Mă duc pe-acasă mai dăunăzi și dacă tot am concediu zic să mă mai ocup de bibliotecă.
Pentru cei care nu știu, biblioteca veche a ars iar cea nouă am refăcut-o cu ajutorul unui regretat om de radio, așa că locul ăla mi-e foarte aproape de suflet.
Bucuria bibliotecarei.
– A, ce bine că ați venit, că aveam de scos niște murături și nu știam pe cine să las în loc.
Și dacă tot m-a făcut murătură mă lasă și la recepție.
Și cum stăteam eu acolo vine nea Secuiu. Îl știe toată lumea, are grijă de stadion. Adică mătură peluzele, udă gazonul și când crește iarba prea mare bagă caprele să mai pască.
Și vine-așa în șoaptă:
– Auzi, mă Edi, am și eu o problemă.
– Spune, nea Secuiu, poate pot să te-ajut, doar să nu zici că și matale ai scris o carte și vrei s-o dai la bibliotecă… (poveste veche v-o zic eu altădată)
– A, nu mă, eu am o problemă mai specială.
Am vrut să-i spun că doar guvernul are probleme speciale, una chiar pe numele de Viorica Dăncilă, dar a venit așa aproape de urechea mea și-mi zice
– Auzi, n-ai niște reviste de-alea Palboi, Plemboi, știi tu, de-alea…
Opaa, zic, stai să vezi unde era micul pervers.
– Bre nea Secuiu, în primul rând că la alea le zice Playboy și-n al doilea rând că nu am eu aici așa ceva. Încearcă și matale la chioșcul de ziare, dacă ți-e rușine mă duc eu să-ntreb.

Aveam eu o bănuială că ceva nu e-n regulă de-a venit la mine.
– Da’ la ce-ți trebuie matale de-alea?
– A, nu mă, că nu-mi trebuie mie, la un prieten… (îhî, da, la un prieten). Că nu prea mai face treabă cu nevastă-sa, mă-nțelegi… Da’ nu-i plac lui de-ăștia epilatele de-acuma, el vrea de-alea de pe vremea noastră, cu… mă-nțelegi, cum se purta atuncea. Și-am venit să-ntreb dacă ai pe-aicea niște reviste mai vechi.
Abia mă țineam să nu râd.
– N-am bre, nea Secuiu, dar uite ce te sfătuiesc eu, ia-l de mână pe prietenul matale – ugh, proastă alegere de cuvinte – și du-te la medic, bre. Sunt acuma tot felul de remedii…
– A, nu mă, că am fost la don’șoara doctor asta nouă și ea m-a trimis aicea.

Aveam eu o bănuială că medicii de la țară sunt puțin săriți de pe fix, acum aveam prima confirmare.
În sat venise o doctoriță nouă de prin Ialomița și se pare că nu era pe treaba ei dacă l-a trimis pe nea Secuiu să-ntrebe de Playboy la bibliotecă.
Bine, nici aia dinainte nu era prea zdravănă – au dat-o afară că i-a umplut fundul de injecții unuia care-a zis că are fantezii cu doctorițe de mic.

Mai peste vreo câteva zile sunt invitat la o petrecere, la o vecină – tătăroaică – făcea 18 ani.
M-am dus cu un amic, cu prietena lui extrem de bună și cu gândul la ceva dulce.
Și când ne-a deschis mama tătăroaică i-am zis din prima:
– Doamnă, să vă trăiască fata, dă să vă pup, da’ unde sunt baclavalele?
M-au luat mongolezele în bucătărie.
– Ia, mamă, și mănâncă, să nu ți se umfle ceva de poftă.
Vă zic, dacă aș fi venit singur la petrecere cred că nu mai ieșeam de-acolo.
– Mă Edil, mamă, mie-mi place de tine că nu ești mutalău ca ăștia, ești așa puțin șmecheraș dar isteț, așa un ginere îmi trebuie mie…
– Acum hai să așteptăm măcar până la miezul nopții – zic – să fie și fata majoră.

Și cum stăteam noi pe balcon la o țigară – eu nu fumez dar din respect pentru cei cu care venisem am zis să stau și eu printre norii plin de îngeri – muzica era deja în toi și se țopăia la greu, îl aud dintr-odată pe Emil, amicul meu:
– Auzi, asta nu e doctorița aia nouă? și-mi arată prin perdeaua de la balcon o deșirătură de femeiușcă venită cu prietenul la braț, un băiat timid dar cu jvâc în priviri, cu față de icoană Casanova cu lumina stinsă – despre care am înțeles că era preoțel pe la o biserică – și pe care-l prezenta tot ea, dar așa ca pe noul ei pikinez:
– El e preotul Cătălinuț, prietenul meu. Încântată de cunoștință.

Pe principiul “de popă nu scapi nici mort”, Cătălinuț s-a îmbătat lemn în primul sfert de oră.
Astfel că domnișoara doctor a început să danseze de una singură de i s-a agățat coafura-n lustră, mi-era și frică să nu dărâme naibii blocul, stăteam la tocul ușii ca la cutremur.

Și vine pe balcon – unde stăteam noi – fix la Loredana:
– Auzi, nu ție ți-am dat rețetă acum două zile? Hai că te-am recunoscut… Și ți-am zis să te lași de fumat, nu? Dă și mie o țigară. Hai că suntem între prieteni, acuma, nu?
Și se uită așa roată la toți din balcon.

Trage ea primul fum – se vedea că nu e fumătoare, nici nu știa să țină chiștocul în mână – și începe să tușească.
– Adu, Emile, un lighean! Se îneacă domnișoara doctor… Să fie pe jumate, să calce apa…
Mă rog, glume de constănțeni, n-a înțeles ea.

Și ca să nu lăsăm corabia să se scufunde, cum își revine din tuse o iau tare:
– Auziți, dumneavoastră l-ați trimis pe nea Secuiu la mine la bibliotecă?
– Ha, ha, ha, trage ea un râs colorat, tu ești bibliotecar?
– Nu, sunt paznic de noapte, dar eram doar curios care-a fost îndrumarea, ce diagnostic i-ați dat?
– Ha, ha, ha, păi nu-i trebuie niciun diagnostic, a zis că nu i se mai scoală decât jumate.
– Păi și remediul e la bibliotecă? Mă flatați…
– Nu, drăgălașule, zice deșirata, bărbații care sunt în incapacitatea persistentă sau repetată de a obține sau de a menține o erecție adecvată unui raport sexual satisfăcător pot apela și la remedii vizuale: un film, o revistă…
– Păi și la dumneavoastră, la Ialomița, la bibliotecă se găseau astfel de remedii?!
– Nu, dar eu știu că acolo le ținea tata: în bibliotecă, printre cărți. Haideți, nu vă mai prefaceți, că toți bărbații aveți câte ceva de-ascuns…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.