Când vă mai întrebați de ce nu putem respecta minunatele percepte religioase ale celor de lângă noi, citiți mizeria de mai jos. Dacă e de la dumnezeu, e ok să dăm vin și pâine bebelușilor, nu e în cantitate mare, merge. Refuză copilul? Vino mai des cu el la biserică, mamă, că înseamnă că e diavolul în el.

După care, peste ani, zicem că așa a vrut dumnezeu că are diabet sau alte boli drăguțe. Și nu știm de la ce, doar noi l-am dus săptămânal la biserică, să îl împărtășim și să i se iarte păcatele.

9790856