Sunt un înfocat utilizator al aplicației, chiar dinainte de pandemie. Also, și al aplicației Carrefour, singura care permite să cumperi direct din ea și să eviți statul de nebun la coadă la case, doar arăți codul de bare la ieșire și aia e.

După câteva sute de comenzi, pot să am niște idei foarte clare despre utilizarea aplicației.

Prima, cea mai importantă și cea de la care mi-a venit ideea de a scrie despre asta.
Niciodată nu comandați lucruri care nu sunt gata ambalate, în special mezeluri sau carne. De absolut fiecare dată când am comandat, mi s-au adus mizerii de aruncat. Ultima oară am comandat fleică de porc, voiam să fac cu varză. Am primit 2 kile de grăsime pură, cu un strat milimetric de carne deasupra. Înainte de asta, piept afumat Răitar. Cea mai pură grăsime de 2 degete, dată frumos cu baiț deasupra. Nu cred că e vina livratorilor, ci sunt 100% convins că femeile care sunt la vânzare aruncă în comandă tot ce au gunoi, lucrurile pe care nu le-ar cumpăra nimeni, ca să le arunc eu acasă.

Aplicația e făcută un pic cu curul, deci nu ai la pozițiile unde poți comanda kilograme/bucăți un loc unde să precizezi că vrei 500 de grame de parizer și 1 kil de banane, așa că vei primi, dacă livratorul nu sună, 1 kil de parizer, să hrănești toți câinii din cartier și o banană. Sau, cum am primit eu, o portocală și o piersică și 3 kile de jambon de porc afumat, că așa s-a înțeles. Soluția este să adaugi un mesaj înainte de a apăsa Plătește, cu ce ai nevoie și cantitatea. Unii curieri citesc mesajele și au grijă de asta.

Nu comandați multe poziții. De multe ori mi s-a întâmplat să am o comandă cu 40+ poziții și să îmi lipsească din ea chestii. Lucruri mici, nu de valoare mare, este evident că nu e furt, pur și simplu neatenție. Livratorii sunt oameni, au enorm de mult de muncă, mai și greșești. Țineți-o la nivel simplu și totul va fi bine

Verificați comanda în timp ce este executată, curierii leneși nu mai sună și înlocuiesc ce nu găsesc cu ce vor ei. Eu comand mere Granny Smith, acre, pentru diabet, ultima oară mi-a înlocuit cu mere Golden, că s-a gândit el că tot mere sunt, mare lucru, care e diferența. Am cerut 2 leuștean, 2 pătrunjel, am primit 4 pătrunjel, că tot verdeață e.

Carrefour are o regulă gândite de niște gravide obosite, nu ai voie decât o comandă de 24 de litri de lichide, indiferent ce ai lua. Limita demenței, zici că livratorul vine cu ele în cârcă. Desigur, ar putea face un diferențiator casă/apartament la bloc, în aplicație, dar e greu să îl faci aitistic. Lăsați un mesaj dacă vreți mai multe baxuri, e posibil să vă aducă curierul. Asta dacă nu îl urmărește supraveghetorul de tură, care are grijă care legea și regulile să fie îndeplinite, de ce să vinzi apă de 200 de lei, când poți vinde de 32 de lei, dar conform regulilor și regulamentelor.

Nu uitați să lăsați tips acelor oameni care vă aduc produsele. Nu fiți români tâmpiți, cu Dar vai, e plătit pentru asta. În timp ce voi stăteați în case ca șobolanii, oamenii ăștia își riscau și își riscă zilnic sănătatea lor și a familiilor ca să aveți voi crochete de cașcaval când îi e poftă soției. Respectați munca și răsplătiți-o.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Am folosit Bringo cu mare placere pana cand un curier a tot insistat sa facem o combinatie “imi dai tu banii direct mie pe Revolut, oricum nu-ti trebuie chitanta”. Plm, romanisme.

    • #2

      Pai si in baza exeprientei asteia tu nu mai folosesti bringo? Noi suntem super multumiti de serviciu si mereu le lasam ceva in functie de volum.

    • #3

      @varucu
      A spus că a folosit Bringo “cu mare plăcere”. Probabil îl folosește și acum, dar fără prea mare plăcere 🙂

  2. #4

    Si Auchan si-a facut aplicatie de anul trecut si poti comanda, fie cu livrare acasa (a doua zi) sau cu pick-up din parcare. Eu de atunci o tot folosesc, daca vrei livrare acasa si comanzi chestii grele (gen 2 baxuri de apa, 2 saci de mancare de caini) costa transportul extra, dar iti zice exact cat inainte sa faci checkout.

    Eu prefer sa ridic din parcare, ca e gratis si nici nu mai stau dupa curier. Alegi intervalul orar, parchezi intr-o zona anume pt pick-up, suni si vine un angajat sa-ti aduca cumparaturile. Am comandat si chestii vrac, neambalate, in special fructe si legume, si am fost multumita aproape de fiecare data, nu s-a intamplat sa imi puna chestii stricate, lovite etc. Daca ceva nu mai au pe stoc, suna si intreaba daca vrei sa inlocuiesti cu altceva sau sa renunti la produs.

    • #5

      Si eu tot de la Auchan comand sunt foarte ok si la produsele vrac adica fructe, legume, carne etc nu am patit niciodata sa imi livreze ceva stricat.Si de asemenea daca expira un produs in cateva zile sau daca nu este pe stoc te suna sa iti spuna.Daca ar mai face si transportul gratuit doar de la ei as comanda.

    • #6

      Am avut o comandă la Auchan, bucuros că am găsit legume și fructe pe care nu le găsisem la bringo.
      Am dat comanda azi și am primit-o mâine, fără legume și fără fructe… Că nu mai aveau pe stoc. Pe site normal, puteai comanda că încă mai erau. Dintr-o comandă de vreo 600 de lei, mi-au adus produse de 280. Pe urmă am așteptat și câteva zile să îmi returneze banii.
      Asa că de atunci am revenit la bringo, am zeci de comenzi. Da, și aici mai sunt mici probleme, dar nesemnificative – am fost sunat de fiecare data când nu s-a găsit ceva, ba chiar am fost sunat când legumele nu arătau bine și mi s-a spus că nu merită să le iau.
      BTW, în 90% din cazuri le las bacșiș, nu a contat ca am plătit sau nu transport. La restul de 10% nu am avut bani în casă din păcate

  3. #7

    Apropo de tips: cat le dati livratorilor in general ca bacsis? 10% din valoarea bonului, suma fixa? Intreb pentru ca si eu folosesc bringo intr-un oras de provincie si nu vreau sa fiu nashpa si sa dau prea putin.

    • #8

      daca imi aduce cele 15 baxuri de apa, 20 de.lei. altfel, 10

    • #9

      In funcție de greutate, 10-15 lei. Dar nu iau 10 baxuri de apă, maxim două și de obicei carbo, pt că am pus fix înainte de pandemie filtru de apa

    • #10

      În condițiile în care mai mereu prinzi livrare gratuită prin Bringo dacă iei de X bani ceva chestii de care nu aveai altfel nevoie (chips-uri, de exemplu :D), noi de obicei îi dăm cât ar fi fost transportul în mod normal (25 sau 30j de lei?).

  4. Am primit în loc de 4kg de cartofi, 2kg cartofi și 2kg pământ. Iar când am comandat mere, am primit unele de puteam sa le pun pe ață și să ii fac colier de mărgele nevestii. Ah, și m-au spamat cu notificări o săptămână înainte de prima comanda, că o să am transport gratuit la prima comanda. Lansez prima comanda, mă uit la final cum activez promoția respectiva, vad doar un câmp că pot baga un cod. Nu mai aveam chef să caut prin aplicație asa că trimit comanda. Închid aplicația, iar spam că am transport la prima comanda moca. Intru in aplicație, mă uit pe la coduri promoționale, vad că trebuie să bag nu știu ce cod. Aleg produsele, dau sa trimit comanda, bag codul ăla. Nu mai merge că asta e a doua comanda și codul putea fi folosit doar la prima.

    Acum glovo. Primesc iar spam pe mail și notificări le telefon că am transport gratuit la o comanda. Deschid aplicația, apare un pop-up pe ecran că am transport gratuit la o comanda daca folosesc codul xyz. Inchid pop-up-ul, cu gândul că mai găsesc codul ăla pe undeva. Surpriză, nu mai e pe nicăieri.

  5. #12

    Cît costă livrarea, cît de repede îți aduce comanda – azi comand în cîte zile vine, sînt în sacoșe etc…

  6. #14

    De doua ori am patit sa imi adauge in comanda chestii pe care nu le-am cerut. Prima data au fost niste furci de lemn de apucat gentil hors d’oeuvres si 2 bureti de vase, care eventual s-au dovedit ceva util la casa omului, dar a doua oara au fost niste cremvursti de curcan fara pielita, vreo 4 pachete, din care ulterior am aruncat vreo 2, ca plm, nu aveau gustul suficient de fad ca alea cu 90% carne. Altfel, <3 si pwp Bringo.

    • #15

      Livratorii tai erau fani Steve Jobs: “Oamenii nu stiu ce vor pana nu le arati tu.”

  7. #16

    Te contrazic, poti sa scrii la “Instructiuni pentru alegerea produsului” exact ce cantitate vrei, cate grame sau bucati, mai verzi, mai coapte etc. Pentru asta trebuie sa intri efectiv in descrierea produsului, nu direct din lista, iar de instructiunile astea tin cont, indiferent daca marfa e aleasa de curier sau de pickeri din magazin care predau curierului cosul facut. In rest, dupa cum ti-e norocul, nu ai cum sa respingi un curier pe baza ratingului, dar overall e ok.

    • #17

      Subscriu. Instrucționi la fiecare produs eu scriu mereu. Gen 3 morcovi medii, 300g, 12 bucăți.
      Carne am luat doar dacă era foc căci prefer măcelăria dar nu am primit rebuturi.
      Extrem de puține greșeli în comenzile date. Le pot număra pe degete. Orice problemă au avut am fost anunțată telefonic.
      Plata online în aplicație îmi scurtează interacțiunea pe pandemie.
      Sunt client de la începutul lui 2018 și nu am mai fost la hipermarket de atunci.
      DAAR: trebuie să mai lucreze la căutarea produselor în aplicație. Dacă nu aș avea favorite și istoric aș lua-o razna.

    • #18

      Corect, same here! Si mai e si cautarea aia tampita cu rezultate aiurea sau care se schimba cu intarziere in timp ce tastezi si ajungi sa apesi pe altceva din inertie. Favorite nu am folosit, o sa incerc. In schimb, folosesc frecvent scannerul de cod de bare – lifesaver!

    • #19

      Asa fac si eu, scriu la comentarii pe produs. Nu mi-au gresit niciodata.

  8. #20

    Cautarea e cea mai aiurea in toata aplicatia. Cauti faina integrala de ex. si gasesti de toate, numai faina nu.

    • Sa vezi ce cool e cand cauti “rosii”. Rezultatele sunt amazing. :)) De la rechizite, la fructe & legume.
      Dar overall, Bringo m-a ajutat mult in pandemie. Iar tips-ul e fix in cazul meu, 10 ron. Nu comand mai mult de 4 sticle de 2L la o comanda, iar in plus mereu cobor sa ajut curierul sa urcam produsele.

  9. #22

    Foarte mulțumit de bringo. Dar contează unde ești, de unde comanzi. Acum aduc de la un Carrefour din zonă, nu mai e cum era la Carrefour Online, de aduceau doar de la depozitul din Băneasa. Curierul stă în parcare, nu el alege produsele, au angajați înăuntru care umplu un coș și-l scot în parcare de unde-l preia curierul. Și dacă nu au ceva te sună, poți să alegi altceva sau să renunți la produsul respectiv. Dacă stai lângă un Carrefour cu angajați ok primești lucruri bune.

    Nu știu dacă curierul împarte ciubucul cu fata aia care umple coșul, dar cam am îndoieli. Ar fi interesant de aflat.

    • #23

      E ceva subliminal in afișul ala cu bringo, cu atâția stiuleti si franzele ce sunt livrate doamnei respective.

  10. #24

    Arati codul de bare la orice casa si platesti acolo. Cu card sau cash. Nu platesti in aplicatie si aia e.

    • #25

      super mulțumit de bringo

      sa nu comandati de la auchan. are termen de livrare până la 24 de ore, candva

  11. #26

    Ar putea optimiza minunata aplicatie cu functii de genul produse favorite sau setari mai clare la cantitate. O alta problema mi se pare faptul ca nu poti selecta magazinul de la care vrei sa cumperi. Livrarea se face de la cel mai apropiat hipermarket (care in cazul meu nu e la fel de bine aproviziat ca celalalt magazin din oras).

  12. #28

    Eu am folosit anul trecut Carrefour online, facand 1-2 comenzi lunare fara sa platesc deloc transportul 🙂 ca aveau periodic oferte cu transport gratuit, plus ca aveau si sectiunea cu lichidare de stoc unde gaseam mereu oferte bune. Site-ul era simplu de folosit, livrarea impecabila, dar au trebuit sa treaca Supermarketul pe Bringo, iar de atunci nu am mai comandat. Nu-i nicio pierdere pentru Carrefour, dar e pentru mine 🙂 Bine, eu comandam in primul rand pentru apa, doar cate 2 baxuri, de bun simt :), ca sa-mi scutesc partenerul sa care, dar intre timp si-a luat carnetul asa ca acum poate cara cu masina 🙂

  13. #29

    Am folosit, a fost okysh, de lăudat interacțiunea umană (m-au sunat de fiecare dată curierii dacă nu au găsit produsul – au avut răbdare, au căutat altceva, au venit și ei cu propuneri – un băiat m-a sunat să îmi spună că baby spanac eco arată ca mătasea broaștei, dar ăla ne-eco este impecabil și cu vreo 3 lei mai ieftin).
    Deci nu cu interacțiunea directă om-om am avut probleme. Singurul câh la aplicația asta este aplicația. Se vede treaba de IT-ist îmbuibat care muncește 2 ore și pontează 6.

  14. #31

    Inca mai cumperi apa la sticla? De ce nu puneti un filtru cu osmoza inversa. Noi am pus cu aprox 1000 lei, cu tot cu montaj, si de atunci am apa direct la chiuveta. Foarte multumita si de Bringo, cu exceptia fructelor, pe care de multe ori le primesc mai trecute. Am inceput sa sun eu livratorul sa ii spun sa ia doar daca i se par proaspete

    • #32

      ai grija cu filtrul ala la remineralizare

    • #33

      Ideal ar fi sa duci periodic apa la analiza, doar o recomandare.

    • #34

      Care e treaba cu filtrul de remineralizare? Și noi am pus osmoza și bem apa de la chiuveta și avem și filtrul asta…

    • #35

      fara filtrul ala, apa are gust de moarte si te demineralizezi, pentru ca nu mai are substantele pentru care bei tu apa, de fapt

    • #36

      Apa de robinet (de la retea) in general nu are minerale in zonele de campie. Doar niste clor. Si daca sunt minerale, sunt de obicei dezechilibrate, de ex apa prea dura, sau cu exces de Fe sau Mn. Mai bine fara (desigur este bine sa ai un buletin de analize inainte sa te arunci la investitii gen statie de osmoza).

    • #37

      dude, nu ii mai spune omului prostii. apa de osmoza fara mineralizare este toxica in timp, aici nu este chestie de ghiceala, sunt studii care preced inventia osmozei.

    • #38

      Nu e ca si cum as bea continuu numai apa de la filtru de osmoza. Beau si ceai care e facut cu apa de la robinetul celalalt, ca o fierb, beau si cafele si lapte cat sunt toata ziua prin oras, supe etc. Hai sa fim seriosi, mineralele le luam din mancare, nu din apa.

    • #39

      evident, dar e bine sa fii informata, imi cer scuze saca am parut sfatuitor agresiv:)

    • #40

      Multumesc de sfat. Am tot amanat sa facem o analiza adeverata a apei. In schimb imi fac eu analize la invervale de sub un an, inclusiv la vitamine, par ok momentan. Si voi schimba filtrele la intervalul recomandat.

    • #41

      Nu trebuie neaparat osmoza inversa, merge si cu carbon activ, depinde de la caz la caz.
      Mi-am pus acasa, si tipul care mi-a instalat a zis ca din punctul lui de vedere la bloc in Bucuresti nu e nevoie de osmoza inversa, el poate sa imi ia banii pe asa ceva dar nu isi are rostul.
      La tara, da, e probabilitatea e mult mai mare sa ai nevoie de osmoza (dar si aici trebui facute analize). Avem si o casa la tara, am facut analize si singura problema a fost calcarul (statie de dedurizare) in rest apa era in parametri, nici aici nu a fost nevoie de osmoza.

    • #42

      in jurul bucurestiuluu apa e plina de nitrati, nitriți slbz. de la agricultura. nu e suficient carbonul

  15. #43

    “Also, și al aplicației Carrefour, singura care permite să cumperi direct din ea și să eviți statul de nebun la coadă la case, doar arăți codul de bare la ieșire și aia e.”
    In unele magazine Kaufland (nu toate), cu aplicatia Kaufland poti scana codul de bare de pe cumparaturi inainte de a le pune in cos, apoi la casa rapida scanezi un qr code de la casa si scanezi codul generat de aplicatie. Fara stat la coada, fara scos produse din cos si puse pe scanner.
    De cand au “facilitatea” asta, e unul din magazinele mele preferate.
    In plus au tot felul de promotii interesante:
    – anul trecut in septembrie am cumparat un fierbator de apa de 60 de lei cu 99% reducere (da, am dat doar 0.6 lei pe el) deoarece am avut cumparaturi de X lei in ultima luna
    – in ianuarie am primit un voucher de 80 de lei deoarece am avut cumparaturi de X lei in ultima luna
    – periodic au reduceri reale cu ajutorul cardului (10-20-30% reducere la anumite produse)

    • #44

      am vazut si eu si am intrebat. efectiv femeia de la kaufland crevedia nu a stiut sa imi explice despre ce e vorba. tot imi zicea ca vad promotiile in aplicatie si ca sunt niste scannere la intrare. deci nu stiu.

    • #45

      @Arhi vezi la Kaufland Odaii :))

  16. #46

    Pai cum, să nu-mi primesc, in timp ce stau la coada, porția de halena cu vagi arome de corega, emanata printr-o masca cu urme uscate de la mucii de săptămâna trecută, de la mosul care sta la 2 mm in ceafa mea? Să nu mai îmi risc viață și să mă identific cu strămoșii noștri, cei mai viteji dintre traci, când vânau mamuți ca sa aducă potol tribului? Să nu îmi aleg eu merele cu mânuța mea, să nu pipăi eu 10 pâinici cu degetele cu care mi-am numarat banii mai devreme, sa vad care e mai ” bine prajita” ? Jamais…nu exista covid, e oții ăștia care ne omoară sa ne ia pensiile, tineret capitalist care n-a lucrat in turnătorie ( small hint here) pe vremuri…

  17. #47

    Intreb si eu, ca un sarac zgarcit, care sunt criteriile dupa care se aleg meseriile care trebuie respectate si rasplatite? Din rasplata si respect trebuie sa ai noroc sa mai strunesti un taximetrist fara 50 de lei sau alte porcarii. Cand vin cei de la salubritate sa va ridice gunoiul fugiti repede sa le dati si lor 10-20 de lei sau meseria lor nu merita respect si rasplata? Daca, printr-o extraordinara exceptie, sunteti saraci si circulati cu tramvaiul/troleul ii dati si vatmanului/soferului un 5-10 lei acolo? Dar la un medic/asistenta de ce e rau sa ii bagi un 50 de lei in buzunar, avand in vedere ca poate iti depinde viata de ei?

    • #48

      cred ca pe langa sarac si zgarcit, e posibil sa fii si analfabet de ala care nu intelege ce citeste. oamenii astia se duc si iti fac cumparaturi, in aglomeratie, pe covid, ca tu sa stai acasa sa freci pula si sa lasi comentarii tampite pe net. dupa care ti le si cara pana la usa. si tot ce poti tu sa scoti e un panseu tembel despre vatmani si soferi, sau despre cum dai cadouri la asistenta care nu iti presteaza serviciul daca nu ii dai bani. se pare ca avertismentul meu Nu fiți români tâmpiți nu are cum sa fie luat in seama, atunci cand esti subiectul adresarii

    • #49

      Adriane, voiam sa iti raspund si eu, da’ ti-a raspuns Cetin deja si ti-a zis tot ce aveam de zis. Maxim as putea sa adaug un “ue, ma”

    • #50

      Nu prea îmi permit să stau acasă să frec pula, pentru ca trebuie să umblu să am grijă de alții, pe covid, să nu ardă ca șobolanii după modelul București. Dar asta nu înseamnă că mai trec din când în când pe la fiecare “coa’ n-ai luat foc încă, dă și tu ceva la băiatu’ că mi-am făcut meseria”.

    • #51

      da, eroule, pentru ca fix asa se intampla lucrurile, dupa ce imi livreaza curierii cumpărăturile, se pun in prag si imi cer bani, nu era un incentive din partea mea pentru pericolul zilnic la care se expune, ca sa nu ma expun eu. sunt convins ca esti extrem de util, plimbandu-te pe la sedii de firme, in masinuta ta, prin trafic, spunandu-ti Bagu-ti pula ta, doamne, ce esential sunt. E multă aglomerație in jurul tau cand verifici stingatoarele?

    • Nu există un “criteriu” prin care să alegi cine primește bacșiș. Există conceptul bunului simț.

      Personal, sufăr de o boală pe care n o prea au mulți oameni. Boala asta mă face să gândesc extraordinar de detașat într o groază de situații și se numește “lipsă de empatie”. Dacă livratorul de la Bringo mi ar suna la ușa și mi ar cere 10 lei, aș pune câinii pe el cu mențiunea “‘te n pwla mea la muncă”.
      Pe de altă parte lipsa asta de empatie mă face să evaluez la justă valoare un serviciu care poate fi denumit “muncă”. Și că mi place sau nu, munca trebuie plătită. Cazul omului e că munca aia nu e prea bine plătită. Înțeleg să i suplimentez veniturile printr o sumă care consider eu că ar completa cu succes efortul depus. Poți să pui pixul pe hârtie și să calculezi ora de muncă, efortul fizic, carburant, uzură. Ieși cu mult peste ăia 20 de lei pe care i dai la comandă. Cumva, dacă ai bun simț, aduci suma respectivă la un nivel acceptabil pentru omul ăla și l încurajezi să continue să presteze servicii de calitate. Crecă oricare dintre ei ar fi vrut să fie în locul meu ca să stea acasă și eu să pedalez prin oraș pentru tampoane la nevastă.

      Asta ar fi logica materială.

      Revenind la lipsa mea de empatie, pot să mă uit detașat cum un camion lovește un cățel și să trec mai departe cu comentarii de gen “nasol”. Cam asta ar fi reacția mea dacă te aș vedea sub TIR.
      “Munca trebuie plătită” e expresia mea.
      “Fiecăruia ce merită” aș fi vrut să fie doar din cauza ta.

    • #53

      La oamenii de la salubritate le dau cate un 50 de lei macar de doua ori pe an, ca nah, imi ridica gunoiul in fiecare saptamana. Da, inteleg ca e un serviciu pt care platesc, inteleg si ca dansii au salariu, dar simt nevoia sa dau asa, ceva extra, pt ca apreciez faptul ca vine cineva sa-mi ia gunoiul din poarta. Ba chiar de Craciun le-am pregatit cate o punga cu dulciuri si fructe pentru copii.
      La curier merita sa le lasi baccis, ca intri in categoria de client premium daca o faci. La cat de super draguti cu mine is curierii de la Cargus si Fan de pe zona mea, is convinsa ca nimeni altcineva nu le da tips, lucky me, ca se dau peste cap sa ma ajute. De exemplu, daca n-am fost acasa in ajunul Craciunului, cand a venit curierul, a stat si a asteptat pana am vorbit cu un vecin si s-a dus ala sa ia pachetul. Eu nici nu credeam ca lucreaza in ajun de Craciun, nici nu speram sa mai primesc respectivul pachet pana dupa sarbatori (asta e deja alta discutie, dar nu mi se pare normal sa nu le dai liber in ajun de craciun).

  18. #54

    Imbracamintea si incaltamintea nu se cumpara online.As adauga aici si mincarea…

  19. #55

    numai eu văd oportunităţi de marketing/publicitate, cum s-o numi?!
    dacă tot sună livratorii “coae, roşiile chery pe care le-ai cerut nu poţi să le foloseşti nici la bulion, dar alelalte arată bine, îţi iau d-alea?” sau “caşcavalul de la x e pe expirate, ăla de la y arată bine”.
    vine companiile şi sar cu banu la curier/picker să dea mai multe telefoane d-astea, că voi/noi oricum nu puteţi/putem să verificăm dacă e real ce spune omul. 🙂

  20. #56

    Aia din poza nu prea arata a paine bagheta…

  21. #57

    E vina Carrefur ca nu gandesc mai “encapsulat” si doar aia sa vanda online. Exact cum zici, “pungi”. Punga cu legume pt supe/ciorbe. Banane/mere/rosii/etc direct precantarite 4 buc la 1 kg sau cat o fi. Carnea la fel ar trebui, punga sau caserola cu barcode. Lidl cam asa are majoritatea chestiilor, fara nici o vitrina cu tanti Aglae acolo.

  22. #58

    Am trecut printr-o perioada groaznica, copil bolnav si internat(din 20 decembrie pana pe 3 ianuarie). Cand unii bagau friptane si ragaiau de bere, io priveam poze trimise de nevasta mea din spital cu fii miu in perfuzie (mana si picior). Am apelat la serviciul bringo intrucat nu mai voiam sa ies din casa, atat eu cat si familia mea. Facut un cont si am observat ca am reducere pentru prima comanda. Era ora 22 sau undeva in jurul ei, dar am zis sa incerc, poate imi onoreaza comanda. Luat scutece, lapte praf, un suc pentru mine. M-a sunat un baiat si mi a zis ca nu mai are suc de care voiam, am zis ca e ok, pune de alt neam. Venit in maxim 60 de minute. Vreo 170 de lei, cu tot cu discount de prima comanda. Lasat 200 de lei si i-am multumit. Voi tine cont si de sfaturile citite mai sus, prefer sa cumpar doar chestii ambalate. Aveti grija de voi si de familie!

    • #59

      e bine copilul?

    • #60

      Da, e ok copilul, a recastigat kilogramele pierdute si a mai pus o idee pe el, are un regim alimentar groaznic, plus ceva medicatie sa i refaca flora. Doua tipuri de antibiotic i-au administrat in spital,
      Vreo 3 zile nu am pus gura pe mancare(ma rodea si diabetu), aveam ochii umflati in cap de la atata plans, in ziua de craciun am picat la pat dar mi am dat doua palme si mi am revenit. Sotia a vegheat zi si noapte langa copil. Suntem ok toti trei dar imi vine sa plec oriunde, numai aici sa nu mai raman.

    • #61

      Malaga