Am primit pachețelul acesta de la Fashion Days, ca să marcheze începutul campaniei lor de reciclare a hainelor vechi, pe care nu mai doriți să le păstrați. Sacul din filmuleț este pentru respectivele haine.

Vor monta 9 containere în București, Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța, în parteneriat cu Asociația Banca de Haine. Împreună vor colecta, igieniza, transporta hainele și se vor asigura că ajung unde este nevoie de ele. Campania va continua și se va extinde și în 2021.

Găsiți undeva în film și un cod de reducere de 300 de lei pentru achiziționarea de produse de pe Fashion Days. Din ce scrie pe el, e valabil de pe 16 noiembrie. Primul care îl introduce, îl primește și e rugat să vină aici să ne arate ce și-a cumpărat.

Sunteți invitații mei să donați haine pentru oamenii care au nevoie, aceasta nu este o campanie, nu am primit bani ci este doar dorința mea de a încerca să ajut pe cei din jur. Bine, am primit 3 eclere și codul ăla pe care vi l-am dat vouă, aia e, pișcotar, eclerele nu aveam cum să vi le dau, drept pentru care, le-am mâncat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.