Anul trecut, după ce am stat în soare, pe baltă, o zi întreagă și nu am prins nimic, m-am enervat atât de tare pe deținătorii români de bălți și felul în care hrănesc ei peștii de joia, ca să prindă mamarea ceva, mi-am donat toate sculele de pescuit unui prieten și mi-am promis că niciodată nu mai merg la pește.

Dar cum eu nu îmi țin niciodată promisiunile pe care mi le fac, anul ăsta mi s-a pus pata iarăși, mai ales că sunt aproape de niște bălți cu referințe mișteaux, așa că vreau să îmi refac stocul de scule.

Toate troacele alea ale mele fuseseră strânse de-a lungul a mai mulți ani, nu respectau niciun standard de crap, eu fusesem pescar de canalul dunăre marea neagră și de portul tomis, știam să prind guvizi, nici ce fel de montură am nevoie pentru crap nu știam. Cred că nici acum nu știu prea bine, dacă să mă iei repede.

Știind că am mari maeștri pescari printre comentatori și cititori, mi-ar prinde bine niște sfaturi.
Am început prin a-mi lua aceste 2 lansete, niște mulinete pentru ele și un suport. Deși sunt ieftine, au reviewuri bune și ținând cont de faptul că există șanse majore să le rup pe genunchi cândva, prefer așa decât chestii competiționale de 2000 de lei bucata.

În rest, sunt deschis la sfaturi, inclusiv cu linkuri, povești pescărești, coșulețe, plumbulețe, nadă și metode de nădire și tot ce mai credeți voi că am nevoie să repornesc în dura viață de pescar de crap. (zic de crap pentru că am încercat la Novac și nu a ieșit nimic, am donat vreo 20 de coșulețe de alea albe).

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

86 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pestii din ziua de azi sunt smecheri nu mai pica in plasa asa usor.Iar in legatura cu articolul…poate nu ai tu noroc la pescuit.

  2. #2

    Pescar nu sunt neam (desi mi-ar placea), da’ ce mai stiu sa mint cand ma intreaba lumea de lungimea sculelor! Cat despre sfaturi, iti rezum eu ce-o sa se pravale peste matale in comentarii: daca nu-ti iei undita din aliaj de strontiu cu neptuniu cu lungime de 3.69m/ cu Ø de nu-stiu-cat-pe-doi, la pretul de 4611€ (aka un sfert de salariu de comentator), nimic n-ai facut.

  3. Daca urmărești crapul, nu agata momeala in cârlig, ci pe fir de per. Daca e balta privata îți recomand să ai la tine boabe de cauciuc (arată ca boaba de porumb) de culoare roșie și galbena pe care le tii 24 de ore in țuică.
    Cu boabele de cauciuc am avut cele mai mari capturi pe bălți private. Ca nada folosesc crap și caras competiție de la benzar (punga neagra) și ca momitor method feeder.
    Bafta :))))

  4. #8

    Văzând că trag comentatorii la postarea asta cum trag știucile flămânde la râma lui Cetin, am zis să bag un topic pe lângă momeală, să vă mai înveselesc.
    Ei bine, dragii mei, astăzi este, oficialmente, ziua națională a limbii rromani. Să trăisariți bine!

    www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=155680&frame=0

  5. #11

    Depinde foarte mult de dimensiunea crapului.

    Ce iti pot recomanda, nada capsuni / usturoi, carlige mici, 8-10 in dimensiune, montura cu arc naditor cu una doua ace si pop-up de 6-8 la carlig. Sau plastice.

    Daca ai nevoie, pun si link-uri 🙂

  6. #12

    Eu ma bag la giveaway-ul de peste 6 luni! 😀

    Daca vrei crap proaspat, sa stii c-am primit azi marfa. 😉

    Offtopic: E faina noua setare si-mi place ca ramane si pe data viitoare. La printesa pe blog, nu ramane asa ca poate-i spui si lui secretul.

  7. #13

    O sa iti spun din experienta mea niste lucruri pe care le-am descoperit pe lacuri private, daca cauti doar crapul, atunci sa sti ca predominant sunt ciortanii(1.5 -3 kg) care se vor hrani cel mai fregvent (ei fiind populati cei mai fregvent pentru a atrage pescari pe acumularea respectiva ) si deoarece ei venind din crescatori unde mancarea lor predominanta erau peleti, iti recomand sa incerci sa pescuiesti cu peleti la carlig sau boilis mic (aromele sau culorile sunt influentate de temp,presiune atmosferica ,adancime si claritatea apei si nu in ultimul rand de apetitul crapului din acea zi).Cel mai uzual este aplicarea momeli de carlig pe fir de par deoarece crapul aspira mancarea iar inteparea se face foarte sigur si simplu.Marimea/tipu carligelor , lungimea forfacului sunt lucruri care fac diferenta atunci cand crapul nu se hraneste intens (si aici este o alta mare poveste).Pot sa iti recomand sa folosesti lini cat mai sensibile (carlige cat mai mici ,nr .6 sau 8 dar vezi ca difera nr in functie de producator ,fire forfac textil /mono flurocarbon clar mai subtire, ca si firul principal ;un fir principal cu o memorie cat mai redusa ).Acum vreau sa iti faci spun cateva chesti legate de crap ,acest peste care in Europa este ravnit de multi pescari si care prin dimensiunile la care poate ajunge face subiectul multor povesti pescaresti ,crapul este un fel de porc ,care consuma multa mancare deci el trebuie momit cu multa nada (grund bait, seminte,momeala vie,bile,etc) si constant ,acesta revenind la locurile de mancare constant .Ca si localizare crapul ca si orice alt peste adora structurile cand vine vorba sa se adaposteasca (acolo nu manca) dar are locuri unde merge sa se hranesca (acele locuri care pescari le creeaza pe balta prin momiri constante ,margini de stuf,locuri din apropierea malului alaturat etc),locurile cu fund tare ,evita zonele maloase deoarece nada se scufunda si namolul degaja un miros nasol (dar daca balta are predominat un substrat namolos atunci foloseste momeli flotante )pragurile dau tot timpul zone unde pesti se hranesc .Cat despre scule crede-ma ca pesti nu dau note si nu sunt rasisti cand vine vorba de branduri ,acestea sunt detalii si banii, care nu justifica o iesire de cateva ore pe o balta ,dar sti deja lucru asta .Deci pescuitul crapului poate fi cu lanseta clasic (in cazul asta iti recomanda sa folosesti tot timpul momitoare ),cu feederul sau la pluta (waggler sau la rubeziana in apropierea malurilor).Tot ce am povestiti aici este o mica parte despre pescuitul crapului de talie mica cand vorbim despre crapi mari ,atunci se schimba putin lucruile ,alte lini , alte marimi ale momeli practic incercam sa evitam ciortani si selectam pestele. Ar fi multe de spus dar nu sunt un bun scriitor asa ca luati-va familia sau prieteni si iesiti pe balta , ii un mod relaxant de a te deconecta iar daca mai si prinzi peste……

    • #14

      iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

      www.emag.ro/gramatica-limbii-romane-clasa-a-iv-a-9786067064735/pd/D3H3R2BBM/

    • #15

      ce ai cu omul, a pus avertismentul ca nu este bun scriitor!

    • #16

      Nu zice nimeni să scrie lumea ca în foile de literatură, dar dă-o-ncolo de treabă, să nu știi chestii de școală primară? Mai bine punea poze :))

    • Pestele n-are carte.

    • #18

      The fish doesn’t think,
      Because the fish knows
      Everything.

      www.youtube.com/watch?v=1lVUIkNc3CY

    • #19

      Băi Eminența ta,
      Dacă prietenașul ăsta stătea cu burta pe gramatică, nu mai avea ce să scrie aici. Gramatica lui este una de fundul bălții, pe când a ta este una doar de fund.

      Ia mai bine deșartă tu desaga și mărturisește cum prindeai șalău la cărămidă, în Parcul Tineretului…

    • #20

      @Hellfire: Am și io o nelămurire: certitudinile și atoatăștiința matale sunt rodul consumului de sirop de arțar sau doar ai fost atins la născare de aripa geniului? Agresivitatea vine la pachet sau e doar efect secundar?

    • #21

      e de la aerul ala tare al muntilor canadieni.
      de fapt, el nu e unntip rau, e bosorog ca noi, doar ca nu are frana

    • #22

      Vai cat de pe lângă ești, domnu Sandu…
      (1) Aerul tare este polar. Aș vrea eu sa vină de la munți, doar că nu…
      (2) Tu poate ești boșorog, eu încă sunt june prim. Am cu cel puțin 5 ani mai mult ca tine, dar am gene net superioare, și de-aia arăți tu cu 10 ani mai în vârstă că mine, oricum ai lua-o.

      @nea-mocirlă: da.

    • Ti-ai pus extensii de gene sau te referi la mostenirea genetica superioara de roman?

    • #24

      🙂 Vedeți, copii, ce doruri îl leagă pe Hellfire de România? Parcul Tineretului, unde mai prindea și el câte o clanță decentă. Revenind la ce mă macină pe mine, cred că unui copil de clasa a IV-a îi ia cam o oră maxim să priceapă substantivele masculine la plural cu articol hotărât. Asta nu scade câtuși de puțin din priceperea ihtioată a distinsului Cip. À propos, de vreo trei săptămâni încoace îi predau română (pe gratis, ca bun creștin ce sunt) unui imam șiit venit cu treburi ecumenice pe la noi. Deja s-a cam prins care-i faza cu bani/banii, copil/copii/copiii. Ne fac păgânii de rușine :)))

    • #25

      o bomba – doua bombe – bombele ii sunt mai la indemana!

  8. #26

    Daca nu ai făcut deja achizițiile eu nu as lua mulinetele alea pentru ca nu sunt pentru lansat la distanță, crapul se hrănește in jurul structurilor din malul opus, cu mulineta aia arunci maxim 50 m.. cauta ceva long cast

    • …crapul se hrănește in jurul structurilor din malul opus…
      Te duci pe malul opus.

    • #28

      Pai atunci de ce sa nu mergi direct pe malul opus?

    • #29

      pentru ca daca traversezi balta si ajungi pe celalalt mal, crapul tot pe malul opus se hraneste

    • #30

      da, nu lua mulinetele alea, ca nu sunt bune. nu, nu stiu altele, doar nu le lua pe alea

    • #31

      De chemi crapu’ ori nu-l chemi, el ori vine ori nu vine! :))

    • #32

      De fiecare data cand am mers la pescuit, aia de pe malul opus prindeau pesti mai mari si mai multi decat mine, dar pana acum nu imi puteam explica de ce.

    • #33

      MP a câștigat internetul astazi cu al sau comentariu.

    • #34

      @arhi
      marelepescar.ro/mulineta-trabucco-searider-pwg.html
      nu mi-am permis sa fac recomandări pentru ca totul depinde de buget.

    • #35

      MP, nici asta nu e long cast

  9. Iti recomand produsele hakuyo – Dan Mitranescu.

  10. #38

    Tot in calitate de noob, pescar ocazional, de conjunctura… uneltele de pescuit de la Decathlon sunt OK?

    • #39

      am avut 2 lansete, una s a rupt la varf

    • eu am doua lansete de la Decathlon, care s-au comportat destul de bine, pentru un noob. Mai am una luata din piata, care s-a rupt la prima utilizare si care a costat cat una din Decathlon.

      Ca sa nu ai surprize si sa rupi lanseta, respecta intodeauna specificatiile ei (puterea de aruncare) si foloseste plumb care sa fie in plaja specificata. Uite un ghid despre cum sa iti alegi o lanseta www.magazinulupeste.ro/alege-corect-o-lanseta

      Ca momitor, cum spuneau si ceilalti comentatori, poti folosi method feeder sau cel cu arc. Iti recomand sa ai si un senzor, poti gasi unele incepand cu 25 de lei.

    • La mulinete, e alta discutie www.youtube.com/watch?v=h7V8OJjGxFs 🙂

  11. #42

    Cred că ne lăsăm purtați de valul evoluției tehnologice. Personal, aș pescui doar cu mâna, cu gura (nu plevușcă), sau cu un cormoran, doi.

    Maithun, undițar neîntrecut, spaima sirenelor

    youtu.be/0sy_Lpnv9EQ

    • #43

      Tu mai degrabă ai pescui la cărămidă, păcat că nu au făcut aia un heleșteu și în Parcul Operei…

    • #44

      Coae, calmează-te:) Când ai timp, povestește-ne și nouă cum era în Parcul Operei. Ai tăi știu de tine?

  12. #45

    youtu.be/uQ9YVYACB5Q
    Recomand această montură pentru crap. O poți cumpăra din magazinele de pescuit, nu te complica să o faci acasă. Pe ac pui boabă de porumb (3 la număr). Im capăt sa nu cadă boabele pui o bucățică de elastic. Am prins crap de 4kg.
    Fir întins!

    • #46

      Încearcă și asta, sunt curios dacă la voi merge: iei de la nevastă niște panty-hose care s-au rupt, sau cumperi mesh de la magazinele de pescari. (Dacă n-ai nevastă, îl rogi pe Maithun să-ți dea din ștrampii lui de sirena portuară.)

      Tai niște petice și în ele pui 2-3 boabe, ca într-un săculeț, legi săculețul la gură si îl agăți de cârlig. În loc de boabe, poate fi mămăligă, sau orice pastă folosita de momeală.

  13. Bai, eu am venit doar pentru comentarii, ca fiind cel mai slab dintre pescari, stiu doar guvizi cu bat (fara mulineta), si rapitor la fel, doar cu rama/viermusti. Orice fara momeala vie sau cu prea multa tehnica, ma bate, dar imi place sa plec la pescuit. Cu intoarcerea acasa e mai greu, mai ales daca ai minciogul gol, nah..

  14. #49

    Dacă ai luat Okuma ai omorât dezbaterea fără să-ţi dai seama.

    Am o Okuma luata în 2002. Merge unsă, că a fost îngrijită cu dragoste.
    Somn, mreana, crap, cioate, nu neapărat în ordinea asta …

  15. #50

    Eu nu pescuiesc, dar m-as orienta ori spre sculele pe care le-ai cumparat to ori spre altele, daca m-ar interesa sa cumpar.

  16. #51

    sau faci ca nenea De Funes aici:
    www.youtube.com/watch?v=XVdKnV86fGQ

  17. #52

    Vorbeam saptamana asta cu un proprietar de balta. Unul din ala care traieste chiar acolo si chiar munceste la balta lui. Dupa vesnicele plangeri despre ce grobieni vin la balta si cum aduna tone de gunoi in fiecare weekend de pe balta desi fiecare loc pe balta are propriul cos de gunoi imi spune urmatorul lucru. (mie care nu sunt pescar)
    Mai omule ….. se plang unii ca nu prind nimic uneori. Ca reduc nivelul apei, ca le dau sa manance nu stiu cand…. Pai mai omule….. scopul meu e ca tu sa prinzi… sa mai vii si altadata sa iti iau banii nu sa nu mai vii.

    Chiar nu ma pricem habar nu am ce sa zic dar ce spune omul pare logic.

    Zici si eu…..

    • #53

      La 4 km de unde locuiesc e o baltă destul de cunoscută. Tipul are de fapt 2 bălți – una unde pretinzi și eliberezi, și cealaltă unde prinzi și reții (dacă vrei). În prima poți prinde crap și de 5-6 kg, oricum prinzi, dar se poate prinde pește mare. În cea de-a doua, nu prea mai este pește mare, 1kg, 2kg, poate, dar greu mai prinzi. Deoarece, omul a luat peștele mai mare din balta unde reții și l-a introdus în balta unde îl eliberezi. Simplu.
      Știu asta deoarece acum 2 ani de zile avea taxa de 30 de lei 12 ore de pescuit și 15 lei kg crap dacă era mai mare de 1kg. Ce era mai mic de 1kg și mai mare de 4kg erai obligat sa îl eliberezi. Am fost acolo de multe ori și de fiecare dată am plecat cu pește acasă – 2kg-2.5kg. Anul următor a ridicat taxa la 100 de lei împreună cu mișcarea de către v-am povestit mai sus.

  18. #54

    Crapul este un pește râvnit, și fiindcă este așa râvnit, se adaptează și devine șmecher, dar doar în Europa. În Ontario, spre exemplu, este un pește cam tălâmb, nu foarte greu de prins, considerat gunoi viu:
    – nu exista limită de dimensiuni, greutate sau număr de capturi păstrate
    – nu există perioada de prohibiție, îl poți prinde tot anul, dacă poți să-l prinzi tot anul
    – este folosit ca filtru viu în bălți în care nu ai avea curajul să-ți înmoi mâna, de poluate ce sunt

    Există programe municipale pentru “storm water management” – practic, toată apa rezultată din ploi/averse, care spală străzi și parcări pline de tot felul de chestii poluante, este colectată în niște bălți artificiale, lăsată să “zacă” și doar mai apoi pompată într-un rău sau lac natural.
    Bălțile astea sunt făcute să arate frumos, multe sunt prin parcuri, cu alei în jur, și sunt populate artificial cu diverse vietăți: broaște, pești, țestoase, bașca vegetație luxuriantă, apoi apar atrase rațe, gâște, pescăruși, cormorani, nurci și uneori vidre, toate la un loc, cu scopul de a captura în corpul lor cât mai multe substanțe poluante. Una din speciile de pești care servesc scopului, este crapul. Am văzut exemplare cât un purcel – 10-15 Kg – care nu păreau afectate de apa poluată.

    În lacul Ontario, extrem de aproape de mal, am văzut crap-monstru de 30-40 de Kg și peste 1m lungime.

    Cel mai mare crap prins de mine a fost de vreo 6kg, în mlaștina de la gurile lui Rouge River, la vreo 10 Km de centrala atomică de la Pickering.

    L-am prins cu porumb din conserva ținut o noapte în mujdei de usturoi, fără cârlige speciale – cred că aveam cârlige de 6-8. Agățam un săculeț de mesh în care pusesem 2-3 boabe, cam cum se face când dai la steelhead (păstrăv) doar că în loc de boabe, atunci se pun icre de somon.
    Fără boilies și alte farafastâcuri, cum am văzut la niște olandezi veniți special să prindă crap la Peterborough, pe Otonabee River, un fel de capitala crapilor ce-ti rup sculele.

    • #55

      Pai normal ca-s asa de grei crapii aia, la cit plumb si mercur din baterii aruncate aiurea recicleaza…

    • #56

      Nu sunt ei prea grei, doar că plumbul ăla le dă așa, o energie mai intensă. Ai întors capul, ți-a și plecat lanseta la plimbare.

      Nu te-ar lăsa nici să te piși…

  19. #57

    Simtindu-ma oarecum vizat sau na, placandu-mi sa cred asta, indraznesc sa imi dau si eu cu parerea. Mulineta nu se prea echilibreaza cu lanseta. Daca le poti returna, gasesti tot de la Okuma variantele Custom Black CB 60 sau CB 80, diferenta dintre ele fiind data de capacitatea tamburului . Ca pret sunt in jur de 200 de lei. Okuma face scule decente la un pret corect. Lanseta e ok, presupun ca ai ales-o din trei bucati sa-ti fie mai usor la transport. Daca nu vizezi distante impresionante nu ai nevoie de altceva. Atat doar, sa nu o incarci prea tare, cu plumbi foarte grei sau cu momitoare cat capul de motan. Daca nu depasesti 110-120 de grame nu cred ca o sa cedeze.
    Din ce am mai citit pe aici, mergi pe balti unde predomina ciortanul si faci partide scurte, adica de zi. La partidele scurte iti trebuie atractie rapida. Varianta ideala este pescuitul cu momitoare. Forfacul trebuie sa fie scurt,de 5-7 centimetri, carligul legat cu un fir textil suplu, fara camasa, de 12-15 lb. Ideea e ca momeala de la carlig sa fie foarte aproape de bulgarele de nada. Lansetele trebuie schimbate des, cam la 20-30 de minute e ideal, dar asta depinde de tine si de cat esti dispus sa muncesti. Incearca sa pescuiesti in aceeasi zona, pentru ca nada de pe momitoare sa se adune acolo. Poti face asta, ori prinzand firul in clipsul mulinetei dupa lanseu, pentru ca momitorul sa cada in acelasi loc dupa schimbare,ori facand niste semne cu un marker pe jumatate de metru de fir si stopand cu palma pe tambur cand iti pleaca segmentul colorat prin inele . Carligele de marimea 6-8 sunt suficiente. Ca momeala de carlig incearca sa pescuiesti cu pop-up -uri viu colorate sau cu boabe de porumb artificiale flotante, pe fir de par. In ambele cazuri trebuie sa ai grija ca momeala flotanta sa nu iti ridice carligul de pe substrat. Testezi intr-un pahar cu apa. Carligul trebuie sa stea ridicat in coada , pe fundul vasului. Daca nu se intampla asta, il ancorezi cu o alica despicata de plumb , pusa pe forfac cam la jumatate de cm de ochetul carligului. Momeala trebuie sa stea pe firul de par , aproape de curbura carligului, iar pe tija carligului pune un varnis siliconic de ghidaj. Poti incerca si momeli scufundatoare ca peletele de carlig sau boabele de porumb conservate. Pentru momitor sunt o gramada de mix-uri in comert, ti le poti prepara direct pe mal, folosind apa din balta si lapte de porumb, CSL, melasa, dupa inspiratie. Foloseste momitoare cu tija, cu autointepare, le gasesti peste tot, le tragi pe inaintas sau direct pe firul principal daca dai cu fire mai groase, dupa aia legi o agrafa rapida de 8, ii blochezi ochetul in cilindrul de cauciuc al momitorului si de tija agrafei prinzi forfacul, ajutandu-te de un con antitangle mini(1-1.5 cm) tras in prealabil pe el.

    Fir Intins!

    • #58

      ar trebui sa imi faci factura ptr consiliere, asa de buna a fost:)

    • #59

      Imi dedici primul crap prins si suntem chit. Daca am invatat ceva din pescuit, si am pescuit toata viata, nu imi aduc aminte cand nu am pescuit, este ca norocul joaca un rol prea mic. Doar in competitii, la tragerea la sorti, poti cere ajutorul providentei sa nu pici pe un stand prost ca te-ai curatat. In rest, la partidele de placere, unde iti poti alege locul de pescuit si cand sa te duci, nu exista sa nu prinzi ceva daca pescuiesti corect. Conditia esentiala este sa fie crap in balta. Fara complicatii, fara multe accesorii si zorzoane pe montura. Din experienta,mai mult de jumatate dintre accesoriile pentru pescuit existente pe piata sunt inutile, sunt facute sa prinda pescari nu pesti. Nu ai nevoie decat de un fir pe care sa te bazezi, o montura executata bine , un carlig ascutit legat cum trebuie si o nada in care sa ai incredere. Nada este extrem de importanta.Aia trebuie sa-i placa, sa il tina pe loc, sa se hraneasca acolo pana gaseste carligul. Si munca, multa munca, sa le schimbi, sa pescuiesti la distante diferite, in trepte, mai departe, mai aproape, sa-l nadesti,sa-l cauti, sa-l pacalesti, sa ti-l aduci pe nada. Am fost la doua concursuri de 72 de ore de la jumatatea lui mai pana acum, am slabit 5 kile.

    • #60

      Nu exista o metoda de a salva comentariile astea atat de valoroase care apar la unele articole? Sa le gasim rapid cand ne aducem aminte ca ne trebuie.

    • #61

      bookmark:))

    • #62

      Păi asta este deja disertație de doctorat, frăție! Plus gramatica…

    • #63

      niste tehnici de pescuit la varga+pluta in curent usor la ciprinide mai mici poti recomanda?

    • #64

      s-a intors lumea cu curu in sus pe blogul asta!
      scrie Madamme chestii despre fizica si le inteleg cumva desi nu e naturelul meu iar apoi vine Robert cu teoria firului intins intre bat si carlig din care nu pricep nimic, dar nimic-nimic, neam.

    • #65

      Dacă vizezi ciortanul, folosește o nadă cu granulație mare.E valabil și pentru pescuitul la lansetă cu momitoare. Prafurile se împrăștie repede, mai ales dacă sunt curenți. Ciortanului îi place dulcele. Ai nevoie de o nadă aditivata cu miere sau căpșună, legată cu apă și lapte de porumb(sirop de porumb dulce) în proporții egale, în care poți îngloba pelete de 2-4 mm, boabe de porumb din conservă sau preparate la pungă din magazinele de profil, cânepă, semințe. Faci câțiva bulgări cât pumnul pe care îi arunci în apă și pe parcursul partidei îți împrospătezi periodic patul de nadă aruncând alții, încercând să-i dai în același loc. Pescuiești pe lângă patul de nadă, în stânga, în dreapta, peste el, sub el sau chiar pe el dacă folosești la cârlig o momeală care să iasă în evidență cum ar fi viermușii. Forfacul trebuie culcat pe fundul apei, crapul sau tenul hranindu-se acolo în majoritatea cazurilor. Ca să obții asta faci un forfac de 10-12 cm prins prin metoda buclă în buclă de firul principal. Deasupra buclei de pe firul principal pui 2-3 alice despicate de plumb la distanță mică între ele respectand gramajul plutei. Eu folosesc plute de 3 grame,firul principal de 0.22-0.25, cu forfac de 0.18-0.20, cârlige de 8, 10, 12 în funcție de mărimea peștilor vizați. Poți folosi și fire mai groase respectand regula firului mai subțire la forfac. În caz de ruptură pierzi doar forfacul care va ceda mai ușor și nu toată linia. Reglezi adancimea iar atunci cand pluta este ușor înclinată ești sigur că forfacul este întins pe fundul apei. Momeala o pui direct pe cârlig, viermuși, boabe de porumb, pelete moi , cum ai inspirație. Pentru caras poți încerca și pescuitul între ape, cu fire mai subțiri, plute și cârlige mai mici, ăsta nu e prea mofturos și e și flămând mai tot timpul . Fir întins!

    • #66

      @pvladc
      Eu am incercat sa explic pe indelete, de aia m-am intins asa. Ca puteam sa o ard atotstiutor si sa zic : Ia Cetine si pescuieste cu elicoptere, cu un wide-gape legat cu fluorocarbon sau amnesia daca e fundul malos si cu in-line ca are cea mai sigura intepare, cu un curve-shank legat cu un textil camasuit intr-o montura combi, daca e fundul tare. Daca nu prea sa hraneste, da-le evantai, izolat, la interceptie, nadeste putin sau deloc, cu momeli de atractie si monturi fine.Eram nesimtit? Eram…

    • #67

      sefu, stai calm, ca am apreciat masiv, singurul sfat maxim de bun si iti multumesc. bine, nu stiu ce e ala forfac, cum e aia cu firul de par, de unde iau fir de par, ce fac cu momeala pe arc, chestii de astea

    • #68

      @Cetin
      Forfacul e partea terminala a monturii de crap. Mai exact, este compus din carlig si firul textil sau mono cu care este legat acesta. Vine atasat sub plumb sau momitor. Firul de par e prelungirea textilului cu care este legat carligul, practic o bucla, si pe care se pune momeala. Cu ajutorul unui opritor se impiedica alunecarea acesteia de pe firul de par. Se cheama asa pentru ca unul dintre inventatorii acestei monturi chiar si-a folosit initial un fir de par din cap pentru a atasa momeala de carlig. Nada de pe arc se desface in contact cu apa si ramane in apropierea carligului, pentru a atrage pestele. Asta face momitorul, transporta nada in zona in care pescuim. Un exemplu de montura cu momitor si carlig legat cu fir de par ai aici : danmitranescu.ro/special-crap/359-montura-cu-momitor-mv2-60g.html.
      N-o fi pescuitul asta o stiinta exacta dar are si el regulile si logica lui. Chiar mi-as dori sa te duci si sa rupi balta in doua si dupa aia sa zici: Ia uite bai ca avea dreptate Robert ala de pe blog!

    • #69

      pai eu invat, mare sef, chiar am cautst cu googlw dupa ce ai scris, e important

  20. S a dat aia cu “mai bine tragi un prelungitor de acasă” sau “carbid FTW!”?

    • #71

      Cel mai bun pastrav l=am prins la Lidl la reducere…

    • #72

      Uite un om cu experienta practica….

      Balaurind nitel pe langa subiect….. ma gandeam de ce dracu nu e pastila cu carbid parte din orice kit de supravietuire mai de doamne-ajuta.
      Ce prostie ecologista ii apuca pe aia de le vand??

      Inteleg ca e funky sa pui un ac de cusut, unu’ de pescuit si trei chibrite in maneru’ cutitului sa te dai Rambo, da’ de foame petu’ petarda sau carbidu’ sunt temelie.
      Nu zic, e cavalereste s-o arzi cu sculele potrivite, mulinete, o muzica in surdina si-un trandafir pe perna…..da’ dac-ai dat de foame e bun si nitel cloroform pe batistuta, ca sa citez din clasici.

    • #73

      cel mai bun peste l-am prins in Selgros la portofel

      (sper ca nu s-a dat)

    • #74

      Salut
      La ce stil de pescuit practici – pana in 24h – si ce balti zici ca frecventezi iti recomand sa te uiti dupa lansete si mulinete de feeder. E un pescuit mult mai fin, mai economicos iar senzatiile pe care le ai cu un ciortan de 2,3 kg te vor face sa pastrezi sculele si anul viitor 🙂
      Cu aracii de genul celui din link mai bine scuturi prunii decat sa mergi la pescuit.
      Nu stiu unde te-ai mutat dar iti recomand o vizita la Total Fishing. E cel mai mare magazin fizic de pescuit si angajatii sunt ok.

  21. #75

    M-am lasat de sportul asta, sculele mele zac undeva intr-un pod. Ma bate gandul sa mai incerc dar simt ca o sa ma apuc iar de fumat, deci deocamdata zic pas.

  22. #76

    Nu mai e la modă carbura de calciu?

  23. #77

    Eu zic să faci niște calculițe, cît dai pe scule, plus motorina și cam cît pește poți cumpăra de banii ăia fără să-ți faci nervi. C-așa, să stai la umbră unde cel mai bun pește e somnul, poți s-o faci oriunde…

  24. #78

    Treaba aia cu malul opus este verificata, analizată, studiată și observată. Undeva vreo două bălți după Belciugatele, ceva de genul stânga–dreapta-dreapta, am renunțat la crap (pește) și am făcut o baie de soare preț de vreo doua ore, timp în care am studiat cu mare interes ce se întâmpla pe baltă. Pe ambele maluri ale bălții se aflau pescari, cu siguranță făceau parte cu toții din clubul select “pe malul opus e crapul (peștele) mai mare”. La început chiar nu înțelegeam ce se petrecea acolo, la modul cel mai sincer, pur și simplu nu mă prindeam. Ăștia de pe malul “meu” aruncau cu îndârjire pe malul celălalt, adică nu chiar pe mal, dar pe acolo, cât mai aproape, la vreo doi metri (hai trei) de malul de pământ. Ăia de dincolo, cel puțin la fel de înverșunați ca “ai mei”. Pleosc, la 2-3 metri de malul pe care eram. Parcă asistam la “țară-țară vrem ostași” cu lansetele, si câștigătorii erau obligați să recupereze firul și să îl și descurce. Echipele câștigătoare se mai schimbau, când unii când alții, cam așa, la câte 5-10 minute. Eu de-aia am zis că m-am retras la un relax la soare, să nu ne luăm vreun momitor în sfeclă (eram cu jumatatea mea mai bună) sau mai rău, un plumb. Băi frate da’ oamenii chiar insistau, efectiv – așa cum am mai spus de două ori – mă uitam fix ca prostul.
    Am mai fost de atunci pe multe bălți, dar așa ceva nu am mai văzut. 95% din bălți permit pescuitul doar pe un mal, ceea ce mi se pare de bun simț. Chiar și așa, mai toți aruncă până pe malul celălalt, că e pește mai mult și mai mare. Bine, pe unii i-am făcut să nu i nțeleagă nimic, ei aruncau “dincolo”, eu aruncam pe malul opus celui pe care aruncau ei, adica lansam la 4 metri de malul pe care eram cu toții – și vai, cât pește am prins, o aventură unică în viață.

    • #79

      Asta cu malul opus are o explicatie oarecum logica doar pe baltile unde se pescuieste de pe un singur mal. Zgomotul facut de pescari, galagia, muzica data la maxim fac ca pestele sa se refugieze cat mai departe de malul de pe care se pescuieste. Nu prea ma pricep la fizica si intru temator pe domeniul stapanit de Maddame, dar stiu ca sunetul se propaga cu o viteza de 4 ori mai mare in apa decat in aer. Toti cei care am pescuit de mici copii am intalnit cel putin un mosneag care era in stare sa-ti rupa unditele de spinare daca scoteai vreun sunet langa el. Si pana la urma asta cautam cand mergem la pescuit, liniste.

  25. #80

    Peste 80% din articolele de pescuit eu le cumpar de pe www.nordfishing77.at/
    E un magazin austriac. Preturi ca in Ro de regula, dar cand este vorba de reduceri, au reduceri pe bune. 11 euro transportul in Ro nu este o problema si se amortizeaza. Folosesc Google translate. Ei nu prea vorbesc engleza. Am incercat sa am o corespondenta cu ei si a mers destul de greu.

    Ca sa dau si un exemplu de reducere. Zilele trecute ma uitam dupa un cort.
    882 lei vs 550 lei cu tot cu transport.
    marelepescar.ro/cort-daiwa-cormoran-d-vec-215x215x148cm.html
    www.nordfishing77.at/daiwa-d-vec-ruck-zuck-zelt-8127

    • #81

      bun link, bun

    • #82

      Mai bine iti cumperi o rulota… Are si frigider unde sa tii… berea si momeala.

    • #83

      Ieri am facut o comanda si vreau sa dau niste exemple de reduceri pe bune, nu ca in Romania.

      50x carlige Fox Arma Point Hook SSBP, fara barbeta – 5.77 euro
      Anaconda Razor Tip Needle XL – Camou Green – 1.77 euro
      Monofilament Daiwa Ninja X Mono Line – Green 0,36mm 840m – 3.77 euro

  26. #84

    Eu stiu doar ca se ureaza ”Bafta” ” Noroc” si mai stiu ca ala care prinde peste primu’ pe balta ” Nevastasa-i curva” . Acu’ asta e tot ce stiu de pescuit.

  27. #86

    Mai vreau articole pe tema asta :). Sunt si eu incepator insa atins iremediabil de microb. Vad ca ai si niste cititori de la care avem ce invata. Fire intinse !