Merită desigur, dacă aveți tendințe suicidale, masochiste, vă place să simțiți durerea și să vă speriați copiii cu sângele care țâșnește din pielea maltratată fără nici un fel de menajamente.

Eu de obicei sufăr de lene majoră la bărbierit, cel mai des mă bărbieresc o dată pe lună și atunci, după lungi insistențe ale familiei. Aseară, încheindu-se un ciclul de rugăminți, am decis că e momentul să o fac și pe asta. Pirmul bărbierit pe 2013. Prin urmare, mă duc în baie, îmi descopăr torso-ul vânjos, cu mușchii jucând sub piele precum otgoanele pe catargele Santei Maria, apuc bicul din paharul destinat sieși și pac, încep operațiunea de descojire a feței.

Operațiune întreruptă brutal de primele semne de sânge, apărute pe falca dreaptă.
Bine, e bic-ul vechi, de aia, iarăși s-o fi epilat poporul ametcian prin diverse zone, după care l-a pus la loc și nici ceapă nu a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Prin urmare, mă duc și iau un bic nou, pe care îl înfig vajnic în cealaltă falcă. Tragându-l înapoi după o secundă, cu un urlet. Pentru că decopertasem brutal și cealaltă bucată de față, rămasă neatinsă.
Cu durerea în suflet și în obraji, am reușit să mă jumulesc, oarecum inegal și cu smocuri pe restul de piele neatinsă ce îmi acoperă fața.

Asta în timp ce am în sertar mașină de bărbierit de 700 lei. Pe care am folosit-o de vreo 2 ori. Tot de lene.
Așa că mai luați-vă BIC-uri.
Merită.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

108 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    cu gel sau spuma de ras ai dat inainte? 😀

  2. #4

    Pfff, m-am speriat.
    Pe tema de mobil cel putin, textul pe pagina principala (pana sa deschizi postul) se termina cu “aseara, incheindu-se un ciclu”. Brusc in mintea mea s-a facut legatura cu motivul barbieritului proaspat. (evil)

  3. #5

    Mda, BIC sucks, eu folosesc un Gillette Fusion Power si pot sa zic ca nu am intalnit asemenea probleme.

  4. #6

    esti masochist de te barbieresti cu BIC? Ia-ti si tu un fusion power ceva ca-s mai bune 🙂

  5. #7

    nush cum sa-ti explic… da bicurile nu le folosesti nici daca te barbieresti odata pe saptmana. bicurile-s pentru aia care se barbieresc macar odata la 2-3 zile.

    • #8

      +1

    • #9

      taica-miu se rascheteaza zilnic, are bicuri la greu, nu se taie deloc.

      SFAT UTIL : inainte sa aplicati spuma de barbierit pe fata dati cu multa apa foarte fierbinte, pana incalziti putin pielea. Apa fierbinte inmoaie foarte bine firele si nu mai agata la barbierit.
      SAU : mergi la un barber shop , exista in bucuresti asa ceva, ritualul merita toti banii.

  6. #10

    Eu mă bărbieresc odată la o săptămână și ceva deoarece nu îmi crește repede și nici nu o am deasă. Iar despre tăieturi, rareori apar după bărbierit. Și asta când tai moțul vreunui coș sau ceva de genu´…

    • #11

      Am uitat să menționez: nu folosesc bic decât atunci când mă bărbieresc des (2-3 zile). În rest, folosesc un aparat de la gilette.

  7. #12

    @Arhi:

    Nu vreau sa fiu Gica Contra, dar sunt circumstante si circumstante. Si eu tot BICuri folosesc si n-am nici pe dracu. Depinde de ten, de textura parului (ceva imi spune ca ai un par foarte sarmos, tare), de dibacia (da,da, ai citit bine) celui care manevreaza lama. Nu zic ca BIC e ” the shit ” , pur si simplu nu e bun in cazul tau.

    • #13

      Si off topic, sunt relativ nou pe aici, la ce adresa trebuie sa-ti trimit poza sa-mi apara si mie la avatar/ pagina ” VOI ” ? 🙂 . Sa facem si pasul asta, zic.

    • #14

      cetin la arhiblog punctisor ro

    • #15

      Mersi. Tocmai am trimis-o.

    • #16

      cu placere, tocmai ti-am publicat-o

  8. #17

    prima oara cand am vazut poza am crezut ca te-ai ras la chelie , urechea aia parea nas , iar perciunu era spranceana dpmdv :))

    • #18

      Si eu am crezut prima data ca e vorba de chelie. Abia dupa ce am citit comentariul tau m-am uitat la poza mai atent 🙂

  9. #19

    Am o barba cam ca a ta, daca nu o las la umezit(inMUIat?!) 5 min nu o taie nici flexu` !

  10. #20

    bicul ASTOR e cel mai smecher 😀

  11. #21

    Bic_u e pentru bilute!

  12. #24

    incearca cu crema depilatoare daca tot o faci o data la 3 luni 🙂
    La barba mai mare de o saptamana eu bag aparatul de tuns la 0 si abia apoi lama.

  13. #26

    Eu cred ca cea mai buna varianta e cu doua negrese voluptoase, imbracate sumar, care sa te rada cu briciul pe fiecare obraz, in timp ce sufla pe ele, sa nu te usture :). In cazul asta, chiar daca te taie, nu mai are ce sange sa tasneasca, daca ma intelegi.

  14. #27

    Eu am niste Gilette/Gillete de unica folosinta, de culoare rosie, nu stiu sa spun exact cum se numesc.
    Mi se par cele mai bune.. La BIC am patit la fel

  15. #28

    Vrem poze din fata! Asta-i cu chelia!

  16. #29

    Pai si pana la urma, cat vrei pe Philips-ul ala? 😀

  17. #31

    te cred. bicurile alea( ALEA) sunt pt barbatii secolului XXI.
    sensibili, le folosesc de 2 ori pe zi- dimineata, la pranz si seara.
    nu sunt pt barbari care dau fara servetel umed, apa rece, calda, calduta, sapun ph neutru, miros de lacramioare is a must, apoi spuma, gel, crema hidratanta de seara si de noapte. si neaparat after shaveul calmant de dimineata,sa nu se irite, `tucu-le obrajorii lor.
    barbarii astia, le folosesc din an in paste si mai dau si contra.
    suntem sau nu mai suntem?

    • #32

      Adica suntem sau nu sunte metrosecsuali(sa nu zic sapio…) 🙂

    • #33

      nu, nu suntem. preferam stupidosecsualele. ca suntem barbati, nu fatalai.

    • #34

      si sa citeasca o carte pe kindle intre timp, ce pula mea

    • #35

      @androidule, atata le trebuie. eu munchesc degeaba?

  18. #36

    Pai daca tot iti place sa te desfigurezi cand ai asa bijuterie in dulap, vinde-o ca e pacat de ea 😀

  19. #37

    Si eu ma barbieresc o data pe luna! Urasc sa ma barbieresc-si eu am aparat PHILIPS cu baterie reincarcabila! Odata am stat nebarbierit 6 luni-nu vrei sa stii cat era barba la mine de se mirau si prietenii! Eu am avantaj daca vreau nu ma barbieresc si un an dar mi-e rusine de cum se uita lumea la mine pe strada!

  20. #38

    Mi-am luat zilele trecute 4 rezerve de Mach3 Turbo. Asa credeam eu. Ca de fapt scria mic-mic pe ambalaj ca-s 3 de Mach si 1 de Fusion Power ProGlide. Cand am desfacut pachetul acasa, am vazut, si-am zis OK, am si-un aparat Fusion Power nefolosit, l-am primit mai demult, si dupa ce am terminat rezervele l-am abandonat in favoarea vechiului Mach3, ca-mi placea mai mult. Am dat sa montez rezerva primita, guess what? ProGlide inseamna ca nu merge pe Fusion Power normal. Asa ca am o rezerva pe care n-am vrut-o si cu care nu am ce face, pentru ca Gillette s-a hotarat sa mai schimbe ceva la aparatele lor ca sa ne ia banii. Ce era sa faca, sa puna 7 lame?

    • #39

      da. 7, cel putin.
      ca să radă și ultima fărâmă de masculinitate, că nu dă bine, întelegi?
      știți voi de 3 la preț de 2, al treilea fiind ceva de care n-ai nevoie. știm cine cumpără bluzițe, servețele si uite, iubi, geanta aia, pui, uite ce mișto e și ar încăpea în ea tot ce am nevoie, hai, ce zici, mi-o iieeei? .
      daca nu stiti, va zic io. fi-v-ar sacosele de ras sa va fie.
      PS sfat- turnati-le un copil, asa le saturati de obrajori finuti, stiii?

    • #40

      mda, si la mine la usa au venit astia de la Gillette sa ma oblige sa le cumpar noul gel de ras.

  21. #41

    Sunt fan Gilette si am ultima lor masinarie Gilete Fusion Power sau ceva de genul. Am avut March 3 Turbo dar dupa ce a curs bateria nu a mai mers.

    Am descoperit cu multa vreme in urma ca e aproape imposibil sa te tai cu o astfel de masina. Am o poveste interesanta despre asta dar alta data. 🙂

  22. #42

    nu vinzi aparatul ala de 700 ron la un pret de bisnita?

  23. #43

    try veet hair removal :))

    • #44

      nu imi zi…ai tu pe site asa ceva…

    • #45

      🙂 Nu, dar se poate adauga oricand, impreuna cu ceva ceara si altele

  24. #46

    Exista niste creme de barbierit cu efect de incalzire a pielii care are ca scop dilatarea porilor si inmuierea rapida a firului de par. Pentru persoanele cu fir de par puternic si piele sensibila se recomanda acestea. Si apoi daca stii ca ai piele sensibila de ce folosesti bic? Asa mai bine te barbieresti cu lama de la forfecuta de unghii sau cu lama de la cutitul de paine ca-i acelasi lucru.

    • #47

      mihaela, tu esti femeie, right? stiu ca ciocu seamana…dar nu e acelasi lucru. Hau sa lasam subiectul asta celora care le vreste barba fara sa ia anti-baby

    • #48

      inainte sa se inventeze crema aia cu efect de incalzire si de dilatare a porilor foloseam apa si sapunul. si ne barbieream de 2 ori pe zi, asa, doar ca aveam firu mai gros.ghici- mergea rasul ca uns.
      si oricum, ce naiba sunt porii aia si de ce ar trebui sa ma intereseze? spalat,ras, prosop ud/cald apoi rece, lotiune de barbierit dupa moda veche( stii tu, aia care a fost initial bautura alcoolica) si gata.
      in juma de ceas savarina nu va mai comenta.

    • #49

      @Lucifer: si tu esti femeie…altfel nu m-ai comenta.

    • #50

      hai sa ne-o masuram atunci

    • #51

      @lucifer: nu inainte de a folosi BIC-ul pentru ca la tine s-ar putea sa-ti fie mai lung firul de par decat ce doresti sa-ti masori tu

    • #52

      apply water to burned area:)))))

    • #53

      cum zici tu…Mihaela. dar sa stii ca pe mine chiar m-a pasionat barbieritul si e o arta.
      asta din cauza bunicului din partea tatalui care la 14 ne-a dat la toti nepotii trusa sovietica de ras originala. Si ne-a zis ca atunci cand nu ne mai taiem sa ii cerem briciul. De unde si expresia: “briciu’ lu’ bunicu'”

  25. #54

    ia-ti un brici de calitate, cu pamatuf de par de bursuc si nu o sa mai ai pb. Doar ca trebuie un adevarat ritual. Ascutit lama pe curea de piele, sapun in vas de ceramica, dat cu pamatufu’, asteptat. Piatra acra pentru taieturi, pana te inveti. Succes. Eu nu pot face ca am o alunita pe fata si e risky

  26. #60

    Data viitoare iti recomand sa incerci urmatoarele, dupa care o sa apreciezi bicul:
    1. Spray Deo Nivea Silver Protect + bricheta Zippo. Sa deschizi geamul in prealabil sa iasa mirosul.
    2. Ceara fierbinte (sigur ai pe cineva prin casa care sa te indrume)
    3. Benzi depilatoare (vezi punctul 2 pentru indicatii)
    4. Superglue + o dalta ascutita
    5. smirghel, dar d-ala mai neted, ca sa ai o piele fina la final
    6. o pila, recomandabil daca ai mai mult timp la dispozitie, altfel vezi punctul 5
    7. polizor unghiular. iti trebuie o mana sigura pentru asta. recomandabil doar utilizatorilor experimentati. sigur ai un vecin care il manuieste precis ca sa iti dea sfaturi
    8. penseta. fir cu fir. dureaza ceva, dar calitatea este imabatbila.

  27. #61

    sunt foarte de acord domnu` arhi. barbieritul sucks!

  28. #62

    băi metrosexualilor, io n-am probleme d-astea, nu m-am bărbierit de vreo 10 ani :))

    • #63

      ce amuzant esti 🙂 hai sa glumesc: daca nu se ridica, poate atarna 🙂 /r unele persoane vor intelege, altii nu 🙂

  29. #64

    Eu folosesc cam o data pe saptamana un gilette fusion power (sau cum le-o zice la alea cu 5 lame), dar fara functie de vibratie sau ce Dumnezeu mai adauga astia*… Si sunt fffft multumit. Nici nu ma irit aproape deloc, iar sange n-am mai vazut de cel putin 2 ani, cel putin nu pe fata.

    * = nu de alta, dar 5 lame vibrand necontrolat la cativa micrometri de beregata nu imi suna a investitie sigura

  30. #65

    Mie mi-a loat Catrina aparat de tuns sprancenele si parul din nas.
    Azi dimineat l-am folosit pt prima data, in nas -in sprancene nu-l bag de frica sa nu ma lase fara ele.

    Cum spuneam, l-am bagat in nas. L-am bagat cu teama. In imginatia mea il vedeam incurcandu-se in firele de par si rotindu-se pana spre polipi.
    Cand am trecut peste frica, am observat ca gadila rau… si ma gandeam ca asa trebuie sa simta muierile ce stau cu vibratoru’ in ele.

    Gilette is the master!

    • #66

      eu m-am blocat, pe bune, esti defect sau ce?
      imaginea unei chestii cu lame rotative intr-o gaura umeda. mai departe, la chestia cu femeile, nu vreau sa ma gandesc.

    • #67

      ce plm de lame rotative in gaura umeda??

      mi-e lene sa-ti dau dezlegat. poate s-o mili frunu sa te lumineze.

    • #68

      io`s mai scientific de fel. ia o lupa,tineo bine,
      apuca scula de capat( ala fix, nu ala gadilitor si degraba retezator de fire si altele)
      benocleazate o țîră,
      da nu prea mult,
      sa nu ramai cu sechele
      si dupa aia luminestema si pe mine.

    • #69

      bre, deci am bagat ala in nas.. si foarfecele alea vibrau…

      iar eu, avand IQ peste 500, ma gandeam ca aceeasi senzatie trebe s-o aiba si femeile ce stau cu vibratoru’ in ele.

  31. #70

    Barbierit o data pe luna? Al nabii norocos!

    Eu trebuie sa ma rad o data la 3 zile. Si cand ma rad folosesc doar aparate Gilette despre care iti pot spune imediat daca sunt originale sau contrafacute.

    Folosesc un M3 Power de la Gilette (cu 3 lame, o rezerva ma tine cam o luna sau 10 folosiri) sau ocazional aparate dinalea rosii cu 3 lame si Aloe Vera.

    Tot ocazional mai folosesc un Philips electric (ieftin) cu 3 capete. Daca in prima zi rezultatele sunt ok, gagicile nu prea apreciaza rezultatele de a doua zi si acum sa stau sa ma rad in fiecare zi n-am innebunit ca aia de la armata.

  32. #71

    Bre am si eu o intrebare: cum te barbieresti? In directia de crestere a firului de par sau invers?

    Nu de alta dar s-a mostenit “din tata in fiu” metoda cu barbierit in sens invers de crestere a firului de par. Este o prostie. MARE! Pentru ca:
    – iti creste mai repede
    – mai des
    – mai urat
    – te ustura de te pisi pe tine
    – te iriti ca dracu

    Si mai apare inca o problema (patita): ai cosuri sau mici umflaturi pe sub barba si le agati atunci cand te razi.

    Iti mai da nenica sfaturi daca vrei. Eu daca nu ma barbieresc doua saptamani poti sa juri ca l-ai vazut pe Yeti in rromania.

    • #72

      barbieritul trebuie sa fie conform gravitatiei…

    • #73

      mof0, vezi ca mai e o regula din stramosi. daca o iei in mana, orbesti.

    • #74

      Probabil d-aia esti mataluta mai chior asa si nu vezi tasta shift + faza ca nick-ul meu e m0fo (NU mof0).

    • #75

      exact, ca despre o si 0 vorbeam. m-ai facut in sînje.
      and here I am, invisible to the eye..
      that moment when a j0ke is just that.
      t43 h0rrOr

  33. #76

    :)) ma amuza articolul asta ca eu la toate astea de unica pentru barbierit le zic bic, dar nu cumpar niciodata BIC :)) gillette ftw :))

  34. #77

    gilette mach 3. cel standard. (fusion blows)
    ma tine o lama juma de an. (1-2 taieri pe saptamana)

  35. #78

    Mai acum sa nu ma injurati dar am o nelamurire: parul nostru pubian e la fel de tare ca barba voastra. Noi ne radem in raspar si nu ne taiem. Voi va radeti in raspar si va taiati. Care e explicatia?

    • #79

      io n-am explicatie pana nu compar.

    • #80

      pune nite poze sa putem face comparatie.

    • #81

      voi va radet in raspar?

    • #82

      Fiecare vorbeste din experienta….pe o piele testata la diverse o fi mergand si in raspar.

    • #83

      @ arhi, uite cine e logic, cu capul pe umeri si vede mai departe. ai antrenament la bullshituri.now why didnt I think of that… fc
      PS aia la care le pute engleza, imi faceam mea culpa

    • #84

      Nicio femeie ingrijita nu se rade. Majoritatea se epileaza cu ceara, o data la doua saptamani…saaaau, au folosit laserul si nu se mai epileaza. 🙂
      Anyway, de ce te razi? Stii ca iti cresc fire sub piele,negre,dese si urate,iar pielea nu ramane fina mai mult de o zi sau doua. Iti faci rau singurica…

  36. #85

    Incearca si cu asa ceva muehle-barbierit.ro/image/cache/data/aparat%20ras%20clasic/R%20412_600-700×700.jpg si ia-ti si un sul de hartie igienica. Prietenii stiu de ce.

    • #86

      daca am lame wilkinson, nu am treaba, ma barbieresc ca un ninja

  37. #87

    a! Eu stiu sa tund, dar numai cu aparat de ras, clasic.
    Am invatat asta incercand sa evit tunsul la frizer, care frizer ma slutea in asa hal ca nu vedeai o cioara pe o raza de 5 km.
    Incercam sa mai scurtez parul, cu aparatul de ras, sa nu ma trimita tata la frizer, care frizer era prieten cu el si stia cum vrea taica-meu sa ma tunda, care taica-meu a avut gusturi proaste toata viata lui in materie de estetica.

    Ati vazut ce chica bogata am in fotugrafia de la “Voi”? 😉

  38. #88

    Sunt imbecila. Vroiam sa spun ca voi NU va radeti in raspar si cu toate astea va taiati. Eee.. Acum va rog explicati-mi.

    • #89

      pai eu dau contra. poate de aia.
      dar tot vreau sa compar, ca a mea ma ușuie, ca cica e ceva intim

  39. #90

    Multumesc de explicatie. Oricum din proprie experienta zona pubiana rasa in raspar e mai fina rasa in raspar decat o barba rasa in sensul firului de par. Atat.

    • #91

      alexa, lasa-ma sa-ti explic.
      intai in sensul de crestere pana-i firul foarte mic (nu se vede da se simte). dupa aia in raspar pana nu se mai simte la lama. tehnica asta e functioabila in orice zona a corpului.

    • #92

      chiar si in vagin

    • #93

      nush ce interioare de vagine ai vazut tu da te compatimesc…

  40. #94

    Mda. Plauzibil. Mersi.

    • #95

      vezi, atunci cand iti apare comentariul, sub ai un buton mic pe care zice “reply”, ca sa ramanem la obiect.
      deci, eu ziceam, ailalti faceau misto. mai ales unu`. alalalt se face ca nu se prinde 🙂
      anyways, zi-le la \ăia/ ca sunt habarnisti. eu nu mi-as permite asemenea experiente fara sa fiu sigur pe castig.

  41. #96

    Plm, eu ma iau cu un wilkinson d-ala de plastic, cu o singura lama intreaga. Pot sa ma iau si cu un cutit ruginit, trebuie sa ai si skill.

  42. #97

    eU IMI tai unghiile de la picioare doar atunci cand mi se rup sosetele. Adica cresc atat de mari incat iese unghia prin ciorap. Atunci stiu ca tre sa le tai. :)))

    • #98

      aiurea, le iei din comert, 3 perechi la 1 leu, de aia. ciorapii, aia adevarati, nu se rup. iese prin bocanc, dar unghia mea e protejata.

  43. #99

    Frate, dar mi-a luat ceva timp pana sa realizez ca nu te-ai ras in cap. Asta am crezut, vazand imaginea cu barbia ta rotunda..

  44. #100

    Daca as gasi aparat de ras cu o singura lama ca a lu’ tataie, sau brici, as fi cel fericit. Ce atatea 4 5 lame, mi se pare o mare labareala, mai mult infunzi aparatu cu fire de par.

  45. #101

    Deci, in concluzie, si asadar, fetelor, nu folositi Bic-uri pentru anumite…operatiuni, pentru a nu va tasni sangele si pe mai multe…locuri decat e cazul… :))

    • #102

      Gillette Pro Glide Power e tatal lor. Am avut si bic si gillette simple, apoi mach 3, apoi fusion power. Am crezut ca avand acelasi numar de lame ca predecesorul…nu o sa fie mare diferenta. Dar le-au facut mai subtiri si diferenta se simte. Incearca si din astea… nu BIC :)))

    • #103

      Eu am Gillette Blue 3, sau cam asa, si sunt super, ma descurc usor. Nu am incercat inca ceva mai scump, dar va urma 🙂

  46. #104

    Eu n-am prea avut probleme pan’ la sange cu Bic-urile sau cu alte ieftinaciuni, dar in general cele mai bune sunt cele cu cate 3 lame, gen Mach 3, Blue 3…
    Sau NU aud de lame pentru femei. Alea-s ca si cum te-ai rade cu o guma de sters. Sau de mestecat. Pe unele scria ceva gen “va puteti rade chiar si de 5 ori cu aceasta lama!” Uaaaau!

  47. #105

    Tre’sa fii total idiot ca sa bagi direct lama (indiferent ca-i BIC sau Gilette Mach3/Fusion/etc) intr-o barba mai mare de 2 saptamani. Mai intai se scurteaza barba cu masina de tuns si abia la urma dai cu spuma/gel si razi.

  48. #106

    incercati fratilor cu bricheta. atatea plansete p-aici.
    am un amic caruia sotia i-a propus sa-si epileze barba, ca ies mai ieftin si e mai simplu pentru el.
    EL a fost foarte aproape s-o tunda pe ea peste tot.

    Merge cu laser? Barba? Nu mai esti barbat daca nu te barbieresti?
    sau vreo solutie de incetinit cresterea parului facial.1 data la 2 saptamani sa te barb. ar fi suuuperfain.
    pana atunci, Bic-uri, Mach-uri, Gillette-uri si uilchinsonuri si briciuri si alte aparate, NU UITATI : CREEAZA DEPENDENTA ! nu celor care folosesc.heh

    deja mi-a crescut barba…

    • #107

      Ei, na, de ce sa incetinim barba, lasa sa se vada ca suntem neamuri de salbatici, de YETI :)))))

  49. #108

    1. Tenul fiecaruia e unic.
    2. Omule, tu daca ai barba de 1 luna si te razi cu orice fel de aparat, te iriti – BIC de 1 leu sau Gillette Micro Macro Super Fusion de 50 lei.

    De aceea, inainte de toate, tunzi barba sau bagi aparatul de ras si dupa aia bagi aparatul de ras