Dacă există ceva ce regret, prin locurile pe unde am umblat, este că nu am avut timp să stau să văd muzeul Ermitage din Sankt Petersburg. Și cum nu cred că voi mai ajunge, în viața asta, prin rusia, e evident că nu îl voi mai vedea niciodată.

Lucrul pe care îl detest cel mai mult la turismul ăsta de consum este că vrem să înghesuim, în maxim 5-7 zile, tot ce e de văzut sau făcut într-o țară. Și, practic, nu facem decât să alergăm non stop, în locuri recomandate de tripadvisor și să vedem, fără să vedem nimic. Bine, eu am fost cu o campanie în Rusia, ceva cu Unicredit, cred, muzeul era de văzut așa, pe cont propriu. Țin minte cum ne-a ars un taximetrist rus, care ne-a luat 1 milion de ruble ca să ne ducă în jurul Ermitajului, drum pe care îl puteam face pe jos în aproximativ 4 minute, doar că nu știam orașul.

Revenind. De fapt, ce voiam să spun e că mie îmi place să văd arta în liniște, calm, relaxat, în timp. Probabil mi-ar fi luat un an ca să pot vedea în liniște tot ce era în Ermitage, ce au furat rușii de pe unde au ajuns. Am fost în Liverpool la expoziția Da Vinci. Ce dracu să vezi, că erau sute de oameni înghesuiți în aceeași sală, de abia dacă vedeai de departe schițele alea, printre atacuri de panică.

Mi-ar place ca măcar acum, la apusul vieții, să încep să merg în destinații cu scopul de a vedea ceva ce îmi place, nu la modul general, hai la viena să facem 40 000 de pași și să nu ținem minte decât că am văzut doi ciobănești uriași care trăgeau o băbuță după ei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.