Pentru ca avea masina straina.
Asta că vorbeam de amintiri din copilărie şi ce frumos era pe vremea noastră. După lovitura de stat din 22 decembrie, oamenii se transformaseră în revoluţionari. Toţi. Pentru că nu se mai murea, nu mai trăgea nimeni, armata era cu noi etc. Aşa că toţi îşi atârnaseră de braţ tricoloruri smulse din cravatele de pionier şi bănănăiau pe străzi, apărând democraţia.

Într-o după masă de asta democratică, parchează în faţa scării de la blocul de vizavi, un ford taunus, maşină frumoasă pe vremea aia. DIn ea coboară un tip cu 2 sacoşe în braţe, dă să încuie uşa, când brusc, din spatele lui se aude un răcnet:
– Săriţi, lume bună, uite teroristul, l-am prins!!!!

Şi ţuşti, o babă zănatică îi sare în spate, agăţându-se de haina de piele a omului. Omul, normal, s-a speriat şi a încercat să o dea jos de pe el.
– Oameni buni, săriţi oameni buni, că mă omoară teroristul, au, nu mai da măăăă!

Omul chiar nu îi făcea nimic, doar încerca să o dea la o parte. Băi, şi apar marii revoluţionari. Şi mi ţi-l iau pe bietul om la omor, cu bâte, cu pumni, încep să îi căsăpească maşina, parbriz, geamuri sparte, haine sfâşiate, sânge pe jos.

Când brusc, iese din bloc administratorul şi urlă.

– HOOOOOOOOOOOO MĂ ANIMALELOR!
– Tovarăşu…ăăăăă…domnu` adimistrator, am prins teroristul, dom` adimistrator.
– Ai prins pe pizda mă-tii mă, că ăla e fi-miu, care a venit cu ajutoare pentru voi. De unde pizda mă-tii crezi că ai primit lada cu lapte condensat?

Brusc, s-a lăsat liniştea, întreruptă doar de zdrăngănitul bâtelor şi răngilor scăpate din mâini şi împinse uşor cu piciorul mai departe. Teroristul, sprijinit de ruina ce fusese un frumos Ford Taunus, încerca să îşi oprească sângele din nas, cu o faţă tumefiată, din care nu îl mai puteai recunoaşte.

La care, unul din cei mai activi luptători anti-tero, se duce la el şi îl bate pe umăr, provocându-i o grimasă de durere:

– Lasă tati, bine că eşti tu sănătos şi nu ai păţit nimic, că maşina e fier, se repară….

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.