Ieri a fost râsul de pe lume cu bacalaoriatzii noștri, la limba română. la subiectul

Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi tema și viziunea despre lume într-un roman interbelic studiat.

Geniile subcarpatine au scris despre Moromeții, roman apărut în 1955.
Și serios dacă ar fi o problemă. Nu este. Oamenii greșesc. Emoțiile, teama, hiperexcitația, toate își pot pune amprenta inclusiv asupra unui copil care a învățat, nu doar asupra leprelor majoritare.

Problema este când apare nelipsita petiție:

Aceasta petitie a fost creata pentru a se lua in considerare si romanul ”Morometii” la subiectul 3 la bac , deoarece actiunea romanului este interbelica chiar daca romanul a aparut in perioadaa postbelica , multi dintre noi ne-am gandit ca este corect sa scriem Morometii doar din aceasta cauza.

Deci da? Chiar dacă noi am greșit, vrem să avem aceeași notă cu cei ce au scris corect, pentru că noi nu am înțeles că legenda de la grafic este despre numărul de elevi, ci am crezut că e doar un punct gri pe coală. Un punct pătrat, ca să fie clar.

Iar, la final, într-o lovitură de maestru, apare și versatul de pe internet, care modifică pagina de pe wikipedia cu Moromeții.

genialitatea lui moromete

Pentru că, se știe, profesorii corectori stau cu wikipedia în față, ca să se verifice la deciziile grele și dificile de a nota analfabeți funcțional. Prin urmare, de ce să nu băgăm un interbelic, poate ține, nu? Hai, că nu e mare lucru, doar am încercat și eu.

Ar fi foarte drăguț de aflat cine are ip-ul 86.126.159.231, cel care a făcut modificarea. Măcar să afle tac-su ce pramatie are la ușă, în loc să îi asculte lamentarea Uite bă tată și tu, și pe wikipedia spune că e interbelic!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

80 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    E de la Pitesti, de la baieti. Tac-su cred ca ar fi mandru de el 🙂

    • Argesul iar la inaltime. Baiatul isi luase permis pentru asa ceva. 🙂

    • #3

      Fetesti ca sa fii mai exact 🙂 cativa dintre ei voi plati pensiile cuiva

  2. #4

    Sunt optimist. Valul din spate e beton.

  3. Eu am dat BAC-ul acum 3 ani. Cel mai nasol lucru e că lucrurile nu evoluează tocmai bine. Am observat că lumea nu prea mai vrea să își asume răspunderea pentru greșeli, dovadă fiind modificarea de pe Wikipedia. Să nu mai zic de petiția aia penibilă a copilașilor ce cred că pot schimb mintea profesorului sau a lui taică-său cu un drag & drop.

  4. #6

    Pana la urma petitiile astea au vre-un efect?Tin minte ca a fost o petitie in care iti spuneau ca esti gras sau ca vor sa te bata sau ceva de genul asta.Ce s-a mai intampalt cu ea?Ma intereseaza aplicabilitatea petitie in real world :))

    • #7

      Zoofilia este încă legală în România, stai liniştit!

  5. #8

    Când m-am dat io cu bacul, mai mult de jumate au scris că Moromete este intelectual. Trebuia să prezentăm condiţia intelectualului român (sanchi) într-un roman studiat. Şi atunci tot la fel: că Moromete e deştept, înţelept, ştie să citească ziarul, miezul uliţei – păi dacă nici ăsta nu-i entelectual?!
    Aşa a fost tot timpul. Bacul este privit cu gravitate exagerată de mulţi parinţi (poate şi de unii copii). Ar recurge la orice tertip pentru salvare. Ca bolnavele de acnee care-şi întind fluid seminal pe faţă. Cine stie? Încercarea moarte n-are.

    • #9

      Pentru ca Cetinu a scos aprecierile, io-l fentez aicisa si-t dau un mare like!

    • #10

      Deci ai dat BAC-ul in 2006 ca si mine :). Imi aduc aminte de un coleg istet care a scris despre Moromete, iar cand a aflat ca e gresit s-a corectat….a scris despre Ion :)))

    • #11

      Si ca si mine 🙂 am avut colegi care l-au “analizat” pe Ion.

    • #12

      Ma bag si eu…ca la fel a fost..si sa vezi ce plini de ei au fost …ca ai incercat sa le explici ca taranul nu e intelectual..dar ei o tineau pe a lor

  6. #13

    O sa spun doar ca ar fi bine daca s-ar mai reorienta putin si invatamantul. De cate ori a folosit vreunul din voi cuvantul interbelic in ultimul an si fara sa fie in vreun context legat de bacalaureat?
    Poate s-ar putea gasi ceva de invatat care sa fie si util si sa arate ca elevii au invatat ceva in 12 clase.
    In 20 de ani cei nascuti prin 45 o sa se apropie lejer de suta, dar bacalaureatul probabil o sa ceara in continuare sa se analizaze relatia dintre Ion si pamant. Roaba lui dumnezeu Maria are pana si de aia ne merge prost…

    • #14

      Nici “dezoxiribonucleic” nu cred c-am folosit in ultimii 5 ani, hai sa nu mai facem nici anatomie; valul de adepti ai medicinei germane si curentului antivaccinare actual va fi pistol cu apa fata de viitor.

    • #15

      Are dreptate super_fotbal. Subiectele sa fie din jiji, capatos si preafericitul daniel. Sa aiba toata lumea un bacalaureat din asta, de ce sunteti rai.

    • #16

      “mop”, “matura”, “oala”, “tigaie”, “tocator”, “polonic”, “detergent”, “balsam”,

    • #17

      Da boss, daca nu e romanul interbelic, trebuie sa fie neaparat capatos. Ai aceeasi logica ca si aia de zic ca daca nu ai balcon sa intinzi rufele esti sarac. Nu mai exista nimic pe lumea asta care sa iti masoare competenta.
      Dexoborinucleic nu prea e in aceeasi categorie cu interbelic, dar hai sa fim interesanti.
      Sunt unele materii care daca iti vor folosi doar pentru cultura ta generala, in 10 pagini cu tot cu poze ai toata informatia de care ai nevoie. Sa pierzi cativa ani invatand niste chestii care pe urma nu iti vor folosi la nimic, mie mi se pare pierdere maxima de timp.

    • #18

      chestiile alea nefolositoare iti dezvolta logica, perspicacitatea, inteligenta nativa, capacitatea de relationare, iti permit sa porti o discutie si cu alti oameni decat cei din bransa ta. nu le faci doar ptr ca sunt aia tampiti

    • Da’ tu cand ai o discutie asa intre prieteni, cum zici, pe scurt, “intre cele doua razboaie mondiale”? Presupunand ca la bere nu discutati despre Capatos.

    • #20

      Eu azi am citit 200 de pagini, sintetizat sau cum cacat s-o spune doua documente. In momentul asta le-as fute trei scaune peste ochi prietenilor daca ar avea chef de discutii pe teme de genul asta. Mi se pare trist cand te vezi cu prietenii sa nu faceti altceva decat sa va povestiti joburile si sa faceti o ciorba din care celalalt sa inteleaga ce faci tu.
      Asta cu dezvoltatul logicii si restul aberatiilor are un oarecare sambure de adevar, dar sistemul e facut in asa fel incat asta sa fie doar vorbe goale, realitatea este ca tre sa faci tot posibilul sa inveti cat mai mult la chestiile astea nefolositoare pentru ca un 10 la fizica e egal cu un zece la muzica. Eu fix cu ce zici tu am ramas, dar numai eu stiu prin cate certuri si discutii cu toti cretinii despre cum nu o sa fac nimic in viata si restul aberatiilor am trecut. Unul mai slab ca mine probabil claca si nu mai avea chef de viata.
      Pe mine efectiv ma uimeste cum nu puteti face niste conexiuni simple si tot timpul reactionati de parca totul se intampla azi. La voi nimic nu are cauze in trecut.
      Acum cateva saptamani nu era frumos sa bati copii, dar saptamana asta fir-ar mama lor a naibii de puturosi. Asa cum s-a schimbat totul in jurul nostru in ultimii ani, ar trebui sa se schimbe si felul in care se face educatie.
      Atitudinea asta de o aveti nu e constructiva si pe viitor o sa ne mearga bine.

  7. #21

    Complet off-topic: Sherif, ce reclamele pacii ai pe-aici? Zer 2.0? imgur.com/f7TwqBr

  8. #26

    Haide bre, macar un +2 puncte pentru imaginatie tre’ sa ii dai aluia care a modificat pagina de wikipedia. Speranta moare ultima, da’ omu’ e pregatit sa faca orice sa incline balanta. Asculta la mine, e material de CFO – cu asta niciodata firma n-o sa iasa pe minus.

  9. #27

    Pai plm, a aparut intre doua razboaie: Al 2lea Razboi si Razboiul Rece, cum nu e interbelic?

    • #28

      Eu ma gandeam la Al 2-lea Razboi Mondial si Razboiul din Vietnam, dar merge si asa…

    • #29

      Sau intre razboiul din Malvine si cel din fosta Iugoslavie.

    • #30

      Plm, sunt praf…

    • #31

      falklands boss 😛

  10. #32

    Nu accept opiniile despre bac ale celor care l-au dat in perioada, sa zicem, 1995 – 2007 sau 2008, cand s-au bagat camere de supraveghere obligatorii. Absolut toti cei care dadeau bacul cand eu eram in generala, nu se laudau cu cat l-au luat ( caci il luau toti, chiar si aia de se duceau la liceu odata pe semestru ), ci se laudau in ce fel au copiat sau cata caterinca faceau cu supraveghetorii de sala .

    Nu zic ca nu au existat elevi destepti in perioada asta, ca poate astia de vor sa se injure cu oricine asta vor intelege, si iar imi sar in cap, doar ca singurul motiv pentru care facultatile au ajuns sa fie pline si sa fie atati someri full de diplome, este ca in perioada asta, in absolut orice an, procentul absolventilor era de 85-90 %. Cum s-au bagat camerele, au scazut procentele la 45-50.

    Despre cei de pe vremea lui Ceausescu nu vorbesc, pentru ca voi chiar aveati de invatat. Respect pentru cei ce au ajuns sa aiba studii superioare in acea perioada 🙂 .

    • #33

      problema e ca astia daca nu aveau camere ai puteau sa copieze, copiau un eseu tot despre Morometii. ‘Geaba poti copia cand nu te duce capul ce sa copiezi

    • #34

      Nu mi am pus problrma ca nu iau bac ul ci cu ce nota. Nu mi am pus problema sa dau la sport pt zece ci sa dau la economie ca sa vad cat de pregatitat sunt pt ex la facultate.
      N a facut nimeni petite, nu se purta pe vremea aia, cand problema la economie a fost ” ciudata” si ne a ars la nota finala. 4 ani de liceu am avut media 8 si f putin, reala pt ca nu invatam la.toate.materiile ca sa iau note.mari. la bac am avut aproape 9, asta cu un sapte la romana scris. 7 examene, toate notate si parte din media finala. Si ce sa vezi, ne duceam ca fraierii la biblioteca, oha internet pe vremea aia ca sa copiezi un ” comentariu”.

    • @V3nt0R: Înţeleg că erai în generală în perioada aceea. N-ai de unde şti unele chestii. Uite – eu am dat Bac-ul în 1997. Din patru materii: română, engleză, istorie şi fizică. Nefiind în UE, nu exista la noi sistemul Blogna, deci facultatea era de 4 ani nu de 3 iar la facultate intrai cu examen. Imediat după Bac am dat examen de intrare la Litere din 3 materii. Media de la Bac nu conta aproape deloc – contau rezultatele obţinute la acele examene de admitere. Aşa că pentru mine Bac-ul a fost un fel de teză puţin mai grea şi oarecum fără utilitate, că intrarea la facultate – oricum – se făcea pe baza mediei de admitere. De-aia te lăsau supraveghetorii să copiezi – pentru că ştiau şi ei că nu conta dacă iei 5 sau 10 la Bac. Era o formalitate.
      Apoi a venit sistemul Bologna impus de UE şi – brusc – nota de la Bac a căpătat greutate. Dacă te lăsau să copiezi la Bac deja îţi garantau loc la facultate. Aşa că nu prea te mai lăsau să copiezi, condiţiile au devenit mai stricte, până în punctul acela cu camerele de filmat.
      Ideea la care vreau să ajung e că tu spui că generaţia mea a copiat la Bac. Nu neg – mulţi dintre colegii mei au făcut-o; i-am văzut eu în timpul examenului. Dar la examenele de admiterele la facultate, concurenţă fiind, nu te mai lăsa nimeni să copiezi. Am stat toţi smirnă. Pentru că de alea depindea accesul tău în învăţământul superior, nu de un amărât de Bac fără greutate (pe vremea aceea).
      Nu mai vorbesc despre cât de grea şi stufoasă şi-n limbaj de lemn era materia pe vremea mea, comparativ cu cea de acum. Despre cum, atunci, aveai de ales între bibliotecă şi cursuri scrise de mână iar acum ai acces la Internet, cărţi piratate şi referate trimise prin mail în format DOC.
      Tu râzi că noi am fi copiat la Bac dar Bac-ul atunci avea o cu totul altă valoare decât o are acum. Una spre nul. Zici că de când s-au băgat camere de filmat în anii trecuţi a scăzut cu 50% numărul celor care trec. Eu zic să-ţi închipui cum ar fi ca toţi ăia să fie nevoiţi ca după un Bac cu patru exmanele la secţie de Uman să dea pentru intrarea în facultate trei examene din materie de Real. Sau invers.
      Eu am fost la secţie de ”Istorie – Ştiinţe Socio-Umane” în liceu. Băgau ăia 12 ore de istorie pe săptămână în noi: 10 de istoria românilor şi 2 de istoria artei. Am dat Bac din istorie şi fizică (pritre altele). Apoi am dat la Litere unde tot ce-am învăţat la Istorie şi Fizică efectiv nu mai conta. Practic eu am învăţat vreo 6 materii ca să ajung la facultate, nu 4 ca acum; şi-am dat 10 examene (4 la bac, 3 la Română-Engleză şi 3 la Biblioteconomie) pentru că am dat la două facultăţi concomitent.
      Azi dai Bac din 3 materii şi – indiferent că vii de la liceul CFR ori de la cel mai nobil liceu din oraş, poţi să intri la aproape ce facultate vrei tu pe baza unei singure medii, indiferent că optezi pentru arhitectură, sociologie, economie sau stomatologie
      Aşa că da – s-a mai copiat la Bac la noi. Dar Bac-ul din 1997 valora cam cât teza ta la engleză din liceu, în codiţiile în care profesoara e indulgentă şi nu te interesează că treci de ea cu 5 sau 10. Problema adevărată o constituiau examenele de admitere la facultate unde te băteai cu vreo 7 pe un loc să iei notă bună. Şi acolo nu se copia, pentru că dacă fostul elev X îl vedea pe fostul elev Y că scotea fiţuica, te raporta imediat la supraveghetor; pentru că X şi Y concurau pentru acelaşi loc de intrare. Pentru că nu existau facultăţi la care să intri ”cu taxă”, ca acum. Existau doar locuri ”la stat”. Şi alea le obţineai strict prin media notelor examenelor de admitere. Ori unul care copia în sală îţi fura locul, aşa că tuşeai în pumn până se uita supraveghetorul în direcţia lui.
      La Bac i-am şoptit unui fost coleg din liceu. Nu mă interesa ce notă ia, că el oricum dădea la Drept iar eu la Litere, iar chiar de ar fi dat la Litere nota lui de Bac nu era o ameninţare pentru mine. Dar la examenul de română de la Litere, când ăla din faţa mea se tot întorcea să mă implore să-i şoptesc, l-am ignorat. Pentru că dacă-i şopteam riscam să-mi ia locul.
      Cam asta e cu copiatul la Bac prin 1997.
      Înţeleg că nu accepţi opiniile celor din perioada aia, dar problema e că nu ştii exact totul despre perioada respectivă. Despre cum materia era mult mai grea, mult mai stufoasă, explicată prin neologisme şi limbaj de lemn. Despre cum noi dădeam examen de admitere în facultate, din materiile relevante acelei facultăţi, şi nu ne folosea nota de la Bacalaureat în niciu fel. Despre cum noi făceam 4 ani şi nu 3 în universitate, fără Internet, proiectoare, cursuri interactive sau luxul petiţiilor. La ultima facultate pe care am făcut-o am mers cu laptopul zi de zi iar de se anula un curs din cauză că profesoara avea o problemă de familie primeam înştiinţare pe grupul de Facebook de la colegi sau măcar un SMS cu ”vezi, nu veni, că nu se ţine”. În 1998 scriam de mână câte 10 pagini A4 în vreo două ore, fără pauză; ne băteam 25 de oameni pe aceleaşi două cărţi de specialitate de la bibliotecă; veneam iarna pe frig de -8 grade, pe jos, cale de 25 de minute, ca să aflăm după vreo o oră jumate de aşteptat pe hol că probabil profesorul nu mai vine. Chestii de-astea.
      Cei din ziua de azi se plâng de camere şi acuză generaţiile vechi că vociferează chit că ei au copiat la Bac. Dar uită că noi după Bac dădeam un alt ”bac” la care nu aveai cum copia şi care era în unele cazuri din cu totul alte materii (în funcţie de facultatea pentru care optai). Cei de azi, după ce scapă de examenul de Bac, că au trecut, că nu, se relaxează. Lasă totul în mâinile sorţii – prind sau nu prind loc la facultate. Eu, a doua zi după ultimul examen de Bac, m-am pus să învăţ pentru admiterea la facultate şi-am dat 6 examene în 6 zile consecutive. Păi după 3 săptămâni de examene care-mi decideau viaţa eram efectiv distrus, obosit, cu nervii la pământ.
      Chestia asta cu ”ce uşor şi mişto era pe vremea voastră” e deplasată rău de tot. Pentru că e fix invers: VOI, generaţia asta nouă, o duceţi mai bine. Problema e că habar nu aveţi cât de bine şi – prin urmare – se fac petiţii care vor schimbări.

    • #36

      @V3nt0R bossulica, nu generaliza. Eu am dat bacul in 2008. S-a copiat la mine in sala de s-a rupt. Da sa mor daca intelegeam de ce. Adica subiectele mi s-au parut usoare (si nu sunt vreun geniu). La romana trebuia sa inveti niste idei de ce e roman, de ce apartine genului cutare, prostii din astea, trebuia sa fi citit macar un rezumat al cartii respective si sa scrii tu despre fiecare idee. La mate in generatia mea a fost foarte usor, Anul urmator a fost si mai usor la mate. La info/fizica aplicai niste algoritmi/formule banale.
      Dar cand am vazut notele, am inteles de ce s-a copiat, eu care am invatat si pentru bac si pentru facultate am luat 9.25 fara sa copiez (sa mor io) iar colegi de-ai mei care abia, repet ABIA au intrat in bac au luat 9.9x… Ma rog ideea e ca singura diferenta dintre cei care au copiat in generatia mea si au luat bacul si cei de acum care nu pot copia si nu iau bacul este faptul ca primii au o foaie de bac. Atat. Eventual au facut si o facultate gen Spiru. Si acum lucreaza ca manipulatori, vanzatori sau alte joburi necalificate. Ceea ce vreau sa spun e ca si-au pacat singuri viitorul crezand ca le va merge bine cu bacul copiat si o facultate “third-hand”. Cine a invatat se vede, cine nu, la fel.

  11. #37

    P.S. Arhi, baga si tu butoanele de like si de dislike la loc, fara sa am acolo ce aprecia sau ce dezaprecia, parca imi taie cheful destul de tare sa intru sa citesc comentariile. Il scriu pe al meu daca am ceva de spus, apoi nu mai calc pe acolo .

  12. #38

    M-a amuzat un comentariu din petitie: miercuri la matematica, daca in loc de 9 o sa scriu 6 sa mi se puncteze, nu am fost atenta, numerele sunt asemanatoare.

  13. #39

    concluzia e simplă: orice roman e interbelic

  14. #40

    Aidiba Cetine!

    Pai e can bancu ala despre Marea Britanie [inca] cu “noi stim capitalele tarilor, nu ale marilor”

    Daca au citit, ce mai conteaza Istoria Literaturii Romane, ca doar nu dadeau concurs care iese Calinescu!
    George, nu Floooorin – ca sa nu avem vorbe…

  15. #41

    Eu sincer nu vad unde e problema. Daca se poate la Biblie unde toti spun ca e cuvantul lui Dumnezeu, desi a fost scris si ditat dupa bunul plac al catorva la sute de ani distanta de momentul in care se spune ca a fost Isus pe pamant, nu vad de ce nu s-ar putea incadra un roman ca fiind cu doar 20 ani mai devreme…

  16. #42

    Astia-s mai penibili decat penibilii din generatia 2011, care au scris “Drama” lui Gheorghidiu, atunci cand s-a cerut genul dramatic…

  17. #43

    Haidi Bo$$ va scoate Salam o manea pe sistem…interbelic si totul va fi bini.

  18. #44

    s32.postimg.org/pncmfwm1x/13606779_1192826360739688_945131188408323553_n.jpg

    Astea au fost subiectele la matematica pentru ADMITERE LICEU in 1985!
    Asa ca da, graficul ala a fost extrem, dar extrem de greu!

    • #45

      Ai dat tu examen in 85 si ai avut subiectele astea? Sau de unde stii? “De pe net”? Paranteza aia din dreapta jos imi sugereaza mai degraba ca sunt subiecte de olimpiada (probabil locala sau ceva etapa inferioara), decat de examen national. Altfel nu avea de ce sa scrie judetul.

      Luatul de informatii cu lopata de pe net, fara nici cea mai elementara verificare, nu ne diferentiaza mult de petitionarii astia tineri.

    • #46

      Multumesc pt subiectele din 85. Poate le mai vad și copiii ăștia…

    • #47

      Subiectele alea nu par de olimpiadă, par similare cu ce am dat la treapta I. Subiectele de olimpiada erau mult mai grele. Cel mai probabil pe vremea aia se făceau subiecte diferite pe județe, asta ar explica și de ce se insistă acum pe asta cu evaluările naționale cu subiect unic.

    • #48

      @John, nu, nu am dat in ’85, am dat in ’90. Daca este vreo diferenta.
      Si nu, sa afli volumul unei piramide nu este subiect de Olimpiada. Alea sunt mult mai grele, crede-ma!
      In rest, da…noi astia mai vechi am rezolvat probleme grele nu citit in grafice si apoi plans la Minister.
      Noi nici nu prea aveam dreptul sa facem contestatie…drept de care voi astia micii abuzati acum.

  19. Moooaaama da ce reclame ți-au băgat intre postări .. Sa ajungă la toți zic

  20. #51

    “… într-un roman interbelic studiat.”
    Nu mi-e clar daca este vorba de un roman scris in perioada interbelica, actiunea din roman are loc in perioada interbelica sau daca romanul trebuia studiat in perioada interbelica.

    • #52

      nu ti-e clar tie. celorlalti da. este ca si problema de la matematica a fost neclara?

    • #53

      @migabi: Rebreanu e scriitor interbelic, a scris “Ion” (actiunea se petrece undeva intre 1900 si 1907), “Rascoala” (actiunea se petrece chiar in 1907), “Padurea spanzuratilor” (actiunea se petrece chiar in timpul razboiului). Nu poti extrapola putin?

      Dupa logica ta “Apus de soare” e literatura romana medievala? Sau “Mama lui Stefan cel Mare”? Dar “Fratii Jderi” sau “Razvan si Vidra”?
      Cand s-a clasificat literatura altfel decat dupa perioada in care a fost scrisa? Cum ai clasifica o fabula sau un basm dupa perioada in care se petrece actiunea?

    • #54

      well, in loc de i.H, vomm folosi i.F.F, adica înaintea lui făt frumos

    • #55

      Mos. Eu personal ma consider un om destul de cult asa. citit, cu doctoratu pe rol, ca mama ma-sii.
      Prima intrebare pe care am pus-o fara sa stiu toata tarasenia, doar cand am aflat de subiectul asta? “Si au ales Morometii sau ce?”
      Pentru ca spre deosebire de Enigma otiliei, _Ultima Noapte, Maitrey, Ion si altele in care atitudinea asta e Morometii are o bucata teapana de tot cu “viziunea despre lume”. Ba chiar tot romanul e despre asta.
      Un roman se clasifica in primul rand dupa curentul in care se incadreaza, nu dupa perioada…. ca asa si “Fratii Jderi” e roman interbelic….Si Eminescu a fost romantic la 80 de ani dupa Byron…
      Nu sustin petitia, dar inteleg confuzia…Si cand confuzia apare la un numar insemnat de indivizi, argumentul devine valid.
      Poate e cazul sa mai punem frana superioritatii nesustinute “postrevolutionare”…

    • #56

      si eu ma consider un tip EXAGERAT de citit si stiu ca romanele se clasifica temporal functie de perioada in care au fost scrise, nu dupa perioada de timp abordata in subiect. oficial, pe hârtie, nu dupa ureche. deci despre ce vorbim? eu nu sunt doctorand, ptr ca mi-e lene, dar am unul langa mine si a pufnit in ras. hai sa nu demonetizam orice urma de argumentatie, aducand-o la nivelul clasei a 12 a, varianta 2016. Ca idee, lectia despre Moromeții incepe cu ceva gen Una din capodoperele literare postbelice. Nici macar nu e graficul vietii, e negru pe alb.

  21. Mai nou e trend. Vezi ca pramatia e prastie, dar nu-i bai, nu-i vina lui, hai sa facem petitie sa nu para asa de prost pe cat e.

  22. #59

    Unde-i Freige ăla să ne explice că interbelic este perioada dintre două beliri?

  23. #60

    Același subiect a picat și acum mulți ani când am dat eu bac-ul. La fel a fost doar că atunci nu s-a făcut nicio petiție, cei care au scris greșit au băgat capul în pământ. Cred că e o dovadă că, deși prostia rămâne de la generație la generație, gradul de asumare a prostiei scade îngrijorător.

  24. #61

    Daca si parintii nostri se ‘luptau’ cand eram si noi copii, in anii ’90, cu toate emotiile noastre, Romania ar fi aratat mai bine, poate… poate inca mai aveam industria, mai aveam ceva, si nu eram atat de josnici ca acum, xenofili si sclavi.

    Intr-un fel, ma bucur ce se intampla acum, chiar daca e prea tarziu. Cetin, si tu esti parinte, nu m-as grabi sa-i critic pe altii fiindca, in sfarsit, le pasa de plozii lor.
    Cand e vorba de generatiile viitorului, hai sa lasam capra vecinului in paca pana cand se maturizeaza, pe urma decidem daca sa-i moara sau nu.

    • #62

      îti pasa de plodul tau inseamna sa il ajuti, sa il inveti, sa il educi, nu sa pasezi responsabilitatea scolii, iar cand boul tau nu invata, sa faci petitii sau sa te duci sa il bati pe profesor. parintilor mei le pasa de mine, pentru ca atunci cand luam nota mica, ma puneau sa invat toata noaptea, pana cand stiam ca niciodata la materia aia nu o sa mai fac asa ceva. nu, nu le pasa daca faceau o petitie.

    • #63

      Amice, de cand comentezi pe aici… numai aberatii ai scris. Pe gandirea ta e admirabil ca parintii celor 7 animale din Vaslui ii apara nu? Se lupta pentru ei si incearca sa-i scoata nevinovati!
      Si le pasa pe dracu de plozii lor, daca le pasa ii punea dracu sa invete la timp! Le pasa doar sa nu se faca de cacat ca fiusu sau fiicsa nu a trecut bacul!

    • #64

      Arhi, tu uiti ca structura/design-ul invatamantul romanesc e aproape siamez cu cel de pe vremea comunistilor; aproape, cu mici diferente de estetica.
      In afara de “Pe vremea mea, ne pisam pe noi de frica deoarece asa erau vremurile, deci mucles cu vaicarelile”, nu exista alt argument pentru existenta invatamantul romanesc in iteratia sa, de acum; inclusiv examenul de Bacalaureat. Pe urma, ne miram de ce toti fuc de rup pamantul cand e vorba de invatamant sau cultura. Invatamantul romanesc a facut mai multe victime decat oameni de sucess.

      Cum se face ca multi prefera sa plece afara, unde-i o lejeritate fenomenala, omeneasca, dar cand e vorba de Romania, nuuuu nenica, e viata si moarte, pentur ca “Pe vremea mea…”

    • #65

      Pigus, du-te inapoi pe reddit, acolo macar primesti upvotes.

  25. #66

    O mica (mica de tot) urma de dreptate s-ar putea totusi sa aiba. O formulare mai precisa, de genul: ” Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi tema și viziunea despre lume într-un roman publicat in perioada interbelica” ar fi taiat din radacini orice urma de indoiala. Ca nu stiau ce e aia perioada interbelica e alta discutie 🙂

  26. #67

    Eu as propune sa se ia in considerare si daca au scris Luceafărul, că doar existau poezii si in perioada interbelica…

    • #68

      plus, nu s-a mentionat inter care belice?

  27. #69

    In 2005 subiectul a fost “particularitățile romanului de dinainte de Al Doilea Război Mondial”. Tot Morometii au comentat….asa ca scuza cu “vai, dar cuvantul interbelic este un cuvant atat de rar folosit si de greu de invatat” pica….
    @Cetin: daca se afla cine a facut modificarea pe wiki, probabil ca tatal puradelului va fi plin de mandrie…nu uita, parintii au facut petitia legata de vestitul grafic de la evaluarea nationala….

  28. #70

    sunteti vreo 2 aici care ati aparut in ultima perioada si poluati grav de tot comentariile. o perioada veti lua pauza

    • #71

      Si cu amendamentul 1 din constitutia Statelor Unite cum ramine, Sefu’? Pai ia vezi, ca acuma facem o petitie!

    • #72

      @dufu. Doar că aici sunt Statele Unite ale României, iar Cetin e un fel de mexican naturalizat. Slabe șanse cu amendamente și petiții.

  29. #73

    Mda, continua sa insiste si altii: dupa ce s-a corectat azi noapte: ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Morome%C8%9Bii_(roman)&diff=prev&oldid=10607739 m-am uitat de dimineata si era totul ok, si uite ca mai incearca si altii: ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Morome%C8%9Bii_%28roman%29&type=revision&diff=10608019&oldid=10607956

    • #74

      citind pagina aia m-a luat durerea de cap si mi-am adus aminte de ce urasc eu cu pasiune aproape tot ce inseamna literatura romana. si in acelasi timp aproape ca ii inteleg pe astia ca au ratat partea cu interbelic. la cate aberatii pe pixel patrat sunt acolo… axis mundi, simbol multivalent, fisura in spatiul rural… bagati-va si romanul si comentariul in cur si un sincer hai sictir.

    • #75

      ps sper ca se intelege ca ultima fraza se refera la idiotii pedagogi si nu la distinsii cititori ai acestui blog.

  30. #76

    Ba io asa am o impresie ca elevii invata doar doua chestii: Morometii si Luceafarul.
    Si le muleaza in mintea lor in functie de ce le cere in subiect.

    Ca altfel nu are cum sa se discute in fiecare an exact de operele astea doua indiferent ce ar fi picat la bac.

  31. #79

    Oare ce se intimpla la bac daca Shakespeare era roman (adica din Romania)?

    • #80

      L-ar fi chemat Vasile Șecspirescu și nu ar fi auzit nimeni de el (cu excepția românilor, desigur). Și cred că ar fi fost moldovean (cu numele real, după mamă, Șecspirovici).