Contul meu
Dacă lucrezi într-o corporație, probabil că ai o poziție în ierarhia piramidală, și vei fi acoperit cu rahat, corespunzător. După ce-ți demonstrezi competența, sau după un timp suficient (unele corporații au politica de a nu promova în poziții de conducere persoane sub o anumită vârstă), sau, alternativ, după ce limba ta a luat definitiv forma de cur, vei urca pe o cracă mai sus, și vei vrea să angajezi sub tine oameni pe care să îi conduci.
Clasic.
Doar că se pare că modelul ăsta nu doar că promovează ineficiența, ci chiar mai mult, poate duce la fail grav pe termen lung. Ceea ce se întâmplă e cam așa:
- Fiecare șefuț va vrea în subordine măcar doi oameni, ca să nu își simtă poziția amenințată.
- Cei doi oameni vor vrea și ei după o vreme promovare, că altfel devin demotivați, într-o societate în care „poziția” e la putere. De asemenea, orice mărire salarială într-o corporație cu grile de salarizare stricte, va trebui să vină la pachet cu o promovare, pentru că nu poți ieși din grilă pe poziția pe care ești.
- Fiecare om va avea nevoie de cel puțin doi oameni în subordine, pentru că…vezi punctul 1.
- Pozițiile din vârful ierarhiei nu pot fi multiplicate, deci doar baza se va mări.
- Fiecare om nou va trebui să își justifice cumva poziția și munca, deci ori el, ori ceilalți, vor inventa pentru el sarcini.
- Astfel, hârțogăraia și birocrația vor crește corespunzător, pentru ca toți oamenii să aibă utilitate.
Succes.Doar că nu.
Același model se aplică și în administrațiile publice. De fapt, nu ar fi nevoie de mai mulți oameni, ci de mai puțini. Astfel, și birocrația va scădea corespunzător, pentru că nu trebuie să-și mai justifice o grămadă de incompetenți poziția.
Eu am lucrat 10 ani în diverse corporații, unde funcționa modelul ăsta ierarhic strict. În una din ele, pentru ca o colegă de-a mea să poată fi promovată și să primească mărire de salariu, a trebuit muncit 6 luni, ca să se schimbe structura ierarhică a departamentului.
De când sunt antreprenoare, muncesc de rup pe toate nivelurile: am dat fără rușine cu mătura prin birou înaine de un audit și am făcut cafele clienților la întâlniri, dar am negociat și contracte babane și m-am certat pe chestii tehnice. Pe cartea de vizită m-am intitulat „Director Executiv”, la modul total ironic – pentru că execut o grămadă de sarcini, și pentru că având de-a face cu structurile clasice ierarhice, dacă mă numeam „femeie de serviciu”, ”auditor intern”, ”manager de calitate”, ”executant de rocket science”, ”profă de fizică și rocket science” sau ”business developement manager”, nu se uita nici dracu’ la mine în întâlnirile cu clienții.
Ar merge sistemul ăsta flexibil la nivel de corporații? Mai ales acum, după ce munca de acasă a cam scos la iveală pozițiile redundante și plimbătorii de hârtii, cum ar fi să se schimbe sistemul ierarhic falimentar? Putem să înțelegem că nu poziția, ci competența îți creează valoare? Putem elimina „grilele de salarizare”, ca să promovăm eficiența și dezvoltarea pe orice poziție, și nu încadrarea strictă în responsabilități? Ați avut experiențe cu companii care au renunțat la ierarhia strictă? Ziceți și voi.
NOU
Intre Șefi si Șefuți mai sunt secretarele, HR-ul si alte speciale. Săfuți, la grup
NOU
Cortina de Fier
NOU
Un mod diferit de a conduce o companie:
www.ted.com/talks/ray_dalio_how_to_build_a_company_where_the_best_ideas_win/up-next?language=en#t-504042
NOU
Cordita de Fel.
NOU
Mai e vorba si de Peter’s principle, cand oamenii competenti sunt promovati pana la nivelul lor de incompetenta, asa ca se ajunge ca multe pozitii sa fie ocupate de oameni care nu sunt in stare sa isi faca treaba si care nu pot fi promovati mai departe pentru a elibera pozitia tocmai din cauza ca si-au dovedit incompetenta.
NOU
AI scris greșit Dilbert.
NOU
Corporatia la care prestez eu incearca sa turteasca piramida cat de mult posibil, dar la un moment dat nu merge sa ai doar o masa de oameni fara sefi si lideri care canta si danseaza impreuna in timp ce executa eficient afacerea. Ierarhia e naturala si are scopul ei.
NOU
ar merge doar ca nu. degeaba se vorbeste de ani de management descentralizat, de mai putina ierarhie si mai multa colaborare, de orizontal in loc de vertical doar ca nu, nu se poate.
pentru ca vorbim pana la urma de firea umana. bossismele, sefismele si managerismele vin din nevoia unora de a-si manifesta ego-ul si prezenta lor distinsa.
in 17 ani de corporatism (sper ca nu mai sunt multi) am cunoscut un singur manager care lucra decentralizat iar cand venea vorba de munca isi promova angajatii lui in primul rand in fata sefilor lui si in fata celorlalte departamente, lucra mereu transparent si orizontal. nu cred ca e de mirare ca e si singurul boss american pe care l-am avut.
in rest, apogeul cred ca se atinge in Franta, o societate fundamental ierarhica unde presedintele e Dumnezeu pe pamant si apoi in corporatii toata lumea lupta pentru functii si pentru o pozitie mai sus din care sa se “kce” in capul subalternilor a caror munca este luata si prezentata ca fiind a lor, a sefilor.
NOU
La mine în echipă e un singur salahor care n-are doctorat. Dacă mă apuc să le spun doamnelor și domnilor Prof. Dr. să se ocupe de hartii și birocrație, nu mai zic de șters pe jos și să pună de o cafea, ghici ce se va întâmpla? Vor pleca.
Bun, să zicem că mă apucă un avânt din ăsta muncitoresc și devin radical, le concediez pe fetele alea două de la secretariat și pe cei 3 impingatori de hartii. Îmi pleacă și vreo 3-4 scientists din echipă. După care caut 1 an înlocuitori, că asta-i problema. Oamenii care au ajuns la un anumit nivel, chiar și fară funcții de conducere, dar care câștigă 150K pe an fără bonus, au anumite așteptări. Una dintre ele este să fie “serviți”. Știu, ține mult și de caracterul fiecăruia, dar in domeniul meu nu-mi permit să fac mofturi.
NOU
Eu lucrez pentru o companie care are un sistem diferit de ierarhizare, tip layers. Basically, noi astia de jos care facem programare avem fiecare skilluri diferite (si sunt o gramada de combinatii posibile). Nu avem sef, se stabileste ad-hoc in functie de cine e cel mai competent pentru un anumit proiect. Asta inseamna ca poti fi seful cuiva la un proiect unde tu ai aptitudinile cele mai potrivite si la alt proiect, unul din cei pe care ii coordonai sa fie seful tau. Asta din start te face un pic mai motivat si mai atent cu colegii. Un layer mai sus, exista oamenii care se ocupa de “matching” cei care “rasfoiesc” proiectul si aleg programatorii pe care ii considera cei mai potriviti pentru proiectul respectiv. Din nou, la nivelul lor nu exista sef direct. Un layer mai sus sunt cei care se ocupa de partile administrative (HR, Legal, Accounting etc). Acolo nu stiu cum e treaba dar eu pot da un email oricarei persoane de la departamentul respectiv si imi va raspunde acea persoana. Evident, daca e de competenta lor.
Pe partea financiara, fiecare are un pret/ora pe care si-l stabileste singur. La fel si numarul de ore lucrate. Nu exista o grila sau un barem. The catch, in momentul in care se stabileste ce oameni lucreaza la un proiect se ia in calcul si costul de executie si noah, daca ceri $100/h nu o sa fi ales pentru ca depasesti bugetul. Dar din nou, esti liber sa ceri cat vrei, e treaba lor daca iti si dau de munca pentru cat ceri. La fel si cu numarul de ore lucrate. Iti declari un anumit de ore disponibile (de ex. 40h/saptamana) si vei primi proiecte care sa acopere acele ore. No more, no less. Pe partea de responsabilitate, oricare din recruiteri te poate trage de urechi daca nu-ti faci treaba (no bosses, layers remember), tu la randul lor poti sa tragi de mana pe oricare de la Accounting daca nu-ti intra banii in cont fix in ziua in care trebuie. Si, the best part… facem wth de cativa ani deja 🙂 In afara de Skype/Zoom, nu am intalnit nici un coleg in viata reala pana acum.
NOU
si eu exact ca tine, tot la pc lucrez, mult mai putine ore pe saptamana ce e drept, avem proiecte la liber si ne alegem in functie de competente si in functie de timpul pe care il avem disponibil pt proiectul respectiv. beneficiile se impart in mod corect, in functie rolul fiecaruia si aia e, toata lumea fericita. m-am intalnit pana acum doar cu o persoana reala din world of warcraft, in rest habar nu am cine sunt aia din spatele monitorului.
NOU
HEHEHE…
NOU
pc si mai cum?
NOU
Pe unde am lucrat, toti foloseau acelasi model descris in articol. Inclusiv aia cu acrobatiile organizationale ca sa poata fi angajati de pe subcontractori unii managerasi. Nu mai zic de fete bune de futut. Scuze, dar mai rar sefe in pozitii inalte care sa isi angajeze baieteii buni de futut in firme…deci nu e misoginism/antifeminism ce-am spus mai devreme.
Adaug si eu o situatie: sefutii pusi sa conduca o echipa, fac ce fac si practica si ei un nepotism largit, aducandu-si prietenii in echipele lor, avand grija ca astia mai vocali sa fie ori dati afara ori trimisi pe alte echipe/departamente/proiecte (nu radeti, i s-a intamplat unui prieten :D).
Am povesti de genul asta destule! Cat timp aveti la dispozitie? (ca sa folosesc un cliseu obosit deja).
NOU
La mine e o organizatie aplatizata. Fara manageri, fara sefi. Sigur, apar niste relatii de influenta bazate pe senioritate, dar per total nu iti poate da nimeni ordine. Esti singurul raspunzator pentru angajamentele tale si tot tu vei fi singurul tras de maneca daca nu livrezi ce ai promis.
La capitolul promovare, a fost adoptat un model de gamificare. Pana la L3, poti promova strict pe baza acumularii unor “certificari” interne pentru anumite aptitudini tehnice sau sociale.
NOU
Sunt la capatul a 13 ani de experienta intr-o organizatie fara ierarhie (in afara de directorul general si cel de operatiuni) si fac de 3 ani tranzitia spre munca pe contract, respectiv alte grupuri de oameni pasionati. Organizatia a fost cumparata de o multinationala, pentru colectia de talente si certificari, dar o sa ies de tot, fiindca mi se pare un colos incompatibil (gandirea antreprenoriala e interzisa oficial, increngatura de relatii interne si interese inlocuieste sistemul de valori).
In postul de mai sus, mi-a atras atentia partea cu influenta. Pana sa ma concentrez pe exit, mi se parea fascinant cum pot sa conduc prin influenta, fara a fi propriu zis seful nimanui. Pur si simplu, ceilalti voiau sa invete de la mine (nu numai chestii tehnice), iar eu imi luam in proiecte fix pe cei vare voiau sa invete (dar carora sa am incredere sa le deleg munca pe care n-o mai gaseam interesanta). Altfel, fiecare dintre “seniori” aveam un portofoliu de proiecte, si puteam fi la randul nostru fie manageri de proiect, fie experti in proiectele celorlalti.
Modelul a sucombat cand organizarea aplatizata a inceput sa nu mai castige proiecte pentru ca nu si-a adaptat strategia (mai pe romaneste, sefii s-au blazat, iar alti vanzatori n-au fost).
NOU
Eu cred ca la mijloc este si nefericirea oamenilor legata de locul de munca (care din pacate fizic ocupa prea mult din programul zilnic), iar angajatii cauta sa isi proiecteze propriile ambitii in acel loc, propria filozofie, in loc sa accepte ca it’s just a job si sa treaca peste. Ideal ar fi sa se lucreze mai putin, tocmai pentru a lasa timp omului sa mai citeasca o carte, sa mai stea cu familia, mai un teatru film, sa nu fie incrancenat si morocanos.
Iar nu cred ca este cazul sa cantam prohodul corporatiilor: scopul lor(chiar daca sloganele spun altceva) nu este sa aiba cine stie ce individualitati, ci tocmai, sa aiba proceduri si angajati robotei(as fi tentat sa spun chiar obedienti) care sa le respecte; iar totul functioneaza de minune, atata timp cat procedurile si procesele sunt respectate.
Mai cita cineva aici mai sus Franta, hai ca nu e chiar asa, gen daca treci in statut de associate director pai ai tu salariu baban, masina si cota mai mare la participation, dar in unele firme pierzi toate rtt-urile, asa ca pentru multi e mai putin important sa treaca la brut de peste 120.000, dar sa piarda 12-14 zile de RTT, ce le are ca senior manager.
Iar chestia cu ierarhia si subordonarea prosteasca o permit si subalternii, ca intr-o echipa de 10, sigur sunt 2-3 lingotieri de serviciu, care in pauza cu colegii critica, dar in sedinta fac un perfect blow jib, mai sunt o masa inerta si amorfa de 5-6, care apreciaza cafeaua gratis si sloganurile mai mult decat principiile, sau au rata la casa si plm copii mici, si se gasesc 1-2 sa mai deschida gura, si vezi doamne sunt neintegrati si rebeli.
Eu personal am stiut un lucru: nu imi convine ceva, spun, nu am cu cine vorbi, ma duc mai departe si nu ma mai uit in urma.Da, nu sunt director ca si unii colegi de generatii, dar traiesc multumitor, am devenit apreciat tocmai pentru franchetea mea in mediul in care activez, si nu imi fac din statul la munca un mod de viata.
NOU
Ohalà… Inca un subiect care ma trigaruieste tare rau.
Perfect de acord la faza cu promovarea pe naspa, in special pe prietenii, ochi frumosi si ce mai implica astia. Desi n-am nimic impotriva celor recomandati, prietenosi si/sau “am eu un baiat” care chiar au calitatile, calificarile, eventual si experienta potrivite (sau macar o pasiune pentru domeniul respectiv, daca vorbim de incepatori).
Singura (mea) consolare e ca, in majoritatea cazurilor de pana acum, vad pe Linkedin ca, dupa ce le pleaca “protectorul” care i-a angajat sau promovat din firma, incompetentii astia pleaca si ei la scurt timp si/sau se angajeaza pe ceva mai “jos”. De multe ori o reiau chiar de la entry-level (aia fiind mai aproape de nivelul si valoarea lor reale), in conditiile in care, daca ar fi fost ok (sau macar ar fi profitat de promovarea aia ca sa faca, sa dreaga, sa intrebe si sa invete ceva), ar fi ajuns mult mai departe pana acum.
SUS COMPETENTA! JOS DOSARUL CU SINA!
NOU
Ierarhia vine dintr-o delegare a autorității, venite de sus în jos, teoretic de la proprietarul afacerii spre angajați, începând cu cei mai de încredere, nu neapărat mai competenți.
Cu cât e brambureala mai mare, cu atât e limpede că de sus se vede din ce în ce mai puțin.
Altfel, părerea subalternilor este foarte irelevantă dacă merge treaba.
NOU
Maddame de acord cu tine, dar partial. Competenta ar trebui sa fie cea mai importanta, da! Problema e ca de multe ori competenta vine fara nici un alt skill si cand lipsesc asa numitele “soft skills” apar probleme.
De exemplu un angajat cu super competente sa te faca de ras intr-o sedinta pentru ca nu intelege nuantele lucrurilor care se discuta. Sau lipsa de soft skills care sa faca angajatul super competent sa-i sparga managerului direct ouale in cap.
Nu lucrez intr-o corporatie dar ar trebui sa fim naivi sa credem ca poti sa invingi politica doar cu “angajati competenti”.
Pune-te in locul celor care detin compania (investitorii) – ce preferi?
1. Sa-ti consumi timpul incercand sa ajungi la un consens cu ceilalti actionari si sa faceti micromanagement in companie avand doar angajati competenti (dar cu posibile alte lipsuri) SAU
2. Lasi sa se intample “office politics” si cine joaca bine iese invingator si cine nu, “asta-i viata” – tu ca investitor oricum iesi in avantaj ca de-astea avem KPI-ii si daca nu-i respecti il vom gasi pe urmatorul ca tine care o sa-i respecte…
Pe hartie ai dreptate 100% dar ai uitat sa iei in calcul factorul uman (inclusiv “follow the money”). Eu nu cred ca sistemul meritocratic ar functiona ok intr-o corporatie tocmai pentru ca “layerul” de politica simplifica foarte tare lucrurile pentru adevaratii beneficiari ai respectivei companii.
NOU
“unele corporații au politica de a nu promova în poziții de conducere persoane sub o anumită vârstă” – nu cred ca au curaj sa aiba in scris asta pe nici un document oficial, mail, chat, etc.
NOU
perfect adevarat, “verba volans…”
NOU
Bineineles ca nu. Dar te duc cu zaharelul pana faci cel putin 40, pentru functii de conducere….
NOU
Eu am lucrat ultimii 12-13 ani la o companie care a “evoluat” de la modelul descentralizat care modelul strict centralizat. Bine, le-a luat vreo 20 de ani…
La început fiecare făcea de toate, singurul șef era proprietarul firmei, care o dată la 2 săptămâni venea cu cecurile, scrise de mână. Se muncea pe rupe, se dădeau bonusuri babane, sau uneori întârzia salariul, fiindcă era pe principiul “azi mâncăm ce am prins”.
Apoi au început contractele bunicele, un pic de stabilitate. A fost nevoie și de secretară, care făcea și un pic de HR, le-a trebuit contabilă, băiat de vânzări – care ulterior a devenit VP o’ Sales – etc, etc.
La un moment dat, și angajat un cumnat, pe post de CFO. Știa bănuiesc, programul de la bancă…
10 ani în urmă, făceau cam $20mil/an cifra de afaceri, deja era o structură ierarhică. Exista HR, dar in principiu făceau recrutare și se ocupau de concedii de maternitate.
5 ani in urmă: $200mil/an… Schimbat demult cumnatul, adus un CFO versat, îmbătrânit în rele pe la IBM. Îl știa lumea din finances. Structură ierarhică la categoria heavy. HRul a devenit Gestapo.
CFOul ăsta a adus investitorii , acum 2 ani au mai băgat $200 mil în companie, ca să poată face 1mld/an cifra de afaceri. Între timp el a ajuns sfătuitorul CEOului, și și-a adus un CFO, băiat deștept la finanțe, dar nu atât de conectat.
Investitorii au impus oamenii lor în conducere, la nivel C si V. Majoritatea javre, fără mamă fără tată, puțini competenți, majoritatea absolută zbiri obedienți. Ăștia la rândul lor, prima chestie făcută, au inventat poziții noi în schemă, astfel ca la ei niciodată să nu raporteze mai mult de 2-3 persoane, alese după chipul și asemănarea lor.
HR-ul a devenit Poliția Gândirii.
NOU
In corporatia in care lucrez, se practica un management defectuos, toxic. Managerul cauta sa ingroape subordonatul cel mai competent din structura sa (șefuțul f*te singurul f*tut apt, îl critică și ii anuleaza ideile in fața lui, dar și le însușește în fața șefului ca fiind ale sale, etc). Ca nu cumva vreun subordonat mai competent decât el să îi ia locul. Iar la o eventuală promovare propune veriga cea mai slab pregătită, dar și cea mai ușor de manipulat, controlat. I’m so f**kin’ sick of it..
NOU
De-asta totul se comunica in scris. Ca jigodia sa nu poata la evaluare sa zica ca a fost 100% ideea lui si sa spuna ca nu ai facut nimic. Si daca cei de mai sus nu tin cont de asta oricum trebuie sa pleci pentru ca nu vad cum compania ar putea sa o duca prea bine pentru mult timp.
NOU
@Zarax – feedbackurile negative si desfiintarea ideilor (comunicate tot verbal, asa a instaurat procedura) le da mereu verbal, sa nu ramana “urme scrise”, daca ii cer sa imi confirme informatiile transmise si prin email refuza cu vehementa. Mai departe, la intalnirile cu “big bossi” (la care nu am acces, dar se aud repede informatiile) prezinta ideile ca fiind ale ei. Si, cand ma trezesc cu ele implementate (dupa ce si-a insusit laurii pt ele), spune ca “nici nu stiam de asta, sigur a fost decizia celor din top management, independent de discutia noastra”. A fost o faza (una din multele) la care am implementat o idee de-a mea pe proiect, pt ca era eficienta, in ciuda interdictiilor ei. A functionat si, intr-una din vizitele inopinate pe “plantatie”, cineva din top management a vazut ideea, i-a placut, m-a felicitat si urma sa o implementeze si pentru alte 4-5 proiecte din Bucuresti. Nu stiu continuarea, pentru ca ulterior a avut o discutie si cu sefa mea, in urma careia a avut grija sa ma desfiinteze probabil. Ai dreptate, ar trebui sa plec. Asta si intentionez
NOU
Asta m-a determinat și pe mine sa îmi dau ultima demisie din viata, sper. :))) E un comportament tipic romanesc, dar extrem de întâlnit și pe afara din poveștile cunoscuților. De aceea totul se reduce la “pe cati bani ma prostituez”. Pe scurt, banii virați pe card la final de luna merita firele albe sau nu?
Eu când treceam din greșeală pe lângă fostul job, în weekend sau ceva, ma lua cu plans. Și mi-am dat seama ca nu merita, oricât de ok ar fi cu banii călduti care vin sigur la final de luna.
NOU
Ca manager, este opțiunea ta cum îți conduci oamenii. Evident că nu poți să fii haiduc, fiindcă la urmă urmei tu reprezinți compania, și ești plătit ca uneori să transmiți mesaje total enervante, irelevante sau pur și simplu răutăcioase, fiindcă așa vrea mușchii la șefii de deasupra ta. În plus, uneori trebuie să dai oameni afară, și tu vei fi cel care trebuie să decidă cine pleacă. Atenție mare la cine rămâne, mai ales când nu ai “bad apples”, căci și cel mai înțelegător, tot îți va ura să ai parte de căcat pe coliva copiilor tăi.
Asta a fost partea nasoală, căci măcar unii dintre subalternii tăi, dacă nu chiar toți, te vor urî sincer.
Partea și mai nasoală este când decizi să fii fair cu oamenii: să le promovezi ideile și meritele, să fii apărătorul lor când sunt acuzați/abuzați de către terțe părți, să le faci viața mai ușoară și eventual să-i recompensezi pe merit, dacă există buget și proceduri. Dar mai ales, să nu cedezi presiunilor, când se încearcă minimizarea sau desființarea meritelor oamenilor tăi. Costă scump și doare al naibii…
Șefii tăi te vor urî cu pasiune, fiindcă dai exemplu rău, le expui incompetența sau le strici “apele”, și cel mai probabil te vor fractura cu prima ocazie.
Subalternii nu-ți vor purta nici o fărâmă de recunoștință, fiindcă majoritatea luptelor ăstea se dau în spatele ușilor închise. Ei nu știu și nu-i interesează, FMM de manager îmbuibat!
NOU
@O oarecare – pleacă. Și ai grija pe unde te mai duci sa ai un superior direct bărbat. Femeile sunt cele mai frustrate ființe și cele mai scârboase creaturi atunci când au tot femei în subordine, mai ales capabile sau amenințător de capabile. Cat am lucrat cu bărbați am fost OK. Când am dat de fufe, am ajuns sa plec cu uși trântite și minim o ora de balacareala in care am spus de la suflet tot ce am adunat – am avut prostul obicei de a fi prea conștiincioasa și politicoasa și politically correct si tot ce vrei în timp ce îmi muscam buza pe dinăuntru, iar când se umplea paharul efectiv am mitraliat. Pe ultima am făcut-o sa plângă și sa își scrie și ea demisia imediat după mine.
NOU
Foarte de acord cu recomandarea asta. N-am intalnit pana acum nicio femeie manager care sa fi facut ceva bun, chiar dimpotriva. Nu zic ca n-or exista si femei care fac asta ok sau barbati extraordinar de tampiti, dar macar barbatii tot mai misca ceva acolo, cat sa nu darame toata firma, dar la femei… in mult prea multe cazuri (in care chiar nu e cazul) invidiile din gradinita si le poarta tot restul vietii, inclusiv la serviciu.
NOU
Din experienta mea (si-am lucrat si la companii mari si la mici, full-time/contract):
– E adevarat, cu cat o companie e mai mare cu-atat sansele de a deveni ineficienta is mai mari. Eu numesc efectul asta ‘socialism de corporatie’, as putea scrie o carte pe subiect daca n-as fi asa lenes.
– Ce inseamna socialism de corporatie – 1) o grupare la conducere unica (CEO + restul executivilor) exact cum era partidul unic PCR inainte, nu exista ‘challengers’/opozitie, 2) tot mai multe departamente + straturi de sefi/sefuleti, 3) hartogarie/contopism tot mai mult, standarde de tot felul, reguli/documentatie in fiecare departament 4) limbajul/meeting-urile devin tot mai heirupiste/politically-correct (graficele-s musai in sus, exact ca-n socialism), 5) aia care fac treaba-s putini si cam ca Boxer din Animal Farm (multi cu biciul pe ei), 6) marea masa a angajatilor la birou e ‘busy’ desi nu se stie clar cu ce, 7)desi-s o gramada de angajati, responsabilitatea/”ownership” e deflected/nu vrea sa si-o asume nimeni.
– Partile bune la companii mari: banul vine no matter what, formalizarea pe proiecte e clara + este timp kklau pt orice.
– La companii mici imi place cel mai mult ca bullshit-ul e ZERO, nu mai exista barbi/comunicate. Insa e mai mult de munca si cum spun americanii, trebuie sa porti mai multe palarii. Mai putina documentatie pe proiecte, timpul e altfel, trebuie sa fii “maverick” etc. Insa ce-ai facut tu se vede/se apreciaza mai repede, nu se dilueaza in “we”/”the team”. Alta diferenta: treaba cu banii nu mai e asa sigura ca la companiile mari (banul poate sa vina “irregular”/mai greu).
NOU
Acum și femeia de servici are titulatura. Ea e floor manager.
NOU
“Dust Technician” la mine.
NOU
Eu am vazut carte de vizita cu cleaning manager.
NOU
Am lucrat în două companii care au pornit de la o ierarhie simplă și au ajuns la ceva deosebit de stufos.
Prima, fiind companie străină abia ajunsă în România, a lăsat la început treaba mai la liber, neintroducând toate nivelurile din ierarhiile pe care le aveau prin alte părți. Normal, treaba merge excelent, România era în top la rezultate pe toată Europa, oameni deosebiți, comunicare și rezolvare rapidă a problemelor. Pe măsură ce s-au dezvoltat, au început schimbări în ierarhie, s-au înființat posturi noi de șefi peste cei care deja existau, s-au centralizat chestii într-un fel de sediu care nu mai avea legătură cu realitatea “din teren”, s-au introdus chestii de management și HR care nu prea se pliau pe “specificul local” etc. Au apărut frustrările, au plecat oameni, au promovat lepre, a mai scăzut un pic calitatea. Domeniul: comerț, deci treaba merge în continuare destul de bine, fiindcă suntem societate cu economie bazată pe consum.
A doua firmă o cunosc de când s-a înființat. Au fost 2 oameni la început, s-au zbătut, au crescut încet. După 10 ani aveau deja vreo 50 de angajați. În tot acest timp au păstrat atmosfera de familie, fără cine știe ce ierarhii, manageri, adjuncți, sub-adjuncți etc. Oamenii știau ce aveau de făcut, era unul mai răsărit care păstra legătura cu șefii, dar fără să-i ia în șuturi pe ceilalți. Până când…până când cei doi de sus au ajuns la concluzia că le trebuie niște manageri de departamente care să rezolve problemele fără ca acestea să mai ajungă la ei. Managerii respectivi și-au făcut și niște adjuncți (neoficial momentan), unii oameni au plecat fiindcă nu s-au adaptat la noul mod de lucru și la noii șefi, și iată cum a început și acolo…. Domeniul: tot comerț, deci treaba merge și acolo și firma crește. 🙂
În ambele cazuri însă, pe lângă chestiile bune și utile pe care le-a adus (probabil) treaba asta cu ierarhizarea un pic excesivă, am simțit blazare, frustrare, stres în rândul angajaților și a crescut mult rulajul de personal. O fi bine? O fi rău?
NOU
Bunicii mei, strabunicii si cei dinaintea lor, au muncit pe branci si au adunat. La colectivizare, un strabunic a fost impuscat, o strabunica deportata in Baragan, iar unul dintre bunici a facut 12 ani de puscarie politica. Restituirea bunurilor lor, luate atunci cu japca, mi-a permis sa-mi aleg o cariera de liber-profesionist si sa rezist chiar si atunci cand lucrurile nu merg tocmai O.K. N-am lucrat in corporatii, dar am colaborat cu cateva si am avut ocazia sa constat cum merg lucrurile, cel putin la noi. E ceva profund viciat in mentalitatea noastra. Prin 2002, cand abia intrasem in paine, am colaborat pentru o scurta perioada si pe niste probleme punctuale, cu un mare nume in domeniul aditivilor alimentari, cu capital majoritar olandez, care a ales Romania drept cartier general pentru afacerile din sud-estul Europei. Olandezul a angajat oameni tineri, cu diplome stralucite, i-a carat la training-uri la firma-mama, le-a platit cursuri de specializare, de limbi straine etc. Dupa un timp, i-a promovat pe cativa, considerand ca le poate lasa business-ul pe mana. Peste nici trei ani, avea mai multi sefi decat muncitori si mai bine de doua duzini de PR-iste, marea majoritate studente si nici macar jumate din ele la Marketing. Parcul auto fusese fusese reinoit cu masini mai proaste dar mai scumpe, cel putin pe hartie, iar IT-ul retehnologizat fix la fel. Toate astea le facusera oameni alesi si “crescuti” de el. Ii culesese de pe drumuri sau de la munca de jos (pentru cei care-si mai amintesc perioada Nastase …), ii specializase, le daduse job-uri si lefuri la care, in vremea aceea, multi nici nu visau. Iar acum, ii prezentau date contabile si situatii juridice false, incercand sa-l orbeasca de la obraz. M-a sunat, ne-am intalnit, mi-a povestit …, nu-i venea sa creada. Din doua-n doua vorbe, ma-ntreba: “De ce?!”. Ridicam si io din umeri …
NOU
Eu sunt mercenar si asa voi ramane toata viata. Nu ma intereseaza “office politics”, cine i-o trage cui, daca fata cu ochi frumosi primeste bonus, daca Gigel de la Logistica nu-si face treaba si se uita la pornache in timpul serviciului sau daca vreun coleg ma sapa sau castiga mai bine. Nu am si nici nu voi avea prieteni la locul de munca. Nu ies cu ei în oras si nu merg la x-mas party.
E simplu: coae, platesti suma ceruta de mine, atunci pot sa ma prefac ca cred cu ardoare in toata filozofia companiei tale de rahat, cu KPIs, company values, integrity and all that shit. Iar daca vine altul si plateste mai bine, sa vezi ce repede sar in barca lui, adopt alte company values si ma pis cu presiune pe diploma ta de employee of the month.
Restul e drama ieftina. Am o viata mult prea frumoasa ca sa mi-o incarc cu toate dramele ieftine.
NOU
Ionut, tu esti bre?
NOU
Mare adevar spus in acest articol. Problema e ca democratia e facuta de majoritate… iar majoritatii chiar ii place piramida! Unii cred ca are energii ascunse…
NOU
…daca șe așează pe ea
NOU
așază
NOU
Problema majora pe care o vad eu cu democratia e rahatul ala de 51 vs 50 Adica cu un procent in plus fata de dicatura, unde ai 50% sanse sa fie vorba de o dictatura luminata sau una sumbra. Bine, fie vorba intre noi, doar in teorie e 50/50, ca in realitate cred ca sunt 90% sanse sa fie vorba de o dictatura sumbra. Pana cand democratia nu trece la ce putin 75% majoritate nu prea vad avans.
NOU
“Problema majora pe care o vad eu cu democratia e rahatul ala de 51 vs 50 Adica cu un procent in plus fata de dicatura, unde ai 50% sanse sa fie vorba de o dictatura luminata sau una sumbra.”
@MajorTOM: dar aceasta nu este neaparat o problema! Este doar o dovada a faptului ca intre democratie si dictatura NU ESTE o mare diferenta! O tara, doua sisteme… si tot asa…
NOU
Pe de altă parte, dacă nu-ți place munca și ești actor bun, aceste corporații strict ierarhizate sunt mană cerească! Poți face orice, de la day trading și până la a-ți privi unghiile cum cresc, fără să fii deranjat deloc…
Uite încă o poveste adevărată:
Cunosc un individ, oarecum amic, aici în Toronto, care a lucrat la Rogers – un provider mare în Ontario: internet, servicii celulare, TV cablu, media și dracu mai știe ce – în Dep lor de IT. Companie uriașă.
Aveau pe vremea aia un ditamai campusul în Brampton – înainte de net bubble fusese campusul Nortel, alta poveste canadiană de succes 🙂 – deci hectare întregi de clădiri, etaje, etc, plus cohorta aferentă, tipică grădinilor zoologice…
Ani buni de zile, amicul doar a plimbat o hârtie și o cană de cafea pe holuri, până s-a îngălbenit și ferfenițit terfeloaga. Cafeaua și cana le mai schimba, dar avea și el mândria lui: să tragă din hârtia aia, cât mai aproape de pensie 🙂
Într-o zi belită, un pic după moartea fondatorului Ted Rogers, au decis noii boși și au subcontractat serviciile de IT către o divizie de servicii IBM – alt gulag, și mai odios… Și iac-așa a ajuns hârtia la coș, iar amicul a fost redăruit industriei, dar cu un “pachet” baban…
NOU
știu pe cineva care era șefuță fără nimeni în subordine. dar era șefuță. și foarte fericită pt asta. 🙂
NOU
Eu mă abțin.
La mine șefuțu ăla mare, e prea mare 🙂
N-am voie să zic nimic de rău.
NOU
Cine te pune sa o lasi pe Coana Tanta, sa citeasca blogul :)))
NOU
Si nu doar ineficienta, dar si foarte trista. Bine, poate nu la fel de trista ca si la Japonezi: www.kalzumeus.com/2014/11/07/doing-business-in-japan/
NOU
Ori Coreea de Sud…
Profesional ești un ratat și ești inacceptabil dpv social, dacă îndeplinești oricare dintre aceste condiții:
– schimbi jobul mai des de o dată la 10 ani
– nu ajungi manager până la 40 de ani
– ca manager, nu meriți jobul dacă nu ridici tonul și nu-ți tratezi abuziv subalternii, mai ales juniorii și femeile.
Nu neapărat legat de profesii, dar mai degrabă de tradiții cretine, dar cunosc 2 cazuri în care respectivii au părăsit țara și aproape și tot legătura cu familia, din cauză că unul din soți era steril, iar la celălalt, au făcut doar fete, deci familia soțului, care era și cel mai mare frate, urmă să fie dezonorată în absența unui moștenitor masculin. Nici măcar în Prazilia nu e așa de drastic…
NOU
cred ca e mai bine la o corporatie decat la o firma nouazecista a vreunui patron Nea Caisa
NOU
Da, si nea Caisa iti prezinta ca avantaj plata salariului la timp. Am crezut ca sunt la camera ascunsa.
NOU
Am prășit și la corporație și la statul băștinaș.
Am fentat la greu birocrația și tâmpiții de la stat. Pe chestia asta am pățit și “avansări”. La modul fă tu, daca tot ești deștept
Dar la corporație 0 șanse. Birocrație și trageri pe cu☆ ca la corporație n-am văzut la stat.
Asta la români. La străinezi te urcă dacă te bagi în seamă cu chestii bune
NOU
Unele corporații chiar au nevoie de o structura piramidală, de exemplu: transport maritim, producție oil&gas, transport aerian.
Am 13 oameni in subordine doar pentru a asigura invartirea elicei, productia de electricitate, instalatia de sewage(fff nasol cand o punem offline in mijlocul gârlei) si alte zeci de instalatii. Daca vreun motorist(citeste schimba filtre si e sef pe mop) sau vreun junior engineer nu respecta procedurile date de companie atunci pot aparea situatii de dat in prime time-ship burning, port evacuated due to explosion, entire sea/gulf infested with massive oil spill, crew lost at sea, ship sunk. Democratia in unele structuri nu are ce cauta. Exemplu concret- duminica dimineata o pompa de pacura s-a defectat si a deversat cca 2 tone in santinele navei. Domnul ofiter mecanic IV a venit la mine sa ma anunte ca el nu participa la operatiunea de curatare pentru ca e duminica si el se roaga duminica(ceva protestant) si cine a spus ca se lucreaza duminica?! Ca God, ca asa a crescut el. Ok. Nu a muncit duminica aia. Si nici urmatoarea. A fost debarcat politicos in urmatorul port. Sud African alb. Amabil, saritor, bun mecanic, dar zero marinarie in vene.
Inteleg foarte bine ce spui Maddame-la noi trei sferturi din cei de la uscat sunt complet bezmetici cand vine vorba de rezolvat chestii urgente pentru ca luptele instestine de la birou se reflecta in performanta lor- birocartii ies cei mai terfeliti la annual employees survey.
NOU
In general romanasii nostri strica totul pentru ca nu se merge pe partea de team effort, colectiv, totul e individual, eu am facut , eu am dres, echipa a executat.
Am avut bafta si de sefe lepre, care dadeau bonus pe ochi frumosi, pe cine se baga in seama si avea limba mai catifelata, la propriu si la figurat , sefe care erau incompetente si dupa ce te descoseau de informatii si idei, iti pierdeai utiliatatea si erai tras pe linie moarta, sefe cinice dar corecte insa eram eu prea tanar sa inteleg si mi se pareau doar lepre.
Acum am o sefa, americanca, cea mai buna de pana acum in 12 ani de munci la diverse corporatii / departament , imi pare rau ca se retrage peste doua luni.
Omul sfinteste locul, am invatat de la altii ce sa nu fac eu ca manager , si merge, poate ca am si avut noroc pentru ca am o echipa mica, pe care eu i-am trainuit si angajat.