Studenţii vor călători gratuit cu trenul dar doar pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, potrivit unui amendament avizat de Comisia de Buget cu privire la legea de aprobare a OUG care a introdus această facilitate.Autorii amendamentului sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL). CFR a precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil.

Aș vrea să remarcați buna înțelegere dintre PSD și PNL când e vorba de făcut chestii împreună. Știți cum e, noi facem opoziție luminată. Și dreptatea e dreptate, ați venit pe banii PSD la București să cereți demisia, iată, de mâine nu mai veniți, că avem amendament.

Nu mă înțelegeți greșit. Înțeleg ajutorul pentru cei mai în vârstă. Pentru că vremurile sunt de rahat, pensiile și mai și. Desigur, cu o limmită, nu cum aveau, nu știu dacă mai au, nelimitate la clasa 1, de cărau porci și poștă pentru diverși, cu trenul, ca să mai facă un ban.

Dar nu îl înțeleg pentru studenți. Nu mi se pare absolut deloc normal să dai gratuitate unor adulți buni de muncă, pentru scuza că o ard hippie la facultate. Vrei să fii student? Vrei să investești în pregătirea ta, ca să ai un viitor mai bun, mai mulți bani și femei mai bune? Păi tati, bagă bani în asta, nu aștepta să îți plătesc eu, din munca mea, că nu am eu nicio vină că vrei tu să faci facultatea.

Da, sunt de acord să aibă gratuitate un student emerit. Ai bursă, ai și gratuitate. Ești între primii 10? Ia de aici, înseamnă că te interesează cartea și vrei mai mult de la viață. Dar când regia e plină de lepre și de fete care câștigă un ban în timpul liber vânzând părți componente ale corpului trimis de mami și tati la școală, serios dacă îmi vine să susțin asemenea inițiativă.

Și încă o problemă.
Oamenii, dacă nu dau bani pe produs sau serviciu, nu îl apreciază. De asta erau haitele de pensionari la clasa 1, urcate cu ciubote pline de baligă, pe canapele. Dacă nu dădeau niciun ban, nu le păsa unde stau sau cum se întrețin chestiile alea.

Dar, revenind, mișto mișcare, PSD. Nu, nu pare deloc o răzbunare, serios.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

82 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pare mai corect așa.

    • #2

      bineinteles ca e mai corect asa. dar nu i se pare nimanui ciudata alegerea momentului? cand au dat-o nu li s-a parut incorect?

    • #3

      “cand au dat-o nu li s-a parut incorect?”

      La alegeri? Ba da.

    • #4

      Mie nu mi se pare nimic suspect. Cetine, de ce n-ai tu deloc incredere in bunele intentii ale oamenilor?

    • #5

      asa sunt eu, tatar neincrezator

    • #6

      E evident o marlanie in.contextul actual.
      Altfel, sunt de acord cu opinia ta.
      Nu zic strict bursieri.de 10 dar daca ai avg 9:00 ar tb gratuitate.
      Dar la noi.e ca la noi.

    • #7

      @Arhi
      Fiecare in functie de interes. Daca vine unu si spune ca nu e de acord cu alicatiile la copii fiindcă nu isi au rostul si nici explicatia, fiindcă daca ti-ai facut copil, normal e tot tu sa ti-l si cresti, automat sari de cur in sus ca nu iti convine, fiindcă ai copii care primesc alocatie. Când vor fi studenti vei vrea sa aibă gratuitate absoluta la orice si eventual sa primească de la stat si ghete gratuite, dar, cum ziceam, momentan nu ai interes.
      Tot la fel si cu ajutorul ala de crestere a copilului, nu mi se pare normal sa iti cresc eu copilul, tu ti l-ai facut, nu ti l-am făcut eu ca sa ti-l cresti din banii mei, la fel si cu alocatia.

    • #8

      sigur, doar ca nu. presupui prosteste ca eu as dori ca copiii mei sa ia alocatie. nu, nu vreau, vreau sa ia alocatie mai mare copiii care au nevoie de ea. in plus, alocatiile vin din bugetul de asigurari sociale, unde tot eu cotizez, luna de luna, practic, pana la 42 de ani, am platit alocatiile copiilor mei pe vreo 100 de ani. iarasi, in plus, aici vorbim de minori, care nu au cum sa se intretina singuri, nu desprea adulti care doresc sa isi continue studiile, pe banii mei. intelegi, sau trebuie sa iti fac un desen?

    • #9

      Am inteles, scuze, asa mi s-a părut.

  2. #10

    cum o dai – nu-i bine. cand nu e gratuit ca de ce nu e gratuit, cand e – de ce e?
    daca stai sa analizezi treaba asta cu ultimele amendamente al calatoriile gratuite – pai nu asa ar trebui sa fie? gratuite pentru deplasarea pana la facultate?
    ce rost are sa fie gratuit pentru unul din Caras-Severin student la bucuresti un bilet de tren pana la Suceava?

  3. #12

    Eu le-as da la toti cateva calatorii gratuite sa le foloseasca cand au nevoie.
    Studentii aia de zece din romania, in unele cazuri strici orzu pe gaste, nu mai ganditi ca comunistii.

  4. #13

    Dragnea a dat, Dragnea a luat.

  5. #15

    Erau prea mari pentru protectia copilului

  6. #16

    Eu nu pricep. Zice ”CFR a precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil”. Păi unde e gratuitatea aia?

    • #17

      aia ma intreb si eu.

    • #18

      Și în prima fază tot așa a fost. Trebuie să te duci la ghișeu, să cumperi bilet, nu plătești nimic pe el, însă se consemnează că un loc e ocupat în trenul ăla. Altfel vine o hoardă de studenți care merg în practică și umplu un vagon într-un tren cu locurile gata vândute și nu călătorește nimeni confortabil, nici ăia pe moca, nici ăia plătitori.

    • #19

      Adică stai la casa la coada sa îți iei bilet gratuit 🙂 ca sa știe și ei cât au de recuperat apoi de la stat.

    • #20

      Probabil ca se elibereaza bilete gratuite. Chiar daca nu le plateste studentul cfr-ul le deconteaza de undeva.
      Poate si pentru locuri.
      Cand eram eu student aveam parca 50% reducere.

    • Probabil ca trebuie sa “cumperi” biletul de la casa de bilete dar ai reducere de 100%.

    • #22

      Văd ca nu prea circulați cu trenul . Bogați domle’
      Chiar dacă ai gratuitate la tren, nu te urci direct din McDonald’s in tren. Treci pe la casa de bilete unde pe baza legitimației de student avizata la zi ți se eliberează biletul de călătorie pe care este precizat ca este gratuit conform legii … (nr. Legii)
      In alta ordine de idei sunt 100% de acord cu tine Cetin: mulți “studenți” vin la facultate doar de dragul de a pleca de acasă, din provincie, și foarte putini sunt cei care doresc sa învețe și sa se dezvolte.

    • #23

      La casa de bilete vor primi bilet cu valoare 0 lei pe baza carnetului. In plus s-a extins ‘promotia’ si pentru elevii claselor 11-12.

    • #24

      Adica ala gratis pe care il iei de la ghiseu.
      Prefer sa stiu ca se duc banii din taxe in educatie.
      Dam gratuitate unuia sarac care vrea sa invete si trebuie sa se intoarca acasa sa-si ia pachetul, sau dam gratuitate unei fosile ca a muncit X ani si acum vrea sa se plimbe. Valabil si pentru RATB.

      Ieri eram in statia RATB la 1, ma uitam la oameni. 3 sferturi pensionari, oameni batrani. Daca nu toti, cel putin jumate se plimba pentru ca nu au ce face acasa.

    • #25

      Se emite biletul pentru a putea avea o trasabilitate asupra locurilor ocupate in tren si asupra numarului de calatorii gratuite efectuate. Dar nu se percep bani…e emis gratuit. Logica simpla.

    • #26

      Gratuitatea e ca si chestia aia cu filmele si muzica de pe Netflix, Deezer, Google Music… bagi cardul valabil, ai gratis o luna (de exemplu.).
      In cazul CFR >> prezinti buletinul, legitimatia de student (mai nou si de elev, cf ultimelor amendamente) si primesti biletul. Gratis. Dupa care (banuiesc), CFR-ul merge la Dragnea si cere banii pe alea x bilete gratis vandute.

    • #27

      ”Văd ca nu prea circulați cu trenul . Bogați domle’”

      @Andrei, nu locuiesc în România de aproape zece ani și nu mai sunt studentă de și mai mulți de-atât. Iar Deutsche Bahn nu-i așa bogată ca CFR-ul, deci astfel de practici nu există.

  7. Teodorovici ăsta zici că e un Trudeau mai bătrân

  8. #31

    Nu stiu cum mai e acuma, dar pe vremea mea, studentii aveau reducere 50% pe tren, dar doar pt. tichet (pe rapid si accelerat plateai si “suplimet de viteza” la pret intreg). Si pretul unui bilet nu era foarte mic. Mie mi-a prins bine la vremea aia chiar si reducerea aia de 50%. Poate fi privita ca o investitie a statului in educatie.

  9. #32

    Nu e deloc* o razbunare. E o masura preventiva. PSD asigura* corectitudinea alegerilor.
    Daca nu-i mai lasa pe studenti sa se plimbe aiurea fara sa plateasca, ei, de fapt, combat turismul electoral.

    Abia astept prostul de la PSD care va sustine ca prin aceasta masura studentii vor avea mai mult timp sa invete deoarece nu vor mai sta de timpiti prin trenurile romanesti, renumite pentru intirzieri.

  10. #33

    Cand Ciolos a dat o zi liber studentilor, pe ruta spre casa, ca sa poata vota, leprele (Nici nu mai trebuie sa mai aduc alte detalii, deja cand zic “lepra” imi apare in fata ochilor studioul anatema 3, raspopitul, curvica, femeia cu penis si, cu voia Dvs, cel mai mare jeg din univers, sparcea badea) faceau spume la gura, ca e mita electorala, ca sa se faca anchete, ca ce e asta, de unde bani.
    Cand a scos insa PSDul mizeria cu studentii – transport nelimitat gratuit (da, e o mizerie sinistra, o spaga electorala pe fata, nu are cum sa functioneze asa ceva intr-o societate care vrea sa dureze, there is no such thing as a free meal), liniste deplina, nicio revolta, iata o masura buna pe care PSDul o ia, e deja un prim semn al bunastarii care se va revarsa asupra poporului in urma conducerii intelepte a PSDului.
    Jegurile dracului de jeguri care sunt jeguri jegoase.

  11. #34

    E o decizie buna.
    Nu isi avea sensul de la inceput, avand o pronuntata tenta electorala. Adica, studentii care deja pot face un ban al lor, au gratuitate, dar elevii, nu. Pai deh, elveii nu au drept de vot.

    • Da, pentru că toți elevii se duc la sute de km distanță de casă la școală.
      Ce bine ar fi dacă ar exista niște microbuze galbene pe care să scrie “Transport elevi” sau dacă s-ar deconta integral naveta elevilor …
      Și mai bine ar fi dacă ne-am informa înainte de a comenta, ca să nu ne surprindă informațiile de mai sus. 🙂

    • Odata cu ”limitarea” a mai fost un amendament aprobat, acela care prevede ca si elevii de liceu beneficiaza de mocalitate in aceleasi conditii.

  12. si excluderea din PNL a celui care a co-initiat legea, pe cand?

  13. #40

    Sa fure politicienii mai putin si astfel vor fi bani si pentru studenti. Si consider ca ar trebui sa-mi platesti mie facultatea, daca vrei sa-ti platesc mai tarziu pensia 🙂 Daca nu, plec in afara. Adica numai ghertoii aia de pensionari care baga tara in cacao prin votul lor sa aiba gratuitate?De unde discriminarea asta? Cat despre burse…..sa te vad pe tine cum iti platesti cazarea si mancarea cu 200-300 de lei /luna.

    • #41

      pleaca ba de-a dura cu plata pensiei:)))))))))))) din cauza atitudinii asteia de cacat luati muie peste tot si ajungeti loseri la spalat wc-uri in spania.

    • Facultatea nu este obligatorie.
      Printre “ghertoii” aia de pensionari se vor numara in viitor si parintii tai.

    • #43

      Mă-ta, tac-tu… n-au ajuns încă “gherțoi de pensionari”? 🙂
      Altfel… există studenți care pe perioada studiilor muncesc. Poate ai putea încerca chestia asta, munca. Afară o să ai nevoie să știi cum se face.

    • #44

      da’ de ce sa pleci afara?
      wc-uri sunt si la noi…..

    • #45

      Domn’ student, in teorie tu nu ne platesti noua pensia, multumesc de intentie. De fapt, pensia ne-o platim noi insisi, dintr-o taxa ce se retine din salariu.

      Acum, evident ca statul n-o sa stea cu curul pe un munte de bani pe care sa-l pazeasca si sa mi-l dea inapoi dupa ce ies la pensie, ci il foloseste platind pensii. Iar cand o sa ies eu la pensie, imi va plati pensia din (sper) taxele colectate de la tine. Dar e pensia mea din banii mei, bani pe care statul i-a imprumutat de-a lungul timpului de la mine. Nu-mi platesti TU pensia.

      Bine, de fapt eu nu sunt de acord cu sistemul asta “centralizat”. Nu dom’le, nu mai strange statul bani pentru pensii ci e treaba fiecarui om sa fie chibzuit si sa-si pastreze niste bani pentru cand s-a saturat de lucru; nu trebuie statul sa ma forteze sa ma inscriu in sistemul public de pensii. In felul asta nici tu nu te-ai mai caca pe tine ca-mi platesti pensia.

      Iar pana una alta, din taxele platite de mine tu faci scoala aia, ca educatia e platita cu bani de la buget, bani colectati din taxele mele. Asa ca ciocul mic si joc de glezne.

    • #46

      Sa va explic cum e asta cu munca in timpul facultatii, din experienta. Daca faci o facultate cat de cat, intr-un domeniu actual (gen IT, medicina, etc) si mai si lucrezi in timpul facultatii o sa treci prin ea ca gasca prin apa. Daca ai ceva creier o sa o termini la timp, dar o sa te tarai cu note de 5-6 si o sa ramai cu < 5% din materie. Daca intamplator esti si putin prostut, n-o sa mai termini facultatea.

    • #47

      @Sabotor: Foarte corect si frumos spus, dar nu in totalitate. Studentul poate spune si el ca isi plateste singur educatia, din taxele pe care le va plati in viitor, ma rog, sub rezerva ca nu va pleca din tara. Si daca pleaca in UE tot corect este, e libera circulatie a fortei de munca, astea-s regulile, si la noi pot veni doctori din Germania.

    • #48

      Daca ai vorbit la misto e ok, dar daca esti serios atunci e grav. De ce sa iti platesc eu facultatea !?..aia ar trebui familia ta sa o asigure sau tu, cum e prin SUA spre exemplu.

    • #49

      Coae, eu din prima bursa mi-am luat o bricheta zippo si o bere. La cantina imi permiteam o data pe luna sa merg. Cand strangeam banii ma imbracam la costum si o scoteam pe prietena la o cantina. Cand ramaneam fara bani si mancare adica marti puneam de o cheta cu amicii vasluieni si luam un borcan de mazare sa mancam. Nu era nimic gratuit, fmm dragnea.

    • #50

      Hai sa fim violenti si sa facem presupuneri, sigur o sa ne simtim mai superiori :))

    • #51

      cei mai superiori

    • #52

      @almare: “puneam de-o cheta cu amicii vasluieni”. Aha. Adica cine tinea de sase si cine lovea cu toporu’?

    • #53

      Nimeni care sa iti explice p-aiciea ca astia sub o anumita varsta nu vor mai beneficia de pensie de la stat?
      adica tot ce ajunge deoparte in conturile alea sunt controlate de niste companii private. eu zic sa incepi sa iti pui departe niste bani Studentule ca o sa vina zile negre si nopti albe pt multi.

  14. Ca la ErevanFM, Legea zice sa i se dea cetateanului o masina, amendamentele ulterioare prevad ca 1. nu e vorba de masina ci de bicicleta si 2. sa nu se dea, ci sa se ia.
    Si da, mocalitate pentru plimbat d-ampulea cu trenul ? De ce?

  15. #55

    Studentul se prezinta la casa si, pe baza actelor doveditoare, primeste bilet fara sa plateasca. Biletul va fi validat in tren de controlor. E o chestie de procedura a opertorului feroviar, ca sa nu piarda timp nasul cu verificarea tuturor actelor doveditoare ale studentului.

  16. #56

    Si pe vremea mea era o reducere la tren pentru studenți, dar intre Iasi si Piatra Neamt nu există tren direct ci unul care trece prin Bacău asa ca făcea 4 ore, cu autocarul ajungeai in 2 ore.

  17. #58

    Participarea la un meeting e un act de civism, tot ceva in interesul cetatii si nu tocmai amendabil, in schimb nu atat neparticiparea la vot din decembrie, cand tot asa li s-a oferit gratuitate pe transport, mi s-a parut aiurea, ca nici eu n-am votat, cat rapsunsurile “smecherite” pe care au inteles sa le dea. Cat de tampita sau de tampit sa fii sa spui tocmai coborat din tren ca te doare-n xxx de scopul pentru care ai fost scutit de plata ?

  18. si porcaria asta era in programul de guvernare? ala de il flutura pe la toate televiziunile! Surpriza ! LA mine in oras studentii nu mai au reducere nici macar pe autobuze! Cine are nevoie de intelectuali ? Franta,Canada si multi altii .Romania lui dragnea nu are nevoie de asa ceva.
    PNL se tot duce in jos si se mira de ce ii injura alegatorii !

    • #60

      … adica tu ce zici ca asa sunt atrasi intelectualii – li se ofera gratuitate pe tren/autobuz….?

  19. Offtopic: Eugen Teodorovici asta a avut odata un bairam cu secretare la Coastele Suzanei acolo. Karaoke, beuturica, hore, nebunii…

  20. #62

    Lasa, ca nici bursierii nu-s toti emeriti.

  21. bai, mie mi se pare o miscare normala. E o metoda de a ajuta studentii sa ajunga acasa.
    Si asta cu biletele e normala. E anormal la RATB unde nu se dau abonamente moca, deci ratbul plateste taxe ca si cand ar oferi abonament moca tuturor oamenilor din oras care beneficiaza de scutire

  22. #64

    A pro pos de pensionari, un multinationalist care se duce in pauza de masa la un supermarket risca sa intarzie la multinationale din cauza cozii de pensionari care o tin de vorba pe doamna vanzatoare.

    Traiasca Dragnea ca a marit pensiile sa aiba oamenii unde sta la coada!
    Traiasca pensionarii ca nu le lasa pe vanzartoare sa se plictiseasca!
    Cuie la morporatisti

    PS. Ne vedm duminica in PV cu copiii

  23. Și eu am zis de la început că nu trebuie date bilete gratuite în neștire: 4-5 pe an, acolo, să plece să să vină din vacanță, la Paști și la Crăciun, și eventual la vot. Ce atâta plimbăreală pe banii mei?

  24. #69

    M-am convins ca aia de la PNL sunt la fel de cretini ca aia de la PSD.

    Ar trebui sa existe o restrictie, dar nu asa.
    Ar trebui sa puna limita la numarul de calatorii, si eventual o taxa simbolica, ca sa nu cumperi timp de 1 saptamana bilete, ca nu stii cand ti se scoala sa mergi cu trenul – la partea asta sunt de acord cu Cetin, ce e gratis, nu e apreciat.

    Inainte erau 18/24 cupoane de 50% din pretul de baza, ieseai cu 20% mai ieftin decat pe online (ca daca cumperi online bilete, ai reduceri, dar cu cupoane nu poti cumpara online pentru ca hartie). Studentii puteau calatori unde voiau. Nu m-am prins, daca se desfiinteaza gratuitatea, daca se re-activeaza reducerea.

    De ce ai calatori in alta localitate ? daca esti in an terminal, poate mergi sa iti cauti un job, poate mergi la vreun concurs, sau poate mergi la bunici sau la prietena
    Nu stiu daca ati fost in tren “sageata albastra” dar sunt destul de infecte, nici vorba de placere in a calatori cu asa ceva. Sursa FB vid.me/9kCU . Nu cred ca studentele intreprinzatoare se preteaza 🙂

  25. Eu, personal, nu am cerut gratuitate. Culmea, acum am plătit mai mult decât înainte pentru ca nu prea mai sunt locuri la clasa a 2a. Astfel, în loc de 6 lei cum dădeam înainte, am plătit 14. Gratuitate? Nu prea. Trenurile tot atâtea vagoane au deși numărul de călători a crescut.
    Tot se bat în piept cu programul de guvernare. Chestia asta chiar era inclusă acolo. De ce o retrag acuma?
    E jegos modul PNL-ului de a face politică. În public sunt cu poporul, chipurile, iar în spatele ușilor lucrează de parca ar fi membri PSD.
    Sa închei, eu prefer sa îmi plătesc călătoria singur doar sa știu ca PSD-ul ar face ceva pentru tara, nu pentru propriul buzunar.

  26. De elevi a spus ceva? Ei nici in oras nu au gratuitate, si vorba aia, liceenii nu merg obligatoriu la cea mai apropiata scoala de casa, iar ei inca nu au pregatirea necesara pentru un job. Dar… liceenii nu au toti drept de vot, asa-i? … Deci bine punctat in articol

    • #72

      Elevilor care fac naveta, cu microbuzul de exemplu, le este decontat transportul, probabil si cu trenul.

      In oras tine de regia de transport a primariei, si cam in toate orasele se dau abonamente subventionate daca nu chiar gratuite pentru elevi (si studenti)

  27. #73

    Unde gasesc studente dispuse sa vanda parti componente? Intreb doar de curiozitate.

  28. #74

    Neam de curve. Asta suntem din orice unghi te uiti.

  29. #75

    Unele facultati fac anual si/sau semestrial practici de specialitate in diverse zone din tara. Deplasarile astea se fac si cu trenul (spun asta din experienta), iar unii studenti chiar nu stau bine cu banii… Voi ziceti ca daca vor sa faca o facultate sa lucreze.. boss(ilor), daca vrei sa inveti ceva bine si sa ramai cu ceva, e bine sa mergi la cursuri si sa ai timp sa te pregatesti. Daca vrei licenta pe bani (eventual si un doctorat), da atunci mergi doar la examene, dai banu si gata. Dar altfel? Era bine daca lasau ca pe vremea mea, reducere 50% macar. Fereasca dumnezo sa se scoata complet vreodata locurile bugetate. O populatie cu educatie precara este mai usor de exploatat/manipulat. Si chiar nu ducem lipsa de prosti in tara asta.

  30. #76

    Pe vremea studentiei mele se facea blatu’ la greu. Nu stiu daca mai e asa, dar daca inca se circula cu nașu’, studentii vor merge cu nașu. Asa ca din punct de vedere al latitorului de taxe si al CFR-ului, studentii tot gratuit vor calatori.
    Daca PSD vor sa ajute studentii, atunci sa le dea o calatorie pe luna moca, e suficient, zic eu…

  31. #77

    bre, sa le dai gratuitate astora e ca si cum ai juca poker si l-ai imprumuta cu bani pe adversar. Plm, practic ii dai bani sa joace impotriva ta.

  32. #78

    ei hai ca sunteti si tu si badea pe o lungime de unda. mai spune-ne cum suntem lepre, lipitori, jeguri, milogi, drogati, vad ca achiesezi si tu ca “o ardem hippie”, mie cel putin nu imi vine sa o ard hippie 4 ani de facultate, unul de master si 2 ce mai vreau sa ii fac la INM si cred ca nu le arde nici alora de la medicina sau de la politehnica. ce bani sa bagam? categoria noastra nu are nici un venit, unii se chinuie sa lucreze part time, dar nu poti sa fii si eminent sau sa ai rezultate bune si sa tii si un job intreg. bursele sunt putine si mizerabile, caminele exact la fel. nu avem nici un fel de alt beneficiu, nu mai avem nici policlinica studenteasca, nimic. pana la urma si parintii mei cotizeaza. vorbim despre formarea viitoarei societati, a unor oameni cu studii superioade, care vor fi medici, ingineri, profesori, procurori. Insulti astfel pe toata lumea, iti aduc aminte ca studenti suntem niste ani, muncim pentru noi sa ne facem un viitor, nu suntem aici sa o “ardem hippie” si nu putem si toti “emeriti”, nu cred ca in vreo tara abunda asa facultatile doar de eminente. suntem cum suntem, exceptionali, buni, bunicei, whatever. nici macar imprumuturi studentesti nu exista, da, mi-l asum, il platesc cand termin, ca in uk, da-mi sansa asta, tu, stat, sa fiu independent. in fine, chiar nu sunt de acord cu tine.

  33. #79

    Si nu am mers in viata mea acasa cu trenul, e infect si fac in 4 ore un drum de o ora jumatate, eventual in deplasari, la o conferinta una alta, sau o data pe an cand mai vin si eu la bucuresti, crede-ma, nu acolo se pierd banii platiti de tine la stat.

  34. #80

    m-as indigna mai tare pe lucruri de genul decontarilor de care beneficiaza cei din MAI, au hotelurile lor, vacante gratuite

  35. #81

    Problema e ca nu plateste nimeni calatoria aia… doar studentul nu plateste bilet. Si cfr-ul mai merge un pas spre faliment :))

    In alta ordine de idei mi-am deschis prima afacere la 18 ani, am lucrat toata facultatea la afacerile mele, am terminat medicina la buget (n-am platit taxa ever) in fiecare an am avut 1-2 restante pe toamna… sunt medic rezident am mai facut 2 mastere si pe domeniul meu sunt printre cei buni. Aaaa si m-am si distrat , am fost la.party-uri, fete tot ce trebuie. Am avut niste restante la somn si prin anul 5 am ajuns in spital cu boala autoimuna
    .. dar se poate si fara daca renunti la alcool si distractii. Dar la 20-24 de ani poti oricce 😉

    Altfel media de somn de 3-4 ore cativa ani la rand nu te ajuta :)))

  36. Au fost şi studenţi (nu foarte mulţi, dar au fost) care au votat cu PSD pentru treaba asta cu transportul gratuit oriune în ţară cu trenurile CFR. Ţeapă!
    Nu e nici prima ţeapă şi cu singuranţă nu va fi ultima, ci doar a doua dintr-un lung şir ce va urma.

    Prima a fost aia cu Sevil Shhaideh propunere de prim-ministru. O bună parte din oameni au votat PSD pentru ultra-ortodoxismul afişat al acestora în campaniile electorale. Ţeapă!

    Oare românii se vor învăţa minte pănă la urmă cum e cu actuala clasă politică în frunte cu PSD (toate partidele şi facţiunile actuale derivă din fostul FSN, al însuşi PCR metamorfozat. Singura excepţie de moment pare acest USR, care să vedem cât va rezista la FSNizare şi ce va realiza până la urmă…)?