Ca niște provinciali cu pedigree, am mers la târg, la București, să ne luăm opinci noi și să trecem pe la jude, să ne facă dreptate într-o pricină mai veche. 

Ne-am îmbrăcat cu hainele de duminică și am plecat la întâia cântare a cocoșului, că Valea Prahovei, că trafic, că să ajungem la 12 la Aviatorilor. Pe drum, mi-am dat seama că aveam documentele greșite, deci dă-i și caută centru de imprimare deschis dimineața. Canci.

Am mers în mallul din Băneasa, unde cred că tipul de la cadouri personalizate m-a mirosit că nu-s de-a locului. Probabil aveam glod sub unghii sau ceva.

– Mneah. Trebuie să stați la coadă.

Stau la coadă. Și stau, și stau, și STAU, nenică. În Băneasa, la cadouri personalizate, a venit timpul să moară, și eu îs ardeleancă, la noi oricum o oră are 80 de minute. 3 minute pe ceas să scoată o chitanță. Eu la 12 trebuia să fiu la Aviatorilor, și era DEJA 10.30, deci era clar că nu voi mai ajunge. 

Îmi vine rândul, mă proptesc în fața omului (tejgheaua sus, eu mică, abia mi se vedeau capul și umerii), îi împing stickul cu documentația. Se uită la mine:

– Mneah. Trebuie să stați la coadă. 

Ai văzut vreodată o femeie mică în timp ce are fantezii cum te torturează încet și dureros? Nu? Înseamnă că nu lucrezi la cadouri personalizate în Băneasa.

În fine. Am documentele, sar în mașină, ajung la 11 la Aviatorilor. Știi cum recunoști un provincial în București? Ajunge mereu muuult mai devreme și atârnă pe lângă instituții. Dar nu și eu, dragii babei, nu și eu! 

Eu am mers în parc, la Kiseleff, unde m-am așezat bățos pe jumătate de bancă și am pufnit autosuficient (timp de o oră) cum că Bucureștiul e nașpa, poluat, aglomerat și gălăgios.  Știți voi, ca să gust total experiența de țăran la capitală. 

În ăst timp, omul meu a mers la Himalaya după opinci noi. A venit fericit: nu doar că găsise opinci, găsise chiar și loc de parcare! 

Decidem să mâncăm undeva în Herăstrău. Aici, la țară, avem câmpul aproape și voiam să nu ieșim din zona noastră de confort. Era un restaurant cu nume Tractoria Calciu ceva, am zis că e tractor, e bine, or avea o clisă și niște pită, că brișcă avem noi. 

Intrăm cu Opelul pe Șoseaua Nordului. Bade, nu te mint, zici că eram în trening la nuntă. 

La Tractoria la baie se terminaseră prosoapele, dar nu-i nimic, că aici la țară suntem obișnuiți să ne ștergem mâinile de cur după ce ne spălăm.

Cer un risotto. Chelnerul – mă vede mai cu sârmă în nas (na, o pusesem că am auzit că la capitală sunt la modă sârmele), și întreabă:

– Cum vreți risotto, paella sau din celălalt?

Din celălalt, că dacă voiam paella, nu ceream risotto. În fine. Mâncăm, plătim, plecăm. Pe drum, ne umplem papornița de macarons și eclere de la Chocolat. Da, știu, omul ținea contabilitate dublă și a fost prins, dar macaroanele alea…

La Comarnic, omor. Drept pentru care omul meu deschide cu un gest măreț o pungă de chipsuri:

– Nevastă, azi te invit la masă pe Valea Prahovei.

Țin să vă anunț că 2 ore sunt insuficiente ca să discuți exact ce muzică este mai potrivită pentru dans și prosteală, după ce ești abțiguit cu o bere. Gică Petrescu? Angela Similea? Corina Chiriac?  Sau, poate, după cum n-am pregetat să insist, Dan Spătaru, cu a lui eternă “Drumurile noastre, toate…”

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

58 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Opel…bine ca nu au aruncat cu pietre dupa voi.

    • Neah. Nicio piatră care se respectă nu zboară pe Șoseaua Nordului spre un Opel.

    • #3

      Madamme în dreapta cu berea în nas, iară soțu la volan? Așa mai dă nevastă. Vreau și eu din ăstea, câteva ore de probă.

    • #4

      Era mai bine sa stea Maddame la volan, cu berea si sotul in dreapta? :))))
      Ca la urma urmelor, ce e o bere? Doar o generatoare de discutii interesante “dansam pe Angi sau Spataru? ”
      Astfel de discutii apar si la mine dupa un pahar de vin si/sau vodca!
      Iar continuarea cand sotul zice ca vrea manele nu vrei sa o auzi… Chiar ca nu se mai danseaza..

  2. #5

    “Pe drum, mi-am dat seama că aveam documentele greșite, deci dă-i și caută centru de imprimare deschis dimineața.”
    Zi merci ca esti printre cei putini care au backup la documente importante in cloud.

  3. #8

    Cred că zboară doar pietrele swarovski

  4. #10

    Sper ca nu erati imbracati gen Centru Vechi, Vama Veche, hipstereste asa cand ati fost la Il Calcio, altfel nu va garantez nimic in legatura cu orezu’ ala… Indiferent cati bani ati avea…

    Nici intre indieni si pakistanezi sau sarbi si albanezi nu exista atata ura cata au cei de pe Nordului, ca-s angajati, clienti // obisnuiti de-ai zonei sau localnici, pe hipstero-corporatistii de Centrul Vechi.

    Daca inainte era ceva gen unii ii priveau de jos dpdv financiar, de vreo 2 ani, de cand au aflat cat mai multi de aleea de pe malul lacului de la terase, si au navalit sa mearga pe un crampei de 2 pe 2 cu bicicletele si trotinetele electrice cu viteza maxima printre oameni care incearca sa se plimbe linistiti, imbracati cu chestii mulate gen ciclistii de la Tour de France, ura rivalizeaza cu ce simt cei din Hamas si Hezbollah fata de israel .

    • Noi mai ca la țară, nu știm din astea hipsterești. Cred că am scăpat de scuipat. Chiar am parcat mai departe, să nu se vadă #săracia pe noi…

    • #12

      O perioada de am locuit in zona mult supraevaluata. In weekend uram parcul. Era imposibil de mers in orice fel vrei tu.
      In timpul saptamanii, mergeam dimineata cu bicla inainte de scarbici si era o placere. Mai vedeam 1 2 pierduti in peisaj dar zilnic ma salutam cu un alt tovaras biciclist, un baiat de la ADP. Misto jobul omului.
      Nu are sens sa vorbesc despre snobism, prost gust etc etc. Le cunoastem prea bine. La Trattoria si Fattoria(aici e fitza de fitza, nu mai zic de alte figuri din zona gen casa di david dau brasserie , nuba nu era atunci) renuntasem sa merg dupa 1 2 vizite cu corporatia.
      Preferam un mic cinstit la Cocosatu in tihna sau ceva orientale in alte.zone.
      Daca vreti sa vedeti creme de la creme, nuba si un restaurant arabesc pe Caramfil dupa Ponderas. Vai de …mea.

      Apropo de masini..venise un amic din provincie si lasase o masina sa zicem normala cu numar de judet, si a doua zi mare freamat din care am auzit expresii “ce e cu jafu ala parcat acolo etc etc”
      Te ingretosezi.
      Acum, ce sa zic..in Buc cam trebuie sa ai bula ta si o.doza mare de toleranta sau nesimtire de anesteziat. Va admir pe cei ce conduceti.
      Nu am reusit sa ma impac cu micro agresiunea la tot pasul, cu scanatul omului si tratat dupa aparente…

      Im acea peroada am reusit sa vad cateva prezente publice, printre care ii enumar pe Tariceanu si Elena Udrea.
      Bainene, dna Udrea e o aparitie, recunosc. Comanda ceva produse de haute patisserie(mdea) si se minuna de.gustul sublim al unei bucati de paine artizanala.

      Dar peste tot exista aceste ego alleys insa acolo mi s a parut mult mai putin discreta situatia.

      Ah, era sa uit…am vizitat Buc anul trecut. M am vazut cu un bun prieten si dupa o bere am zis sa incercam wanderful, pe Floreasca, cred imbracati normal…hmm mers acolo si cand am vazut tinutele..ne am uitat Unul la altul, negociam daca sa intram sa vedem circul…noroc cu bodyguardul care ne a sugerar ,elegant, sa nu intram:)))))

      Suntem inca in tranzitie, ca societate, si.tb sa acceptam asta. Doar sa nu stagnam.

  5. #13

    dear madamme, presenter mes respects, crede-ma ca prahovean si posesor tot de opel hatchback, al meu este h ca generatie chiar nu simt nici o strabatare cand ajung in bucuresti in zone mai high life gen , oricum epica remarca ta de zici ca eram in trenning la nunta, chapeau bas !

    • #14

      Nu simți tu, dar noi când vedem mașina cu număr de ph în București…

    • #15

      H? Al meu era F. 1994 Astra Caravan. Motor 1.7 Intercooler de Isuzu. 5% consum. Nu se mai fac in ziua de azi asa masini… Actuala cind scade sub 12% pe autostrada e sarbatoare…

    • Cu numarul de Prahova am o tresărire de geek: nu există pH mai mare de 14, deci când vă numere mai mari…NU SE POATEEEEEE!

  6. #17

    “Dragii babei” =))))))

  7. #18

    Am trait socul vietii mele acum cateva luni, cand mi-am dat seama ca de fapt este “Drumurile noastre POATE…” 😀

    • #19

      Asa si eu, am descoperit de curand, pana acum izbucneam in Drumurile noastre TOATEEEE. Acum incerc sa fac trecerea la versurile corecte cu Drumurile noastre Toa-Poatee..

    • #20

      Cum!? Vrei sa spui ca … OMG!

    • Saaaay whaaaaaat???

  8. #22

    da, ce are opelu in bucuresti? Inca nu am patit nimic, trebe?

  9. #23

    Inteleg ca te-ai mutat de o carca de ani din ARDEAL in Bucuresti dar tot nu-ti gasesc nici o scuza ! 😀 Oricum mi-a placut, fain scris, tine-o tot asa !

  10. #24

    Eu m-am blocat la prostia chelnerului. Bine ca n-a intrebat daca Risotto Paella sau Risotto pilaf.

    • #25

      La ce moldoveni is aia in Bucuresti, zi mersi ca nu ai primit sarmale la cuptor…

    • #26

      Un prieten care maninca orez doar in sarmale/perisoare/ardei umpluti intreaba: care-i diferenta, daca e vreuna?

    • #27

      la risoto se foloseste orez arborio

    • …care are mai mult amidon, si daca e fiert corect, incet, amidonul ala leaga boabele de orez si le face lipicioase, cremoase si delicioase.

    • #29

      @gica mi-au dat un pic mucii de ras..

    • #30

      Si unt, si parmezan, si vin alb…

    • …țelină apio, ceapă, supă de pui … rețeta lui Gennaro Contaldo 😉

    • #32

      Poi atunci sa schimbam retete…
      -pt 4 portii:
      -250g orez arborio
      -150 ml vin alb sec
      -3 linguri de ulei
      -1 ceapa mica
      -2 catei de usturoi
      -50 gr unt
      -100 gr parmezan ras
      -800 ml supa stock-pui/legume
      Se ia o tigaie buna:) se da ochiul la mic…se caleste ceapa si usturoiul in 3 linguri de ulei de masline, se pune orezul peste, se rumeneste 1 minut, se pune vinul peste, se fierbe pana este tras de orez si se evapora alcoolul.Dupa se pune un sfert din cantitatea de supa si se amesteca usor pana cand orezul absoarbe aproape tot lichidul si se continua cu supa pana cand orezul este fiert.Aproape de sfarsit se pune untul, sare , piper dupa gust si se mai fierbe maxim 1-2 minute.Se pune parmezanul ras, se amesteca bine si se ia de pe foc.Se lasa la odihnit cam 5 minute si se serveste cald cu ce vreti voi (fripturica, grill, etc). Ca si tips and tricks eu las totdeauna supa pe ochi la minim sa fie cat mai aproape de temperatura de fierbere si amestec aproape in continu in rissoto.
      Acum se pot face combinatii cu ciuperci, legume, etc dar mie imi place simplu.

    • #33

      @Madamme:Sau Antonio Cannavacciolo,, are asta niste retete cu orez de nu stii ce sa faci,, treci de la pasta la orez sau mananci numai orez.

    • Baga link la ce iti place tie

  11. #35

    You make my day

  12. #36

    Confirm spusele Maddamei în legatură cu greața emanată de angajații de la magazinul insulă de cadouri personalizate din Mall Băneasa. Au nevoie de aspersoare agățate deasupra tejghelei, aspersoare care sa împrăștie lămâie lichidă, poate le mai taie din lehamitea cu care își tratează clienții și potențialii clienți.
    Pe lângă Himalaya se găsesc mereu locuri de parcat, ba e și o parcare cu plată chiar lângă unul dintre magazine.

    „în trening la nuntă”

    • #37

      “În trening la nuntă” ca aseara mi-a picat netul fix cand tastam…

    • #38

      Am ras cu pofta! Strasnic articol!

    • A. Deci asa, e greț permanent. Bine de știut, să iau niște ghimbir cu mine data viitoare…o, stai. Nu va exista data viitoare.

  13. #40

    Brasov-Bucuresti (si/sau retur) sugerez tren si taxi din gara. Mult mai putina bataie de cap.

    Mai ales daca e o vizita rapida, bine tintita si fara tonaj/bagaje.

    Nu stiu cum a fost traficul azi dar am vizionat din tren de nenumarate ori traficul de pe Valea Prahovei.

    • Aveam de umblat mult prin oras, nu era practic cu trenul. Plus corona, si aglomeratia din perioada concediilor.

      Daca as merge mai des (am facut o vreme naveta din Brasov), clar ar fi tren. Trebuie sa fii nebun sa treci Valea Prahovei mai des de odata la 2-3 luni.

    • #42

      Tocmai de aia traversez Valea Oltului (zisa si Valea Morții)

    • Putin impractic, daca tre sa ajungi la Brasov…

    • #44

      @maddame de aia ma duc întâi la Sibiu ;))

  14. #45

    Râd și plâng cu berea sub nas ascultând pe Dan Spataru la ora asta.
    Miaț strivit corola de lumini cu acel POATE.
    Doamnă imi eraț deja simpatică din alte scrijelituri, da astăzi, well, maț făcut să mă înclin.
    Chapeau bas à @Maddame.

  15. #46

    Eu locuiesc in zona si tot nu calc prin localurile respective. Ori sunt prea saraca, ori mi se pare ca preturile au taxa de fraieri inclusa.
    Din fericire, cand a inceput pandemia, la Uber Eats bagasera promotii 1+1 gratis si am putut sa vad si eu ce gust are risotto la suprapret. Asta m-a convins sa nu calc prin localurile respective. Nu zic ca nu-s bune preparatele, ba chiar au venit in portii mari si au fost gustoase, s-a simtit calitatea ingredientelor, dar pretul e mult peste cat accept eu sa dau…
    Dar asta e zona, cine intra, isi asuma :)) Cine nu, face ca mine, merge la alte bodegi din alte cartiere :))

    Asa, ca barfa, sa stii ca majoritatea care umplu localurile de pe langa Herastrau, nici macar nu sunt de prin zona. Tot rupti in cur de prin alte cartiere vin, ca da bine check-in ul pe instagram. Nu conteaza ca ai cumparat doar o apa plata, sau meniul zilei la 100 de oiro, pe instagram scrie aceeasi locatie. Cum sunt astia, care au mall la ei in cartier, dar vin la Mall Baneasa, ca “e alta lume”, cand de fapt, lumea asta e formata tot din astia ca ei, care vin cu aceeasi impresie. Din acelasi motiv nu prea pun piciorul, pute a basini si impresii de n-ai aer. Ma duc in cursul saptamanii, cand e mai liber.

    Cat despre masina, cand m-am mutat aici, ma simteam coate- goale. Acum achiesez cu ala cu apa plata care isi da check in de pe Nordului, de la acelasi local in care mananca ala cu 100 de euro. Cu Skoda mea, ma simt la acelasi nivel ca vecinu’ cu Bentayga, doar dam in aceleasi gropi cand trecem prin cartier, deci ne tragem de sireturi :)))

    • Eu merg la doi italieni in Bucuresti, care sunt de pe vremea mea si care stiu sigur ca si-au pastrat calitatea preparatelor: Il Calcio din Herastrau si Capricciosa de pe Ion Ionescu de la Brad.

      E comod ca sunt si in nord, aproape de iesire. Scorurile sunt medii/mari, dar avand in vedere ca nu mancam ca spartii, fiecare un fel si ceva de baut, nu simt ca ma ruineaza.

      Acum pe bune, greț nu am simțit la chelneri, dar eu am și un stil foarte zâmbăreț și politicos, e greu să te “cerți” cu mine.

      Era gol, ca am mers joi la prânz, deci nu am prins fițe.

      Dacă aveți alte restaurante decente, ascult, că-mi place păpica bună.

    • #48

      @Jupaneasa: Ai descris exact zona/zonele.

    • #49

      Corect, weekendurile erau sufocante acolo. Nu mai vb de parcat in buza parcurului plus in fața trattoria.

  16. #50

    Am halit ceva mincare turceasca foarte buna in molu’ Baneasa, acum doi ani.

    • #51

      la taksim. era buna, acum nu mai e asa!

    • #52

      Acum doi ani?
      N ai prins prin pe la inceputuri. Era super.
      Ultima oara am vizitat acum un an si era meh.

      Bacha din Alba Iulia e ok. Si mai merg la Piccolo Mondo. Scuze, imi plac astea orientale.

      Italienesti , nu s fan. Un amic imi povestea de o fitza undeva vav Hetastrau Aviatorilor al unei ex Master Chef dar nu suport figurine panini. Asa ca mereu ajungeam la un restaurant cu mancare buna si normal..city grill aviatorilor.

      Intrebare: mai e in Dorobanti vav piata restaurantul sau Pub ul belgian

    • El Bacha a fost primul restaurant la care am fost in Bucuresti, dupa ce m-am angajat. Era la Mariott atunci. Si mie imi place mult libanezul.

      In Brasov avem un singur libanez, cu mancare mediocra, atmosfera inchisa si chelneri grețoși. Am învățat să gătesc eu…

    • #54

      Trattoria Roma pe Eminescu. Specializati pe “cozze e vongole”. Daca o mai exista.

  17. #55

    Mare sef, iar nu merge butonu’ “raspunde”

    Mircea, diferenta principala intre risotto si pilaf este tehnica de gatit. La risotto trebuie sa amesteci pana ii iese amidonul din cap.
    Probabil ai mancat in copilarie orez cu lapte facut de o bunica la foc domol. Ala e cel mai aproape de risotto numai ca era dulce. Bunica amesteca in el ca sa nu se prinda si asa devenea cremos (bine, il ajuta si un lapte mai gras)

  18. #56

    s-ar putea sa te confund, dar tu nu esti ardeleanca decat prin adoptie si esti, depinde pe cine intrebi, moldoveanca sau bucovineanca? si eu as fi din acelasi sat, insa.

    • Ma confunzi. Born and raised in Brasov.

      Dar aici toti avem un pic de sange de moldovean. Si e foarte bine asa, au venit sa mai curete materialul genetic

  19. #58

    Bine că umblarăț pă mașână, altfel puteaț să vă corentați năibii pă la sârmile ălea dă tranvai, cân’ să daț să treceț strada…