Felicitări Ligia, știam că poți!

Era să treacă săptămâna fără să felicităm un alt politician care și-a îndeplinit visul. Iat-o, cât se poate de roz și cu aceeași privire ageră, dar inteligentă, în poziția de făcut filmuleț TED.

Să nu vă prind că ziceți că nu e chiar TED ăla mare, ci e TEDx. Înțelegeți că standardele sunt altfel când ai doctorat de la Uni Luxemburg și totuși alegi să te întorci în România.

Eu îi spun „efectul Caramitru” – e atunci când renunți la cariera aia mișto din vest pentru că îți pasă de patrie și vrei să schimbi ceva (sau orice alt motiv pe care poți să-l dai în afară de „nu m-ar angaja ăia nici la McDonald’s”). Vii înapoi pentru că îți cam plac standardele din românia, unde mai dai un tun fără să-i pese nimănui și fără să ți se întâmple nimic, mai știe lumea cine-i taică-tu.

Înapoi la prilejul nostru de bucurie. În caz că n-ați participat la evenimentul de 50 de lei, avem aici părți din cuvântare.

La doctorat a fost cel mai greu […]. A trebuit să încetez să fiu de acord cu ceea ce citeam și să reușesc să reproduc și să trec la a filtra critic ceea ce citeam și a produce ceva nou, la a inova.

La doctorat? Așa devreme? Ok.

Dacă un copil nu are parte de acele interacțiuni de calitate, de acele schimburi care îi permit ca, întâi mimetic și apoi prin descoperire a propriului sine, să învețe, atunci are întârzieri în dezvoltare.

Corect. Ar putea să ajungă la doctorat fără să filtreze critic ceea ce citește.

Vă aduceți aminte de pandemia de COVID-19? Cumplită, grea, aducătoare de tragedii sfâșietoare, dar și de frici ale celor care nu au avut neapărat probleme de sănătate.

Aici avem un pic de aplauze pentru colegii de la PNL, Monica și Sorin, care au gestionat impecabil situația, cu strategii complexe de genul „dacă n-aveți nevoie de nimic sunt aici”, respectiv „plm, vă descurcați”.

Și acum niște teorie de pe Luxemburg:

O politică publică de succes are nevoie de trei lucruri: o problemă, niște soluții viabile care să o adreseze și așa-numitul – în engleză – “policy mood”, adică o disponibilitate a societății să accepte atât existența problemei, cât și viabilitatea soluțiilor.

Vedeți voi, e ȘI vina voastră. Soluțiile nu-s absolut imbecile, nu sunteți voi în policy mood și poftim ce iese. Fiți mai în policy mood, ce dracu’.

Să nu uităm că educația construiește doar dacă ieșim din zona de confort, doar dacă ascultăm și alte puncte de vedere.

Orice ar fi, că vă știu troli și vă stă capul numai la tâmpenii, nu vă apucați să-i scrieți în comentarii chestii precum:

– de ce a fost nevoie de Sodex/ Pluxee pentru pomana prima didactică de 1500 de lei
– cum explici, mai exact, unui copil că media lui de 9,90 nu se califică pentru bursă de merit
– cât mai costă să stingi o grevă sindicală
– (despre doctorat) dacă 14 interviuri și comparatul unor rapoarte se consideră inovație
– legătura dintre cariera ei politică și faptul că prin 2005 era săgeată în ANOSR

Am lăsat la sfârșit cea mai bună parte, anume:

Ca ministru, simt educația așa cum simt aerul pe care îl respir.

Totul are sens. Doar hipoxia cerebrală poate să explice asta:

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.