Am o problemă masivă cu abordările care se vehiculează acum în presa de calitate din românia plus facebook. Despre amenințarea stihiilor care vor veni odată cu ajungerea la guvernarea a Veorikăi. Despre cum va arde totul, cum va curge lavă pe străzile orașelor, iar oamenii vor geme sub jugul împilării.

Dar stai
Dupa ce ni s-a explicat toata campania ca atributiile presedintelui sunt limitate, că efectiv nu are ce să facă în fața unui parlament dezlănțuit, deci nu avea ce face, voiai sa vina Tariceanu, deci nu avea ce face, acum aflam ca, daca vine Veorika, se declanseaza potopul? Pai cum, ca doar atributiile presedintelui sunt limitate, nu? Efectiv nu are ce să facă, nu? ARE ATRIBUȚII LIMITATE, CE NU ÎNȚELEGEȚI, că altfel, cu siguranță, nu o demitea pe Kovesi prin intermediul purtătorului de cuvânt, nu?

Inteleg ca directia de comunicare este inducerea în mintea romanilor ca, cumva, sunt la colt si nu au ce sa faca, Klaus e solutia si optiunea, nu avem ce sa facem, indiferent de ce a facut sau nu a facut, important e ca doar asa iesim din marasm, trebuie să trecem peste tot ce a făcut KW, să votăm cu silă, gen, dar să votăm cu cine trebue.

Cred ca trecem prea usor peste faptul ca EXACT aceeasi oameni i-au numarat firele de par din fund lui Barna, care e evident că nu avea basca, deci nu se ridica la nivelul cerut de eleganți elocventi in elocinta lor lirico-politica. Deci Barna nu era bun, pentru ca avea basca gresita, dar lui Klaunus trebuie sa ii trecem cu vederea, sa il votam oricum, pentru ca el e soluția si sansa?

Permiteti-mi sa râd cu pofta și să refuz.
Intre timp, micutul Hans si-a organizat dezbatere cu ziaristii si “influencerii” de casa, 8 oameni, cu afinitati clare pro Johannis si intrebari servite, sa para ca raspunde rapid si inteligent. Știi cum e, e greu să râzi de oponentul tău și să acreditezi ideea că e prost, când tu nu ești în stare să deschizi gura. Fix în aceste momente, niște echipe de campanie lucrează din greu la întrebări dificile și răspunsuri deștepte, care să facă facebookul să explodeze la final Da, acesta e președintele meu, uitați și voi, 5 ani doar s-a prefăcut că nu deschide gura, de abia de acum începem lupta.

Inca o data, nu sunt tampit, stiu ca cele mai mari sanse le are domnul Hans Bring Ze Flammenwerfehr. Dar niciodata nu voi accepta sa capitulez in fata manipularii grosolane a serviciilor aflate sub comanda directa a maretului carmaci. Nu vreau eu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

130 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Hai Viorica, hai ca se poate. Trimite ficusul la locul lui, pe balcon, in soare <3

    • #2

      Man, comentariul asta mai ca ma face sa ma duc sa o votez de fapt chiar as vota-o daca asa afla ca o trimite la spalat papuci pe gurista firicica

    • #3

      Vorba lui tata (vis a vis de mancare proasta, comunisti sau minciuna). Viorica sau alti criptocomunisti si nomenclaturisti sa papi tu.

    • #4

      Baiatul asta.. Ioan…. trebuie internat urgent. E maltratat rau de comunisti in mintea lui.

    • #5

      Sa se ia de mana cu Lucian si sa se interneze impreuna

    • #6

      A privit cu atentie si ingrijorare ?

  2. #7

    Asa e, între o proastă si un ticălos prost, aleg clar proasta, măcar pt. simplul fapt ca nu e si ticaloasa!

    • #8

      “măcar pt. simplul fapt ca nu e si ticaloasa”
      HA! HAHA! AHHAHAHAHAHA!

      Se zice corect “între o proastă ticăloasă si un ticălos prost”.

    • #9

      …problema cu clotza de Veorik este că, pe lăngă că e proasta gramada mai e si ticaloasa.

    • #10

      Se vede ca rumanul are memorie scurtă, 2009, Geoana-Petrov, s-a ales ticălosul ca nu era ciumat rosu, nu?
      Si ce ne-a mai tras-o chioru’ , unii si azi mai fac parastase pt. cei mulți care s-au sinucis in perioada de glorie 2010-2012! Care hă, hă?

    • #11

      Stai. Deci:

      – 10 august cand ea a plecat in concediu si a pus-o pe Carmen Dan sa ne gazeze pentru ca am indraznit sa prostestam impotriva ei

      – blocarea cu disperare a lui Kovesi pentru a nu ajunge procuror european, respectiv sustinerea ordonantei 13 in Parlamentul European,

      – excluderea lui Birchal din psd pentru ca a indraznit sa nu isi bata joc de justitie,

      – declaratiile cu mutarea ambasadei Romaniei la Ierusalim

      – prietena de catarama cu Dragnea pana cand acesta a ajuns la inchisoare, si cand brusc nu mai conteaza, a uitat, nu exista, om rau, om rau!

      – dar ceasul asta e nu e chiar 5000 de euro (in vreme ce votantii mei nu castiga atat intr-un an) nu o fac pe Dancila un jeg imputit si ticalos de om.

      – Minciuni sfruntate cu Iohannis care vorbeste dupa cum i se dicteaza in casca, in vreme ce ea citeste poticnit de pe hartie

      Am inteles.

      Pentu informatia ta de alegator psd (lucru vis a vis de care nu am nicio problema, e prerogativul tau sa votezi cu cine vrei), Dancila este in primul rand o ticloasa de ultima speta, si abia in al doilea rand extrem de proasta.

    • #12

      Nu pot sa votez PSD, ca nu sunt iobag sa umblu cu cusma in mana

  3. #13

    Cred ca niciodata nu a fost mai mare manipularea la niste alegeri in Romania. Nici macar atunci cu Iliescu in ’92 si celebrul “nu ne vindem tara”. Aia era o manipulare grosolana pentru patriotii de romani scapati din lagarul comunist.

    Acum e fix ca la carte si ma mira foarte tare ca niste oameni altminteri inteligenti au picat super usor in paradoxul asta de “votam klaus ca sa nu iasa veronica” dupa ce in 2014 au votat “klaus ca sa nu iasa ponta”.
    Atunci parca fusese mai veridica manipularea cu sectiile din diaspora pentru ca probabil prostii de pesedisti chiar au vrut sa o comita cu diaspora dar tot rostogolul mediatic si propagarea s-a facut tot prin servicii pentru ca ficusul sa fie inscaunat. Chiar si PSD-ului i-ar fi fost mult mai greu cu Ponta decat cu Klaus. Imaginati-va doar cate clinciuri ar fi avut Dragnea/Partidul cu Ponta presedinte. Insa cu Klaus totul a mers struna.
    Asta nu inteleg romanii, ca nu voteaza Klaus ca sa scape de PSD ci voteaza Klaus CA SA FIE BINE PSD-ului.

    Iar manipularea din 2019 cu Rise Project, cu primarii PNL care au ajutat-o pe VIorica, cu campania asta media impotriva USR Barna (vezi toti activatii: Moise, CTP, Mindruta, Tolontan), cu ideea ca dezbaterea nu e ok si ca in occident nici nu sunt dezbateri, ca oricum n-ai ce sa dezbati cu o tuta.

    Insa nimeni nu-si mai pune intrebarea cum tuta asta e subit indezirabila cand tocmai Klaus a numit-o premier batandu-si joc de poporul roman tocmai pentru binele lui personal ?

    Manipularea serviciilor e atat de bine facuta incat parca a tras un val pe creierele oamenilor si nu vad ca de fapt trebuie sa aleaga intre USL 1 si USL 2. Votam SIDA ca sa scapam de cancer, smart.

    Nu ca as fi postac pesede (mai zicea cineva pe aici care e faza cu suceala asta) dar pe bune, la rece gandind, Klaus a dat PSD absolut tot ce a vrut la modul foarte cinic vis a vis de poporul roman. Klaus e un robot care aplica niste algoritmi care sa-l tina in vacante cat mai mult.
    Ma gandesc asa, in naivitatea mea, ca Dancila, desi proasta, manipulabila, controlata, are totusi un pic din simplismul omului simplu de la tara care si-a petrecut viata cu tantici la o placinta de branza si care mai bea cafele cu doamnele de la videle insa ca orice om simplu (telectualii ii zic tuta), cred ca capacitatea lui de a face rau e mai limitata decat a unui robot autosuficient.

    Inca nu m-am decis ce sa fac duminica. Oscilez intre a sta acasa si a o vota pe Viorica. Probabil ma voi decide dupa “dezbaterea” de maine unde daca intr-adevar totul e aranjat si pus in scena cu grija, ma duc si votez Dancila.

    • #14

      “Cred ca niciodata nu a fost mai mare manipularea la niste alegeri in Romania.”

      Corect. Psd este campion la fakenews de cea mai joasa speta, dar hai sa ne concentram pe ce face Iohannis. Namolul mintii.

    • @Costica
      Dancila are scrise pe ea acelasi cinism si aceeasi ticalosie mascata doar ceva mai bine decat Iohannis, iar modul in care a lucrat cu Liviu Dragnea ma face sa cred ca in situatia de ea-presedinte si “anti-psd” la guvernare ar fi procedat la fel. As putea chiar sa ii zic un fel de Iohannis cu labii, in ambalaj de batranica bonoma care imparte bomboane copiilor, dar nu inainte de a le da pe la cuc.
      Motivul pentru care ea prinde, insa, nu e musai infatisarea de “tusa”, “batranica” etc., ci faptul ca reprezinta o groaza de oameni care isi simt mediocritatea validata. In Teleorman, de unde sunt si eu, simt ca oamenii trec peste absolut orice cusur ar avea (la fel cum au trecut si peste ale lui Dragnea), deaoarece, or fi astia doi prosti, or fi astia doi ticalosi, dar macar sunt prostii si ticalosii lor. Eu, daca debitam ineptiile asteia in public cand eram copil, maica-mea ma crucifica in mijlocul orasului deasupra fantanii arteziene, dar o sustine pe ratutita asta de Dancila cu o mandrie greu de explicat…

  4. #16

    Cred ca niciodata nu a fost mai mare manipularea la niste alegeri in Romania. Nici macar atunci cu Iliescu in ’92 si celebrul “nu ne vindem tara”. Aia era o manipulare grosolana pentru patriotii de romani scapati din lagarul comunist.

    Acum e fix ca la carte si ma mira foarte tare ca niste oameni altminteri inteligenti au picat super usor in paradoxul asta de “votam klaus ca sa nu iasa veronica” dupa ce in 2014 au votat “klaus ca sa nu iasa ponta”.
    Atunci parca fusese mai veridica manipularea cu sectiile din diaspora pentru ca probabil prostii de pesedisti chiar au vrut sa o comita cu diaspora dar tot rostogolul mediatic si propagarea s-a facut tot prin servicii pentru ca ficusul sa fie inscaunat. Chiar si PSD-ului i-ar fi fost mult mai greu cu Ponta decat cu Klaus. Imaginati-va doar cate clinciuri ar fi avut Dragnea/Partidul cu Ponta presedinte. Insa cu Klaus totul a mers struna.
    Asta nu inteleg romanii, ca nu voteaza Klaus ca sa scape de PSD ci voteaza Klaus CA SA FIE BINE PSD-ului.

    Iar manipularea din 2019 cu Rise Project, cu primarii PNL care au ajutat-o pe VIorica, cu campania asta media impotriva USR Barna (vezi toti activatii: Moise, CTP, Mindruta, Tolontan), cu ideea ca dezbaterea nu e ok si ca in occident nici nu sunt dezbateri, ca oricum n-ai ce sa dezbati cu o tuta.

    Insa nimeni nu-si mai pune intrebarea cum tuta asta e subit indezirabila cand tocmai Klaus a numit-o premier batandu-si joc de poporul roman tocmai pentru binele lui personal ?
    Manipularea serviciilor e atat de bine facuta incat parca a tras un val peste creierele oamenilor si nu vad ca de fapt trebuie sa aleaga intre USL 1 si USL 2. Votam SIDA ca sa scapam de cancer, smart.

    Nu ca as fi postac pesede (mai zicea cineva pe aici care e faza cu suceala asta) dar pe bune, la rece gandind, Klaus a dat PSD absolut tot ce a vrut la modul foarte cinic vis a vis de poporul roman. Klaus e un robot care aplica niste algoritmi care sa-l tina in vacante cat mai mult.
    Ma gandesc asa, in naivitatea mea, ca Dancila, desi proasta, manipulabila, controlata, are totusi un pic din simplismul omului simplu de la tara care si-a petrecut viata cu tantici la o placinta de branza si care mai bea cafele cu doamnele de la videle insa ca orice om simplu (telectualii ii zic tuta), cred ca capacitatea lui de a face rau e mai limitata decat a unui robot autosuficient.

    Inca nu m-am decis ce sa fac duminica. Oscilez intre a sta acasa si a o vota pe Viorica. Probabil ma voi decide dupa “dezbaterea” de maine unde daca intr-adevar totul e aranjat si pus in scena cu grija, ma duc si votez Dancila.

    • Viorica Vasilica Dancila va castiga.E inteligenta, sensibila, diplomata, cu bun simt, echilibrata, ferma, romanaca crestin ortodoxa, patriota, nationalista, simpatica si va fi Prima Doamna Presedinta a Romaniei! Daca va face si un Proces al comunismului si al Revolutiei din 89, va ramane in istorie! Sau doar aducand Monarhia legitima care a facut Romania Mare!,garanta integritatii Romaniei!

  5. #18

    Si banner – ul cu Viorica Dancila unde e? sau nu e viziblil pe versiunea mobila si l’am ratat?

    • #19

      se lucreaza, a fost deja afisata o varianta, poate ai adblock

    • #20

      Trebuie sa-l aprobe Alexa intai.

    • #21

      Sunt convins, ca gasim pe aici cativa care sa iti dea o mana de ajutor sa termini in timp util, sa nu treaca saptamana!
      Daca nu… actele pentru control! 😉

    • #22

      Il poate folosi pe acesta. Daca Gyuri-Pascu nu ar fi murit inainte de a fi Casalotul premier, as fi jurat ca el o imita pe ea si nu invers… www.youtube.com/watch?v=fn9ahMpo8VE

  6. #23

    Nu stiu ce sa zic , faptul ca dancila nu are nici o autoritate in propriul partid , si e doar portavocea unei din cele 2 stapane (firea sau olgutza) imi da fiori. Dancila ar fi un minion inofensiv daca ar face ce o taie capul ( adica foarte putin), dar ea nu scopul final , ea e doar o prima piesa.
    Hai sa fiu un pic nostradamus : daca danci ia presedentia , psd v-a schimba directia si va pompa in presedinte din ce in ce mai mult putere, pregadind practic locul pentru duamna firea sau duamna olgutza , sau poate chiar si pentru domnu dragnea. Daca ficusul ramane, psd va tot castra presedentia, si poate in 5 ani cand duamna firea devine presedinte , pozitia va deveni simbolica.
    Eu vad asa lucrurile : momentan suntem cu lesa scurta a EU si a americanilor, dar se prefigureaza disparitia acelor lese in viitorul mediu… si viitorul deja l-am vazut la “tudorel sluga model” care s-a pisat pe recomandarile comisiei de la venetia.

    • #24

      bai cate greseli gramaticale am facut … 😐 , cer iertare

    • #25

      Acum imagineaza-ti ca vorbesti in fata unor camere de filmat,cu emotiile aferente..

    • #26

      In 2 saptamani am seminar de toastmasters, nici nu trebuie sa imi imaginez, plus ca la finalul prezentarii toti din audienta imi zic toate greselile 🙂

    • #27

      Daca iese Viorica Dancila fac pariu ca in prima luna il scoate pe Liviu Dragnea din parnaie ! Cat de greu e sa observi asta? Dragnea a facut-o om dinainte sa o bage ca europarlamentar. Spune-mi Iohannis ce rele a facut ca presedinte? PSD-ul in forma actuala daca castiga prezidentialele fac pariu ca in primul an dupa parlamentare ne scoate din UE si un motiv in plus pe langa ca ei sunt anti-UE, tot ce inseamna rapoarte GRECO si rapoarte MCV, pe langa asta au un comisar european care s-ar putea sa le oblige procurorii sa grabeasca anchetele si dosarele si sa nu le mai tina la dosar.

  7. #28

    Pe Iohannis l-am votat la alegerile trecute in sila si cu multa reticenta. Dupa ce am ezitat indelung si m-am intrebat daca nu cumva aleg raul mai periculos, adica mai capabil sa faca rau, acesta avand o imagine mai buna decat Ponta. Acum privind retrospespectiv, cred ca nu am mare lucru sa-i reprosez, temerile cele mari nu s-au materializat si avand in vedere ca asteptarile mele au fost foarte mici, impresia fata de el e chiar pozitiva. Nu e presedintele ideal, dar cine ar fi? O sa-l votez fara ezitarile de data trecuta.
    Frustrarile USR-istilor care spun acum ca o vor vota pe Veorica nu ma mira. Impresia mea e ca conflictul dintre USR si PSD e pur conjuctural. Datorat faptului ca e prea rentabil politic sa fii anti-PSD. Ei par nascuti sa devina aliatii de de nadejde ai PSD. Au nevoie doar de o scuza pentru a-si indeplini vocatia de a o vota pe Dancila. Am eu asa o presimtire ca pe viitor voi vota anti-USR la fel cum votez azi anti-PSD, de principiu!

    • #29

      Cine zicea ca PNL n-are postaci?

    • #30

      Se mai inseala omul! Cu postaci d’astia puturosi care baga un comentariu-doua saptamanal, nici nu e de mirare. Trebuie sa fii expert sa ii identici.

  8. #31

    N-are rost sa incerc explicatii mai detaliate, cine vrea sa inteleaga intelege, cine nu, nu.
    Treaba cu puterile presedintelui, ca ne place sau nu, nu are nicio legatura cu alegerile astea decat evantual in cazul ca iasa ficusul pe care btw. nu l-as vota altfel. In cazul in care iasa proasta inseamna pur si simplu validare politicilor guvernarii psd din ultima perioada (in ochii lor, ceea ce e suficent din pacate), adica: ciocul mic ca ati tot comentat dar ati vazut ca poporul ne vrea pe noi si implicit ce-am facut noi, chiar nu conteaza ca-i ea sau alta/altul de la psd.
    A, si mai conteaza totusi cine iasa, cand va merge pe-afara si se va intalni cu alti presedinti/imporanti…in cazul in care i se va deschide usa.

    • #32

      “A, si mai conteaza totusi cine iasa, cand va merge pe-afara si se va intalni cu alti presedinti/imporanti…in cazul in care i se va deschide usa”.

      A, pai nu conteaza, atata vreme cat nu e Iohannis.
      Cu Veorika inainte! Ce, americanii n-au prostul lor? Vrem si noi proasta noastra, avem drepturi.

    • #33

      Iasa… Aaaaarghhhh!

  9. #34

    Rezonez cu tine. Daca as spune asa ceva intre prieteni as fi catalogat imediat ca pesedist. Nu poti sa mai ai o parere despre un candidat, ca automat esti in tabara adversa.

  10. Este o situatie care ma enerveaza la culme, ca sa fiu sincer:
    – nu vreau sa il votez pe Iohannis pentru ca m-a enervat la culme cu aroganta lui (nu doar acum);
    – nu vreau sa votez cu Dancila pentru ca nu accept sub nicio forma sa o girez pe proasta satului sa reprezinte tara in afara;
    – nu vreau sa nu votez deloc si prefer sa nu imi anulez votul.
    Dar probabil ca fix la ultima varianta voi ajunge.

  11. #36

    First of all.

    Doamna în cauză va reprezenta toți românii pe alte meleaguri. Unde se duce ea, ei, acolo va duce și România. Pe mine și pe tine. Nu știu de tine, dar eu nu mă simt deloc confortabil să știu că Vasilica, ajunsă cine știe pe unde, este acolo și pentru mine. Pentru că eu nu sunt ca Vasilica, măcar din câteva puncte de vedere. Din nou, dacă tu ești ok cu asta eu nu am altceva de făcut decât să te apreciez. Ai stomac tare, te ții bine.

    Second of all.

    Doamna asta reprezintă un partid care a făcut tot posibilul să atace democrația, civilizația, normalitatea. Măi, tot. Instituțiile statului au fost cumva o hârtie de șters la fund pentru ei. Justiția, mai ales, că na, oamenii ăștia drăguți de la PSD, nu știu cum naiba se face, au probleme mari cu justiția. Cred că de la binom li se trage. Din nou, dacă tu ești de acord cu asta, eu te apreciez. Ai stomacul tare.

    Third of all.

    Campania lor a fost o campanie purtată împotriva românilor care nu poartă un anume nume. Vorba aia, Klaus e neamț, nu putem avea încredere în el, e străin, urăște România. Am scris azi un articol la mine despre treaba asta. Ei bine, eu vreau o Românie în care Cetin, Zoltan, Mustafa și Argentin (da, am un cunoscut pe care-l cheamă așa și da, este țigan) sunt români, nu alte lighioane, unele cu drepturi mai multe decât celelalte. Din nou, dacă tu ești de acord cu politica PSD pe tema asta, eu te apreciez. Ai stomacul tare.

    Îmi va fi o infinită scârbă să pun ștampila pe Iohannis și sunt al dracului de bucuros că nu sunt silit să o pun pe Barna, am scăpat de ce este mai rău. Însă nu aș putea să mă uit în oglindă dacă aș vota Vasilica sau dacă aș refuza să votez.

    My 2 cents. Or whatever 🙂

    • #37

      Hai sa o luam pe puncte.

      1. Care e diferenta intre un robot care abia vorbeste si Viorica, daca vorbim despre reprezentare in exterior? Nu esti ca Vasilica, esti ca Iohanis? Adica arogant, incet la minte? Hai sa nu facem comparatie om la om. Parerea mea e ca daca V. ajunge in situatii cheie, se gaseste un consilier care sa ii puna cuvintele in ordine.

      2. Zi-mi 3 lucruri care deosebeste PNL de PSD.

      3. Eu cred, defapt sunt aproape sigur, ca toata campania PSD + Viorica de data asta, cu prostioarele si greselile spuse de ea au fost pentru oameni simpli, unde nu foloseste un limbaj de lemn si unde se mai permit greseli. Nu imi spune ca la asemenea nivel nu se permit greseli, pentru ca la fel cum am zis la punctul 1, daca ajunge unde trebuie, eu cred ca o sa poata tine un discurs coerent – pe cand, robotul automatizat, atat poate, atat face.

      Viva Viorica!

    • #38

      BogDan a spus exact ce vroiam eu sa spun dar intr-o forma mult mai misto.Iti mai dau un plus, ca sa fie.
      Mihai, esti defazat rau de realitate, da rau de tot.
      Nu sunt indragostit in secret de neamt dar va rog eu votati cu cine vreti , este dreptul vostru, dar nu o mai transformati pe Dancila in Captain Marvel. Am inteles gluma asta cu Dancila presedinta ca e minunata si inofensiva ,am ras, da m-am cam plictisit.

    • #39

      @Mihai

      1. Uneori trebuie să fii arogant. Vezi Zlatan, vezi Malmsteen. Sunt sătul de “toți suntem la fel, trebuie să fim humble and kind”. Nope, nu trebuie nimic. Prostul e prost, deșteptul e deștept. Corectitudinea politică mi-a ajuns la os. Iar Iohannis nu mi se pare un robot. Are stilul lui, aparte și neprietenos, dar robot???

      2. Regret, aici este despre președinte, nu despre partide. Poate ai greșit cumva alegerile…

      3. Zâmbesc. Cu riduri, dar zâmbesc.

      VIVA Viorica. Dacă iese… am să încerc să las tot ce am fost vreodată aici și să găsesc un post de spălător de vase pe afară. E cam ultima flegmă pe care aș mai accepta-o. Na, s-ar putea chiar ca tot răul să fie spre bine, vă las pe voi să vă bucurați de ea 🙂

    • #40

      legat de punctele 1 si 3.
      Sunt curios de unde esti asa sigur ca KWI chiar poarta vreun dialog cu ceilalti lideri si daca da, ce discuta? pentru ca romania nu are nicio strategie externa iar rezultatele politicilor lui externe sunt 0. S-a intors cu o sapca din State si aia a fost tot.

      Legat de punctul 3, ma intreb daca nu cumva e mai ticalos sa le oferi romanilor ca al 3 lea premier o tuta pe care tu insuti o desconsideri si cu care nici nu ai sta la o dezbatere. Gen, prea proasta pentru el, foarte buna pentru romani. Numai pentru asta si nu l-as vota niciodata pe acest ticalos. Cum poate un presedinte sa accepte un premier pe care il desconsidera profund si care va duce tara in gard doar pentru a avea mai apoi un adversar slab pentru prezidentiale pentru ca pe oricine altcineva nu l-ai fi putut bate? cum poti sa sacrifici poporul ca sa iei tu al doilea mandat? cat de ticalos poti fi?
      Scuza-ma dar mie aia care se duc si voteaza ficusul ca sa nu iasa dancila mi se par mai prosti decat votantii lu’ dancila. Macar cei din urma o fac din convingere pe cand primii o fac din supunere.

    • #41

      Costica, românii au primit ce meritau, în conformitate cu alegerile lor din decembrie 2016. Ce plm tot dati vina pe Johannis?!

    • #42

      da, presedintele n-avea ce face. nici nu stiu de ce avem alegeri pentru o functie atat de impotenta. ar trebui luat unul de pe strada care arata bine si pus sa mearga in vacante prin tari straine si aia e.

    • #43

      @Costica Mecanicu – Aici este simplu. Băsescu a avut curaj să se ducă la suspendare. Iohannis nu a avut. Da, Klaus nu are ouă. Yet again, eu nu-mi mai doresc azi țara aia spartă-n două de Băse. E un om în care am crezut, cu care am stat de vorbă, care mi-a adus un pahar la masa la care am stat amândoi. Ăsta-i ăla care mi-a futut a doua oară ideea de schimbare 🙂 Dar nu. Nu trebuie ajuns iar la ura aia. A, că azi avem de votat un ficus versus o ferigă? Păi… poate ar trebui să ne uităm la noi ca neam și să ne dăm seama de ce putem face doar atât…
      Una peste alta, ficusul se mai ține sub control. Feriga, dacă ajunge să se întindă…

    • #44

      Care e diferenta dintre un robot si Viorica? Pai Viorica nu trece testul Turing, robotul mai are o sansa.

    • #45

      eu nu inteleg cum prind la lume atacurile astea la Barna si USR . Adica nu este clar de unde vin ? deci avem de ales intre un mameluc pe care l am vazut 5 ani ce a facut (sau nu a facut ) , o analfabeta picata din senin in politica . pe langa ei mai avem cateva optiuni decente . Barna , Paleologu . Cetin a explicat ff clar in articol cum este situatia . eu nu imi dau seama de ce nu facem schimbare . schimbare totala . de ce ne temem? cum pana mea sa ii votam tot pe aia de 30 de ani . am vazut ce au facut , am vazut cat sunt de compenenti si noi tot pe aia si tot pe aia . asa ceva …..

    • #46

      Costică, am spus eu ceva despre ce putea, sau nu, să facă președintele României? Nu, românii, în conformitate cu alegerile lor din decembrie 2016, merită multă muie. Ceea ce au și primit. Aparent n-a fost destulă.

    • #47

      “Nu știu de tine, dar eu nu mă simt deloc confortabil să știu că Vasilica, ajunsă cine știe pe unde, este acolo și pentru mine”

      Stii care-i treba? Nimanui nu-i pasa. Am mers prin multe locuri, sunt emigrat de aproape 10 ani, dar nimeni niciodata nu m-a intrebat de politicieni romani, cine e presedinte si alte chestii de genul asta. Nimeni nu va remarca ca nu leaga doua vorbe pentru ca nimeni nu sta sa o asculte. Vor rade numai aia care interactioneaza cu ea, dar atat, mare scofala.
      Mai multe griji imi fac despre restul romanilor decat de Veorika. Ca asta va tine minte omul aici, ca a avut vecini romani, 15 intr-o casa, care se pisau afara pe zid.

    • #48

      @Mihai

      “robot” – eu iti sugerez sa nu mai reproduci ce ai auzit pe Antena 3. Poate nu mi-o place de Iohannis, dar pe propagandistii criptocomunisti ii dispretuiesc din tot sufletul.

    • #49

      @Bogdan

      Scrii foarte bine. De acord cu ce spui.

    • #50

      @Ioan – daca nu ne potrivim la idei, nu inseamna ca sursa ideilor e Latrina 3 🙂

    • #51

      Ce are sula cu prefectura? Eu am spus asa: folosesti acelasi limbaj perpetuat de antena 3 la tv si de psd pe facebook.

      – robot – preluat de la antena 3 si Olguta.
      – “pnl si psd acelasi lucru, aceeasi mizerie” si “ma pis pe el de vot” e o chestie preluata din fakenews-urile psd din 2016 pentru dezangajarea votantilor de dreapta.
      – viorica inocenta si vulnerabila – campanie psdista

      Este irelevanta diferenta dintre ideile noastre. Nu despre asta vorbesc. Vorbesc despre limbajul folosit.

    • #52

      Mihai, explica-mi si mie de ce nu vrei sa iesim din secolul XX ? Chiar nu te-ai saturat sa vezi prosti in functii politice importante? Cum pilula mea crezi ca o proasta e o varianta buna? Guvernele lui Dragnea + Ponta au facut dezastru si impreuna cu primarii lor au dus tara aproape in faliment. Au creat Ministerul Dezvoltarii prin care s-au furat cei mai multi bani. Oamenii astia ne-au obtinut contracte la cele mai mari preturi din Europa, au facut imprumuturi cu dobanzi inimaginabile la nivelul unei tari, numai in ultimele 9 luni (pana sa cada) au imprumutat aproape 9 miliarde de euro. Si-au angajat toate pilele peste tot, si-au acordat pensii speciale care nu exista in toata Europa. Repercursiunile au dus la carburanti, mancare, utilitati =》 scaderea nivelului de trai. Avem cel mai scumpe alimente din Europa esti nebun? Au scos 19.000 de puscariasi, hoti, violatori si pedofili (daca ti-ar fi violat copilul sau orice ruda cred ca tineai cont) Si-au dat legi si mai urmeaza ca sa poata scapa de puscarie. Ce motive ai avea sa mai tii acest partid la putere ? Nu iti dai seama se gravitatea situatiei. Ai impresia ca e un vot asa alandala si nu conteaza.

  12. #53

    Chiar așa limitate cum ar fi puterile ”prezidentei” și tot e in stare să facă niște gafe care să ne bage în căcat, cum ar fi mutarea ambasadei din Tela Viv (Grapini copyright). Si de unde nu putem ști că așa cum paiața a fost ”sforărită” de un pușcăriaș mai ‘nainte, nu poate fi și mai departe, de te miri cine (statul perpendicular, Putin, klingonienii, insert somebody)?

  13. #54

    Veo presedinte = premier PSD = guvern PSD.
    Nemaivorbind de dumele diplomatice care pana acum ne-au amuzat, hehe, pentru ca singura nu avea autoritate sa faca nimic (desi simplul fapt c-a dat din gura pe tema mutarii ambasadei a stricat niste socoteli). Dar hei, cui ii trebuie relatii bune cu partenerii externi? Doar suntem pe primul loc in Europa la floarea soarelui. Si la ciubotica cucului.
    Poate asta se doreste, na.
    Si s-a scris istoria.

  14. N-am vrut Barna asa ca acum alegem intre iliescu si vadim 🙁

  15. #56

    va dati seama daca candida Basescu impotriva astora 2 la un loc ? intr-un ipotetic tur 2 format din 3 candidati ? lua cel putin 70% din voturi. daca i s-ar da acum voie sa candideze direct, fara campanie fara nimic, doar l-ar pune si pe el acolo pe buletin, sunt 100% sigur ca ar iesi LEJER presedinte din nou.

    cred ca si Domnul Dan Diaconescu Direct ar lua pe la 60% impotriva astora.

    • #57

      Basescu a fost cel mai bun presedinte pe care l-a avut Romania si probabil nu va mai fi niciodata unul mai bun ca el. E foarte trista chestia asta dar asta e adevarul.

    • #58

      Radu, decât să spui că Băsescu a fost cel mai bun președinte pe care l-a avut România, mai bine taci și realizeză că ROMÂNIA NU A AVUT NICIUN PREȘEDINTE BUN!
      NICIUNUL!
      NICIODATĂ!

  16. Foarte adevarat ce ziceti de johannis dar, rational vorbind, mai bine imi tatuez scrotul decat s-o votez pe dancila

  17. #61

    1. Psd pnl usr plm….etc. Nu exista asa ceva. Partide cu doctrina clara. Cu oameni verticali. Vrajeala. Sint gasti formate din diverse lichele care au ca scop bunastarea lor si a gruparii din care provin. Iar lichelele astea se perinda dintr-un partid in altu dupa cum e interesu. Asa ca mai moale cu partidele. Acelasi kkt pansat. Javre toti.
    2. Veo e proasta si klaus e destept. Serios? Molău ala daca n-ar avea consilieri n-ar fi in stare sa lege 2 vorbe. P-asta daca nu-l chema iohanis si nu era asociat (in mod eronat) cu imaginea neamtului harnic si priceput, nu-l angaja nici dracu. Ptr ca omu e usor retard. Si are si probleme in a-si controla nervii.
    3. A venit guvern pnl. Declaratii pompoase si panicarde. E nasol. Al Capone. Registre duble. Si prostii se uita in gura lor. Si ce sa vezi. Nea Cîțu nu stie cum s-o mai dea. Ca cica nu asta a zis. Si apare si Ralu Turcan si spune ca ce-a zis Cîțu a fost asa o figura de stil. Sa moara ma-ta ca asa a fost? Nu cumva voi astia din guvernu nou nascut spuneti toate kkturile numa ca sa iasa klaus iar president? Sa nu va iau mufa-n cuc atunci.
    In afara de mwe psd ce altceva ati facut ma?
    Zi ma klause. Parca tu erai bot in bot cu psd acu ani de zile. Zi Raluco si tu. Ba cu Base ba cu stolo ba cu klaus. Umbli din pwla-n pwla ca albina din floare-n floare. Mai dai si-o limba pe la udrea ptr diversitate. Orbane, tu….tot cu mandolina?

    • #62

      Deci consilierii sunt cei care gestioneaza comportamentul si limbajul presedintelui. E bine de stiut. Dar oare d-na Dancile pe cine are consilieri? Olguta, Firea si compania…

  18. #63

    Ba baieti, votati cu cine vreti.
    Dar eu nu o sa mai votez ever cu PSD (dupa Iliescu in 2000), si cu atat mai mult cu o analfabeta.

  19. #64

    Bai daca tot luam ce-a facut Klaus in balon, hai sa vedem ce-a facut Veo! Lasati vrajeala ca asta ne-a futut maxim numele tarii pe extern. Iar intern, dumenzeu cu mila.

  20. #65

    Respect parerea ta , dar eu votez sigur cu Johannis . Nu pot trece cu vederea ce a facut PSD in ultimii ani profitand de larga majoritate parlamentara . Iar doamna a fost mereu in prima linie , aplicand frumos toate ordinele de partid .

  21. #66

    momentul in care exista o discutie daca si de ce e mai bine sa votezi dancila in loc de iohannis.
    noaptea mintii

    • #67

      Discutia asta nu avea loc niciodata, daca existau niste argumente de ce sa votezi claus. Daca nu exista, apare discutia!

    • #68

      noaptea mintii e cand votezi tusea ca sa scapi de junghi si o faci a doua oara, fortat, ce? vrei sa vina ponta/dancila? voteaza o leguma aflata in moarte cerebrala ca se ocupa baietii din spate de restul si semneaza tot ce vrea psd.

    • #69

      Ba costica nu te mai activa asa tare poate plezneste vre-o vena ceva! Nu merita, iti zic eu 🙂

    • #70

      @domnilor : presedintele nu e doar omul , e intreg aparatul din spatele omului, si fara suparare , ceea ce se vede in spatele proastei, pare de cateva ori mai hidos decat ce se vede in spatele ficusului. Nerabdarea cu care uamenii duamnei viorica doresc sa se razbune pe “inamici de partid-tara”, mie personal, imi da frisoane.

    • #71

      Dap. Drobul de sare. Daca tot are Iohannis niste bube, mai bine votez direct cu cancerul la plamani.

  22. #72

    Hai ma ca acum e tolerabil cand votez. Nu mai trebuie sa ma biciuiesc ca atunci cand am pus de nevoie ștampila pe Iliescu.

  23. #73

    Articolul asta m-a convins sa merg la vot. Pentru prima data in 30 ani simtisem ca de data asta nu mai am motivatie sa pun stampila. Chiar crezusem ca cu Dancila pesedeul s-a bagat singur in galeata de gunoi a istoriei si ca vor iesi cu ceva gen 25% in turul doi. Ce citesc aici ma sperie, oameni altfel inteligenti explica acum cum voteaza ei Dancila fiindca si asa presedintele are atributii limitate. In lume,fiecare tara e asociata conducatorului ei. Zici America, ha ha il au pe Trump. Zici Russia, coae ce tare e Putin. Zici Germania, ba nu mai pleaca Merkel odata? Zici Romania, Dancila? Aia care baga Pakistanul inUE? O sa mai dau o raita pe la consulat, macar sa nu imi fie rusine in fata mea ca n-am votat. Muie PSD!

    • #74

      In primul rand nu votez cu Dancila, ca sa elimin niste prejudecăți.

      Exemplele tale sunt de republici prezidențiale (SUA, Franța, Rusia), în care președintele chiar are putere de decizie si conduce într-o formă sau alta guvernul.

      Germania, care e republica parlamentara ca noi, chiar tu ai asociat-o cu Merkel care e cancelar (prim ministru). Am dubii ca ai auzit de Frank-Walter Steinmeier care e președintele Germaniei.

      Tot asa, ma indoiesc ca ai auzit de președintele Italiei, Sergio Mattarella, dar sunt convins că ai auzit de Giuseppe Conte sau de Berlusconi.

      Pe scurt, ne place sau nu, Romania e condusa efectiv de primul ministru, nu de președinte.

      Sunt de acord ca Romaniei i se potriveste mai bine modelul prezidențial de republica, însă pentru asta trebuie modificată constituția. După ce 50 de ani am fost conduși de omul-stat, se pare ca ne-am speriat și am decăzut președintele din drepturi.

    • #75

      Reciteste ce am scris, reciteste ce ai comentat. Eu ma refeream la perceptia strainilor fata de o tara. Iar perceptia e data de cel care face politica externa. Referitor la nemti si presedintele lor, ala e un ficus mai mare decit Klaus, nefiind nici macar ales direct de populatie. Sau ai auzit cumva de alegeri prezidentiale in Germania?

  24. #76

    Si daca candidatul psd ar fi reincarnarea lui Ioan Paul al Doilea tot as vota cu celălalt. Indiferent daca imi place sau nu.

  25. #77

    Nu l-am votat pe ioha in primul tur si sincer sunt dezamagit, nu de ceea ce a facut, ci de ceea ce nu a facut. Cireasa de pe tort pt mine a fost faza cu Kovesi. DAR, sa votezi cu dancila sau sa stai acasa (cam tot aia e) deja e prea mult. Probabil aveti memoria scurta si nu va mai aduceti aminte muia lu’ alta intrebare din parlament sau ce au mai facut arogantii din psd. Ok, ficusul nu a facut mai nimic in 5 ani. Dar macar a fost pro occident. Sincer acum, ganditi-va putin la statul roman: in ce domeniu a facut performanta?! Tot ce a atins a distrus. Poate e mai bine sa nu faca nimic, doar sa ne lase in pace ca ne descurcam.

  26. #78

    Sincer ma doare in cur de Klaus. Si acum 5 ani le ziceam prietenilor ca a iesit doar ca sa nu fie Ponta si sa nu avem asteptari. Dealtfel cred ca in primul mandat a facut cam maxim 15% din ce putea sa faca. Nu degeaba s-a scapat Crin Antonescu la un moment la un raspuns intr-un interviu dat ca e cam prostut.

    Dar e f. interesant cum brusc dupa turul I apar o gramada de asa-zisi influenceri si “comentatori” care iti explica ca hai domne ce mare diferenta o fi intre o blenoragie si un cancer dat in metastaza. Tot boli sunt ambele. Ca uite al naibii klaus ce ne manipuleaza (de parca ceilalti nu fac acelasi lucru la patrat).

    Mai e si blambecu ala care scrie pe toate canalele ca ce mare lucru a facut klaus pe politica externa, omitand sa spuna ca politica extern este fix o reflectie a politicii interne. Daca nu se potriveste ce faci acasa cu ce dai din gura pe afara nu iese nimic. Putea sa fie si Obama, sabotat de politica psd din tara n-ai ce sa faci. Sa fie clar, klaus nu e vreo lumina, am jurat ca voi vota anti-psd dar cu oricine in afara de klaus. Dar am ajuns in momentul in care anti-psd inseamna doar klaus. asta e.

    Deabea astept sa iasa veorica, in 3-4 luni psd-istii si cu oastea de stransura vor vota la foc automat restabilirea functiilor prezidentiale. Dupa care o sa va joace in picioare exact cum meritati.
    Adevarul e ca la asa o populatie meritati o veorica.

  27. #80

    Vorba lunga, saracia omului.
    MUIE PSD! Votat Iohannis. O zi buna tuturor!

  28. #81

    De la digi22 “Conform unor surse din conducerea PNL, jurnaliștii care au confirmat prezența la dezbatere până la această oră sunt: Cristian Leonte (Pro TV), Radu Tudor (Antena 3), Cristina Șincai (România TV), Moise Guran (Europa FM) și Ion M. Ioniță (Adevărul), dar și politologul Cristian Pârvulescu”.
    Deci sunt invitati si “jurlanisti” de la a3 si romaniatv.

    Daca sapt trecuta eram convins sa-mi anulez votul, acum sunt sigur ca ma duc si votez neamtul. Nu este meritul lui Iohannis, nu este meritul lui Dancila, este “meritul” celor de la psd care fac tot posibilul sa piarda alegerile prin fake-news, dezinformari si atacuri xeonofobe. Prostii p*lii :)))))))))))))))

    • #82

      Oare A3 si RTV vor transmite in direct ? Sau vor face un colaj ca sa iasa cum vor ei ?

    • #83

      exact, puteau sa se abtina 2 saptamani , sa mimeze fair-play-ul, ala pe care dancila tot incearca sa il mimeze… dar nu, au ales sa isi arate adevarata fata.

    • #84

      Radu Tudor de la Antena3 este mai mult cu politica externa cu Nato si chestii de acest gen practic o sa-i ridice mingea la fileu, despre Jurnalista de la realitatea nu stiu nimic dar avand in vedere ca toti de acolo sunt ciudati in felul lor poate il va incomoda putin pe Klaus.Despre ceilalti….doar vor da limbi la popou iubitului presedinte.

    • #85

      @RobertD : iti dai seama ca Radu Tudor acuma a intrat in cantonament, are antrenamente de 3-4 ore, unde ii sunt predate tainicile practici comunisto-pesediste de adresare de intrebari :).

    • #86

      Cristina Sincai = iubita lui Cristian Diaconescu, fost PSD-ist, dar acum mega PMP-ist si sustinator al lui Iohannis.
      Radu Tudor = singurul de la A3 la care mai vin toti penelistii de seama in emisiune! Pe care nu-i vezi la nicio alta emisiune de pe latrina, ca e cu boicot, cu d-astea, dar nu si la cel mai pro-pnl jurnalist de acolo, da?!

      Asa ca mai usor cu manipularea, baieti! Daca voi credeti ca vreunul dintre glumele astea de jurnalisti va face altceva decat sa-i linga bombeurile lui Klaus, sunteti mai prosti decat votantii lui Veo!

    • #87

      vom vedea rapid

    • #88

      La precedenta conferință de presă a lui Klaus, cea de săptămâna trecută, mie mi s-a părut ca omul s-a descurcat onorabil, si au fost și câteva întrebări dificile care l-au pus intr-o oarecare dificultate.
      Nu știu cum au fost aleși ziariștii care au pus întrebări atunci, dar n-au părut servite întrebările, cel puțin nu toate.
      Nu înțeleg de ce nu a repetat aceeași rețetă, în loc sa meargă pe invitații și pe o prezența selectată. Ori te prezinți în fața poporului “la liber” dacă tot nu vrei dezbatere, ori regizam un simulacru de dialog “liber”.

  29. #89

    Pai apuca-te tu si fa partid. Nu zic sa ridicam statuie USR si Plus, dar mi se pare de cacat sa ii bagam a priori in aceeasi galeata pe toti. Practic, prin asta facem jocul PNL si PSD, care vor sa pastreze ele monopolul pietei politice, astfel incat sa fure alternativ. Iar cu Iohannis, desi ma enerveaza maxim aroganta lui si faptul ca nu a venit la dezbatere, le-a pus, totusi, astora bete in roate. Si da, puterile sunt limitate, inclusiv la faza cu Kovesi…Deci, hai cu un partid si sa schimbam constitutia…

  30. #90

    Bai, orice si oricum ati zice voi de Veo, ca o votati pentru ca Pitong si judecata proprie imbatabila (*cough-cough*), nu se compara cu ce citesc pe la miss Floriana Jucan. Aha, aia care-a devenit celebra ca urmare a celor (multi) cu care s-a culcat si care i-a dedicat Veoricai articolul ala in care-o compara cu un personaj din “House of Cards”.
    Ce sa zic, macar Floricica se vinde si ea cui plateste mai bine. Sper ca va prostituati si voi eficient, ca dac-o faceti gratis sunteti ca-n celebra zicere – “… si cu banii luati”.

  31. #91

    OK, deci suntem suparati pe Iohannis ca nu a luptat prea tare cu PSD si a pus-o pe Dancila PM si ca urmare votam cu Dancila si PSD. Nu prea reusesc sa procesez asta, imi scapa ceva ?

  32. #95

    Oricat de ofticat as pe Iohannis, nu voi vota niciodata cu o tampita care a fost 100% omul lui Dragnea, care a sustinut ordonanta 13 in Parlamentul European, si care pus-o pe Carmen Dan sa trimita jandarmeria sa ne bata pentru ca am indraznit sa protestam impotriva ei pe 10 August, dupa care s-a carat prompt in concediu ca sa se poata preface ca ea, ca sef al guvernului nu a fost de vina, nu a stiut.

    Sictir!

  33. #98

    Ce a facut psd-ul in ultimii ani ma afecteaza mult mai mult ( in mod negativ ) decat ce trebuia sa faca dar n-a facut Nenea Ficusu’.
    Nu mi-a placut faza cu Kovesi dar trecem peste.
    Cand Dancila va semna pe banda rulanta legile date de pesedisti… atunci sa ne tinem bine. Va fi superb in tara asta.
    Care mai aveti parinti pensionari, pregatiti-va sa-i sprijiniti financiar. Care aveti vreo firmulita care n-a fost inca afectata de nebunia ultimilor 3 ani… succes pe viitor.
    Et.c.
    Daca intra in turul 2 oricare din ceilalti candidati, impreuna cu Neamtzu’ zau ca nu m-as fi stresat sa comentez sau sa-i iau la rost pe unu si altu. Dar cum p*la calului sa votam cu Dancila?!? S-a prostit neamul asta definitiv? Am uitat de 10 august? si cate altele…
    Si da, prefer un ficus usor arogant decat o marioneta proasta in folosul mafiotilor din psd.
    Apropo, cine stinge becu’ ?

    • #99

      ”Apropo, cine stinge becu’ ?”
      Doamna Vasilica. Suflă-n el.
      (Dacă ăștia de-o votează nu-i pupă și mâna cu țoc apăsat, tot degeaba. De preferat îngenuncheați, cum îi place ”la doamna”).

  34. #100

    nu am votat niciodata psd si nu mi-a parut rau!
    e adevarat, am votat cu pnl doar in turul 2, cand alternativa era psd!
    finala ilici-vadilimache a fost singurul vot la care n-am participat! (plus vreo 3 referendumuri inutile provocate de psd!)

  35. #101

    Boss, nu ne faci sondaj pentru turul 2?

  36. #102

    Înțeleg aversiunea fata de Johannis dar nu înțeleg cum un om care a trăit în ultimii ani în România poate sa voteze PSD. După ce ne-au bătut, înjosit, violat și injurat la propriu votam PSD cu ambele mâini. Poate nu știați dar se poate și mai rău de atât. Haideți sa votam cu Vio ca să demonstram acest lucru.

    • #103

      eu votez veo, nu psd, nu stiai ca presedintele are puteri limitate si nu poate face nimic? mai bine imi tai o mana decat sa il votez pe ala care era la schi cand eu raguseam in piata. si cum mana nu mi-o tai, iata, viorica vasilica dancila

    • #104

      Vine Ioan imediat si ne tine ceva lectii de democratie.

    • #105

      Parerea mea de observator neinteresat decat la nivel de divertisment si deci neparticipant e ca se cam formeaza un bulgare la vale care poate s-o faca pe Veorika presedinte. De multe ori am reactionat gen “ba da’ proasta e” la chestiile zise de ea, dar niciodata gen “da-te ba in plm de nesimtit arogant” cum imi vine acum de fiecare data cand il aud pe Klaus refuzand dezbaterea. De ce plm tot refuza, de ce i-e frica? Il facea sigur Veorika din vorbe, dar fara consecinte, pe cand asa e mult mai rau.

    • #106

      eu am inteles, ea e foarte proasta, el e foarte inteligent si de neatins. vreau sa imi arate asta, daca imi cere votul. sa imi demonstreze cum o distruge pe viorica, cea atat de proasta si incompetenta, sa o ingroape in argumente si sclipici. bine, stiu, nu are de ce, domnul johannis este dumnezeu pe pamant iar eu trebuie sa il votez, pentru a-mi atinge salvarea. muie, ma.

    • #107

      Bai, n-am urmarit prea mult subiectul si nici nu prea sunt cu politica, o sa sune ciudat ce zic, nu-l suport pe Iohanis, dar, din punctul meu de vedere, as proceda la fel. Si poate asta este si ideea lui de campanie.
      – Cand vin unii care au futut tara 30 de ani, nu merita sa le dai nici un scuipat, nu e vorba de care bate pe care, care contreaza pe care, nu e vorba de lipsa de respect fata de electoratul tau, e vorba a aia nu merita un scuipat. Un exemplu: sa zicem ca tu oferi niste servicii decente, legale, vin unii, iti cer taxa de protectie, refuzi sa le dai, incep sa te futa, sa te saboteze, sa te impiedice, reusesc intr-o foarte mica masura sau nu reusesc deloc, faci cumva si-i domini prin diferite variante, sa zicem castigi un proces sau ii bagi la parnaie, apoi cand castigi pozitia vin si zic “hai sa stam putin de vorba poate ajungem sa ne intelegem, da-ne o sansa sa discutam”, ce pula mea avem de discutat aici? Ideea care se doreste a se sublinia imi pare ok “noi suntem oameni seriosi, nu stam la discutii cu ticalosii”
      – Iohanis e pielea pulii, echipa lui stie asta si probabil si el stie asta. O discutie cu Viorica nu i-ar aduce absolut nici un castig, nu poate fura din electoratul PSD nimic, poate, singurul mic avataj ar fi intr-o mica masura sa convinga niste indecisi. Avantaje pentru el nu sunt. Pe langa asta, el, procesand mai greu, Viorica ar sterge cu el pe jos cu o singura intrebare. Ce ar putea zice Iohanis? Ca la Ponta cu “nu am nici o intrebare”? Riscul ar fi sa piarda si din electoratul lui dar si aici nu stiu cat de mare e riscul. Faza e ca el stie ca electoratul lui la emotie zice ca nu l-ar vota, dar pentru ca e strans cu usa si nu e alta varianta, va fi nevoit sa voteze Iohanis. Daca ar sta la discutie, n-ar face decat sa intareasca si mai mult ideea ca n-a facut nici un cacat, poate ar convinge si alte persoane care vroiau sa-l voteze, sa stea acasa de data asta
      – Iohanis stie si el ca nu a facut nici un cacat 5 ani, doar simpla intrebare “puteti sa-mi spuneti un singur exemplu de lucru bine facut in cei 5 ani?” va raspunde cu “am luptat impotriva PSD” si apoi automat ar fi “pai ati acceptat 3 guverne PSD plus demis Codruta”

      Si eu as proceda la fel ca Iohanis, nu e nevie de smardoiala mai ales cand nu ai cu ce, cand esti un putzoi sfrijit care printr-o conjunctura ai ajuns in situatia sa fortezi poporul sa te aleaga (ceva de genul intre un hot si un pedofil pe cine preferi?) nu te bagi la bataie daca nu ai cu ce, mai ales daca fara sa vrei si fara nici un rezultat, ai ajuns controlezi o buna parte felia aia

    • #108

      @Radu m-am lungit de-am pulea ca de obicei.. ca sa rezum, refuza dezbaterea ca nu are nimic de castigat, doar de pierdut.Nu e nimic profitabil pentru el, nu castiga voturi, nu pleaca din pozitie de challanger sau underdog sau cum dracu ii zice aluia care nu e favorit. E ca Morosanu vs Ghita unde Ghita il facea pizda, stiu, Ghita a fost bun dar de 4 ani nu s-a mai batut si Morosanu era pe val asa ca Morosanu nu avea nimic de castigat. Doar ca Iohanis nu e Moroosanu, ci e un Ciorbea in ring, printr-o conjunctura si fara nici un efort sau rezultate a ajuns in pozitie de forta. De ce s-ar baga intr-o confruntare sa isi faca damage cand stie ca electoratul e strans cu usa si e nevoit sa-l voteze si cand nr de votanti PSD e pe trend descendent? Nu mai bine sta in banca lui, tine gura inchisa si joaca placa “noi suntem oameni seriosi, nu mai stam la discutii cu ticalosii” ?

  37. #109

    Ce ar trebui sa inteleaga orice om care vrea sa puna stampila in cunostinta de cauza este faptul simplu ca in momentul de fata Iohannis este PDL, adica nasoii aia in frunte cu Blaga. Faptul ca aproape primul lucru facut de guvernul Orban a fost sa-l numeasca pe fermecatul ala de Burduja jr la Transelectrica ne arata CLAR ce va urma daca KWJ castiga un nou mandat: numirea de capuse pedeliste in fiecare functie in care se poate suge ceva de la bugetul de stat. Iohannis nu are nici cel mai mic proiect in afara de prosperitate pe bani publici pentru el si camarila lui.
    Iar pentru asta vor fi folosite parchetele si serviciile pentru a darama pe orice viitor Barna care ar indrazni sa ridice capul.

    • #110

      Nu man, Iohannis este PNL, adica aia care ar fi la fel ca PSD daca n-ar fi atat de incompetenti si lipsiti de oua. PDL-ul ala nasol a avut competenta si ouale necesare sa taie ce trebuia taiat ca sa treaca Romania peste criza, chiar daca asta i-a costat existenta.

    • #111

      Maneaua asta o poti interpreta in fata unora care nu stiu din ce partid faceau parte toti indivizii cu care defileaza acum acest asa-zis PNL. Singurul personaj care a mai ramas din aparatul central al PNL-ului este Sica Mandolina, iar ala a ramas pentru ca este fiul capitanului de Securitate Imre Orban si fratele consilierului prezidential Leonard Orban. In rest actualul PNL este fix fostul PDL, care a taiat pensii si salarii pentru ca nu avea nici o idee de guvernare si a preluat solutia de austeritate vehiculata de PPE-ul controlat la vremea aia de madam Merkel.
      Bestialitatea acestui PDL consta in faptul ca este un soi de amoeba fara nici un fel de forma sau identitate, al carei singur scop existential este sa se lipeasca de ugerele bugetului de stat. Pana cand in Romania nu se va face o de-pedelizare fortata inclusiv in Justitie, servicii etc nu vom avea o viata politica normala, asta au aratat aceste alegeri in are Barna a fost practic executat de mafia pedelista.

    • #112

      critici la pdl exact lucrurile bune pe care le-au facut!

    • #113

      @Adrian: Pana cand in Romania nu se va face o de-pedelizare fortata inclusiv in Justitie, servicii etc nu vom avea o viata politica normala.
      ăăă… deci sa scapam de statul paralel zici, nu? Intreb pentru mama unui vecin, care se uita pe Antena 3 acum…

    • #114

      Da, e de notorietate faptul ca Barna este extrem de iubit la A3, practic locuieste la ei in studiouri impreuna cu Ciuvica. Cum spuneam, manelele astea pedeliste s-au fumat pe 28 octombrie, cand in mod miraculos i-au redeschis dosarul lui Barna si au facut informatia publica “pe surse”. Cam greu sa mai prostesti lumea dupa faza asta, nu de alta dar Barna nu prea are ranch in Teleorman ca Livache.

  38. #115

    Sa vina banner, sa vina banner, sa vina banner la baieti !!!

    • #116

      inca se lucreaza, nu gasim o formula coerenta:)

    • #117

      Ar fi tare si ar da o nota de originalitate ca in banner sa fie asa o mica greseala gramaticala.

  39. #118

    O sa iasa Klaus duminica, deja am pus berea la rece.Bere germana, bineanteles !
    Am avut si eu momente cand l-am injurat grav pe neamt dar vazand ce contracandidata meseriasa are prefer sa mai stau o tura cu dulapul stil ficus.

    • #119

      referitor la contra-candidata , ma gandesc si eu asa , de ce nu au ales sa il sustina pe Diaconu, ca ala e om de stanga. O fi din cauza ca nu il au cu nimica la mana ? E un mister pe care as vrea sa ii stiu rezolvarea 🙂

  40. #120

    Aş vota-o pe nebuna de Veo doar că mi-e silă de neamț ca de berea nemțească în mijlocul Malaeziei. Plm, de asta am stat eu la cozi? Mi-e silă, silăăăă!!! Cum am ajuns în situația asta???

  41. #121

    votez dancila.
    pt ca batman, ok?
    (nu sunt fan psd)

  42. #122

    Klaus Joshannis

  43. #123

    Stau si ma intreb despre ce-i vb in posturile de genul asta – ca nu-i singurul … Sigur – sunt adevaruri despre Johannis – asa e, sunt incontestabile, insa in ce lume imaginara ti se pare tie ok sa vina Dancila presedinte?

    Pe bune – asta incerci sa ne spui? A devenit Veorica frecventabila?

    • #124

      nu ti se pareau serioase postarile in care spuneam ca o sa sustin pe oricine va fi impotriva lui KW? sau credeai ca o sa fie haha Barna, dar cand interesul national o cere, facem ce trebuie. da, din punctul meu de vedere veorica e mai frecventabila decat praf de creta asta. the end.

    • #125

      ok – macar e asumata decizia 🙂 . Eu prosti nu votez – asa ca, desi nu-mi place, tot pe Johannis o sa-l votez data asta.

    • #126

      ultima oara cand am votat presedinte a fost cand am salvat tara de vadim. si uite ce bine ne-a fost. nu o mai salvez inca o data.

    • #127

      si acum o salvezi de veorica. pare aceeasi chestie.

    • #128

      eu votez veorika. o salvez de kw

  44. #129

    Am tot citit si recitit comentariile si in loc sa ma edific ma tare ma debusolez.
    La mine era clar si acum s-a clarificat si mai tare.
    Eu cu PSD si reprezentanti nu mai votez (am votat Iliescu in duelul cu Vadim, mi-a ajuns). Si motivul suprem este ca am trait 13 ani in comunism si in urmatorii 30 nu reusesc sa scap de imaginea aia.
    La momentul actual nu consider ca liberalii ma reprezinta. Nici candidatul lor.
    Nu vreau sa mai traiesc cu vina ca am votat raul cel mai mic asa ca merg la vot si pun stampila in afara casetelor.
    Daca iese PSD va rog sa postati pe blog idei despre cum ati convins o femeie sa-si lase viata (parinti, situatie materiala) si sa vi se alature in emigrarea catre o alta tara.

  45. #130

    Gauleiterul si-a tras ranjind o ge-n-i-a-l-a si in-te-re-sa-n-t-a (doar pentru neuronul lui singuratic) dezbatere(!?) cu propria-i persoana de tradator si vanzator de tara, arogant, incompetent, carpa bruxeleza si hot de case. Exact pe gustul idiotilor si spalatilor pe creier care vor vota neconditionat (chiar daca ranjitul s-ar urina in capul lor) acest sinistru personaj si care vor intra si ei in randul tradatorilor si vanzatorilor de tara. Heil!