stefan mako batut politisti

Cine a trăit sub domnia lui Adrian Năstase își aduce aminte la perfecție ce vremuri voioase erau pentru presă. Bătăile întâmplătoare de pe străduțe întunecoase, ciomăgeli rapide în scări de bloc sau, din când în când, accidente minore de mașină. Câte unul în fiecare zi. Serios, nu e glumă, lucrurile sunt documentate, încă, iar ziariștii vechi își aduc aminte, unii dintre ei încă au vânătăile.

Reporterul Ștefan Mako a fost bătut luni seara de polițiștii din Centrul Istoric pentru că i-a filmat când îl băteau pe alt bărbat. A fost legitimat, i-au smuls mobilul și au șters filmarea, l-au aruncat în secția de poliție, l-au lovit, înjurat, scuipat și amenințat, apoi i-au dat drumul politicos.
– Ești din Covasna?! Păi ce faci, băi, tu vii de la țară să comentezi? Filmează-mi pula, bă, filmează-mi pula!”, zice aplecându-se spre mine cu mâna la prohab, apoi îmi trage o palmă peste obrazul stâng și o flegmă în ochi.

Când, exasperați de imbecilitatea lui Iohannis, veți vota Ponta, gândiți-vă și la ziaristul ăsta, bătut pentru că își făcea treaba. Știu că mulți dintre voi consideră libertatea presei un moft. Doar că, din păcate, nu e un moft.

Abia atunci când presa nu va mai fi liberă, veți realiza că era singurul lucru care vă mai ținea departe de dictatură.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

53 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Unde da PSD ….. creste!

    Doamne ajuta. Asa ajungem oameni mari.

  2. ziaristul a primit palme din 3 surse?

  3. ,,cuiva tre’ sa-i PeSe De forta din massmedie ,,

  4. #4

    Serios, nici eu nu ii am pe cei din PSD la suflet, dar ce legatura au niste militieni jalnici cu “domnia total PSD”? Hai sa nu exageram mai mult decat trebuie, sunt destule lucruri de care putem sa ne luam.

    Si parca am mai vazut episodul cu smulsul telefonului mobil si injuratul, dar nu imi aduc aminte exact cand si unde.

    • #5

      Jerome, ii explicam baiatului ce aduce domnia totala?

    • #6

      îi explic eu, dacă vrea…
      Pe vremea când eram la gazetă era o liniște în redacție de nici horoscopul nu se publica fără să contra-semneze Mitrea articolele.

  5. Dacă Iohannis nu recuperează în a doua dezbatere și merge tot cu mâinile în buzunare, eu nu mai votez.

    • #8

      Daca staff-ul de campanie doreste ca Iohanis sa piarda la paste 20% il va trimite si la a doua dezbatere.

    • Da ce, ba, tie o dezbatere iti sterge memoria ultimilor 3 ani si ti-o inoculeaza cu alta?

    • #10

      Mie nu, dar la 90% dintre aia nehotărâți poate.
      Întreabă pe Geoana

    • #11

      Dacă Iohannis nu îi poate tine piept lu ponta intr-o dezbatere, cum plm o să reziste el în fața anturajului politic din PD și pnl?? Cum?
      Că aia sunt mult mai bine pregătiți și organizați decât Mikey Mouse.
      Desenați-mi voi că eu nu îl văd sa facă față.

    • #12

      Adi, Iohannis o sa faca fata oricaror atacuri verbale, presiuni politice etc, pentru ca nu pare genul de persoana, usor de influentat, usor de manipulat. Eu am incredere in el. Ce gandesc ceilalti despre el, e fix problema lor, eu o sa-l votez duminica, chit ca va trebui sa sofez cateva sute de kilometri si va trebui sa indur ore intregi de frig.

      Eu mi-as face griji, daca ar castiga alegerile o persoana care-si schimba parerile, de la o zi la la alta, care ia hotarari pe ascuns, fara sa anunte si opinia publica de aprobarea acelor hotarari, persoana care una spune si alta face etc.

      www.hotnews.ro/stiri-esential-18535408-cele-55-situatii-care-ponta-fost-prins-minciuna-cand-este-premier-pana-acum.htm

  6. #13

    ACAB

    • #14

      Abuzul din partea autorității este extraordinar de grav (mult mai grav decât cel violențele civile etc.), se încurajează singur și se perpetuează. Nu obosesc să o tot repet. Trebuie să avem MARE grijă la ce permitem, până nu ne trezim în curugol.

    • #15

      Sigur ca ai dreptate re abuzul din partea autoritatii, dar ACAB e o tampenie uriasa.

    • #16

      am auzit despre polițiștii ăia de treabă și care te ajută, dar am șanse mai mari să îl găsesc pe bigfoot

  7. #17

    O povestire (nu stiu cat de reala), din vreme dlui Nastase.. Era la Romexpo ceva expozitie si tatal unui prieten aducea din Ploiesti, cu un papuc, pliante pentru standul lui. Papucul plin pana la refuz, atarna toba pe jos, ITP din ciocan. Il opreste militia la pod la Otopeni. Asta stiindu-se cu musca pe caciula, se da jos si are prezenta de spirit si spune:
    – Ba, cum iti permiti sa ma opresti? Tu stii ca ma asteapta Adi la Romexpo si tu ma incurci? Ia sa-l sun io sa-i spun de tine. Cum zici ca-ti spune?
    Legenda spune ca domnul acesta ar fi fost escortat pana la Romexpo de militianul in cauza.
    Asa de mare era frica… Iar acu`… Batai!

  8. #18

    Cred că am fost cam blând mai sus. Reacția adecvată este „să-mi bag pula în morții lor de milițieni”.

  9. Se pot recupera filmarile de pe cardul de memorie sau memoria telefonului.

    • #23

      E jurnalist si nu stie ca datele se pot recupera? Pai atunci mai merita batut o data pentru ca ascunde ceva si politistii aia nu l-au batut degeaba. Cand el “ma minte” ca aia i-au sters filmuletul n-am cum sa-l cred ca politistii i-au facut ce zice el in sectie.

      Asta e la fel de gascan ca aia de la Digi ce i-au filmat pe bronzatii cu Audi de Mures cum voteaza in prima sectie dupa care au fost destul de inapti sa nu-i poata filma si in a doua, s-au multumit sa se certe aiurea cu ei pe strada. Trebuia sa-i filmeze cand ies a doua oara din cabinele de vot, astfel incat procurorii sa se autosesizeze si sa-i dea exemplu pentur viitorii retarzi pusi pe fraudat alegeri.

    • #24

      La astfel de evenimente e bine sa inregistrezi direct prin internet in cloud pe un server cu parola cu tot, sa iti ia militianu tot ce vrea el, daca scapi cu viata sau oricine stie de contul ala sa poata folosi clipul salvat acolo

    • #25

      @silviu: Filmarea nu se face direct prin internet, prima data se stocheaza pe dispozitiv dupa care in functie de preferinta utilizatorului se incarca in cloud prin wifi / conexiune date mobile. Daca cineva opreste filmarea si o sterge direct aceasta nu apuca sa se incarce in cloud.

      Oricine stie ce insemna un bit de informatie stie ca orice tip de informatie stearsa se poate recupera daca nu a fost supra-scrisa sau nu a fost stearsa cu un program specializat in stergere. In versiunea cea mai simpla, cu card de memorie nu-mi ia nici 5 minute sa pun inapoi pe card tot ce a sters cineva. Daca pun softul de recuperare la treaba cu o scanare detaliata il gasesc si pe BIg Foot daca a fost vreodata pe cardul ala.

      Da, e mult mai complicat pe un iPhone fata de un Galaxy pe care filmezi pe card, dar nu imposibil.

      Concluzia mea de inginer IT e ca in 2014 e aiurea sa te plangi ca ti-a fost sters filmarea cu care puteai dovedi ca ai fost abuzat.

    • #26

      Daca ati sa click pe link ati vedea ca a recuperat filmarea. Dar probabil v-ati entuziasmat foarte tare cand ati citit aici, pe blog, ca aveti o replica inteligenta si nu ati mai dat si click sa vedeti exact despre ce e vorba. Cititul doare la ochi.

    • #27

      Le-a recuperat. În articol e postat un filmuleț de trei minute.

    • #28

      Suntem ingineri IT. Noi nu citim!

    • #29

      Corect, vina mea ca am citit prost, imi asum toate minusirile si mistourile. Asta e, am dat-o de gard!

  10. #30

    mai da-o naibii de presa ca oricum preseaza cacat, cand nu era libera vroia sa isi faca treaba, mai nou are libertate si ce face cu ea? copy paste de pe net.

    • #31

      E buna si politica asta pentru ceva… detectezi idioti mai usor.

    • #32

      @cosso Adevarat! Apare si secta atotcunoscatorilor! Apare secta votangiilor la moda, care se apreciaza unii pe altii. La mai multi! 🙁

  11. #33

    Plm, mie de asta nu imi place sa filmez cu telefonul, mai ales vara cand lumea e transpirata si miroase urat, ca tre’ sa stai mult prea aproape ca sa filmezi ceva.

    Mi-am un teleobiectiv ieftin si bun 300mm, plastic mult, usor, nu e prea greu, pot filma in tihna de la distanta la care ochiul tulbure de alcool al militianului nu e deranjat de paparazzo. Believe it or not am cu mine tele-ul mai tot timpul.

    Si daca o fi vreodata – doamne fereste – sa imi iau vreun pulan peste obiectiv nu imi pare rau, ca nu a costat o avere, asa cum costa telefoanele astea mai noi. 🙂

  12. Ca sa nu mai putem zice ca nu primim nimic din partea statului.

  13. #35

    Domnia lu’ Ponta a inceput prin faptul ca jurnalistii se duc in Centru’ Istoric = oricare centru istoric = sa filmeze, ca n-au lovele sa bea si sa curvasareasca.

  14. #36

    Puterea corupe.
    Puterea absoluta corupe absolut.

  15. #37

    Lasa boss, pana la urma tot ramane feisbucul. Sa facem petitii si sa strangem like-uri! 😀

  16. #38

    Eu nu inteleg, tu parca nu votezi, nu? Pai atunci abtine-te in pana mea de la subiecte de genul!

  17. #39

    Cetine, tu crezi ca aia, care voteaza cu Ponta, au acces la net in pestera si-ti citesc blogul?

  18. Nu știu ce să zic. Poate a zis ceva jurnalistul, poate a înjurat…

    • #41

      L-o fi injurat pe retinut iar politistii vroiau sa-i apere drepturile 😉

    • #42

      Si ti se pare justificabil faptul ca a fost batut si injurat? Daca le-a vorbit, intr-adevar, urat alora, trebuia legitimat, dus la sectie si amendat, dar in niciun caz batut si injurat.

    • #43

      ahahahahahahaha LvL 90

  19. #44

    Imi pare rau ca s-a ajuns, din nou, in situatia de acum foarte multi ani, cand jurnalistii erau injurati, batuti, umiliti. Daca asta inteleg unii prin democratie, am dat de naiba.

  20. #45

    Traumatismul toracic închis nu e un fel de mângâiere mai apăsată?

    • #46

      Ba cum nu! Ruptura de coasta e un exemplu clasic de traumatism toracic inxhis. O mangaiere ca o adiere. De pulan.

  21. #47

    Va meritati soarta voi astia de va plangeti si simt civic canci..

  22. Dau și ei acum cât mai apucă. după aia, cine știe, poate vor fi angajații în poliție pe fapte, pe foi doveditoare, nu pe pile…

  23. #49

    n-are nici o treabă…

  24. #50

    domnia lu’ ponta a inceput deja prin teroarea javascriptului…

  25. #51

    Sunt inspaimantat.