Am mers de vreo câteva ori, în viață, prin deltă. Plimbări, press tripuri, vacanțe simple, chestii de om simplu, cu nevoi simple. Prefer, în general, sfântu gheorghe pentru că, datorită apropierii de mare, sunt mai puțin țânțari decât în restul zonei.

Am stat de vorbă cu oameni din zonă, cu pescarii care ne plimbau cu bărcile prin canale și, deși o să râdeți, din cauza subiectului dus în derizoriu de prostul de Daea, oamenii chiar au o problemă cu cormoranii. Pentru că sunt niște păsări protejate, nu pot fi atinse de nimeni și mănâncă enorm de mult pește. În orice anotimp. În perioada prohibiției, când pescarii încearcă să aibă grijă de puiet, vin cormoranii și rad tot. Când începe pescuitul, capcanele le sunt golite de stolurile de păsăret hapsân, iar plasele le sunt distruse.

Ca să înțelegeți, un singur cormoran mănâncă 1 până la 3 kilograme de pește pe zi, depinzând de perioadă. Și nu ține cont de perioadă, de prohibiție, de ce interziceri sunt în zonă sau altele.

Am scris asta pentru că da, Daea e un prost analfabet și tot rahatul ăsta a ajuns în derizoriu, dar, din cauza cormoranilor, în deltă sunt probleme mari cu pescuitul și inclusiv subzistența oamenilor. Da, știu, nu ne interesează, dar măcar așa, ca idee.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.