femeile cat bananaim noi pe la dracu-n-praznic). Cam asta-i cu armata.

    • #3

      Ce nu am spus: ca e posibil, mai ales cand ai viata grea in armata, sa dai de un handicapat asa ca tine, care daca nu trage pe tine, nu te toarna la sefi sau nu vrea sa-ti futa femeia, s-ar putea sa-ti ramana prieten pe viata.
      Si inca ceva: armata te maturizeaza. O sa spuneti ca sunt tembel. Ba nu. Chiar te maturizeaza: inveti sa inghiti in sec (chiar daca-ti vine sa-i rupi capul muistului care te-a pus sa sapi a nu-stiu-cata groapa), inveti sa “citesti” oamenii, dupa ce te-ai fript de cateva ori (asta e ok, asta e o japita cu fata de baiat cuminte, asta e un onanist care se da miez iar el el muritor de foame, chiar daca e gradat), inveti ca, daca te iubea, nu si-o tragea acum cu X, asa ca mai bine duca-se in plm amandoi (sau daca esti mai moale de cuget, te gandesti sa pui punct. Daca n-o faci, imbatranesti cu 10 ani intr-o zi si deci, fortat, deschizi ochii, vezi ca lumea e un pic altfel). Adica, mai pe scurt, se duce dracului si ultima urma de inocenta din tine, te maturizezi.

  2. Ma bucur ca nu am mai prins armata obligatorie!

  3. Nasol, foarte nasol. In cazul asta nu pot decat sa ma bucur ca nu am mai prins armata obligatorie.

  4. Hmmm.. devine terifiant ce zici tu aici 🙁 Acum chiar ca nu o sa mai vrea nimeni sa mai faca armata.

  5. Îs curios dacă mai îi același regulament acuma de când nu mai e obligatorie armata și de când teoretic se folosesc „voluntari” (adică mercenari). Oricum… spurcat trebe să fie!

    • #8

      @Adi Dragoș: regulamentul de instructie e acelasi. in mod voit e facut atat de dur, pentru a putea sa ii forteze pana la limita

  6. Pfff, ce norocos pot fi ca nu am prins armata obligatorie…Or’ spune unii ca armata te invata sa fii respectuos si mai stiu eu ce alte chestii…dar astea le inveti si singur…

    Si o chestie care o povestise tatal meu: Dimineata trebuia sa te imbraci inainte ca un chibrit sa arda complet. Nah nu complet, pana simtea instructorul ala ca-l frige 😀 .

    • #10

      @silviu: trebuia ca in 15 secunde sa fii echipat. intr-un minut jumate sa fii jos in fata unitatii, complet echipat, adica si cu costumul de pompieri, care era in garajul masinilor.

  7. #11

    eu de cand eram mic, acum am 23 de ani, am zis intotdeauna, ziceam la toata lumea, ca eu nu voi face armata. Pe la 17 ani deja era prin parlament proiectul de lege sa nu mai fie armata obligatorie, numai bine cum am facut 18 ani, era aprobata. Uraaaa! Si uite asa am scapat eu de armata. Toata lumea ma intreba de ce nu vreau sa fac armata. Pentru ca o consider singurul loc unde iti este facilitata sinuciderea.

  8. Doar un singur lucru iti/va zic : armata este pentru barbati nu pentru pasarici !

    Toate “abuzurile” despre care ziceti ca se fac in armata au un scop, dar multi nu realizeaza asta si stau cu impresia ca cineva isi bate joc de ei.

    • #13

      Si scopul ala fiind? Nu ma lua cu ordine si disciplina ca am vazut exemple in care idiotii care “lucrau” in armata si-au facut praf si familia pentru ca nu stiau decat sa urle si sa dea ordine, bineinteles dupa extenuantul program de 8 ore in care o frecau la rece – nu conta ca erau gramada de prosti si daca le-ai fi futut una ar fi facut pe ei de frica (ceea ce s-a si intamplat intr-un caz in care copilul a crescut si, din fericire, si-a dat seama ca taica-su e cam cretin asa ca i-a carat una peste bot intr-o zi si acum e liniste si pace in casa…).

  9. #14

    Armata nu e pentru oricine, armata impune un anumit mod de viata, unul strict, pe care labarii astia care o ard aiurea pe YT nu au cum sa si-l insuseasca. Imi e mila de astia care va bucurati ca ati scapat de armata.

  10. #15

    Hai sa va zic eu cum e cu armata [cunosc destul de bine – tatal meu fiind militar de cariera]:
    1. Acel regulament este facut special [si este unul simplu decat pe la alti – check *1] in asa fel incat sa poti sa fi pregatit pentru orice fel de situatie
    2. Se spunea ca arma face din baiat barbat; pentru ca te obisnuia cu programul strict, te invata de devi ordonat si mult mai multe [da stiu ca o sa ziceti ca spalai latrinele cu periuta de dinti sau alte chestii – dar asta se intampla numai cand incalcai un ordin].
    3. Un ordin se poate incalca, doar daca acel ordin este de natura sa omoare oameni nevinovati – chiar daca faci inchisoare pana cand se termina procesul – daca demonstrezi ca l-ai incalcat din acel motiv.
    4. Mie chiar imi pare rau ca nu se mai face armata…pentru ca pana te invata in primul rand sa ti arma, sa o folosesti – cati dintre voi [cei care nu ati facut armata] stiti acest lucru – si la cum se mista lucrurile in lume nu cred ca mai este mult pana la WW3 – Doamne fereste!

    *1: www.youtube.com/watch?v=cV5ZdcTibfg | www.youtube.com/watch?v=KNHyzgXmsOs | www.youtube.com/watch?v=CfKaTYZLpOA | www.youtube.com/watch?v=IItQB5DL7AY | www.youtube.com/watch?v=bjmR_WNqkls | www.youtube.com/watch?v=tx2mUWL0WFk | www.youtube.com/watch?v=s76iqEWZz80 | www.youtube.com/watch?v=TBksKBitoAM | www.youtube.com/watch?v=AlEQ6ZN4dkM | www.youtube.com/watch?v=FIa6z_jP6Jw

  11. Pe de o parte imi pare bine ca nu a fost nevoie sa fac armata; pe de alta parte cred ca acolo as fi invatat multe treburi care altfel nu am de unde sa le invat. Are si armata partile ei bune. Daca s-ar fi facut armata obligatorie si acum nu ar fi plin de cocalari la coltul blocului cu semintele in gura. Multe ar fi diferite.

    www.trilulilu.ro/tiotea/06b751635b0274 prefer varianta asta la Fata Morgana. ce o mai ascultam cand eram mic 🙂 pacat ca a dat-o pe manele.

    • hai serios? si golanimea din tineretele mele, din anii 80 si 90, de unde a aparut?

  12. #22

    eh. nu stiu ce sa zic.
    sistem tampit. ma intalnesc cate un var care imi zice : “ce vremuri bune, era greu da’ era frumos”.
    cred pentru oamenii cu ceva in cap nu este bine. pentru aia care stau toata viata in afara timpului a se duce la armata cred ca le da ceva.

    daca ar fi fost scoliti mai bine si nu ar fi avut porcaria aia de sistem de secretari de partid poate ar fi fost altceva. ma uit la frantuji, la nemti, la spanioli, la englezi … unii au facut-o (la ei nu mai e obligatoriu de mult timp). ei zic ca niciodata nu au fost umiliti si fiind vorba despre voluntari chiar daca ii munceau de le sareau apele prin casca li se vorbea intotdeauna cu respect. culmea, daca sareai gardul sau erai nesimtit te trimiteau acasa. asta era umilinta suprema, sa fii trimis acasa fara sa iti dea certificatul ala ca ai facut armata. daca nu te apucai de ea nu zicea nimeni nimic. daca erai exclus pentru altceva decat medical era considerata o rusine. mai toti exclusii urmau dupa aia tratement psihologic. care pentru eliminarea agresivitatii, care pentru scaderea labilitatii samd.
    chestie de psihologie si de societate asezata.

    in alta ordine de idei, ce vad la ei e ca, dupa multi ani de la terminarea armatei, se mentin. din proprie vointa. fac sport, se duc la sedinte de tir…
    si chiar nu era distractie. in schimb era o chestie si mai desteapta, nu te avansau, nu ramaneai in armata la sfarsit. profesionismul insemna deja sa fi fost la scoala. de trimis in zone de conflict trimit doar profesionisti. iar profesionistul are alta treaba. militarul de rand de acolo, dupa ce a facut stagiul militar (care de fapt te pregateste sa fii trupa auxiliara de rezerva – un fel de infanteristi de ocupat terenul in spatele frontului in caz de atac si de rezistenta in caz de ocupatie) face o scoala, care este jumate de zi chestie fizica si jumate de zi teorie. nu mai vorbesc de tanchisti, parasutisti, aviatie, artilerie unde e chestie de invatamant complet. adica nu gasesti mai mic de maistru pe un tanc (bac+2) indiferent de post.

    si la noi poate se va schimba treaba si cei care vor fi doritori sa fie voluntari vor fi tratati altfel.

  13. #23

    Am facut armata in ’78 la graniceri, Constanta, nu am nici o amintire, nici buna, nici extrem de rea. Nimic..betzii crunte si arest, cat cuprinde. Daca totusi a prins bine ? Parca as fi inclinat sa spun ca a prins oarecum bine. In mod cert te maturizezi. Incepi sa descoperi si sa te pregatesti ca in viatza sa te loveshti de imbecili de mare calibru. Nici acum nu stiu sigur, daca cei care erau angajati, plecau acasa la ora 5 si continuau sa fie la fel de cretini cum erau in timpul programului, sau deveneau indivizi normali, cu o familie, cu un hobby. Asta se intimpla in anii comunismului ceausist nu a celui de acum, de tip nou.
    Daca nu ati prins armata obligatorie, nu ati pierdut nimic.

    • pai daca te maturizezi datorita relelor din armata, de ce nu razboi non stop? vezi atunci ce de oameni maturi.

  14. #25

    @ silviu, si taica-miu imi zice acelasi lucru :))

    si el povesteste tot timpul intamplari din armata care te fac sa razi pana simti ca pleznesti. sunt parti bune si parti rele, banuiesc.

  15. Stiam eu de ce eram dispus sa ma declar nebun numa sa nu fac armata bine ca am scapat etc ….

    Acu cu armata voluntara / astia care se fac soldati profesionisti is toti iobagii rupti in cur fara scoala picati la bac luat din a 2 a 3 a care nu is in stare sau nu au alt viitor mai stralucit decat “cariera militara” 15-20 mil/luna vb unei rude … salariu asigurat etc …

    Cat despre patriotism nu as lupta pt tara asta nici daca ar trebui sa invat maghiara ca ne ocupa ungaria ….

  16. #27

    Am facut armata la pompieri in Bucuresti si datorita functiei am avut ocazia de a sta printre ofiterii unui batalion. Faza cu instructia pana lesini e overrated cand vorbim de arma respectiva mai ales ca era ordin venit de sus ca soldatii in termen sa nu fie bagati la instructie ca la carte pentru a evita lesinurile in timpul focului. Abuzuri existau, nu pot nega asta, dar am vazut cum niste amarati veniti de la coada vacii si fara pile au daramat comandanti doar prin simplul fapt ca au reclamat abuzurile si au semnat plangeri oficiale. Am fost de fata la discutii ale sefului de stat major pe batalion cu comandantul batalionului si tremura cacatul in ei cand un soldat a reclamat la comandament faptul ca un plutonier betiv a dat in el. Pile? Nu. Era un cioban venit de pe varful muntelui care de-abia stia sa vorbeasca dar a avut sange in oua sa ia atitudine. La fel am vazut si un soldat care si-a luat de vreo 3 ori bataie sora cu moartea de la un cadru cacacios si a plecat din armata cu un picior fracturat in doua locuri. Dar, ca sa vezi, a preferat sa taca si sa inghita si a fost lasat in pace de-abia cand noi soldatii in termen care eram apropiati de ofiteri ne-am dus si am raportat ce se intampla in unitatea respectiva. Ca suntem sau nu in Romania e egal cu zero. E vorba de drepturile omului si de faptul ca existau ofiteri cu functii inalte ce dadeau altor ofiteri si cadrelor militare “culcat” in fata soldatilor doar pentru a le arata ca toti suntem oameni si ca bataia de joc se plateste. Vina le apartine celor lasi care in loc sa isi caute dreptatea prefera sa lase capul jos si sa taca din gura de frica sa nu li se intample ceva si mai rau. Intr-un an de zile 3 soldati in termen am reusit sa schimbam o gramada de cacaturi in conducerea subunitatilor fara sa apelam la pilele lui taticu’, pentru ca am realizat ca unii oameni de la conducere erau dispusi sa asculte si sa ne rezolve problemele. Iti pot povesti mai multe la o cafea daca doresti sa ne impartasim experienta militara 🙂

  17. #28

    Da’ poate ca de cei 180 pasi/minut depindea viata ta si a altora, nu ? Si cred ca daca esti in situatie reala, cu kktu’ la cur, poti si mai bine de atat … :))

    @Arhi, ai uitat ? In cate secunde trebuia sa iti asamblezi AKM-u’ si sa “iei tinta” :).

  18. #29

    “ce mai la deal , la vale”- ai facut-0.!
    ai fost unul dintre fraierii care au facut armata.
    ai fost pacala . asta-i

  19. #30

    Ce ma bucur ca am scapat de armata-am 22 de ani si ma doare la banaba;armata te face om; yeah right asta sa io spuna lu’ mutu; experientele de viata te fac om nu un cacat de om care iti da ordine!

  20. în aceeași notă, tata povestea cum îi puneau să urce și să coboare de 100 de ori un deal (din principiu, că așa avea chef superiorul) echipați complet, până cădeau lați de oboseală.

  21. Mie unul imi place armata. Nu am facut armata in Romania deoarece aveam cazier penal si nu m-au luat desi sunt multiplu medaliat la sport. Am mers in Franta in Legiunea Straina unde am stat 8 luni pana am cazut la niste teste medicale. Eu as vrea sa fac armata, dar se pare ca nu am noroc sa o fac.

  22. #33

    Da armata e grea sau a fost cea obligatorie, multi ies de acolo cu sechele. Fratele meu al vizitam prin 1995 cred si era vanat pe spate si piept si nu zicea nimic. In R. Moldova veteranii ai bat pe cei noi, de ai lasa lati, se bateau cu paturi, scaune in cap. A spus dupa ce a terminat armata de iti dadeau lacrimi. Acum nu stiu ce se mai intampla.

  23. #34

    Ma bucur ca mi-am continuat studiile in loc sa merg in armata.Eu unul nu as fi avut ce invata acolo, ca doar nu trebuie sa trag cu arma sau sa o asamblez. Cand m-am dus la recrutare mi s-a facut scarba de toti ratatii aia care se credeau sefii nostri, ba chiar m-am certat cu unul dintre ei pentru ca avea impresia ca are dreptul sa tipe la noi.

    • da, ce taranoi la recrutare…cum se purtau cu noi, elevi de clasa a 12-a…penibili. pentru ca sa fie platiti descreierati din aia munceau parintii nostri atunci. si nu erau vremuri usoare.

  24. #36

    Eu mă gândesc ce de bani aș pierde dacă în loc să muncesc mă duc să facă instrucție fizică cu mine niște urangutani pe o soldă de căcat.
    Și mă gândesc ce handicap profesional aș avea dacă în loc să învăț ceva ce îmi place și m-ar ajuta în viață aș merge să mă alerge pe câmpuri și prin gropi un urangutan. 6 sau 12 luni din viață nu ți le mai dă nimeni înapoi.

  25. #37

    Ce de cacat sunt astia cu barbatia. E pe principiul FNI…Daca eu am pus botul trebuie convinsi si restul ca e bine. In loc sa vezi si tu lumea stai in cazarma cu simtul datoriei implinite….foarte barbatesc. Sunt sigur ca unii sunt tare mandrii de asta. Armata e un cur…pentru ca te spala pe creier cu idei tampite, pentru ca te duci bou si te intorci vaca, si cum zicea un antevorbitor nu as apara ideea asta teoretica de tara nici macar pentru ideea in sine.

  26. Intr-un fel si eu ma bucur ca nu mai era armata obligatorie. Din toata chestia asta, e si ceva util in a face armata. Armata te face barbat, te invata sa fii resposabil sa respecti si sa fii disciplinat, lucruri pe care nu ai de unde sa le prinzi exact asa in alta parte. Nu o spun eu, o spun altii care au trecut prin asa ceva. Si sa suferi nu prea ai de ce daca faci ce ti se cere fara a comenta, adica nici superiorii nu sunt niste nenorociti cum cred unii… Intr-adevar unii poate erau mai duri, insa sa fim realisti totusi, daca nu ar fi iasa l-i s-ar fi suit in cap.

    Intr-un fel imi pare bine ca nu am facut armata dar si rau pe de alta parte.. sincer va spun.

  27. #39

    pe scurt…
    Cine a facut armata e barbat.
    Cine nu a facut-o e barbat destept.

  28. @adastra trist nene trist.
    Sunt de parere ca oamenii ar trebui sa isi recunoasca handicapurile, sa recunoasca ca sunt incapabili sa faca un lucru, nu sa vina cu argumente tampite….

    • #41

      Ce interesant. In primul rand iti admir curajul. E greu sa postezi cu poza aia langa. In al doilea rand sunt de acord cu tine. Oamenii trebuie sa isi recunoasca handicapul. Mie imi lipseste un patriotism. Dar nu vad cum e asta o problema pentru tine. Daca doare asa de rau ca ceilalti copii nu considera cool ca ai mirosit tu basini….fuga la mamicutza ta. O sa gaseasca ea un mod sa te convinga ca esti barbat.

  29. #42

    Cred ca este corect ca, despre armata, sa isi dea cu parerea cei care au, cat de cat, habar despre ea. Un fost soldat, fost gradat, chiar fost copil de cadru militar (daca i-a mers putin mintea si s-a mai uitat si-n jurul lui) pot emite anumite pareri, diferite ca perspectiva dar care pot fi, cat de cat, obiective. Restul cred ca ar trebui sa taca din gura si sa zica mersi ca nu mai este armata obligatorie pentru ca multi nu ar mai fi ajuns intregi acasa. Si nu ma refer la vreun stagiu plin de abuzuri, ci la perioade in care totul s-ar fi desfasurat conform regulamentului.

    Eu nu stiu de ce tot dracului spun unii ca armata era doar naspa si atat. La taica-meu in batalion aveau soldatii (si nu numai) program de voie mai mult decat aveau instructie (de fapt aia era chiar rara). Cu toate astea si cu toate ca puteau si sa iasa, destul de des, din unitate (in special pentru cei care locuiau in apropiere – si erau destui din astia), s-au gasit cativa mameluci care au dezertat si care au adus destule probleme pe capul tuturor. Imaginati-va niste oameni care, de la soldati pana la ofiterii superiori, traiau in lumea lor, in treaba lor si care se trezesc, deodata, cu controale si inspectii de la SMJ plecate de la astfel de dezertari. Mamelucii aia erau batuti de catre soldati, in camerele de arest si erau cozi pentru asa ceva (“ne-ai futut pe toti? na, futu-ti gura ma-tii de mort”).
    Cat despre muncile agricole la care au fost dusi soldatii: era obositor, nu zic nu, dar daca erau la recoltat de capsuni (ca sa dau un exemplu) puteau sa manance pana picau iar in fiecare seara erau dusi cu camioanele si faceau baie in Dunare (cum era in acea zona), mancarea era mancare, era, odata pe saptamana, adus un taraf de lautari din zona si altfel era viata. Daca era grau, porumb sau orice altceva, puteau sa ia un sac – doi si pentru cei de acasa si tot era ceva decat nimic.
    Poate pare oarecum idilic (fata de alte relatari) dar au fost parti in care oamenii au stiut sa se organizeze si sa faca in asa fel incat toti sa fie cat mai multumiti dar sa se tina si de treaba.
    Au fost si multe lepre, de la soldati pana la ofiteri, dar au fost indepartati imediat pentru ca era evident ca nu aveau ce cauta acolo.
    Problema insa nu a stat niciodata in “personal” ci in “dotari”. Dupa “revolutie” am avut ocazia sa vad niste Abrams-uri (tancuri)de la americani (in trecere spre fosta Iugoslavie – IFOR, KFOR, pe toate le-am prins de foarte aproape de granita) si niste camioane de transmisiuni. Pai nu putem compara ce avem noi acum cu ce aveau aia acum 20 de ani, daramite sa comparam cu ce ar avea ei acum…
    Ce trageri sau aplicatii sa faci cand stii ca ai dotari chiar si din al doilea razboi mondial? Eu insumi am vazut tanc din… primul razboi mondial si oricum, majoritatea tancurilor si TAB-urilor erau din perioada comunista (si nu cea foarte recenta). Armamentul la fel: o fi bun Kalashnykov-ul dar nene… are mai bine de 50 de ani de acum, da-l in ma-sa.
    Munitia fiind, de multe ori, limitata, dotarile fiind destul de precare (sa nu uitam la cat ulei poate pierde un TAB intr-o aplicatie), normal ca multi stateau in garnizoana si se alergau, unii pe altii, neavand loc de alte preocupari.

    • #43

      Dupa cum se vede, nu ai facut nici macar 5 secunde de stagiu militar. Asta poate fi rau sau nu, depinde de unde privesti. Insa daca vorbesti din punctul de vedere al unui copil de militar, mai bine…in fine, nu vreau sa te jignesc. Mai bine, ai spune cinstit cum a fost influentata viata ta proprie si personala de faptul ca parintele tau a fost militar (si nu o da cotita, ca nu merge, stiu foarte bine faptul ca, fiind militar, instinctiv aduci o parte din armata si acasa).
      Vorbind despre dotari, ai tras vreodata cu AKM-ul (nu Kalash…bla-bla)? Stii ce-i ala BB? Stii ca, comparativ cu M16 si urmasa ei M4, AKM-ul e peste, fara doar si poate?
      Vorbesti despre M1Ax (Abrams) dar stii ca tanchistu` american caca pampersu` daca vede un tampit cu RPG-ul (sau AG-7 sau 9, cum ii spune in armia romana). De ce? Pentru ca motorul de Abrams are o ditamai amprenta termica, d-aia. Stii ca Romania isi face singura tancurile (chiar daca dupa model T made in USSR) si PM-urile (pistol mitraliera, adica AKM)? Stii, din armata vazuta la Discovery putem vorbi toti…

    • baie-n dunare, frate! zici ca suntem somalezi, pe cuvantu meu.
      si se scrie kalaşnikov, ca nu suntem americani.

  30. “pentru ca te duci bou si te intorci vaca”, “ce de bani aș pierde dacă în loc să muncesc mă duc să facă instrucție fizică cu mine niște urangutani”, “experientele de viata te fac om nu un cacat de om care iti da ordine”, “Stiam eu de ce eram dispus sa ma declar nebun numa sa nu fac armata bine ca am scapat”, “o consider singurul loc unde iti este facilitata sinuciderea”, “gasim noi un fraier, ii futem drastic pe-aia mai mici ca noi in grad”
    La 18 ani exact asa gindeam si eu. La 40+ nu mai sint deloc asa sigur. La armata plecai copil si te intorceai aproape om mare.
    Si totusi, de cei pe care i-am citat, mi-e mila…

  31. #47

    Dupa cum zicea Bundy:” femeilor le plac barbatii in uniforma pentru ca mananca orice si asculta la ordine” 😀

  32. #48

    Nu are de ce sa va fie mila de noi.In timp ce noi faceam ceva constructiv voi invatati sa folositi arme, in timp ce noi faceam sex voi va dadeati cu alifie s.a.

  33. #49

    @net_surfer

    Este normal sa-ti dai si tu cu parerea, doar de asta e democratie. Am tras cu kalashnykov-ul, de la pm pana la mitraliera de companie (cu tot cu acel suport pe care se fixa, afet cred ca se cheama daca nu ma insel – desi e mai des intalnit la tunuri cuvantul). Am fost la trageri de noapte unde ma ghidam dupa bilutele de fosfor puse pe inaltator si pe catare, am reusit (nici acum nu reusesc sa inteleg cum) sa dau clasa la sergentii care dadeau un examen de grad (nu stiu exact cum se chema) avand nevoie de 12 cartuse pentru 5-6 tinte, din care ultimele 2 la 200m razant la firul ierbii – totusi, pt un pusti de 14 ani este ceva remarcabil).

    Nu imi dau cu parerea despre ceea ce simtea soldatul pentru ca nu as putea dar totusi, am fost cu ei destul de mult si, cel putin in cazul despre care vorbesc eu, nu aveau o viata chiar asa de nasoala, crede-ma.

    O fi bune akm-urile dar totusi, in zilele noastre, razboaiele se cauta a fi purtate cat mai inteligent cu putinta si aici ma refer la tot felul de arme, care mai de care, mai inteligente si cu mai multe functii, mai precise. AKM-ul era pentru perioade cand baza era soldatul, ori acum iata ca aviatia incepe sa devina din ce in ce mai importanta.

    Cat despre tanc-uri… chiar te rog, prefer sa am un tanc cu ghidare inteligenta a obuzelor (laser, satelit, etc) decat sa merg pe principiul rusilor : castigam razboiul doar pentru ca avem cele mai multe tancuri. Ultima oara cand chiar m-am mai interesat, leopardul nemtilor stiu ca era cotat ca fiind cel mai bun tanc, dar nu mi-e rusine nici cu abrams-ul si nu-mi spune ca sunt mai bune tr-urile. De patriotism ieftin sunt satul.

    Este evident ca stii mai multe decat media si pentru chestia asta ma bucur ca pot discuta mai altfel, ca exista macar o persoana care da impresia ca stie si altceva fata de ce dau astia in documentare sau de ce vad prin jocuri.
    Insa mesajul meu era destinat, in special, celor care isi dau cu parerea despre armata dar n-au vazut in viata lor cum arata curtea interioara a unei unitati militare. Iar de astia sunt destui si nu cred ca ma poti contrazice aici.

    Despre BB-uri recunosc ca nu am auzit, singurele “arme exotice” daca le pot spune asa erau pistoalele alea de semnalizare care faceau lumina ca ziua in toiul noptii, iar cu ag-ul n-am avut niciodata permisiunea (de la taica-meu) sa trag (si poate e mai bine asa).

    • #50

      BB (in argoul militar) e pistolul-mitraliera din dotarea unitatilor de parasutisti (in general era destinat unitatilor cu caracter special), e de fapt un pm cu pat rabatabil si cal.5.45 in loc de 7.62. Mai multe aici: en.wikipedia.org/wiki/Pu%C5%9Fc%C4%83_Automat%C4%83_model_1986. E o jucarica chiar faina, sa stii. Pana la asta en.wikipedia.org/wiki/Heckler_%26_Koch_G36, e bun si dracovenia de care-ti spuneam mai sus.
      Iar viata de catana e nasoala, crede-ma, oricat de tinut in puf ai fi (de fapt, daca esti pilos, te muiesc unii, daca nu, te muiesc altii si tot asa).
      Iar intr-un razboi castiga ala care are mai multe unitati – fiind vorba de tancuri – vezi batalia de la Kursk. Iar daca crezi ca rusii nu stiu sa faca tancuri, mai bine mai gandeste-te un pic :en.wikipedia.org/wiki/T-90.
      Nu vreau sa ma dau patriot (ca nu cred ca sunt, nu de alta. Adica n-as muri pentru rahatii care au adus tara asta la sapa de lemn si nici pentru prostii care se fac ca ploua de douazeci si ceva de ani).
      Aviatia e importanta pentru muistii de americani care stiu doar sa duca razboaie de invazie (si alea furate dupa nemti in al doilea razboi mondial. Noroc cu blitzkrieg-ul si cu lucrarile lui von Clausewitz, ca altfel plm se cotropeau singuri).
      Ca sa n-o mai lungesc, concluzia mea personala e ca armata romana (cel putin de vreo 15 ani incoace) e de tot sictirul si te rog sa ma crezi ca spun asta fara sa ma bucur.

    • #51

      @net_surfer: Ete pula! Ai vazt BB pe wiki si esti mare cunoscator. Al meu din armata avea calibrul tot 7.62 ca orice pm normal. Atat doar ca teava era mai scurta (se termina la nivelul tubului de gaze), avea un mascator de gaze misto, patul era o teava care se plia lateral si incarcatorul avea doar 20 de cartuse. In rest, acelasi pm.
      I se spunea BB pentru ca seria lui era de genul BBxxxx
      Hai libi! \m/

    • #52

      @ futui: am facut sute de trageri cu ce ti-am descris eu mai sus: intr-adevar cu incarcator de 20 cartuse, pat rabatabil pe o parte (mai e si varianta cu pat rabatabil “sub” dar aia e de 7.62), parghia de foc cu 4 pozitii (fata de 3 clasic) si calibrul 5.45. Da-o in plc ca am pus mana pe ea de mai multe ori decat pe toate femeile pe care le cunosc. Asa ca stiu eu ce rahat mananc. Iar cand zici mascator de gaze cred ca te referi la tubul de gaze, banuiesc. In fine, nu incerc sa ma dau mare cunoscator, insa am fost militar profesionist (chipurile) vreo cativa ani. Si lovindu-te zi de zi de ele…te saturi.

    • #53

      Scuze! Mascator de flacari am vrut sa zic. Da’ totusi avea calibrul 7,62. Tin minte ca incarcam toti de-a valma din aceeasi lada si cei cu pm si noi cu bb-uri. Sau mai schimbam incarcatoarele intre noi. Poate vorbim de pusti diferite.

  34. si eu ca si multi altii , citind acest post mi-am dat seama de cat de norocos sunt ca am scapat de armata, stiti cum se spune: esti barbat daca faci armata, esti si mai barbat daca o fentezi

  35. #55

    @Alexu

    …iar in timp ce satenii stau la crasma, soldatii reparau diguri sau faceau canale.

  36. #56

    Dar unde ai facut tu armata?Ai ramas prieten cu cineva,ai si amintiri placute ?

  37. #58

    am facut si eu pipi pe vreo doi taciuni , poate ma cunosti mai “tuculetule” pe mine, pe bebe raduta , si pentru tine cel putin, care ai facut armata la pompieri stii ce inseama interventia la un incendiu ca de 1sau 2 minute depinde viata sau moartea unui om.Deasemenea pregatire celor care intervin este comandantu garzii de interventie bine pregatit , poate lua cele maibune decizii in citeva secunde pentru ca in funcie de deciziile sale o interventie poate fii reusita sau nu intra el primul in foc ori impinge subordonatii .

  38. #60

    iezact mai neinstruitule,Costin mi-a vorbit despre tine.Sti bine ca trbuia sa fii putin “plecat” sa poti face ,ce faceau o mica parte din noi .Ma bucur ca am auzit de tine(de bine). I-mi place blogul culinar !

    • #61

      1.Armata e pentru barbati adevarati.Pizdele isi trag un glont in gura sau bocesc pe bloguri.

      2.ce faci ma tu?”i-ti place blogul culinar”????

      unde e ma fraigedank sa-l scoata pe asta la o smardoiala in parcu` operei?…..

  39. #62

    @mircea:atunci spune-mi sincer ceva bun ce-ai invatat din armata:ah sa tragi cu arma aia stiu si eu fara sa fi facut armata!

  40. #63

    @mircea:am fost la recrutare si crede-ma ca am regretat amarnic la cat am fost umilit acolo; mai bine plateam amenda de 500 de ron daca nu ma prezentam si ma simteam mult mai bine; asta se intampla in iunie 2008! Armata nu e de mine asta ti-o spun sincer; cine vrea s-o faca s-o faca dar nu eu! In armata trei lucruri rele inveti:sa tragi cu arma, sa fumezi si sa bei! Asa ca thanks but no thanks!

  41. #64

    @ Liviu Oradea – in Legiune ai cazut la vizita medicala, adica n-ai reusit sa faci bec in bucatarie (cam asta faci in primul an) 🙂
    armata e un mare kkt, am facut-o si nu am cu ce sa ma laud. E drept ca peste ani (la mine sunt 5 cincinale) ai niste povesti hazlii de spus, dar acelea sunt cele douazeci de minute frumoase, restul pana la 1 an si 4 luni sucks!
    am avut prieteni care au pazit depozite prin munti la minus 30 de grade ca sa nu le fure dracu’ si au venit degerati si vai de ei de acolo, asa ca mai lasati-o dracu’ cu lauda asta despre brava armata romana.
    Cine nu a facut-o e destept, perfect deacord!

  42. #65

    Trebuia să te înrolezi în legiunea străină franceză: 88 paşi pe minut.

  43. #70

    Bai Arhi,sa nu-l banezi tata pe fraigedank e savuros omu`.

    In alta dezordine de idei,misto blog ai grasule.Am auzit ca ai facut wushu.

    cand te scot la aer sa facem un kumite ca vad esti dur asa?

  44. Ce am inteles eu
    -cei ce nu au facut armata sint labagii si nu au sanse mari de supravietuire
    -cei ce au fugit de armata sint fatalai si o ard prin parcul Operei
    -cei ce sint cadre militare sint mesteri si daca ii prind pe cei de mai sus in unitate ii freaca pina la singe
    -cei ce au facut armata sigur se bucura ca au scapat si sub 5 % vor sa repete experienta

    Oricum treaba cu armata trebuie impartita inainte de 89 si dupa 89 pentru ca asa este corect. Daca inainte de 89 erau sanse mari sa scapi de armata, am rude ce au facut la marina 3 ani si aveau acasa nevasta si 2 copii, dari si prieteni ce au facut 2 facultati dupa 89 sa scape de armata.

    Domane fereste de un razbel sa vedem cit de profesionisti si militarii nostri.

    De ce nu am facut eu armata, pentru ca nu m-au chemat. Iar dupa ce a fost armata optionala m-am dus sa vad din curiozitate de ce nu am primit ordin de recrutare acasa iar raspunsul a fost simplu pentru ca nu va avem in evidenta nici dupa CNP nici dupa adresa nici dupa nume 🙂

    Hai liberare

  45. #72

    Eu inteleg ca romanii se pricep la orice si ca aveti cu totii dreptul la opinie dar daca nu ati facut armata, nu mai vorbiti aiurea ..
    @PlayActive – cum mama dracului ai fost tu la recrutare in 2008 cand in 2004 s-a desfiintat armata obligatorie?
    Eu am facut armata la Gradistea si mai apoi in Bucuresti si pot spune ca pentru mine a fost o experienta pozitiva. Au fost momente grele, am avut gradati labari (cativa olteni cu aere de superioritate) dar per total a fost ceva pozitiv. Cand voi, labarii care tot comenteaza aiurea pe aici, o sa bagati 9 luni de garda 6 ore cu 12, atunci sa vorbiti despre armata .. Sau sa iesiri din 6 ore de garda de la 2 noaptea si sa se dea alarma si sa mai stati inca 12 ore treaz si apoi inca 6 ore in garda ..
    @Alexu – zi-mi si mie cat de constructiv e sa joci CounterStrike si sa faci laba zi de zi ?

    @Arhi – ai respectele mele monsenior, pompierii au avut cea mai grea viata in armata, cu alarme la greu.

  46. #73

    Ce bine ca ai facut tu armata. Ma simt mult mai in siguranta. Aveati si cornete?Pentru baiatul tau nu o sa mai fie armata obligatorie. Asa ca ori il duci cu japca ori ii explici ca tu crezi depre el ca e un mare labar.

  47. #74

    @Gabriel:daca atunci am primit ordinul sa ma prezint. A venit politistul acasa la mine si mi-a dat ordinul iar acolo la recrutare am primit o hartie in care scrie ca nu mai am obligatii militare!

  48. #75

    @gabriel
    -de jucat nu ma joc CS si nu m-am jucat niciodata; ba chiar pe vremea aia nu erau multi cei care aveau computere 😀
    -despre laba poti spune tu pentru ca in timp ce voi o rupeati pe laba in armata eu am intrat la facultate
    -eu imi construiam viitorul atunci cand tu “bagai 9 luni de garda 6 ore cu 12.Sau sa iesiri din 6 ore de garda de la 2 noaptea si sa se dea alarma si sa mai stati inca 12 ore treaz si apoi inca 6 ore in garda”
    Respect oamenii, indiferent daca au facut armata sau nu, si nu inteleg de ce unii dintre cei care au facut-o vorbesc despre ceilalti ca si cum ar fi niste ratati.Singura explicatie pe care o gasesc este ca pentru unii oameni armata este singura realizare in viata.

  49. #76

    Domnule Pompier,
    ai fost un om fericit in armata.Nu cred ca vrei sa stii cum era la 01386 la Roman (centru de instructie pentru blindate tancuri T.A.B.-uri si autotunuri.
    Aproape sapte luni de armata ca la regulament cu deplasari zilnice de zeci de km.,trageri de zi si noapte cu armament de infanterie si de pe blindate plus iarna (1983-1984) cu minus 25 de grade .

    • #77

      @Gogu Pocinogu: stiu, am avut un var la jandarmi si stiu din sursa directa cum a avut 8 luni de instructie la modul sinucigas. doamne fereste…

  50. #78

    @Alexu:haha good point! Altii n-au cu ce sa se laude cam asta-i adevarul! Toti pe cei care-i cunosc si au facut armata au ajuns niste looseri!

  51. #79

    @Alexu si @PlayActive – din fericire, am cu ce sa ma laud si dupa armata 🙂 stati voi linistiti ca nu mi-am ratat cariera doar pentru ca eu am facut armata in timp ce voi faceati facultatea .. si nu am zis-o cu venin ca daca nu ati facut armata mai bine sa taceti .. m-am referit sa nu va mai dati voi cu parerea despre ceva ce nu ati trait ..
    Si nah, daca nu ma credeti ca traiesc bine, ziceti-i lu` Arhi sa va dea un resolve la IP-ul meu :))

  52. #80

    So…in concluzie. Pentru cine facut-o sa-i traisca pentru cine nu sa fie sanatos. Eu ma numar printre cei norocosi ca sa zic asa pentru ca cele 9 luni de armata au fost un fel de Police Academy.:) Si nu, nu-i adevarat ca cei de la tancuri au avut viata cea mai grea si cei de la aviatie cea mai usoara. E un basm.

  53. #81

    Cine a facut armata e barbat , cine nu a facut armata e numai destep???????.
    ce este rau sa faci armata , si sa ai onorea sa o aperi in caz de nevoie. Ca si in Avatar soldatul exista si e bine antrenat . Nu discutam de multi care le este rusine sa-si faca curatenie dupa ce mananca , sa faca sectoare sa aive grija de armamentul din dotare.Noi cei care am mancat si pesmet si chir am fi lupatat pt. popor cu arma in mana. armata nu a fost usoara dar te maturiza.
    generatiile de acum care ar trebui sa faca armata sunt vai si amar de ei ( smecheri , fraieri , emo etc. n-au nimic in cap si daca ar veni vreun razboi ( fereasca Dumnezeu ar muri ca mustele. 90% s-ar impusca intre ei. Si eventual in apararea lor ar striga NU STIU.NU STIU . NU STIU. Au si dreptate sunt prosti si nu stiu nimic ca .sa nu , fie cumva fraieri , pt, ca muncesc , nu vor sa lucreze nimic si deci nu invata nimic. HALAL TINERET IMI VINA SA PLANG DAR TREBUIE SA STITI CA NUMAI MUNCA SI INVATATURA VA VA AJUTA .

  54. #82

    pina la citi ani te eau la armata mi sa expirat buletinu daca il renovez poate sa ma eie la armata am 26 ani

  55. #83

    Am fost Predeal la teristi. Nu erau aparute psihozele private dupa care iei o diploma dupa niste ani. Majoritatea aveau chestii in statu major. Un fel de aorta nationala se slefuia acolo. Sase luni de vis.