Scris de Nico

La capitolul mituri si legende legate de how shit work, romanii sunt nebatuti. Unul dintre cele mai misto mituri de care m-am lovit in ultimii 5 ani, prin natura jobului, este legata de confidentialitate. Pentru ca au vazut prea multe filme, oamenii cred ca ce se-ntampla in contul lor este secret chiar si pentru banca. Am ras odata, am ras de doua ori, apoi am incercat sa explic. Datele din contul tau bancar sunt confidentiale pentru alti oameni, pentru vecini, matusi, pentru nevasta-ta (daca alegi sa nu o imputernicesti) nu pentru banca si autoritati, ffs!

Ce este cunoasterea clientelei, sau “ de ce pune cucoana asta de la banca atatea intrebari indiscrete”. Sursa fondurilor, ocupatia, studiile absolvite si angajatorul, sunt genul de intrebari “indiscrete” pe care le primim la banca si nu stim “cu ce ocazie”. Unii dintre noi ne simtim interogati ca la Fisc, altii nu bagam de seama iar cei mai multi avem senzatia ca ni se invadeaza intimitatea, dar ce nu ne spune nimeni este ca orice institutie financiar-bancara, notariat, dar si alte categorii de institutii publice sau private, ca sa aiba dreptul sa functioneze, trebuie sa aplice politicile de cunoasterea clientelei si prevenirea spalarii banilor “indiferent de tipul de produs, serviciu sau operatiune solicitata de catre acestia la ghiseele bancii sau prin intermediari”, or else.

Or else asta inseamna ca tu, ca functionar, trebuie sa afli genul asta de informatii de la client de la bun inceput intr-un mod cat mai transparent cu putinta, inclusiv “scopul si natura relatiei de afaceri cu banca”. Asta e un fel de scopul si durata vizitei chiar si pentru tranzactii ulterioare, ca sa poti preveni situatii de genul “am declarat la deschiderea contului salarii/burse/alocatie, apoi am incasat mii de euro de la X, si acum ma suna de la banca sa imi spuna ca banii mei sunt blocati si vor sa stie de unde provin, eventual au nevoie si de ceva documente “pe banii mei”, ca sa ma pot folosi de ei.

□ Ca sa nu patesti rahaturi de genul asta, cand tu ai un cont bancar si urmeaza sa iti vinzi masina, de exemplu, se presupune ca esti constient ca tranzactia o sa fie atipica fata de cele uzuale, si ai macar atata minte incat sa rogi cumparatorul sa scrie acolo, la detalii “contravaloare autoturism marca blabla” si sa nu te mai sune nimeni, decat daca vinzi o masina extra scumpa si treci de nivelul de raportare la ONPCSB.

□ Ar trebui sa mai stii ca functionarul nu poate sa treaca la sursa fondurilor diverse, depozite (de unde?), economii (din ce?), altele sau plati, pentru ca asa ceva nu exista, si ca nu ai de fapt atat de multe optiuni: salarii şi alte drepturi salariale, pensii, premii, profit, venituri din vanzari de produse sau prestari de servicii, pe cont propriu sau de alta natura, donatii, sponsorizari, mosteniri, credite, imprumuturi sau alte surse licite pe care, daca le ai, e al dracului de imposibil sa nu le stii.

□ In acceeasi logica, atunci cand faci o plata online sau la ghiseu, ca si atunci cand incasezi, chitanta sau op-ul ar trebui sa contina detalii cu privire la “ce mama dracului platesti acolo” pentru ca idiotii de functionari care trebuie sa iti citeasca extrasul si sa decida daca trebuie sa sune la ANAF sau ONPCSB sau sa te sune sa iti ceara hartoage sau SA NU, sa inteleaga intuitiv ce mama naibii invarti prin contul de la ei din banca. CONTUL TAU, BANCA LOR, THEIR ASS IS ON FIRE. Nu, nu te suna nimeni ca i-ai trimis unui vecin 200 de ron, dar s-ar putea sa trebuiasca sa te sune daca ii trimiti cuiva lunar aceeasi suma de bani, de exemplu cateva sute de euro, si nu scrii acolo ca banii aia sunt pentru chirie. S-ar putea sa para ca platesti un salariu la negru si sa fie ulterior destul de greu de demonstrat pentru tine ca nu e asa.

□ Daca am deschis extrasul si vad ca scrie acolo “contravaloare plase de tantari, produse olx, catel, purcel” iti garantez ca nici dracu n-o sa te sune sa iti ceara factura. Not a single fuck is given. Nici pe destinatar, daca nu are 20 de incasari pe luna de acelasi tip, caz in care s-a prins toata lumea ca mai face si el niste banuti pe langa job si a uitat sa plateasca impozit pentru asta. CIUBUCURILE nu se platesc in cont, prieteni, se platesc cash, be fucking smart!

Sa ajungem si la de ce. Pentru ca banca, daca vrea sa existe ca banca, trebuie sa respecte niste reglementari legale cu privire la tranzactiile desfasurate prin conturi, si n-are voie sa sustina ca nu stie ce mama naibii trece pe acolo. Exemplu de informatii obligatorii, dar nu exclusive: adresa, date de contact (telefon, mail), ocupatie, studii, profesie, nivel al veniturilor, loc de munca, sursa fondurilor, rezidenta fiscala, bla bla.

Ce se intampla daca nu respecta banca prevederile de genul asta? Amenzi cat casa. De exemplu ASTA si ASTA. Ai crede ca institutiile astea l-au ajutat pe Putin sa plimbe tezaurul sau ceva, dar de fapt nu e musai. Anual bancile din UE primesc controale de audit de la bancile nationale care verifica respectarea cerintelor AML si KYC.

Simplul fapt ca functionarilor nu li se pare mare lucru cand clientul le dicteaza “diverse” si nu isi folosesc discernamantul, nu ii explica de ce sunt indiscreti. curiosi, etc, poate sa atraga fel de fel de amenzi, sanctiuni si alte belele, de asta si bancile investesc destul de mult in departamente responsabile de aplicarea respectivelor cerinte si monitorizarea stricta a conturilor. Unele banci isi pazesc fundul mai bine ca altele si conditioneaza bonusurile de parcurgerea unor cursuri/teste sau monitorizeaza aplicarea normelor interne si daca “nu-ti prea iese/nu-ti prea pasa” te ard la buzunar, ca romanul oricum stie doar de par :D.

Ceea ce ne intoarce la client. Spune-i omului ca informatiile acelea iti sunt necesare si in ce scop, o sa ti le dea sau nu o sa isi faca cont/o sa il inchida, daca are ceva de ascuns, dar uneori pare ca intrebi “ca sa iti bagi nasul” sau “ca sa stie banca”. Ceea ce e gresit. Nu banca vrea sa stie, bancii, daca nu o pagubesti pe ea in mod direct, i se cam rupe. Iar casierei de la ghiseu, i se rupe si mai tare. Statul este cel care vrea si considera ca are nevoie sa afle genul asta de informatii, si ii e mai usor sa te urmareasca cerand diverse rapoarte de la banca, decat sa te intrebe personal. Si cum banca, daca vrea sa ramana banca, trebuie sa te intrebe pe tine, clientul, verzi si uscate, si sa le raporteze atat la cererea autoritatilor, cat si frecvent, conform legilor in vigoare. Cea mai neamuzanta reglementare pe care am intalnit-o, de departe, este o lege din 2015 care oblige bancile sa raporteze zilnic conturile noi deschise, conturile inchise, titularii si, mai ales sursa fondurilor catre ANAF. Marfa, nu?

Moartea pasiunii sunt actualizarile. Macar odata la un an sau la trei, in functie de tipul de client, toata lumea trebuie sa fie actualizata. Nu se actualizeaza, nu poate face operatiuni. Ii informezi, le trimiti mailuri, ii suni, ii prinzi la cotitura cand au treaba la ghiseu, si ii interoghezi si de numarul de la pantofi sau cupa de la sutien, daca trebe.

Daca la persoane fizice mai e cum mai e, sa vezi spectacol cu strigaturi cand discutam despre persoane juridice care au un administrator/actionar/owner/ care confunda banii din contul firmei cu banii lui. Am dat la consultanta pe legea 70 pana m-am plictisit si am inceput sa impart carti de vizita ale unui contabil. Legea 70 are 3 paragrafe toata, si cu toate astea unii oameni de afaceri nu pricep de ce nu poti sa le dai mai mult de 10000 lei/zi fara documente justificative, de ce nu pot sa mute bani din contul firmei in contul personal, de ce nu pot face plati din cont catre persoane fizice fara documente justificative, sau de ce platile repetate catre acelasi cont ridica suspiciuni.

Exemple de indici de suspiciune: plati de sume mici catre aceeasi persoana, facute de mai multi terti, urmate de mutarea banilor. Plati de sume mari facute de o persoana ale carei venituri nu justifica tranzactiile. Incasari atipice – salariat care incepe sa incaseze lunar de la alte persoane fizice, tranzactii cu explicatia chirie mineri (mama ce am ras atunci, stransese omul 500000 ron in 3 luni, avea depozit), incasari de la persoane fizice care depuneau intr-o zi in cate 10 conturi ( salarii uber/taxify la negru), mamici care s-au apucat de comert cu produse de pe Aly Express si incasau cate 10-15 lei de la zeci de alte persoane, and so on.

De la un punct incolo, se aplica si instinctul – un ofiter AML bun miroase indicii de suspiciune si fara sa fie pe lista, si face instant legatura intre tranzactii, stie din prima si ce sa te intrebe sau mai ales cand sa nu te deranjeze aiurea.

Reglementarea mea preferata? Conform regulamentului valutar al BNR, orice plata in valuta trebuie insotita de documente justificative, chiar si daca e de 5 euro. Plus ca theoretic, case si masini nu poti vinde in Euro decat nerezidentilor. Pf, Pj, nevermind. Ah da, “Art. 3. -(1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 “Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută”, care se pot efectua şi în valută”. Uite o regula pe care n-o respecta aproape nimeni, si nici macar notarii nu o aplica, ce sa mai discutam despre banci.

*AML – antispalarea banilor
*CFT- combaterea terorismului
*KYC- cunoasterea clientelei

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.