Începând din 2 și din 16 august, doi sportivi Special Olympics România cu Sindrom Down au fost angajați pe postul de lucrător comercial în echipa Hervis Sports & Fashion România. Andrei Marcu și Anca Miron sunt angajații magazinelor Hervis din Ploiești, respectiv Sun Plaza din București.

 

Parteneriatul dintre Special Olympics România și Hervis Sports & Fashion a început în anul 2016, iar în 2021 s-a extins de la susținerea programelor sportive la programul de angajare. Retailerul sportiv a primit în practică, timp de 2 luni, în magazinele sale, 8 tineri cu Sindrom Down din București și Ploiești, iar la sfârșitul perioadei de practică doi dintre aceștia au primit și ofertă de angajare. Pentru început cei doi lucrează part-time, câte zece ore pe săptămână.

Sarcinile celor doi angajați sunt unele repetitive și sunt adaptate nivelului lor de înțelegere al acestora. Atât Andrei (21 de ani) cât și Anca (38 de ani ani) sunt foarte fericiți să aibă un loc de muncă și dornici să învețe și să socializeze. Povestea lor poate fi citită aici și aici.

 

Programul Angajați, NU Asistați! al Special Olympics România ne-a ajutat să ne împlinim cel mai mare vis și anume acela de a reuși să-l angajăm și de a-l face fericit pe Andrei. Faptul că merge la lucru înseamnă pentru Andrei ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Fericirea de pe chipul lui și bucuria cu care merge la serviciu, felul în care povestește ce a reușit să facă în ziua respectivă, dorința lui de a face ceea ce i se cere și cuvintele de laudă ale colegilor lui legate de  voința lui și modul în care se implică, descriu cât a reușit să facă Special Olympics România pentru Andrei” – ne-a declarat Nicoleta Marcu, mama tânărului.

 

Îmi place tot ce fac, îmi plac colegii! Sunt politicoși cu mine, îmi vorbesc frumos, sunt prietenoși. Mă ajută să înțeleg ce am de făcut, să–mi îndeplinesc sarcinile de serviciu. La muncă aranjez articolele pe măsuțe sau pentru raft, pun etichete produselor, pregătesc/sortez articolele din listele de comenzi – tip produs, mărime, culoare etc”, ne-a povestit Anca despre noul ei job.

 

Pentru Hervis, Andrei Marcu și Anca Miron reprezintă primii angajați cu Sindrom Down. Tinerii, ca orice nou angajat, au trecut prin tot procesul recrutării și au înțeles sarcinile și obligațiile ce decurg din semnarea unui contract de muncă.

 

Elena Gheorghiță, Marketing Manager Hervis Sports & Fashion spune că este extrem de mândră de colegii ei și de echipa din care face parte. ”Colegii mei pun mult suflet în tot ce fac și asta se vede și se simte, atât în interiorul companiei cât și în afară. Mă bucur că au primit cu brațele deschise niște tineri dornici să arate ce pot, că au contribuit cu toții la crearea unui mediu plăcut și că, astfel, putem cu toții învăța de la ei, să fim optimiști, să ne dăruim în ceea ce facem și să ne bucurăm de fiecare clipă”.

 

Ioana Gheorghe, manager Hervis Ploiești:

Andrei este un tânăr extraordinar de inteligent, este plin de energie când ajunge la muncă! Întreaga echipă îi oferă suport, dar în același timp îi oferim spațiu și informațiile de care are nevoie pentru a-și face treaba. Își dorește să învețe cât mai multe, pune întrebări, reține și singur exersează sau își stabilește în cât timp să termine anumite task-uri, dorind mereu să se autodepășească.

Atunci când mai greșeste, își dă seama și ne anunță imediat pentru că știe că nu e bine făcut. La început a fost reticient cu clienții, îi era teamă că nu îl vor înțelege, inclusiv nouă ne era teamă de reacția clienților și parcă îmi doream cumva să îl protejez. Dar nu am făcut-o pentru că am decis că Andrei trebuie sa fie tratat ca orice altă persoană, iar acest lucru ne-a adus doar beneficii. Andrei merge către clienți, îi salută și verifică în aplicație produsele/ mărimile dorite, iar clienții îl recunosc deja, îl salută și îi cer suportul.

Sunt sigură că, în timp, Andrei va evolua și va învăța toate sarcinile. Pentru noi este un real suport, ne bucurăm să îl avem în preajmă și este o lecție de depășire a oricăror limite! Sunt absolut recunoscătoare pentru faptul că îl avem în echipa noastră, din toate punctele de vedere!”

 

Vlad Manolea, manager Hervis Sun Plaza:

De aproape o lună Anca Miron s-a alăturat echipei Hervis Sun Plaza și ne uimește pe zi ce trece cu ambiția si punctualitatea ei. Este un exemplu de voință pentru toți membrii echipei și ne face să ne bucurăm și să ne mândrim că o avem alături de noi.”

 

Octavian Radu, HR Manager Hervis:

În primul rând, am apreciat foarte mult atitudinea și inițiativa acestor tineri de a lucra. Acest lucru s-a mulat pe filosofia companiei noastre, venită din viziunea de membrilor din top management, de a da o șansă egală tuturor persoanelor care doresc sa muncească. Pe parcurs am beneficiat atât de sprijinul părinților și al organizației Special Olympics, cât și a colegilor din magazine care i-au primit cu brațele deschise și au făcut posibil acest proiect. Din punctul nostru de vedere, acesta a fost un proiect din care ambele parti au avut ceva de învățat: pe de-o parte tinerii au avut șansa să afle cum se desfășoară activitatea noastră și au dobândit diverse aptitudini, iar pe de altă parte atitudinea în rândul echipei existente s-a îmbunătățit datorită faptului că ei au observat cât de determinați și implicați sunt noii colegi în atingerea obiectivelor care le-au fost trasate. În prezent avem și alte proiecte în care integrăm persoane cu diferite dizabilități în orașe cum ar fi București, Iași, Ploiești, Galați, Roman și vom continua să ne extindem cel mai probabil în toate orașele din țară unde există magazine Hervis.

Recomandăm cu toată încrederea și altor angajatori, indiferent de domeniu, să facă acest pas. Este unul extrem de util atât pentru sudarea echipelor cât și pentru integrarea unor oameni care își doresc cu adevărat să munceasă și să fie integrați social și recompensați din punct de vedere financiar. În final, aș vrea să le mulțumesc din nou colegilor mei care au fost implicați direct în acest proiect și care au făcut acest proiect să treacă din zona de plan în sfera de realitate”.

 

Din punctul de vedere al Special Olympics România, angajarea celor doi sportivi reprezintă un pas în plus în proiectul care viza, în special, pregătirea persoanelor cu Sindrom Down pentru angajare. ”La Hervis am găsit oameni deschiși, care au dat o șansă candidaților noștri. Integrarea Ancăi și a lui Andrei s-a realizat treptat, cu pregătirea pentru viață independentă și muncă în perioada de practică și cu testarea responsabilităților pe care le pot prelua” – spune Gabi Mihaela Comănescu, coordonatorul proiectului din partea Special Olympics România.

 

În cadrul proiectului ”Angajați, NU Asistați!” Special Olympics România (SOR) a lansat în 2020 platforma dedicată acestuia – angajare.specialolympics.ro/ și Ghidul pentru angajarea persoanelor cu Sindrom Down. Proiectul își propune să pregătească persoanele cu Sindrom Down (SD) pentru angajare, durează 24 de luni (1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2021) și este implementat în 12 orașe din țară. Este finanțat în cadrul programului Shift+Vieți – www.shiftvieti.ro

 

Hervis Sports susține Special Olympics România și în calitate de partener tehnic la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din ianuarie 2022, care vor avea loc în Kazan, Rusia. Anca Miron este unul din cei 24 de sportivi care va participa la această competiție. Ea va concura în proba de schi alpin.

 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.