Dacă vă mai aduceți aminte, scriam acum câteva zile că am fost la Constanța, la un eveniment al Rompetrolului, mai exact inaugurarea unei investiții de 380 milioane dolari.

Vă spun, total necaracteristic mie, am luat notițe cu maxim interes, era prima oară când intram într-o rafinărie și chiar eram foarte interesat. Ba chiar și puțin revoltat, că Puie Monta a declinat invitația la o investiție de 380 milioane și a trimis un agarici gomos, Rodin Traicu parcă, ceva secretar de stat. Bine că e ocupat cu cele 45 de milioane ale Oltchimului.

În fine, ideea e că nu voi mai scrie absolut nimic despre asta.
Pentru că celor de la PR, care s-au ocupat de eveniment, nu le pasă de subiect. Am discutat cu piarița care s-a ocupat de eveniment, să îmi trimită poze. Asta la sugestia ei, gen nu te mai chinui tu să faci, oricum avem poze făcute de noi, oficiale, calitate etc.

Se știe că eu am un talent deosebit la făcut fotografii, așa că am acceptat fără rezerve. Dar i-am spus, și nu o dată. Te rog să îmi trimiți pozele mâine, maxim poimâine, nu mi le trimite săptămâna viitoare, că îmi devin absolut inutile.

Nu mi le-a trimis săptămâna viitoare, au trecut aproape 2 săptămâni și încă nu le-a trimis.
Prin urmare, nici eu nu o să mă stresez cu nimic.

Face poze panoramice interesante iPhone 5, este?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ce-mi place cum se scot de la naftalina costumele noi si se-mpart inainte sa vina tovarasul.

    • Nu e chiar asa. Intr-o unitate serioasa, unde se respecta cum trebuie protectia muncii, salopetele chiar sunt intretinute si noi. In plus, se distribuie aproximativ 4 pe an la fiecare muncitor.
      Si in plus, nu toti sunt mecanici intr-o fabrica, ca sa-i vezi plini de vaselina. :))

  2. Vezi ca e ilegal sa faci fotografii intr-o rafinarie fara acceptul scris al Managerului cu Securitatea din respectivul stabiliment … 😀
    Altfel, pozele-s chiar reusite.
    Covorul rosu va ramane permanent? Ar ajuta la crestera moralului si a productivitatii petrolistilor 😀

  3. #5

    PR-iste ?
    Hai sa ghicesc 🙂
    Avea in jur de 25-30 de ani, draguta, amabila, zambareata.
    In general in Romania asta se intelege prin PR, adica o fatuca la care iti face placere sa privesti.
    Nu are sens sa ma apuc sa scriu ce inseamna cu adevarat PR deoarece spatiul este limitat.

  4. #6

    putin off-topic :

    ce dragutz sa investesti 380 mil dupa ce AI LUAT RAFINARIA PE 3 LEI, ea valorand inca de pe atunci cateva miliarde zdravene

  5. Poi PR de la noi ca si compania si conducerea…Dc te mai mira ?? 🙂

  6. “Panarame” poti sa faci si cu un alt iPhone decat 5, spre exemplu un 4S care are iOS6 instalat pe el. Sau ma insel?

  7. Promisiuni, promisiuni, … si acest lucru cand este in interesul lor. Dar daca era in interesul tau, cum proceda oare ?

  8. Lasati chestiile pamantesti!
    Fiti atenti incoa, sare unu din stratosfera la 3 jumate

    www.redbullstratos.com/live

    • moro4balls:
      mersi de info.
      ma duc sa-mi cumpar popcornul si ma pregatesc sa vad caderea in direct….

    • @hary>> moro4balls ? =)))))))))))))))))))))))))))))))))))

      @Morom3t3 >> nu vrei sa iti iei si tu un domeniu mai normal? de multe ori as vrea sa iti mai zic una alta dar mi-e lene sa scriu polologhia aia de nume

    • Ntz, ca imi pierd si ultimii 2 vizitatori. Odata erau 2000, da’ n-am mai scris in ultima vreme si s-au dus sa munceasca in strainatate.

      Insa poti scrie in Googu “delirium maximus” si pici fix la mine-n batatura.

  9. #19

    nu era PR-izde ?

  10. #20

    Parca pana acum vorbeai doar de Bos Jasescu, cum de-ai trecut la Puie Monta?

    • #21

      tudor » daca il urasc pe basescu nu inseamna ca il apreciez pe ponta. ma confunzi cu vreun confrate

  11. #22

    Am fost acum 2 ani la interviu. M-au luat la intrebari 2 pasarici de 20 de ani de la HR care in final fara un calendar in fata nici nu stiau bine ce zi a saptamanii e. Am plecat regretand amarinic drumul facut degeaba pana acolo.

    Rompetrol …