fumat pe balcon

V-am povestit de ce m-am luat eu de fumat în armată? Mă lăsasem cu vreo câteva luni înainte, fain frumos, fără probleme, deși deja era fumător cu ștate vechi, fumam de la începutul clasei a 9a.

Și am ajuns în armata română, la pompieri.
Unde se făcea instrucție conform programului, cu mici pauze. Adică după ce alergai până crăpa rânza în tine câteva ore, aveai pauză de 20 de minute.

Pauză în care fizic se odihneau numai fumătorii. Care se strângeau toți la băncuțe, aprindeau țigările, cu un oftat prelung și zăceau 20 de minute sau mai mult, că na, doar nu o să arunci țigara abia aprinsă. În timpul ăsta noi, nefumătorii, ne odihneam activ. Făceam sectoare, căram căcaturi de ici colo, strângeam gunoaie, că na, NOI NU FUMAM, să avem vreo ocupație importantă. Logic, cu primul telefon acasă am cerut un cartuș de țigări și a devenit fumător.

La fel și când lucram în corporație. Iarăși nu fumam, de data asta de câțiva ani. Într-un birou de 8 inși, 5 fumau, 3 nu fumau. Ăia care fumau, la fiecare oră ieșeau afară. Haide să mai batem un cui, că nu se mai poate. Și fumau o țigară, hai două, că nu o fi foc. ORĂ DE ORĂ. Coaie, ieșim și noi la o țigară? Băieți, noi suntem la țigară, venim în 5. În timpul ăsta, dacă noi, nefumătorii, ne duceam să ne pișăm de 2 ori până la prânz, toți din birou se uitau strâmb. Dar vai, unde e programul?

Deci da. Eu, când voi avea mica mea companie, voi interzice fumatul la birou. Fără discuție. Ești fumător, bravo ție, e treaba ta. În cele 8 ore cât vii la muncă, nu ai voie să fumezi, pentru că fumezi pe banii mei, iar eu nu accept asta. Nu poți să reziști? E foarte mare ghinion, recunosc. Next.

Și vă rog eu, nu veniți cu argumente de alea cu Dar ei muncesc mai mult, ca să recupereze, pentru că știți și voi că sunt bullshit. Nimeni nu muncește cu nimic mai mult. E pur și simplu o discriminare față de oamenii care chiar muncesc și nu au nici un viciu. Cum ar fi să permitem toate viciile la muncă? Șefu, mă scuzați, sufăr de priapism, mă duc să dau o m0e, mă întorc repede. De 8 ori pe zi, că na…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.