Așa e că filmul ăsta devine din ce în ce mai realist?

Băncile sunt speriate, că au crescut dobânzile între ele. Soluția pentru sperietură? Normal, fiind în rromânia, este creșterea dobânzilor. Adică soluția cea mai simplă și mai de efect, pentru că rromânul e prost și plătește.

Nu aș vrea să fiu în pielea lui Piticu, care are 2 leasinguri de plată, la 2 mașini și mai stă și cu chirie.
Orădeanul își caută și el cu chirie și nici VisUrât nu se simte mai bine. micu`TZU e ninja, că el are vilă.

Măcar zoso a scăpat și își cheltuie banii din blog la Berlin, pe Alexanderplatzstrasse.

So, în vremurile astea căcăcioase, pe ce să îmi cheltui sumele nemuncite, câștigate din reclama de pe blog?

  1. Golf 5. Taxa de înmatriculare e a crescut sus de tot și țârâi de fericire să umplu bugetul statului. Mașina o să o iau în leasing, ca să pot fi obligat să îmi fac CASCO, desigur la ce sumă vrea firma de leasing, să pot să îmi privesc rata cum crește zilnic și tot așa.
  2. Casă. Prețurile caselor se prăbușesc cu elan și avânt. Apartamentul maică-mii, 2 camere confort 2, costa acum 5 ani 8000 E. Acum costă 90 000. Desigur, fiind un apartament din 1970, el de fapt și-a crescut valoarea ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât mai bun. Așa că o să îmi iau casă cu rată de la bancă, să pot să o iau la 100 000 și să plătesc timp de 50 de ani, iar în timpul ăsta casa să revină la prețul ei adevărat, de maxim 20 – 30 000.
  3. Televizor LCD. Cu ecran cât mai mare. De preferință cât mai scump. Cu rată luată de la Eurolines, pe 5-6 ani, pe care nu ai cum să o rambursezi în avans decât dacă plătești tot. Da, vorbesc în cunoștință de cauză, așa mi-am luat eu frigider cu rată pe 5 ani. Mai am de plată la el 3 milioane rată și 3 milioane dobânzi, dacă vreau să îl plătesc azi. Nu, nu vreau, prefer să vi-l plătesc încă 2 ani decât să vă dau banii înainte.

Dacă vreți, asta se poate transforma în leapșă către oricine.
Tu pe ce lucruri inutile ți-ai da banii în vremurile astea?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. Pe reparatie pompa de apa la focus. oups, deja i-am si dat…

  2. #2

    Desi suna cocalaresc, pe vremuri de criza e de preferat sa-ti iei aur de la amanet!

  3. Daca nu ai bani de investit, stai cuminte si nu cheltui aiurea … In vremuri de restriste nu trebuie sa faci gesturi bruste 😀
    Amana orice achizitie pe mai tarziu …

  4. dude, in vremurili astea, cel mai bine este sa calatoresti

  5. #5

    dude, fiecare comentariu de-al tau este un spam mic. e cazul sa incetezi

  6. In primul rand nu as da banii pe lucruri inutile. Daca as da banii e logic ca nu le consider inutile (cel putin pentru mine).
    Cu siguranta nu e bine sa dai banii pe credite, adica sa iei credit. Pe termen lung ajungi sa dai dublu sau triplu inapoi, dar asta e general valabil, indiferent ca e criza sau nu.
    Daca in schimb ai ceva banisori pusi deoparte se poate face ceva insa. Acuma depinde si cati ai. Daca ai si tu acolo de niste zile negre lasa-i acolo. Daca insa ai mai multi de-atat poate ar putea fi investiti. Nu cred de exemplu ca imobiliarele vor scadea pretul vreodata.

  7. Bautura si femei. Grija zilei de maine e o iluzie.

  8. #8

    fratzika, sa dam la buci frate, restul nu ne intereseaza!!

  9. cel mai inutil lucru pe care l`as putea cumpara ar fi o plasma imensa (nu ma uit la tv, doar merge pe muzica si ascult) si inca o masina! scumpa!

  10. :)):)):)) Nu cumpăr nimic în rate. Trebuie să fii nebun să stai la mâna nenorociţilor ăstora. :)):)):)) Am şi eu un mesaj de moarte clinică pentru bănci aici . Şi, ca să-ţi răspund la întrebare, singura chstie pe care aş da banii zilele astea este o placă video. În rest e usual stuff: băutură (ocazional), fomei, ţigări şi alte nimicuri irelevante. :)):)):))

  11. in buc costul apartamentelor a scazut 😀

  12. mi-as da banii pe o rezervare de brad de Craciun la un padurar. sa-mi faca un gardulet de vreo 40 de cm inaltime in jurul unui brad in padure si un avans pentru costul sau. nu are cum sa coste acum atat cat va costa atunci. economisesc un ban si in felu’ asta o sa am pentru 2-3 globuri in plus atunci.

    ah si mi-as mai lua, fara discutie, un detector de radar. nu am masina dar s-ar putea sa-mi trebuiasca! si ca sa inchei, imi iau cartele de reincarcare pe la diversi operatori sa le vand atunci cand o sa creasca euro pana dupa 4 lei. eu zic ca scot un “profitel” nu? cat de un profit-erol?

  13. ai uitat sa zici Iphoane :)). Daca nu faci rata pt casa cum pana mea strangi tu 80.000 de euro pt un apartament?

  14. Eu nu o sa imi fac never leassing sau imprumut bancar platesc cu banii jos si gata …

    In curand o sa imi iau casa (da nu in ro ca nus atat de retardat)

  15. Daca am scris si eu ceva legat de asta cum sa fac sa-mi apara si mie cu “[…] text din postare […]” ca la nenii astia de mai sus?

  16. @fratzica

    Este un trackback automat. Cineva care ştie WP îţi poate spune cum se activează.

  17. Dar ce v-a apucat pe toti acum sa scrieti de bani ?

  18. pai eu nu-s pe wp ca-s pe blogspot, sau nu conteaza? in fine. presupuneti ca am facut un trackback automat dinala.

  19. #19

    fratzika, nu ma pricep la blogspot, scuze

    Pustiu, toti bloggerii trebuie sa se uneasca sa deschida okii lumii :))))

  20. Cred ca as cumpara o echipa de fotbal, Rapidul (ca tot se cearta aia doi si vor sa scape de ea) sau poate Steaua ;-))

  21. Băi… ia stai. Piticu are doua maşini? Şi a doua unde e? :))

  22. Io sunt terminata cu ratele pe la banci. Am BRD-ul si Banc Postu’ adica tot Eurolines. Astia ultimii – niste nesimtiti!!! Sa nu mai aud de ei cat traiesc!
    Aveam credit pe 3 ani jumate si am intrat in al patrulea an din cauza dobanzilor. Cica daca nu platesc fix pe 7 ale lunii imi baga 45 de lei pe zi. Initial mi-am platit masina de spalat si aragazul inca din ianuarie anul asta, da’ nuuu ei nu zic asa. Zic ca nu am platit la timp si mai am de dat 3 milioane. Sa-i f***t in curutz de cretini. Aaaa si nici nu ma lasa sa ii platesc pe toti numa’ cu nu stiu ce cerere si astept raspuns in 30 de zile si nu mai stiu ce aberatii din astea. Tre’ sa imi fut timpul lunar pe la banci (cred ca le place moaca mea).
    BRD-ul e pentru apartament. Astia oameni seriosi, cat de cat. Daca nu platesti o luna nu iti ia nimic in plus numa’ ca nu mai faci credit la ei vreo 5 ani. F. bine! Nici nu mai vreau sa fac. La niciunii. Mai bine mor de foame decat sa le mai dau bani la astia! In schimb, platesc dublul sumei incasate la inceput. Da’ macar nu ma taxeaza lunar in plus, tot e ceva…
    In fine, te citesc cu interes ori de cate ori am timp 🙂