Avansul extremelor în toată europa este un final previzibil. În Franța, Măriuca lui Lepen a câștigat la modul dublu facă de domnul Macrou, ca idee, iar azi noapte Macron a anunțat alegeri generale la final de lună, lucru absolut normal într-o democrație, dar de neînțeles pentru românia, era de râsul curcilor prin comentarii pe la Marco Badea, cred, românii și femeile lor, afirmând cu încredere cât de prost e Macron, păi ce face, le dă puterea la ăia, lasă, că timpul trece, leafa merge. Ca să nu mai zic de AUR, care și-a dublat procentajele față de acum 4 ani și deja reprezintă o forță reală și, dacă se menține așa până la parlamentare, nimeni nu va putea face guvern fără ei.

Știți care e lecția pe care nu o vor învăța politicienii, de aici? Că europa s-a săturat de migrația protectivă promovată de cretinii care au fost acum la putere. De cote de migrație, de introdus cu forța în comunități locale, alte comunități, care au fugit de sharia și islam doar ca să ceară introducerea shariei și a islamului în locurile unde au fost primiți. Că s-au săturat de doctori și ingineri care aruncă cu acid pe femeile ce merg pe stradă îmbrăcate neconform cu perceptele lor islamo-sălbatice. Că parcă europenii nu prea sunt satisfăcuți de faptul că femeile lor sunt violate la normă de hoardele de ingineri și medici muslimi, iar judecătorii le dau un avertisment și îi iartă, pentru că așa sunt tradițiile lor.

Vreți să emigrați? Sigur, astea sunt legile, acestea sunt cerințele, uite locul de muncă. Nu vrei? Marș înapoi și fă ca Allah. Nu se poate ca șeful poliției din Mannheim să declare, senin, după ce unul din polițiști este ucis de un jegos de ăsta futător de capre Așa se întâmplă când se întâlnesc doi radicali. Nu ai cum, nu se poate. Ca idee, polițistul a fost înjunghiat în gât în timp ce îl blocase la pământ pe un tip care voia să îl oprească pe medicul islamist ce își agita cuțitul. Nu se poate ca o întreagă Germanie să devină o enclavă islamistă, unde nimeni nu muncește, ci doar primește ajutoare de stat și, din când în când, pentru schimbări sexuale, mai violează pe câte-o amărâtă care a uitat că nu mai e la ea în țară, ci la un test de Sharia Land.

Sigur, în țările bananiere, extrema (dreaptă sau stângă, care o fi AUR, că nu știu) e bazată pe banii rușilor și pe povești de alea despre vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. Influența lor va fi minimă, spre deosebire de cea a germanilor. Pentru că nemții au, din păcate, un trecut.

Iar ascensiunea extremei drepte, în țările astea, va veni și cu părțile alea nasoale pentru toată lumea. Dar oamenii par a fi bucuroși să plătească acest preț, pentru a scăpa de PC, woke shit, islam și restul căcaturilor de integrare pe care le-am tot primit în ultimii ani. Pe lângă asta, poate vor dispărea și asumările astea demente de a scăpa lumea de poluare, dar doar la nivelul UE, că pe restul îi doare în cur și, în timp ce eu beau cola cu pai de hârtie, ca să nu ajungă paiul meu în nasul țestoaselor din Galapagos, India și Pakistanul poluează cât China și Africa, US fracturează solul și vinde mașini care consumă 50 de litri la sută și restul de mizerii.

Bine ați venit în noua ordine mondială. It sux, dar mângâiați-vă că măcar mai aveți puțin și muriți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.