teapa gradinita

Săptămâna trecută, pe situl grădiniței unde studiază fiul apare anunțul din poză, cu analizele obligatorii. Mno, ce să facem, dacă sunt obigatorii, hai să le facem, măcar scutim un drum până în Floreasca, la medicul de familie, pentru adeverința de integrare în comunitate. Deci a fost coadă, pentru că sunt vreo 500 de copii înscriși la grădiniță. Am ținut 3 zile copilul acasă, să nu meargă la bunici, ca să meargă luni să facă analize.

Doar că ieri, la ședința dintre părinți și țața directoare a grădiniței, surpriză. Aflăm că de fapt analizele acelea nu sunt obligatorii. Practic, aproape ne-a zis în față că suntem proști, NOI NU AM URMĂRIT LA TELEVIZOR, unde s-a spus foarte clar că nu sunt obligatorii?? Lasă, că nu e rău, e bine că le-am făcut analizele copiilor. Da, tot e necesară adeverința de integrare în comunitate.

După care au fugit repede și au modificat pe site, să nu se mai vadă că au dat țeapă cu intenție. Doar că, din fericire, există google cache. Ce eroare de administrator, domle, 35 de lei a 500 de copii, una mică.

Și uite-așa, începem anul școlar cu mici țepe de astea, care te fac să detești sistemul și jegul de oameni care îl compun. Aștept cu interes ședința de deschidere a anului școlar la clasa 0.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    lasa, ieri am aflat ca fiul va invata la gradinita dupa masa, ca nu sunt locuri,

    • #2

      stai linistit, ca peste tot e la fel. e din cauza ca s-a implementat nustiu ce cacat de sistem care e corelat cu ministerul pizdii.

  2. O amică a fost ieri la prima ședință cu părinții. Clasa? Goală. Nu desene pe pereți, nu covoare pe jos, nu jucării. Când se vor duce copiii luni la grădiniță se vor uita cu succes unul la celălalt.

    • #4

      Hai bre nea Staicule, n-ai matale 100 de euro prin casă așa puși deoparte pentru fondul clasei?

    • Când spun goală… vreau să spun goală. Au scos pătuțurile vechi (erau mucegăite), nu au scaune (s-au rupt). Goală!

      100€ e doar patul.

      PS: nu e pentru mine
      PS2: Staicu ăla plin de bani e altu’, nu eu.

  3. #6

    Analizele pentru gradinita se mai pot face si altfel:
    1. Platesti prima data analizele la un laborator care ofera rezultatul online (buletinul de analize)
    2. Modifici data direct in browser cu Greasemonkey de cate ori este nevoie si printezi color buletinul de analize.

    • #7

      oricum iti trebuie adeverinta de la medicul de familie, analizele nu mai sut obligatorii

    • #8

      Am auzit la stiri. Dar in caz de nevoie este folositoare.
      Anul trecut un copil din clasa a facut scarlatina in timpul anului scolar si medicul scolii ne-a obligat pe toti parintii sa facem analizele pentru copil, altfel nu il mai primea in scoala.

    • #9

      Pt atata lucru nu trebuie greasemonkey. Modifici de mana si dai print

    • #10

      am dat mostenitorul la gradinita de stat, am primit hartie de la DGASPC ca trebuie sa fac analizele mentionate si in anuntul astora + Tuberculina! a facut Copro si exudat faringian si pentru tuberculina mi-au zis sa dau declaratie ca de ce nu-i fac copilului analize pentru tuberculoza. le-am facut la medicul de familie recoltat miercuri dimineata, trimise pe mail pana vineri 0 lei.

    • #11

      Si daca ai norocul sa vina si alt parinte cu analize de la acelasi laborator te prinde dupa seria buletinului. Fiecare buletin de analize are o serie. In plus pentru 35 de lei sa intri la fals si uz de fals e cam nasol. Chiar daca primesti nup tot te freaca ceva vreme…

  4. #12

    Cand ma uit in urma si ma gandesc cat ma bucur ca am scapat de sistemul de invatamant, apoi aud oameni, tineri, pe voi bloggerii astia mai cunoscuti, ca de-abia de anii astia veti intra in el, mai ca imi vine sa ma rog pentru voi. Mii de liste cu bani, scoala, clasa, creta, femeie de servici, ustensile, cazuri caritabile, cadouri pentru invatatoare ( cine nu da, beleste carcaletele, astea sunt roboti si n-au sufletul necesar sa inteleaga ca unii chiar nu au bani ) este o noua generatie de parinti mai linistita, neinvatata cu comunismele si fara antrenament, in schimb ce comunistii de la catedre au ramas in aceleasi locuri. V-as ura succes, dar este nevoie de mult mai mult de atat ; bun venit in invatamantul romanesc …………..

  5. #13

    Cand ma uit in urma si ma gandesc cat ma bucur ca am scapat de sistemul de invatamant, apoi aud oameni, tineri, pe voi bloggerii astia mai cunoscuti, ca de-abia de anii astia veti intra in el, mai ca imi vine sa ma rog pentru voi. Mii de liste cu bani, scoala, clasa, creta, femeie de servici, ustensile, cazuri caritabile, cadouri pentru invatatoare ( cine nu da, beleste carcaletele, astea sunt roboti si n-au sufletul necesar sa inteleaga ca unii chiar nu au bani ) aceasta este o noua generatie de parinti mai linistita, neinvatata cu comunismele si fara antrenament, in schimb ce comunistii de la catedre au ramas in aceleasi locuri. V-as ura succes, dar este nevoie de mult mai mult de atat ; bun venit in invatamantul romanesc …………..

  6. #14

    Off topic
    Ba mircia, si tie si la comentatorii tai, muie ba, sa va iau in plua, ca stergeti comentariile si ai dat link aici.
    Dutenpulamea.

  7. Şi acuma să mai întreb dacă or primit şi chitanţă !!! Pentru că garantat s-or făcut că plouă şi deci or luat fain frumos bănuţii de la fraieri, pardon, adică de la fraierii de părinţi, şi uite aşa se fac banii. Noroc că de fraieri e plină lumea, şi atunci cine este un pic mai dezgheţat la minte şi are şi un pic de tupeu, dacă îi cacă mintea o idee, are cu cine să-şi facă damblaua.
    C’aşai la noi, pentru cîţiva cretini trebuie să suferim toţi, pentru cîţiva idioţi trebe să suportăm toate criticile ce ni se aduc. Ori nu-i aşa că sîntem nişte hoţi ?!

  8. #16

    Țeapă o fi (fost), dar mi se pare de bun-simț să i se facă analizele respective copilului înainte de-a fi trimis în colectivitate. Nu înțeleg de ce-i mare bucurie pe unii că nu mai sunt obligatorii…

  9. #17

    Sedinta cu parintii de inceput de clasa pregatitoare.
    Idei principale:
    A. Nu exista manuale la clasa pregatitoare. Avem doua optiuni:
    1) Manuale auxiliare
    2) Face doamna invatatoare fise…..
    Wellllllll, let me think…

    B. Nu exista copiator in scoala. Unele clase si-au achizitionat si au numai ele.
    Daca doriti sa dotam clasa…investitie pe 5 ani

    C. Nu avem proiector.
    Comentariu timid al unui parinte: “Pai am auzit ca la clasele pregatitoare se vor achizitiona in fiecare an pana se doteaza toate”
    Comentariu acid profesoara: “Da. Dar a fost buget pana anul trecut, anul asta nu se stie.”
    Go figure…..

    D. Rechizite la comun/Rechizite individuale
    comun: coli, plastilina, acuarele, etc…..

    Total general fara copiator si proiector: 150 lei (de inceput)

    Urmeaza noi si noi impliniri marete din invatamantul primar romanesc care, dupa cum bine stim, scoate direct doctor docenti de pe bancile scolii primare!