Cuvinte care mă urcă pe pereți

Cetine, am mai avut discutii cu tine si stiu ca tu mereu ai dreptate. Dar citeste te rog „Gramatica limbii romane”, daca baiatul ala cu blog care citeaza direct din ea nu-ti place. Sau vezi studiul ala al unor lingvisti adevarati, nu ma baga pe mine in seama.

In loc sa fii ironic si refractar, chiar aveai ocazia sa inveti ceva.

Dupa cum spuneam, am mai avut discutii cu tine si nici nu ma asteptam sa reactionezi altfel. Totusi, fa-ti un bine si citeste Gramatica limbii romane, nu blogspot, nu altceva. Fa-o in secret, doar pentru tine, nu-i nevoie sa revii si sa-mi dai dreptate, stiu ca nu te caracterizeaza.

Medicatie pentru ce? Pentru o discutie argumentata pe o chichita gramaticala? Cine nu e de acord cu tine e bolnav mintal?
www.librariadelfin.ro/carte/gramatica-limbii-romane-volumul-i-cuvantul-si-volumul-ii-enuntul-elaborata-sub-egida-institutului-de-lingvistica-iorgu-iordan-al-rosetti–i18427?gclid=EAIaIQobChMItNaw7cmX6gIVBswYCh2QjQZhEAQYAiABEgIOTPD_BwE

Nu stiu daca eram si eu „atacata” in comentarii, dar parerea mea e ca, in cazul formularii „prieten de-al meu” nu e echivalent cu „din ai mei, dintre ai mei”, cum e explicatia data, ci raspunde la intrebarea „de care prieten” sau „ce fel de prieten”, nu „de unde ai ales prietenul asta” sau „dintre care prieteni, (ca nu se stie din cate categorii diferite poate un prieten sa faca parte, poate ca e un prieten dintre dusmanii tai, nu dintre alti prieteni de-ai tai*)”, samd. Eu zic ca este exprimata calitatea prietenului, ce e el, cum e el, nu de unde vine el sau din ce categorie face el parte, chiar nu vad rostul formularii cu pluralul.

Asa cum zicem „soba de teracota” (nu provine din toata teracota din lume – da, stiu ca e substantiv fara plural, mi-e lene sa caut mai multe exemple), „var de gradul al doilea” (nu amintim aici toate rudele care fac parte din gradul al doilea), „figura de stil” (nu dintre care figuri sau stiluri) sau alte constructii cu „de”, cum ar fi „prieten de incredere/ de gasca/ de treaba”, asa zicem si „prieten de al meu”, pentru ca are mai degraba sensul de „e omul meu”, „am eu un baiat”, „e roman/ rocker/ cutzofil de-al meu” (e mai important sa exprim in momentul ala ca face parte din categoria mea, nu din categoria prietenilor mei), etc. De asta imi suna bine si normal sa i se aplice posesivul numai prietenului (sau altui substantiv) despre care se vorbeste, ca poate nu toata categoria imi apartine in momentul ala. Poate am avut o suta de prieteni si acum am ramas doar cu unul, nu pot zice „un prieten din vasta mea multime de un prieten”. #grandtotal

Stiu ca „de” mai poate insemna multe lucruri (inclusiv poate lega propozitii), ideea de mai sus e ca „de” nu e intotdeauna egal cu „din” sau cu „dintre” si ca nu au cum sa bage explicatia asta in fata, cand nu are sens in contextul asta. Deci eu, personal, nu pot sa inteleg logica „pai stai, ca ne referim la un prieten dintr-o multime amorfa si poate infinita de prieteni, asa ca hai sa ne referim la toti ceilalti fara alt motiv si sa acordam cu ei posesivul, chiar daca noi de fapt nu ne referim la toti in fraza asta, ci numai la unul”.

*Hai sa „despachetam” formularea oficial acceptata ca fiind corecta:
1. prieten de-ai mei
2. prieten de ai mei
3. prieten din ai mei
4. prieten dintre ai mei
5. prieten dintre prietenii mei
6. un om care imi este prieten dintre toti ceilalti oameni care imi mai sunt prieteni

Labutza sus cine foloseste ultimele formulari. Ultima e mult exagerata, dar nu-i poate fi contestat sensul echivalent cu cel dorit a se da in explicatia oficiala (ala cu de = dintre). Si de ce am tine neaparat sa spunem ca acest prieten este unul dintre prietenii nostri, atunci cand deja e clar, tocmai prin folosirea cuvantului prieten, ca este unul dintre prietenii nostri? Cu ce e nevoie sa-l diferentiem de alti prieteni de fiecare data cand vorbim despre el sau sa amintim ca avem si alti prieteni cand vorbim doar despre unul singur dintre ei? N-am auzit sau citit niciuna dintre formularile 2-6 (pe prima numai de nevoie in scrieri, niciodata in vorbire, poate nu ma invart eu destul prin cercurile de la varful piramidei) si nu ma pot gandi la niciun context in care variantele astea ar putea sa transmita ceva ce nu poate fi redat pur si simplu prin „un prieten” (sau „un prieten al meu”, daca vrem, desi pana si formularea asta mi se pare prea mult, cand reiese din context al cui e prietenul).

Logic vorbind, mie-mi da cu virgula. Prefer sa nu folosesc deloc formularea, decat sa vin cu o astfel de absurditate in discutii (singular + de + posesivul la plural) doar pentru ca asa au zis unii la un birou, eventual dupa ceva tarie (am mai zis ce parere am despre ei sub alte postari; situatia asta este un bun exemplu de ce). Puteau eventual sa lase formularea „de-al meu” acceptata ca un echivalent colocvial la „al meu” (daca tot au reintrodus nicio, care e o abominatie, pe motive asemanatoare) si gata; nu sa ne oblige sa bagam un plural unde nu-si are locul.

Formularea oficiala ramane in continuare un dezacord gramatical. Daca are cineva o explicatie mai buna decat aia oficiala, sunt numai ochi.