CUM AM DEVENIT CUȚOFIL FĂRĂ SĂ VREAU

Scris de Nea Zăpadă

Disclaimer: Articolul, dar mai ales pozele, nu se adresează unui public sensibil. Deschideți linkurile pe răspunderea voastră. Eu n-am talentul scriitoricesc al unui anumit moș american pensionar de p-aci, idolul femeilor și spaima caloriferelor, nici n-am facultățuri, așa că bănuiesc c-o să fiți indulgenți cu redactarea și ortografia acestui pseudo-articol.

Acum vreun an și două luni, biciclind eu de nevoie pe șoseaua națională de-mi trece prin sat (zic „de nevoie” pentru că nu-mi place, da’ sunt obligat de vârstă, doctori, operații la genunchi și sechelele post-covid), am obosit. Așa că m-am oprit la o bombă sătească să mă hidratez nițel. În fața magazinului-bar era șanțul betonat în care am văzut o chestie bizară care se târa p-acolo. Nedându-mi seama ce e (unii hateri de p-aci ar spune « ești un moș chior, nea_zăpadă», da’ io nu-i bag în seamă, că-i știu răi la suflet), m-am apropiat să văd. O mogâldeață de cățel murdar, cu picioarele din spate tăiate, sângerânde, se târa prin praf, cioburi, doze de bere/cola aruncate, cărămizi, ciulini et j’en passe et des meilleurs.

Paranteză: nimeni nu făcea caterincă mai mare de cuțofili până în ziua aia decât o făceam eu. Se chinuia nefasta de vreo 4 ani să mă convingă să luăm un Chihuahua, n-am cedat deloc. Asta locuind la țară cu o curte ok. Adică să mă trezesc eu să ies la plimbare cu cățelu’? Să intre un cățel în casă? JAMAIS de la vie!

De asemenea, de menționat faptu’ că mă credeam o persoană destul de neimpresionabilă la chestii șocante pentru un om normal. Am avut o viață de povestit în cărți, cu suișuri și coborâșuri de neimaginat, dar mai ales am văzut zeci de copii murind. Bașca sute de adulți. Nu cred că mai mult de 10 la sută dintre comentatori au văzut un singur copil murind, nu zeci. Mă gândesc de multă vreme că și caterinca (nereușită) de-o fac în fiecare zi a vieții mele e tot o formă de auto-protecție, să n-o iau razna, ca o cuirasă care m-a ajutat de-a lungul anilor să n-ajung pe la psihologi/psihiatri.

Bref, i-am luat doi cârnăciori de la magazin și i-am dat. Vânzătoarea a spus că l-a văzut doar în ultimele ore, credea că l-a adus cineva și l-a aruncat  acolo.

Cu inima îndoită, am plecat. Ajuns acasă, i-am spus nevestei că eu nu voi mai dormi la noapte dacă las cățelul ăla acolo. Am așteptat ca un vecin cu mașină să termine programul de lucru la primăria din sat, am fost cu el și l-am luat de acolo, că era la 4km de casa mea. Greu, avansase vreo 80 de metri și era sub un podeț de ciment de vreo 4 metri, diametrul țevii de ciment era de vreo 40 cm, el era pe la jumătate, deshidratat, mort de foame și speriat. Pe alte cioburi, doze și pietre, cu picioarele tăiate. Am reușit cu chiu, cu vai, cu alți doi cârnăciori, să-l fac să se apropie la juma’ de metru. Cu viteza de reacție a unui fost portar am reușit într-o fracțiune de secundă să-l prind de ceafă și să-l trag afară.

Ajuns acasă l-am lăsat peste noapte într-o cutie de carton, în magazia de scule. Am lăsat ușa deschisă peste noapte, blocată perfect cu o bucată de rigips. Dimineața cățelul era în curte, cutia și placa de rigips aveau câte o gaură relativ rotundă de 15 cm diametru.

A doua zi am luat o cutie mai mică, un taxi și repede la o clinică veterinară din orășelul situat la 6 km. Zeci de căpușe, sute de purici și o hemoglobină incompatibilă cu viața (în mod normal, după toate scrierile medicale).

Trei poze de acolo, atenție, imagini ce vă pot afecta emoțional:

Cățelul era cățelușă de 4,2 kg, avea cam 1 an – 1 an și 3 luni după estimarea doctoriței care bineînțeles, nu văzuse sau avusese așa caz în viața ei.

I-am dat numele Sakura.

Tăietura netă și simetrică te duce cu gândul la un flex/polizor unghiular, totul făcut cu intenție. Trenul ar zdrobi, o drujbă ar face să sară așchiile de os altfel, nu era sezonul combinelor de recoltat, o motocositoare cu disc ar face zgomot în iarbă, nu ar aștepta cățelul adormit să te apropii, nu mai spun că tăietura e simetrică. În plus, orice mașină de tăiat, industrială, agricolă, tehnică, ar mai tăia, zgâria si pe burtă, alt picior, cățelul s-ar fi chircit de durere în momentul impactului și ar fi fost tăiat/decapitat. Nu avea nicio altă zgârietură în altă parte, eu plec de la premisa că a fost un sadic/bețiv nebun care a ținut-o și tăiat-o. Sau 2 nebuni. Simetria și faptul că era tăiat net mă intrigă. Poate mă înșel, în fine.

După o lună de internare și 3 operații (una inițială, o reintervenție după 3 săptămâni, plus sterilizare în același timp că să evit ciclul/umezeala în pampers și inerentele infecții dup-aia), a început să se cicatrizeze. Ortoped venit special de două ori de la București, plus echipa excepțională a clinicii. Un ciot s-a închis după vreo lună jumate, cu al doilea am tras eu acasă vreo 4 luni. Nu se închidea/cicatriza. I-am făcut pentru vară-toamnă o curticică de  3m x 1m, cu plasă, am pus peste ciment o placă de rigips veche, plus un linoleum deasupra, ca să nu frece rănile deschise. Ziua stătea acolo,  noaptea în veranda casei. Spălat și dezinfectat linoleumul de două ori pe zi, apă/alcool/betadină, toaletă, rănile la fel, antibiotice, creme cicatrizante and co. Fără să am vreo garanție că va avea vreodată controlul sfincterelor și, implicit, problemele ce derivă din asta. Fără să fiu vreun JR Ewing, regele petrolului, am reușit să mă achit de multele operații și săptămâni de spitalizare cu 2, aproape 3 salarii de-ale mele. Bani meritați 200 la sută de clinică, asta cu prețuri de provincie foarte săracă.

Poze din perioada internării și din grădinița cu linoleum:

După o jumătate de an, s-a cicatrizat complet, pe stânga are blană pe ciot, pe dreapta piele bătucită, am început să am o cățelușă de-o inteligență ieșită din comun, care a înțeles cum e cu toaleta, face la ore fixe, mă anunță când are nevoie. Înțelegea și executa deja comenzi pe care noi i le dădeam în două limbi, dar nu era suficient: a dedus ea un mesaj în a treia limbă pe care îl spun zilnic și știe că la 10 secunde după acel mesaj pe care îl dau eu celor cu care lucrez mă voi juca cu ea două-trei minute. Eu lucrez in 4 intervale de 75 de minute fiecare pe zi. După cel de-al treilea interval cere la toaletă, deși ar putea să facă înainte de sfârșit, toată ziua stă lângă mine fără covoraș absorbant. P-ăla i-l pun numai noaptea, dar în 90 la sută din timp e perfect uscat dimineața, niciodată scaun. Când nu lucrez, în casă stă și se plimbă cu un săculeț de târâre, iar la plimbare afară ieșim o dată de zi atunci când lucrez sau de două ori în zilele libere.
Voilà poză de cum stă ea lângă mine în casă când lucrez, plus video de la plimbare cu căruciorul luat de pe Temu:

O cățelușă foarte inteligentă, iubitoare, cuminte și, cred eu, fericită.
Despre cum i-am găsit pe stradă și un prieten fără ochi în orbite, motănelul Milk de cca 6 luni, poate altă dată.

Vă mulțumim pentru atenție. În cazul în care cineva ne-a văzut la plimbare, nu sunt esențiale amănuntele de localizare sau altceva, chiar nu cred că e important pentru cititori.
Ps. Nea Ilieeee, ești moș, băăăă!

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur

Truda spalatorilor de masini

Vrem altă Românie!