Cutremur Gorj – vine 77?

Duminică seară, pământul s-a mișcat puțin prin Gorj și, cum era de așteptat, toată lumea a devenit deodată expert în seismologie. E fascinant cum funcționează treaba asta. Trăim ani de zile fără să ne pese de ce e sub picioarele noastre, dar când se zguduie un pic casa, devenim cu toții specialiști în plăci tectonice.

Acum, să fim serioși o secundă. Un cutremur în Gorj nu e tocmai breaking news de calibru apocaliptic. Zona asta are activitate seismică, a avut mereu, și probabil va avea și pe viitor. Nu e Vrancea, dar nici nu stă chiar pe vată. Problema e că noi, ca popor, oscilăm între două extreme. Ori ignorăm complet riscul seismic și construim cum ne taie capul, ori intrăm în panică la fiecare tremurat și ne pregătim sufletește pentru Armaghedon.

Ce mă amuză întotdeauna după asemenea evenimente e avalanșa de postări pe rețelele sociale. Ai fi zis că jumătate din țară stătea cu seismograful sub pernă, așteptând momentul. Unii simt cutremure pe care nici aparatele nu le înregistrează, alții dorm buștean și află a doua zi de la vecini că s-a mișcat ceva. E o loterie a percepției, dacă vrei.

Dar hai să vorbim despre elefantul din cameră. Câți dintre noi știm cu adevărat ce să facem când vine unul serios? Și nu mă refer la cutremurele astea mici care doar îți fac candelabrul să danseze puțin. Mă refer la unul de șapte grade, cum tot ni se promite că va veni. Teoria o știm cu toții. Sub masă, sub tocul ușii, departe de geamuri. Practic însă, când începe să se miște totul, creierul intră în modul panicat și uită toate lecțiile.

Realitatea e că locuim într-o țară seismică și ne comportăm ca și cum am fi în Finlanda. Blocuri construite în anii șaptezeci consolidate doar pe hârtie, clădiri noi ridicate cu materiale îndoielnice, planuri de evacuare pe care nimeni nu le-a citit vreodată. Apoi ne mirăm când vine un cutremur și descoperim că nu suntem pregătiți.

Cutremurul din Gorj de duminică seară a fost doar o amintire blândă că planeta pe care stăm e vie și se mișcă. Nimic dramatic, nimic care să ne schimbe viața. Dar poate ar trebui să îl tratăm ca pe un mic semnal de alarmă. Nu pentru că vine sfârșitul lumii mâine, ci pentru că e bine să fii pregătit. Sau măcar să știi unde ți-ai pus lanterna.