Contul meu
Scris de Stefan
Există câteva metode. Foarte simple. Se regăsesc cam peste tot în instituțiile bugetare.
Din start trebuie să înțelegem că, cu excepția furtului de obiecte din patrimoniul unității pe care îl poate executa aproape oricine, furatul din învățământ nu se poate face fără știința și acordul directorului, care este ordonatorul de credite. Da, există unele excepții, în care directorul „semnează ca primarul” și se poate întâmpla să nu aibă habar de ce s-a întâmplat, dar cred că astea sunt foarte rare. De obicei există o înțelegere (cred că grup organizat se numește în termeni juridici) în care directorul este capul operațiunii. Nu este întotdeauna nevoie ca și contabilul să facă parte din grup. Chiar dacă nu vrea să participe și nu-și pune viza CFP (Control Financiar Preventiv) pe documente, directorul poate să își asume achiziția prin semnătura proprie. Da, e mai riscant, dar uneori beneficiile fac ca riscul să merite.
Cea mai simplă metodă de furt din învățământ este la achiziții.
1. Directorul școlii cunoaște o firmă care poate furniza echipamente sau servicii pentru școală. Nu e nevoie să vă explic eu că sunt o grămadă de firme care trăiesc din contracte cu instituții bugetare. Este sau nu este nevoie de un echipament pentru școală? Nu are importanță. Directorul (sau contabilul, administratorul de patrimoniu, secretarul, bibliotecarul) convinge oamenii din școală (asta în cel mai fericit caz, de obicei se merge pe burtă) că e nevoie. Firma vine, face o ofertă care este undeva cu 40 – 60% mai mare decât prețul pieței. Directorul acceptă oferta și primește pentru asta un comision (a se citi șpagă). Mă rog, e un pic mai complex de atât, există niște pași care trebuie urmați, avem SICAP (se numea SEAP până de curând) – sistem de achiziții publice, dar lucrurile astea sunt foarte ușor de fentat: se fac întâi toate discuțiile și când vine vorba de făcut procedurile se fac atât de rapid încât nu există șansa ca o firmă concurentă să intervină.
2. Furnizorii mari (gen companii de telefonie mobilă sau internet) trimit periodic agenți de vânzări pentru renegocierea contractelor. Aici nu prea merge cu șpagă, compania nu riscă să facă mizerii de-astea pentru un contract cu o școală care are o valoare insignifiantă la cifra lor de afaceri. Dar agentul de vânzări are la dispoziție niște „incentives” pentru a prinde un contract mai scump. Bonusuri în echipamente: telefoane, laptopuri, tablete etc. Deși ele apar undeva pe anexele la contract, în multe situații ele rămân la director sau le împarte cu cei câțiva oameni din „gașcă”. Nu, nu rămân în școală, le iau acasă.
3. Clasic, vechi și încă valabil: îți iei televizor de la o firmă „prietenă” și îți facturează, să zicem, produse de curățenie.
4. Tot clasic: îți iei acasă telefonul cel nou și scump, sau laptopul la fel de nou și scump și aduci în loc janghine.
5. Asta e mai dubioasă, nu știu cum au reușit să o facă astfel încât să nu fie prinși, și nu cunosc detaliile în amănunt: au declarat mai mulți elevi care iau burse decât realul, diferența de bani au băgat-o în buzunar. Luați cu un gram de sare, poate nu am înțeles eu bine, deși cine mi-a spus era persoana care a observat în hârtii diferența – rezultau niște mii de lei care fuseseră luate din trezorerie dar nu mai ajunseseră să fie plătite la elevi.
6. Asemănător cu modelul nr. 1, școala cumpără diverse echipamente de la o firmă care este „foarte atentă” cu factorii de decizie și îi recompensează pe măsura sumei contractului. Echipamente de care școala nu are nevoie, sau care, pentru a putea fi folosite, mai au nevoie fie de alte echipamente suplimentare, fie de infrastructură sau training. După ce se face achiziția, echipamentele putrezesc undeva într-o magazie.
6b. Deși asta nu este tehnic furt, se întâmplă foarte des ca echipamente primite de școală prin diverse programe să ajungă în aceleași magazii în care se deteriorează, fără să fie folosite, pentru că nu știe nimeni să le instaleze și folosească, pentru că nu se ocupă nimeni să dea o decizie prin care să se instaleze și folosească, pentru că îi doare în cur de ele, pentru că pitong…
7. Cea mai folosită formă de furt este decontarea deplasărilor. Da, sumele per deplasare sunt mici, dar când ai într-o lună 15-20 de deplasări pe distanță de 100 km (x2 – dus-întors), iar tu ai fost doar de 3-4 ori… Eu zic că diferența e semnificativă. Și sunt multe luni într-un an. Cum se face? Simplu: de fiecare dată când te duci la o instituție unde ai treabă, ai mai multe ordine de deplasare la tine și o rogi frumos pe tanti de la registratură să-ți ștampileze mai multe. N-am auzit până acum să refuze cineva să facă asta. Și asta se face tot cu acordul directorului. De obicei, directorul este cel care o practică cel mai mult.
8. Fără acordul sau știința directorului, se fură orice. E drept că nu funcționează peste tot. Trebuie îndeplinite niște condiții. Inventarul să fie varză (sau inexistent), sistemele de supraveghere să fie prost concepute, prost folosite sau inexistente, sistemele de siguranță (uși încuiate, lacăte etc.) să nu existe. Se fură calculatoare, echipamente sportive, scule și materiale de construcție, produse de curățenie. Știu o școală unde, în 3 ani au dispărut 3 scări de aluminiu în 3 secțiuni (deci nu de-alea mici), 2 bormașini, un polizor unghiular, 2 truse de scule complete, un compresor și 5 aparate de aer condiționat. Toată lumea știa cine le luase, dar nu exista nicio dovadă.
Sursa mea de încredere, care știe foarte bine ce mânării se fac cu banii în sistem, este ocupată zilele astea cu diverse forme de birocrație. Când se eliberează, o să o întreb dacă am omis ceva și o să revin.
Până atunci, rețineți că ce s-a furat până acum din sistem s-a furat din între 2% și 3% din PIB. Dacă se alocau cei 6% promiși, sunt convins că unii directori ar fi avut acum insule private. 🙂
NOU
www.bistriteanul.ro/cantina-infoel-masa-elevi-bistrita/
ai uitat de ăstea….
NOU
Ala care a vrut sa hraneasca 200 de elevi cu 5 pesti, parca am mai auzit chestia asta undeva…
NOU
5 realizez ca am trait-o pe propria piele ca elev. Prin clasa a cincea sau a sasea se facea testul ala de TBC, in care te intepau in mana si masurau cat de mare iese buba (fun times)
Eu l-am facut, a iesit mare buba (inteleg ca e o chestie cumva genetica, toti din familia mea au avut la fel), m-au trimis la radiografie (pe banii parintilor, bineinteles, altfel la stat dura luni de zile sa prinzi fonduri)
Radiografia ok, totul minunat, dus rezultatul la scoala, asistenta mangaiat pe crestet, all happy.
La inceputul clasei a noua, cand sa duc fisa medicala la liceu, mi-a atras atentia asistenta de acolo ca sunt trecut in fisa cu TBC. Ba chiar mi-a explicat cu compatimire ca pot sa beneficiez de bursa pe caz de boala daca aduc dovada.
Eu stiind ca am radiografia veche acasa si e curata am adus-o pe aia. Mi-au zis ca nu, ca trebuie una actuala. Alti bani, alta distractie, radiografia evident tot curata. MI-au corectat fisa si sanatate.
Asa am avut eu TBC in acte 2-3 ani, si probabil au luat aia bursa in locul meu.
NOU
Ce romani adevărați. Aveți info despre furturi dar nu depuneti plangeri. Bravo! Mai vreți o tara ca afara?
NOU
Așa este. Sunt un român adevărat. Nu depun plângere pentru că nu am dovezi palpabile. Degeaba știu eu exact ce s-a întâmplat dacă nu am și ceva hârtii, filmări etc. care să dovedească asta. Dar tu poți să trăiești în continuare în utopia ta în care poți să sesizezi orice și organele abilitate vor declanșa o măreață anchetă și vor descoperi și pedepsi vinovații.
În caz că nu te-ai prins, eu vorbeam în articol despre ce metode se folosesc pentru a fura fără să fii prins.
NOU
nu poti depune plangere penala daca nu esti parte vatamata. altfel ar depune plangeri penale toti care vad o infractiune la tv
NOU
@Cetin: A propos de asta, cunosc două persoane care asta fac: depun plângeri, sesizări, note informative pentru orice căcat li se pare lor că nu e ok. Nu, nu sunt oameni integri care vor să scoată în evidență hibele sistemului. De obicei li se pune pata pe câte cineva și se apucă să scrie. Fără dovezi, cu un limbaj moralizator, cu multe minciuni și invenții fără nicio bază. Ce crezi că se întâmplă? Ai zice că cei care primesc plângerile astea (școală, inspectorat, minister, președinte – da! unul a trimis memoriu la Johannis) le-ar putea răspunde simplu: “vă rog să furnizați dovezi în sprijinul celor afirmate”. Nope! De obicei, se cer o grămadă de note justificative și note de relații, în care școala, sau persoana vizată trebuie să-și dovedească nevinovăția. Prezumția de vinovăție – noaptea minții!
NOU
sunt obligati de lege sa raspunda, daca e trimisa oficial, cu date de indentificare si primeste numar de inregistrare
NOU
Chestia asta cu plângerile e cu dus-întors. Trăim în vremurile secretului lui Polichinelle. Toată lumea știe dar toată lumea, oficial, se preface că nu știe. Frustrările sunt manifestate “pe la colțuri” ori se rezumă la bombăneli fără nici o rezonanță în schimbare. Mai sunt și cei cărora le e frică de repercursiuni care, crede-mă, nu sunt simple admonestări ori pedepse minore, sunt hărțuieli în toată regula, garnisite cu amenințări, intimidări, calomnii, până ajung, din om, neom. De regulă, însă, cei care tac au și ei propriile interese. Îi tolerează pe hoți pentru că le convine. Și, da, sunt și reclamagiii. Aceștia însă nu au nici o bază legală pe care să facă reclamațiile pentru că, simplu, dovezile reale sunt inexistente. O plângere trebuie să aibă dovezi la bază. De unde? Reclamagiul știe, un exemplu, că Cutărescu a furat o scară, ba l-a și văzut când a cărat-o de la instituție acasă, dar dacă acea scară nu există în contabilitate pentru că nu există un inventar corect făcut, cum face dovada în fața autorităților competente? Sau, mai simplu: în contextul în care în orice instituție de stat se fură, cum crezi că, dacă ar da iama procesele de conștiință în oameni, s-ar rezolva toate problemele legate de furt? Ar rămâne sistemul ăsta putred fără nici un schelet și s-ar prăbuși. Dacă preferi și îți asumi anarhia și haosul, ești ok. Dacă ești doar un tip care vede soluții inaplicabile și doar stai pe margine și îți dai cu părerea fără să vezi niște consecințe dezastruoase în orânduirea socială, atunci nu ești altceva decât un băgător în seamă care nu-și asumă pe pielea lui nimic, ca mai toți dintre noi.
NOU
1. câte “echipamente pentru scoală” poți să iei, știind că obiectul achiziției a fost oricum aprobat de inspectorat?
3, 4 bun. si ce faci cu televizorul / telefonul schimbat cu altceva? il vinzi pe OLX? Știi că si astea sunt pe inventar, trebuie casate dacă le declari nefuncționale
7. decontarea deplasărilor? com’on, la 57 lei/zi? by the way, se pierde bonul de masă dacă esti in deplasare, dar bănuiesc că știai asta… oh wait
iar in toate “schemele” astea in care implici și o firmă externă, omiți că și ăla trebuie să se regleze contabil. Să fim serioși, mă pui pe mine să măsluiesc in acte ca să iți vand un mop și o găleată la preț de televizor. Rilly?!
Boss, astea nu-s furturi. Astea sunt potlogării din anii 2000.
NOU
Cred că nu ai informații corecte.
1. Achizițiile nu trebuie aprobate de inspectorat. E drept că ce depășește o anumită sumă (nu știu exact cât) trebuie aprobate de consiliul de administrație al școlii, dar aici e o întreagă altă discuție din care reiese că foarte multe consilii de administrație nu sunt decât o prelungire inutilă a directorului sau a unei alte persoane cu influență în școală. Se votează ca în parlament, dacă înțelegi ce vreau să spun.
3, 4 – Este irelevant ce faci cu ele, odată ce le-ai scos din școală și ți le-ai însușit. Tot furt este. Chiar dacă pui în loc niște janghine. Despre inventar, vezi că explic la punctul 8 ce și cum. În foarte multe școli inventarul nu există decât pe hârtie (dacă există și acolo).
Tu presupui că cei abilitați să facă controale și să ceară remedierea situațiilor chiar își fac treaba. Hmmm…
Aaa! Și vrei să spui că nicio firmă nu vrea să dea șpagă ca să obțină un contract cu instituție bugetară? Please! Nu mă face să râd.
7 – Hai să calculăm simplu. 200 km x 7,5 l/100km = 15 litri de combustibil. Cu, să zicem, 7 lei pe litru (am pus un preț mai vechi) înseamnă 105 lei. Hai 100, să simplificăm. 15 deplasări pe lună, din care ai făcut real 5, înseamnă 1000 de lei pe lună. La un salariu de director (5 – 7000 lei), fă tu socoteala și spune-mi dacă se simte.
Da, așa e, astea sunt potlogării din anii ’90 – 2000. Dar eu vorbesc aici despre ce văd eu, ca profesor, în școală. Despre marile mânării care se fac de la nivel de inspectorat în sus (minister, guvern) nu am de ce să mă pronunț – știu și eu cam cât știți și voi: ce mai apare prin presă.
NOU
Cine a spus că, în România, școlile au inventare corect făcute? Domnilor, sunt școli unde directorii se schimbă din trei în trei luni și fiecare e preocupat să dea vina pe cel de dinainte, nu să caute soluții la probleme?
NOU
11
NOU
… negri, nu tocmai mititei
NOU
1. Primul furt este din banii profesorilor.
Pe care unii secretari/secretare cu studii preponderent medii, nu știu nici sa lucreze cu programul de salarii și nici să aplice Legea 153 și suita de OUGuri anterioare, principalul drept neacordat fiind sporul de vechime. De multe ori, e adevărat, nici personalul didactic nu duce documente justificative. Pe locul 2 sunt orele suplimentare, unde la Școlile Chilot, trebuie sa se încadreze în niște sume îndrăcite, astfel că, cu mult tupeu, orele suplimentare efective sunt diminuate pentru a ieși sume cât mai mici.
2. Iar despre celelalte furturi.. Ce sa zici când primești liste de inventariere scrise de mână în 202(2)?
NOU
Exact.
NOU
Ok, se fură obiecte de inventar, din câte am înțeles. Și la inventarierea anuală a patrimoniului de unde le scot? Că mă îndoiesc că membri comisiei de inventariere acceptă să închidă mereu ochii.
NOU
Citește ce a scris Io mai sus. Și ca să înțelegi contextul, în foarte multe școli nu se face acea inventariere (fizic, pe teren). Se constituie pe hârtie o comisie, se reiau listele din anii trecuți (dacă există) și se felicită reciproc. De-asta spune Io (pe care o cunosc, de altfel) că școli din România nu au inventare corect făcute. Îmi permit să adaug că unele nu au deloc – o listă de inventar din 2018 nu cred că se poate constitui într-un inventar valabil în 2023. Bineînțeles că există soluții, dar întoarce-te la începutul mesajului și recitește ce am spus despre comisiile de inventariere.
L.E. Cunosc o școală (din mediul rural, zonă defavorizată) unde în momentul de față nu există: director adjunct, contabil, secretar, administrator de patrimoniu. Nu că nu i-ar vrea nimeni. Nu vor oamenii să vină pe posturile astea. O fi de vină directoarea, care este “no bullshit” și nu poți face mânării cu ea, sau să stai cu curul pe scaun fără să faci nimic.