Poate sunteți curioți ce se mai întâmpla cu noul membru telefonic al familieiși cu părerea mea despre acest minunat mediu deschis numit Android.
Ce să se mai întâmple, nimic, doar că mi s-a confirmat că Android e un crapware.

Am instalat o aplicație de ebook reader (ca idee, nici una din aplicații nu se compară cu iBooks al iPhoneului). Bun, după câteva zile, vine nevastă-mea la mine să îmi zică că are o notificare în telefon că a câștigat un iPhone 4S. Iau, mă uit, dau click, mă duce pe un site spoof, ceva cu digi. Din păcate, nu am găsit notificările salvate prin telefon, posibil să nu știu eu unde, așa că la click se ștergeau.

A doua zi, la fel. Iarăși câștigat un iPhone 4S. Doar că, de data asta, am fost cu o secundă mai deștept și am încercat să explorez opțiunile mesajului, iar una din opțiuni era să văd aplicația generatoare. Care, mirare, era aplicația de citit ebookuri. Delete și mers mai departe.

În iOS niciodată nu ai putea păți un scam de genul acesta. Da, e mediu închis, dar e închis și pentru mizerii. Iar majoritata utilizatorilor unui telefon nu sunt hackeri, vor doar să folosească telefonul, nimic altceva.

Se depărtează momentul în care voi trece la un android.