Știți genul acela de oameni care nu se maturizează niciodată și doar se prefac toată viața că sunt adulți, pentru că așa le cere societatea, copiii lor și, eventual, nepoții?

Eu sunt acela. Poza e făcută prin 2010, dar și acum mi se pare la fel de haioasă și nu aș schimba nimic la ea. Bine, acum am alte photoshop skills și ar ieși mai bine, butt still.

Știți când realizezi că ești adult?
Când faci prostii pe bandă rulantă și nu te trage nimeni de mânecă să îți zică să te oprești și că nu e bine ce faci.

Întotdeauna mă bazam că cineva mai matur decât mine va vedea că fac o tâmpenie și îmi va atrage atenția, eventual o linie de lemn peste degete și gata.

Dar, la un moment dat, deși știam că fac tâmpenii, nu mai îmi spunea nimeni să nu le fac. Nu îmi mai atrăgea nimeni atenția că greșesc și, ce era mai grav, a trebuit să îmi asum singurel efectele.

Și acela a fost momentul în care am început să mă prefac că sunt adult, să iau decizii responsabile, să mint că sunt pregătit pentru lumea de afară, că sunt pregătit să fac copii și să îi cresc, cam tot ce fac adulții.

Dar de maturizat în mod real? Adică să mă trezesc dimineața și să simt, așa, adultismul cum se trezește în mine?
Îndoielnic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ce bine îţi stătea aşa, cu cosiţele în vânt… Nu te speria, aşa îmi spun şi mie uneori, la oglindă 🙁

  2. #2

    Zicea careva că dacă nu mai ești copil ai murit de mult.
    Pe de altă parte, dacă nu (mai) simți dimineața cum se trezește adultismul în tine, nu știu ce să zic….

  3. #3

    Mda. Eu ma trrzesc cu ala ridicat dimineata. Numa de adultism nu am nevoie.

    Ala se trezeste cand ajung la birou. Cateodata.
    In rest glumite proaste cu copiii in masina cand ii las la scoala. Sunt baieti la 10 ani. They can handle. :))

  4. #4

    În România, dacă te dai intr-un leagăn, adult fiind, îți iei amendă, că doar cei pînă la 14 ani au voie.

    Nemții pentru ce iu amendă în locuri dintr-astea?

    • #5

      chestia asta e pe bune?

    • #6

      Happened to me. Avertisment de la politia locala doar. Dar da, it’s true.

    • #7

      Tu esti ala din cauza caruia-s atitea leagane dejghinate???

    • #8

      pe unele jucarii d-astea din parcuri scrie si un numar maxim de kg admis. Mi se pare ok sa nu te lase cand sunt proiectate sa sustina maxim 35 de kg sa zicem.

    • Da, nuantata tare povestea ta. Eu imi permit sa consider ca, daca erai intr-un parculet de joaca special amenajat pentru copii de o anumita varsta, greutate corporala, dimensiuni, si te-ai trantit in leagan…ai scapat nedrept de ieftin cu avertismentul ala.

    • #10

      Happened to me twice. Astept cu nerabdare leaganele pentru adulti (in alte tari am citit ca sunt).

    • #11

      Am fost la niște cunoscuți în vizită și aveau leagăn de bebeluș, ei neavând copii. Și a zis el la un momentdat că soției lui îi place să-l dea în leagăn…

    • #12

      Voi glumiti ?

      Intreb pentru ca eu cand merg la alergat ma opresc in parc si stau acolo asa 10-15 min si ma dau in unul din leaganele platite din banii de la bugetul local si in 6 ani de cand fac asta am fost cel mult legitimat, parca de vreo 5-6 ori dar niciodata nu mi-a zis vreun polititst mai sau local ca nu am voie si sunt pasibil de amenda, dimpotriva tin sigur minte ca am vazut doi jandarmi in patrulare care se dadeau si ei cu leaganele.

    • #13

      Niște cretini, eu pe la 22-23 de ani și 50 de kile am fost atentionată de polițiștii locali că leagănele sunt pt copii….să-i mai văd eu în ziua de azi pe ăștia de 10-12 ani si 50 kg unde se dau pe leagan.

  5. #15

    Esti adult atunci cand nu te mai lasa ratele la banca sa faci ce vrei.

  6. #16

    Cu pleata-n vant…

  7. #17

    Erai tinar, pletos si cu bani. Ce-ai fost si ce-ai ajuns…

  8. #18

    Ai facut o tampenie gen … ai plecat pompieristic din tara ? 😀

  9. :)) Eu mai fac tampenii si acum. Probabil o sa fac tampenii mereu dar e ok atat timp cat mi le asum.

  10. #20

    tabloul din spate sper ca l-ai luat cu tine
    cu tot cu rama 🙂

  11. #21

    Ol’ Hi5 days

  12. #22

    Lasa ca nu sunt departe zilele cand jucam fotbal; adica atunci cand tu te uitai si eu driblam! 🙂
    Acuma vad ca te-ai dus la alde Bayern Munchen!