modernism

Mi-am schimbat browserul, după faza cu youtube și adblockerele. Nu de altceva, ci de principiu, pentru că eu am youtube premium. Dar nu accept dictatura nimănui pe internet și, momentan, încă dispun de opțiuni suficiente. Când nu o să mai am, o să descarc Tor, iarăși și o să mă plimb pe rețelele de ceapă. Iarăși.

Sigur, nu are legătură cu ce scriu, am menționat doar în treacăt.
Ideea era legată, meteoric, de screenul ăsta de Edge, cu ceva legat de UNESCO și cum doamne, ce mișto că ne păstrăm heritage-ul strămoșesc și păstrăm ulițele strămoșești și casele strămoșești și orașele noastre arată ca acum 200 de ani și ce mișto e asta.

Cred că, la fel ca la faza cu LGBTQSTBMUIENRT+, s-a sărit, din nou, calul și cu porcăria asta cu conservarea istoriei. Întâi a fost faza cu zidurile din săpături. Voiai să îți faci casă, pe terenul tău, trebuia să angajezi și un arheolog, ca să verifice dacă cioburile scoase din pământ nu sunt de la Hamangia sau ceva. Dădeai peste un zid vechi, pac, se oprea totul, pentru că era o descoperire arheologică inestimabilă. Și aia era tot, acolo se bloca totul, la oprit construcția, pentru că statul nu are vreun plan viabil, realist sau ceva, ci doar capacitatea inestimabilă de a fi inamicul total al cetățenilor care îl sponsorizează.

Acum o ardem grațios cu păstrarea intactă a zonelor cu potențil istoric. Știți cum e, în alte locuri se plimbă tesle pe stradă, la noi teslele se plimbă de la mână la coaie, la anul va circula primul taxi aerian din lumea, în românia suntem îndemnați să mergem cu căruță și cal, pe străduțe late de 2 metri și, eventual, culmea modernătății, pe căcaturi de alea de granit. Asta în timp ce orașele lumii se dezvoltă, devin moderne, beton și sticlă, adaptate vremurilor. La noi păstrăm casele de acum 150 de ani, ca să poată să se laude UNESCO cu realizări maxime la hectar și să își justifice miliardele înghițite anual aiurea.

Vă spun, undeva, câteodată, prin spatele ochiului, mi se zbate dihotomia asta propovăduită în societate. Pe de o parte, vrem să devenim o societate unică, să fim statele unite ale europei, în cuget și simțiri, să fim incluziune completă și pe pâine. Pe de cealaltă parte, în schimb, încurajăm enclavizarea fiecărei mici regiuni, pe principii istorice, enclavizarea fiecărui grup de oameni pe principii de limbă și alte bălării, îi încurajăm să învețe doar limba maternă până la 26 de ani, le asigurăm posibilitatea de a trăi doar în bula lor pe tot parcursul educațional al vieții, după care vrem să dorească incluziunea și restul de căcaturi. Serios, nu pușcă pe niciunde și sună mai mult a plan diabolic de a distruge, pe interior, orice urmă de unitate în europa.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

21 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu neaparat dihotomie, poti sa grefezi noul pe vechi si sa iasa ceva okeis, vezi de ex sediul uniunii arhitectilor din Buc!

    4
    • Ăștia care ați votat negativ, ați văzut clădirea de care zice omul ăsta?! Ce nu vă place? Clădirea sau ce a zis?

      3
  2. #3

    La distrugerea unitatii UE eu zic ca Austria face treaba foarte buna !
    In alta ordine de idei , a inceput sa ma irite maxim cultura asta woke, stangismul ,ecologismul ipocrit, marxismul, feminismul, socialismul …etc toate gunoaiele astea ideologice imbratisate de noua generatie de hipsteri reinventati/adolescenti intarziati si rasfatati gen fata lui Lasconi , si nu, nu sunt reliogiopat , chiar ma consider ateu, deci ii detest in egala masura si pe idiotii cu religia de orice fel.

    38
    • #4

      Dacă nu aveai internet, nu te irita nimic…

      13
    • #5

      Nu te duce pe fentă.

      Media internațională (deținută de ultra bogați) este plină de toți imbecilii (de la ambele capete ale spectrului extremist) deși 80% din oamenii din lumea pe care o considerăm liberă nu sunt nici cu pene pe cur chiar dacă au alte preferințe sexuale, nici religiopați, chiar dacă sunt credincioși. Oamenii sunt împinși către fragmentare, către izolare, către sentimentul “sunt singurul întreg la cap în lumea asta nebună”.

      Despre ce vrei să scrie Washinghton Post deținut de Bezos pă persoană fizică? Despre faptul că 1% din populația globului și-a dublat proporția deținută din avuția globală în mai puțin de 50 de ani? Despre faptul că dintre cei 3 factori fundamentali de producție (munca, natura și capitalul) societatea umană modernă remunerează munca cât să nu moară de foame, remunerează natura pișându-se pe ea și restul de productivitate merge la remunerarea capitalului. Unde s-a dus sporul fabulos de productivitate a muncii din ultimele decenii adus de automatizare și informatizare?

      Deci nu mai plecați pe fentă. Nu ăia cu pronume inventate sunt problema.

      Imi dau seama că sună aproape delirant comentariul meu, dar nu mai pot. Woke în stânga, religiopați în drepta. Nu e aia umanitatea.

      19
    • #6

      Nu te duce pe fentă.

      Media internațională (deținută de ultra bogați) este plină de toți imbecilii (de la ambele capete ale spectrului extremist) deși 80% din oamenii din lumea pe care o considerăm liberă nu sunt nici cu pene pe cur chiar dacă au alte preferințe sexuale, nici religiopați, chiar dacă sunt credincioși. Oamenii sunt împinși către fragmentare, către izolare, către sentimentul “sunt singurul întreg la cap în lumea asta nebună”.

      Despre ce vrei să scrie Washinghton Post deținut de Bezos pă persoană fizică? Despre faptul că 1% din populația globului și-a dublat proporția deținută din avuția globală în mai puțin de 50 de ani? Despre faptul că dintre cei 3 factori fundamentali de producție (munca, natura și capitalul) societatea umană modernă remunerează munca cât să nu moară de foame, remunerează natura pișându-se pe ea și restul de productivitate merge la remunerarea capitalului. Unde s-a dus sporul fabulos de productivitate a muncii din ultimele decenii adus de automatizare și informatizare?

      Deci nu mai plecați pe fentă. Nu ăia cu pronume inventate sunt problema.

      Imi dau seama că sună aproape delirant comentariul meu, dar nu mai pot. Woke în stânga, religiopați în drepta. Nu e aia umanitatea.

      1
    • #7

      Adevarat ce scrie Eu…gen.
      Tot show-ul asta la care asistam acum si care e menit sa ne abata atentia de la cascavalul adunat sus poarta un nume: identity politics.

      1
    • #8

      În timp ce pulimea pune botul ca vine lgbt și feminismul peste noi, totul e mai scump, dobânzile cresc, energia e scumpa cu spume deși petrolul e tot mai ieftin, iar unii învârt bani cu lopata în timp ce noi rămânem cu traista în fund. Sa ridice mana și sa ne arate pe păpușă unde a fost atins unul care a fost afectat de lgbt, feminism, soros sau extratereștrii. Da-o în sărăcie de treaba. Nu se poate sa fie oameni în halul asta de prosti încât sa creadă ca astfel de vrăjeli penibile sunt reale.

      Iar modul liberal în care e invocat Marx este absolut ridicol. Sa ridice mana unul care a citit Marx. Dacă aveam un leu pentru orice semidoct care se plânge de marxism, eram mai bogat decât Bezos.

      Chestii marxiste de care beneficiem toti: pensie, concediu, zile libere, program de munca de 8-9 ore pe zi, drepturile angajatului, minim de securitate a locului de munca (nu poți fi dat afara ușor), contract de munca.

      4
  3. am un prieten care a lucrat la firma care a proiectat ultima bucata din A2. cata birocratie a fost cu nu stiu ce descoperire arheologica. se balegase calul nu stiu carui voievod si am oprit ditamai autostrada ca sa zgarme aia rahatul.

    legat de browser, m-am mutat pe Brave imediat dupa bullshit-ul cu adblock-ul. platesc o gramada de subscriptii, una in plus nu era mare lucru, dar e chestie de principiu. YT putea foarte bine sa faca bani si fara sa bage reclame atat de agresiv. 2 reclame la inceput de fiecare video? 3-4 reclame intr-un video de 10m? go f yourself. Daca vine ziua in care o sa am de ales intre un abonament la adblock premium si abonament la YT, voi alege prima varianta.

    24
  4. #10

    frumoasa sinteza.
    dar noi ramanem medievali si fara interventie externa, strada medievala lata de 3 m este standardul noilor dezvoltari emobiliare.

    16
  5. #11

    Că tot vobisi de căruță…cam cat credeți că mai trece până vom fi îndemnați să dam click pe știrea: “orașul din V
    vestul Europei unde s-au reintrodus caleștile trase de cai ca forma de taxi” unde ni se va spune că, niște tineri antreprenori, care evident că au lucrat pe la ceva corporații (poate chiar NASA) au reusit să readucă moda de acum 200 de ani te adaptată blablabla

    4
  6. #13

    Nu-s ce sa zic de schimbarea la Edge (de la ce? Ca atât Opera cat si asta sunt bazate pe Chromium, deci ca un fel de Google Chrome, dar cu niște brizbrizuri mizerabile, pe care le dezactivez imediat dupa instalare (da folosesc 5 navigatoare diferite), singurul diferit fiind FireFox (dar mâncător de memorie) si mai exotic, SeaMonkey. Mai bine direct Tor Browser! 😀

    9
  7. #14

    Granitul e de 10x mai dur decat betonul si merge bine la pavat trotuare,scari si fundatii.

    4
  8. #15

    Nu stii niciodata unde dai de tunelurile dacice.

    4
  9. #16

    Valea Jiului a rămas o zonă închisă, din toate punctele de vedere, pentru că Parcul Național Retezat.
    Și un alt video cu probleme de mediu în Gorj : www.youtube.com/watch?v=f1Pgr9CL9ls

    0
    • #17

      A ramas inapoiata pentru ca s-a distrus industria extractiva si metalurgia, specifice zonei de sute de ani.

      Daca faci ceva toata viata, nu te apuci de nimic altceva la pensie.

      Statul e slab, in loc sa investeasca masiv in retehnologizare, a ars-o woke cu protejarea naturii si energie verde conform directivelor europene.

      Carbunele e sfant ca energie de backup.

      In rest, multa muie alora anti rosia montana, si acolo a murit tot dar na, fânfest si verde (de paris)

      Go woke, go broke.

      9
    • #18

      @7 Fix așa. Ce căcat să vadă un turist, exceptând peisajul? O ruină de căcat plină de bălării care are o pancartă pe care scrie că a fost o stație a poștalioanelor pe la 1800 sau că pe acolo ar fi trecut însuși Mihai Viteazu.

      3
  10. #19

    Am mai zis-o pe aia cu japonezul și Valea Oltului?
    Ceva manager japonez vizitează o fabrică din Sibiu. Luat de la Otopeni cu mașină, dus la Sibiu. Pe Valea Oltului, zice japo: băi frate, sunteți o nație minunată. În Japonia dacă se făcea drumul ăsta, ar fi fost 80% tuneluri. Voi ați construit la suprafață ca să poată fi admirat peisajul… ;))))
    Cică true story, zis de șoferul care l-a adus.

    13
  11. #20

    e o incercare draguta, au sarit deja cativa sa dea cu parul. ca sa fiu in trend cu lumea totusi o sa zic ca ai dreptate, calarasi de pilda e un bun exemplu de oras care a facut pasul si a iesit din epoca medievala si are acum sticla otel si beton papestetot asa cum le sade bine unor oameni moderni. nu inteleg de ce idiotii aia de occidentali nu renunta la mizeriile alea de orase vechi cu cetati, strazi inguste si alte minuni arhitectonice de prost gust ridicate acum sute sau mii de ani. huo!

    7
    • Una e să fie cetăți, și alta e să fie căcăneața lu Nea Costel din Evul Mediu, rămasă în picioare doar pentru că era în marginea satului…

      2