Oare chiar mai există pe undeva așa ceva? Mă gândesc că, poate, pe la țară, Brașov, Ardeal, locuri de astea cu mulți oameni săraci, ar trebui să mai fie, dar în București chiar nu am mai văzut.

Câtă distracție putea să fie în chestiile alea. Aveam 3 unde mergeam. unul mic, pe Râmnicu Vâlcea, la complexul Tomis, unul, tot micuț, la intersecția Vitan cu Mihai Bravu și, cel mai mare dintre toate, unul la Baba Novac, care ocupa tot spațiul ăla în care acum sunt câteva magazine plus Mega Image. Lor le și vindeam internet de la firma unde lucram. RDS revândut, se știe.

Și nu mergeam la ele pentru internet, pentru că aveam net și acasă, și la muncă. nu și pe telefon, de abia dacă apăruse WAP-ul, internetul pe telefon era în grafică ascii și text. Mergeam pentru atmosfera super vibrantă, hăhăiala continuă, NFS și Quake în rețele locale, agățat pe mIRC. Luai cu tine 2 pachete de Marlboro, cafea și cola la discreție, un sanvis local dacă ți se făcea prea foame și aia era, pure, clean fun pentru toată lumea.

Bine, au mai fost și tragedii, un domn și-a phoutut relație veche din liceu din cauza lui Connex Chat, dar despre asta, altă dată.