Când eram copil, una din regulile de bază după care mi se ghida copilăria era În public ești cuminte. Ce însemna asta? Dacă venea un străin/vecin/whatever la noi în casă, eu dispăream din peisaj. Oamenii mari sunt cu treburile lor, copiii cu ale lor. La fel, dacă plecam undeva, inclusiv la vreun restaurant, deși, pe vremurile respective, restaurantele erau locuri unde se găsea borviz la gheață și creveți vietnamezi, trebuia să stau cuminte, fără gălăgie, urlete etc.

Rămân un pic interzis când merg prin casele prietenilor cu copii, care nu le interzic nimic copiilor, nu le impun nici o regulă de conduită în societate, totul le este permis. Practic, eu merg la tine să stau/vorbesc/discut/sfătuiesc cu tine, nu să îmi urle plodul tău în cap, iar eu să mă minunez, vai, ce inteligent poate să fie, senzațional, poate singur să înghită o bilă, prin nas? Waw, deosebit.

De la ce a pornit?
Am citit statusul acesta, care mi s-a părut de bun simț.

Eh, nu mică mi-a fost mirarea să citesc comentariile lăsate de părinții îngrijorați de educația copiilor lor. De la primul comentariu, aflăm că dacă mergi și plătești o cafea într-un local, ești prost că te supui regulilor localului.

În fine, nu mă interesează să comentez tâmpenia ardelenilor.
Vreau doar să spun că poate, prin permisivitatea voastră, dați naștere unei generații de monștri.