Am promis că documentez toată operațiunea, pentru cei ce vor să își facă și le lipsește curajul, din diverse motive.
Nu doare atât de tare. E ca și cum ți-ai smulge un fir de păr. Doare mai rău la final, când zona e deja iritată. Dar, repet, e suportabil.

Cât despre tatuaj, e treaba mea ce înseamna, nu mă interesează să îl justific nimănui. Tot ce trebuie să știți e că reprezintă ceva pentru mine și doar pentru mine, e al meu și nu e ales din vreun rahat de carte cu desene tribale. Cât despre cât de mult place sau nu, permiteți-mi să spun doar pfffft.

Dacă vreți să mergeți și voi la același artist, se numește Atilla și are salonul Bizzzart. Ca idee, nu vă grăbiți prea tare, joi făcea programări pentru după 15 ianuarie 2014. Mi-a plăcut foarte mult de Atilla, o mână foarte sigură, foarte serios, foarte rapid, toată chestia de pe mâna mea a durat o oră.

Ar trebui să îi mulțumesc lui Andrei Crivăț, pentru că a reușit să mă bage în față, fără programare. Și #clujcitybreak, care m-a adus la Cluj, facilitându-mi tatuarea.

În rest, savurați.
Fotografiile și filmul au fost executate de fotograful oficial al arhiblogului, Vali Petcu.


Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    ce fotograf 😀

  2. #2

    cum, deci nu e fake, cum spuneau specialistii la articolul anterior ? :)))

  3. #4

    Eu tin cu Dinamo!

  4. #6

    Ca idee, how much ? Nu suma exactă ci o estimare așa…

  5. #8

    sa-l porti sanatos 🙂 …pt urmatorul nu mai trebuie sa mergi pana in cj, avem si noi in TM artisti buni..cauta tavi tattoo pe ggl sau asa..seara faina!

    • pai chiar ma gandeam sa intreb, deja am ce vreau in partea de sus, dar era prea mult sa le fac deodata

  6. #10

    Bine ai venit in club! 🙂 Acum sa te astepti la intrebari gen ce reprezinta, dar ce faci daca te plictisesti de el, etc. sa-l porti sanatos! 🙂

    • le-am primit deja pe toate, in articolul anterior. plus cat e de urat :)))

  7. #12

    Parca sunteti frati tu si Atilla.
    Frumosi, barbosi, par bogat si impreuna zic ca bateti o,25 to

    • #13

      Daca ala din poza e Andrei Crivat, 0,15 ?, e clar de ce Vali Petcu a a facut pozele si nu apare in cadru.

    • #14

      Jerome, personal duc 0.11 – numa’ zic 🙂

    • #15

      Coane, si eu am 0,098 dimineata, dar pe la 13-14 sunt pe undeva pe la 0,1 si tot asa zic, ca am 0,090-0,095

    • #16

      nu pot sa cred ca in viata asta crivatzu a luat vreun pumn in gura…n-are cum…

    • eu am 0.1to, cantarit azi, cand am intrat pe usa

    • #18

      Adica cum ai ajuns acasa, primul lucru a fost sa te cantaresti ?

    • da. am eu o duda

  8. #20

    Părerea mea e că nu ai cum să te plictiseşti de un tatuaj dacă eşti întreg la cap. Am şi eu două tatuaje făcute acum 3-4 ani, fac parte din mine şi mă mândresc cu ele!

  9. #21

    Bun venit in club 🙂 Eu am 2 pana acum, facute tot de Attila, insa din Baia Mare 🙂 Sa stii ca tatuajele creeaza dependenta.

  10. #22

    In poza 40 se vede clar brandul Arhi pus pe brandul lui Arhi :))

  11. #23

    Foto 41 e cea mai tare.
    Parul cum creste??

  12. #24

    Eu am un tatuaj pe brat. A costat 50€ si subscriu la ceea ce spunea Arhi legat de durere. De fapt nu e chiar o durere. E o usturime. Simți cum parca te taie ușor. Dar e suportabila si e funny daca ai cu ine vorbi in timpul tatuarii ca in felul asta uiti de usturime. Ma gândesc sa imi fac si pe umăr unul dar mai sau un pic sa treacă caldura.
    Arhi, dai cu crema? Vezi ca pe caldura asta. Daca tii mana infasurata in plasticul ăla , o sa transpire rău. Mai dai si cu crema… La final iese tatuajul. Spălat des, dat cu crema, dar lasa mana liberă !

  13. #25

    io ma bucur ca am zis ca imi place. Mi-am luat teapa insa cand am crezut in sinea mea ca e pozitionat prea jos tatuajul, dart acum cand a zis omul ca vrea sa isi mai faca ceva mai sus, spre umar, am inteles de ce era asta atat de jos.

    • e perfect relativa asta cu pozitionarea. de ce e prea jos? exista vreo regula, ca tatuajul pe mana se face doar pe deltoid sau partea de sus a bicepsului? sau e doar spiritul de turma gen Acolo se face, coaie?

    • #27

      cuaie acolo se face! 😀

    • #28

      E în spiritul de echilibru vizual. Exact cum ți-am scris și la articolul anterior, dacă ai în plan adăugiri, poziționarea e perfectă 🙂

      Se vede că artistul are linii foarte drepte și umpluturi omogene, deci tehnic, tatuajul e foarte bine realizat.

    • #29

      X marks the spot! de-acolo incepe burta :>

    • #30

      acum am vazut. Nuu, Doamne fereste de spirit de turma. Am vrut sa spun ca mie, in viziunea mea proprie si personala mi se parea ca era mai frumos putin mai sus. Departe de mine gandul de critica tembela. Era doar si doar parerea mea, dar fiindca tu il porti, sa fi sanatos si sa iti poarte noroc

  14. #31

    ati fi neam de huni toti, astia cu nu e chiar o durere, mai mult o intepatura asa, ca un fel de epilare mai domoala:)))

    taica, pe mine m-a durut de mai aveam putin si lesinam… la un moment dat ii spun artistului ca ma curenteaza iar el imi spune “hai ca mai avem putin, incepi sa delirezi dar e ok terminam repede :))) ”

    noroc ca l-a curentat si pe el dupa vreo zece minute si nu m-a mai banuit de halucinatii;

    m-a durut de mi-am mancat juma de curea.

    • acum depinde si de loc:))

    • #33

      ha?!?!??!
      dar in ce zona (nevazuta de soare niciodata :)) l-ai facut de te-a durut in halul asta? eu am fost convins ca incheietura e sensibila de-o sa ma cac pe mine…si n-am simtit nimic

    • #34

      o rotula fisurata inseamna ca te trimite pe lumea cealalta :))))

    • #35

      omoplatul stang si foarte putin din umar, teoretic zone nu extrem de sensibile; cumva procedeul nu a fost aplicat cu cap si masura ducand la durerile de care vorbeam:

      dupa vreo 3 ore de stat (nu pentru ca tatuajul e complicat ci pentru ca omul se misca de ziceai ca ia fiecare celula in parte) ar fi trebuit sa las a doua parte pentru o a doua sedinta, la distanta de o luna, cat sa se vindece cat de cat zona.

      ei, tata, supermanu din mine a zis ” ba, eu stau ca prostu o luna si pana-mi termin tatuaju? pai ce ba, n-am mancat eu jar cu calu lu fat-frumos?” si m-am dus a doua zi;

      ei tata, tatuajul calugarului (magului) care stapaneste dragonul deja existent pe piele, facut pe zona ranita a fost ciresica de pe tortul satanei – ba, baiatule, DOAREEEE;

      dropia – cum, in numele lui Dumnezeu si a tot ce am mai sfant, e posibil ca matale sa stii despre meniscul fisurat si ruptura completa de ligamente incrucisate, care era cat pe ce sa ma trimita pe lumea ailalta? :PPPPPP

    • vazatori…

  15. #39

    Fain tatuajul, nu stiu daca e dependenta sau nu, dar pe mine ma bate gandul sa mai imi fac unul. Btw eu l-am facut in TM la inkognito (pe langa complexul studentesc) si sunt foarte multumit de el.

    Iar legat de durere… (pe langa gradul fiecaruia de a suporta durerea etc) depinde de tatuaj in sine, din ce am inteles cu cat are linii mai subtiri/detalii cu atat doare mai tare.

  16. #40

    1. Super tatuajul….sa-l porti cu placere.
    2. Sa inteleg ca vichy dercos neogenic pt. par nu prea functioneaza 🙂
    3. Fotograful tau avea ceva articole legate de dintii albi…ar fi bine macar sa le citesti 🙂

    • dar tu crezi ca intr-o luna jumatate imi cresc plete ca lui slash? cat despre placerea de a-mi privi dantura…no comment

  17. #42

    Ti-ai facut insemne pagane pe trupul crestin. Dumnezeu ce zice?

    • #43

      Dani,
      In general, Dumnezeu le intoarce spatele celor care nu-l iubesc. Nu-si pierde timpul aiurea cu oameni care nu au nevoie de el…:-))

      In schimb, pe cei care-l venereaza, ii pune la incercare cu cate o soarta grea. Dupa modelul, “aha, tu pretinzi ca ma iubesti, ia dovedeste-mi…”

      Si cu cat are cineva impresia ca-l iubeste mai mult, cu atat mai multa suferinta are de suportat, pana cand va incepe sa se transforme in masochist si sa se simta bine suferind…:-))

      Apogeul iubirii lui Dumnezeu se atinge atunci cand nu mai ai nici un control asupra nevoilor tale si iti pui destinul in mainile celui care te-a facut sa suporti durerea pana cand a devenit placere.

      Pentru mine tatuajul nu este decat un substitut al credintei in Dumnezeu.
      Un prim semn ca ai nevoie de ceva in care sa crezi! :-))

    • da da, fix asta, e nevoia mea de a-l aduce pe fat frumos pe taramul realitatii. sesam, deschide-te

  18. #45

    p.s. vineri ai fost nu joi la tatuaj 🙂 si mai are o saptamana din decembrie goala, a doua parca
    sa-l porti cu placere. astept sa te auzi cand plangi ca te mananca pielea

  19. #46

    Cate Terapia aveai la bord cand l-ai facut , ai ochisorii cam obositi :))

  20. #48

    E fain tatuajul. Am vazut ca lui Attila ii place sa se joace cu umbrele, foarte tare mi se pare faza asta.

  21. #49

    E fake! Se vede pixelul albastru… rusine!

  22. #50

    felicitari pentru tatuaj.

    dar azi mi-a fost dat sa vad ce tatuaj si-a tras Uzzi si am ramas fascinat. clatiti-va ochii aicilea: www.youtube.com/watch?v=CN4UyAie3AU

    sincer, e cel mai smecher tatuaj pe care l-am vazut vreodata.

    • veche

    • #52

      abia joi a fost postata ultima parte. wt …?

      anyway, arata bestial. daca mi l-ar face cineva gratis, mi-as pune scandura de spate la bataie

  23. #53

    cum alex velea are tatuaj cu fata lui smiley pe biceps , poti si tu sa-ti faci un tatuaj cu mircea badea pe interiorul coapsei 🙂

  24. #54

    Numai mie mi se pare că tatuajul ăla seamănă a sigla unui producător de jocuri video?